8,321 matches
-
al XIX-lea, „aportul personal european” al României rămîne un deziderat. Pe urmele lui Jules de Gaultier, el vede în statutul de „colonie a Franței” efectul pozitiv al unei iluzii: „România actuală, de origine obscură, traco-romano-slavo-barbară, își datorește existența și aparența ei actual europeană grație unei erori fecunde, devenită, în slujba instinctului de conservare, o idee fixă: e ideea originii noastre latine. Fără iluzia aceasta, am fi rămas poate un trib incoherent și balcanic. Istoria românilor, politică și culturală, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
realitățile spiritualității autohtone, cărora le rămîne exterioară”, identificînd - observație interesantă - un filon „balcanic” (Filimon, Pann, I.L. Caragiale) ocultat deopotrivă de „occidentalizanții sincroniști” și de „