KorAP: Find »[drukola/base=ținut & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...161 162 163 ...508 >

12,690 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677

născut în Sevilia, niște soli care au venit de peste mări și țări tocmai din Orient, din Japonia. De aceea, vrem să închinăm această slujbă solilor japonezi și Japoniei. După cum înaintașii noștri au ridicat de-a lungul anilor numeroase biserici în ținuturi străine și au făcut din ele țări ale Domnului, așa să ne rugăm și noi acum pentru ca într-o zi și țara acestor soli să-L slăvească pe Domnul. Toată mulțimea adunată în capelă îngenunche, iar corul cântă un imn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
Însă ar fi o nimica toată să ne facem creștini doar de dragul însărcinării noastre. — Așa o fi, oftă samuraiul. Familia Hasekura a primit la reîmpărțirea pământurilor o vale stearpă de unde abia strângem niște orez și niște grâu. Însă în acel ținut mărginit de munți am mutat mormintele strămoșilor și mormântul tatălui meu. Eu unul nu pot să trec la o credință străină pe care nici strămoșii, nici tatăl meu n-au cunoscut-o. Zicând acestea, samuraiul clipi din ochi. Simțea cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
eu am primit această însărcinare nu pentru că așa mi-a poruncit Sfatul Bătrânilor. Ci pentru că vreau să-mi primesc înapoi domeniul de la Nihonmatsu. Și tocmai pentru că îmi vreau înapoi pământurile... am răbdat și călătoriile pe corabie, și arșița din aceste ținuturi străine, și mâncarea, cu toate că nu mi-au priit deloc... La fel făcuse și samuraiul. Dacă vorbele seniorului Shiraishi și ale seniorului Ishida erau adevărate, atunci se putea ca pământurile de la Kurokawa să fie înapoiate familiei Hasekura ca răsplată pentru călătoria

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
acasă dintr-o țară orientală necunoscută pentru ei, așa că m-au înconjurat cu toții nerăbdători să asculte peripețiile mele. În camera de oaspeți, ca și la masă, îmi sorbeau cuvintele de parcă ar fi ascultat istorisirile înaintașilor noștri conchistadori despre supunerea unor ținuturi și insule neștiute. După ce am isprăvit cu cina și cu discuțiile despre lucruri mărunte, unchiul Molina mi-a făcut semn din ochi. Apoi, ne-a însoțit pe mine și pe fiul său, Luis, în cabinetul lui. Pesemne că și data

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
nevoit să mănânc pește stricat și orez rânced. — Sunt misionar, am murmurat zâmbind. Poate că m-am născut să fiu misionar. Menirea mea nu este să spun rugăciuni într-o mănăstire liniștită și frumoasă, ci să propovăduiesc învățăturile Domnului în ținuturi unde creștinii sunt prigoniți. Unchiul strânse din umeri și scoase un oftat. Întocmai făcuse și episcopul din Sevilia la auzul răspunsului meu. Așa ai fost tu de când erai mic. În copilărie erai fermecat de marinari precum Columb... — Dacă răposata mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
dura mult timp de acum înainte. Eu nu socotesc prigoana din Japonia nici vremelnică, nici veșnică, zise Velasco țintuindu-l cu privirea pe episcop. Este adevărat că la Edo, unde se află marele castel al cârmuitorului de acum, și în ținuturile de sub stăpânirea sa, creștinii au fost prigoniți. Ordinul Sfântul Petru socotește că prigoana și asuprirea vor dura la nesfârșit, dar noi nu suntem de aceeași părere. E drept că acest cârmuitor japonez urăște învățătura creștină, dar în același timp nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
care urma să-l ducă la tribunalul bisericesc, Velasco le spusese plin de încredere că în curând aveau să-și ducă însărcinarea la bun sfârșit, iar după aceea puteau să se gândească la întoarcerea în Japonia. — La vremea asta în ținutul meu are loc sărbătoarea alungării blestemelor, zise Tanaka. Încruntarea lui obișnuită dispăruse și acum zâmbea către Nishi. Se numește „pictatul cu tuș”. Îi întâmpinăm pe cei care vor avea un an nenorocos și le pictăm fețele cu tuș. Se zice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
vale ca niște pietricele. Prin fumul pușcii, samuraiul îl țintuia cu privirea pe Yozō, parcă oarecum mânios. „Le-ai omorât degeaba!” dădu să spună, dar își înghiți cuvintele. „De ce ai tras? Păsările acelea trebuiau să se întoarcă înapoi într-un ținut îndepărtat, la fel ca noi...” Eu și cu japonezii semănam cu un popor rătăcitor pribegind în căutarea unui colț liniștit de rai. Sau cu niște călători căutând lumina vreunei case într-o noapte neagră și ploioasă. După ce am plecat din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
albă ascultând în tăcere. Și el, și cardinalul Borghese de lângă el păreau să îndure această farsă prostească fără nici un efort. — E drept că Nueva España se află tare departe de țara noastră, dar noi nădăjduim să statornicim legături cu acest ținut și de aceea implorăm pe Sfinția Voastră, care are mare trecere, să ne sprijine ca să ne împlinim această voință a noastră. Cu bâlbâieli și poticneli, Tanaka isprăvi de citit. Fruntea îi era scăldată de broboane de sudoare. Velasco așteptă ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
de întrebări și flecăreli mărunte, Tanaka a vorbit solemn în numele tuturor japonezilor prezentându-și recunoștința. A mărturisit deschis că deși nu-și îndepliniseră țelul, n-aveau nici o părere de rău, întrucât câștigaseră bucuria de a vedea multe țări și felurite ținuturi. La întoarcere, trăsura noastră s-a oprit în piața din apropierea mănăstirii. Aici trei oameni îmbrăcați în alb și cu sombrero pe cap cântau la niște instrumente într-o cârciumă. Dintr-o dată, Tanaka murmură ca pentru sine că melodia îi aducea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
pe care cândva aveam s-o văd și eu se înfiripase în mintea mea ca norii pe cerul unei zile de vară. Așa cum Columb străbătuse oceanul cel întins căutând țara aurului, la fel și în visele mele Japonia era un ținut al aurului, era insula pe care trebuia s-o cuceresc pentru Dumnezeu, era câmpul meu de luptă. Cârmuitorul Japoniei murise și noul shōgun Tokugawa strângea puterea în mâinile sale, dar veștile spuneau că și acest conducător lua măsuri de asuprire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
bărci de pescuit prindeau pește printre valurile potopite de lumină în soarele de vară. Curând, dincolo de ape se iviră niște munți lini și domoli și conturul vag al unor insule. Era Japonia. O Japonie care nu semăna mai deloc cu ținutul prigoanei și asupririi pe care mi-l închipuisem. Dar când vasul nostru a intrat în golf, au apărut dintr-o dată câteva luntre. Pe corabie s-a urcat un comandant cu chip trufaș urmat de niște supuși înarmați cu puști. Ne-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
văzut pentru prima oară din largul oceanului în toată strălucirea lor. Când am văzut-o atunci scăldată de razele soarelui, insula Japoniei mi s-a părut la prima vedere întruchiparea păcii. Am avut atunci sentimentul că această țară este un ținut vrednic de binecuvântarea Domnului: „Fericiți cei blânzi.” Dar de fapt Japonia nu era un ținut chiar atât de blând. Parcă văd aievea chipul bătrânului care stătea așezat pe un scaun de catifea într-una din încăperile castelului Edo unde ne-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
atunci scăldată de razele soarelui, insula Japoniei mi s-a părut la prima vedere întruchiparea păcii. Am avut atunci sentimentul că această țară este un ținut vrednic de binecuvântarea Domnului: „Fericiți cei blânzi.” Dar de fapt Japonia nu era un ținut chiar atât de blând. Parcă văd aievea chipul bătrânului care stătea așezat pe un scaun de catifea într-una din încăperile castelului Edo unde ne-au dus curând după aceea. Edo - un oraș cu nimic mai prejos decât orice oraș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
nu mai înțeleg care a fost voința Domnului. Cu toate acestea, sunt cuprins de o teamă nespusă că încep să mă clatin în credința mea. Am pornit în toată această călătorie din dorința arzătoare de a face din Japonia un ținut al Domnului. Însă, nu cumva această dorință a fost pentru mine un prilej nimerit să-mi îndreptățească pofta meschină de cucerire ascunsă în suflet? Oare în adâncul inimii mele să nu fi fost nici un pic de ambiție că voi deveni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
ci ca El să slujească și ca să-Și dea sufletul răscumpărare pentru mulți. Când Domnul a grăit astfel, era pregătit pentru moartea Sa. Pe lumea asta sunt sarcini care se pot îndeplini numai prin moarte. Drumul de la Veracruz până la Córdoba. Ținuturile muntoase acoperite de nori de furtună și fulgerele ce brăzdau cerul când și când. Câmpurile sălbatice pe care creșteau ca niște slove ciudate agave și cactuși. În timp ce înaintam în tăcere alături de japonezi prin aceste câmpuri sălbatice, mă gândeam la Domnul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
peste mări și oceane și ați înconjurat lumea. Sigur ați văzut în drumul vostru oamenii care plângeau și se jeluiau și care păreau să caute ceva. Erau adevărate spusele lui. Samuraiul văzuse în toate casele, din toate satele, din toate ținuturile pe care le vizitase chipul omului aceluia sfrijit și urât cu brațele desfăcute și capul căzut pe piept. — Cei care plâng caută pe cineva care să plângă împreună cu ei. Cei care se jeluiesc caută pe cineva care să plece urechea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
a prins să încolțească în inima mea este voia Ta! Acapulco. Galionul care ne va duce la Manila e ancorat în golful ce sclipește încețoșat. Promotoriile de jur împrejurul golfului, precum și insulițele dinăuntru sunt acoperite pe de-a întregul de măslini. Față de ținuturile înalte din Mexico, aici e zăpușeală. Japonezii stau în barăcile fortăreței Acapulco. Toată ziua dorm ca dușii de pe lume. Ca și cum toată vlăguirea și istoveala îndurate atâta vreme s-ar fi năpustit asupra lor dintr-o dată, nu fac decât să doarmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
auzea acest lucru. Casele Senmatsu și Kawamura erau de rang mult mai înalt decât familia Hasekura. Mai ales seniorul Kawamura Magobei din clanul Kawamura se dovedise priceput la irigații și la plantarea de păduri pe întinsul domeniului primind în plus ținuturi de peste trei mii de koku în Sarusawa, Hayamata și Ōkagi. Samuraiul nu știa că până și aceste familii fuseseră zdrobite din pricină că venerau credința creștină. — Ia seama la toate astea! îl sfătui seniorul Ishida. De acum încolo trebuie să-ți duci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
fel pretutindeni. Peste tot se duceau bătălii și se foloseau șiretlicuri și viclenii. La fel stăteau lucrurile și la castelul Stăpânului, și în lumea bisericească în care trăia Velasco. Ceea ce văzuse până la urmă samuraiul nu erau doar o mulțime de ținuturi, o mulțime de țări, o mulțime de orașe, ci soarta neajutorată a omului. Iar deasupra sorții omenești atârna cu capul căzut pe piept omul acela sfrijit și urât, cu mâinile și picioarele bătute în cuie. „Noi plângem în valea durerii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
pricină trăim în fiecare zi într-o duhoare greu de îndurat. Noaptea nu ne dau nici o lumânare. De la părintele Vasquez și de la însoțitorul său am aflat cum s-a desfășurat prigoana împotriva misionarilor de când am fost eu prins. În același ținut unde se ascundea părintele Vasquez se mai aflau ascunși zece misionari. Cu toate că erau puțini, munceau urmând poruncile superiorilor la fel ca înainte de a fi alungați. Cea mai mare parte dintre ei se ascundeau în peșteri și chiar și în nopțile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
la casa unde eram chemat, mai întâi ascultam spovedania celui bolnav, apoi îl îmbărbătam împreună cu ceilalți creștini adunați acolo pe furiș și îl dezlegam de păcate. Și tot așa până când venea vremea să se închidă toate porțile caselor din acel ținut. Dar cu toate că se arătau prevăzători, judecătorul din Nagasaki nu stătea nici el cu mâinile în sân. Așa cum arhiereul Caiafa i-a dat lui Iuda răsplată pentru că L-a vândut pe Domnul, la fel erau răsplătiți cei care dezvăluiau ascunzătorile tainice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327

Era prima furtună din toamna asta. Cât traversă terenul deschis din fața livezii, ușa casei se deschise și Bill ieși afară. Stătea pe verandă, privind În jur. — Ei, Wemedge. — Salut, Bill, spuse Nick urcând treptele scării. Rămaseră În picioare, privind amândoi ținutul, livada, dincolo de drum, peste câmpiile joase și pădurile de pe promontoriu, apoi lacul. Vântul bătea direct spre lac. Se vedeau valurile de-a lungul digului de zece mile. — Da’ știu că bate, zise Nick. — De trei zile bate-așa. — Taică-tu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
dispăru din vedere În spatele unui deal acoperit cu trunchiuri arse de copaci. Nick stătea pe legătura de pânze și așternuturi pe care hamalul o dăduse jos din vagon. Nu se vedea nici urmă de oraș, nimic În afară de șine și de ținutul ars. Cele treisprezece localuri care se aliniaseră cândva pe singura stradă din Seney dispăruseră fără urmă. Fundația hotelului Mansion House se ivea din pământ. Piatra era ciobită și crăpată din cauza focului. Asta era tot ce mai rămăsese din orașul Seney

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-n față ca să mențină greutatea legăturii sus, pe umeri, merse pe șoseaua paralelă cu șinele ferate, lăsând În spate orașul ars În fiebințeala zilei, și ocoli un deal străjuit de altele două, pe șoseaua care-l ducea Înapoi În miezul ținutului. Mergea pe drum, Îndurerat din cauza greutății pe care o căra. Drumul urca În mod constant. Era greu să urci. Îl dureau mușchii și ziua era fierbinte, dar Nick era fericit. Simțea că lăsase totul În urmă, nevoia de a gândi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]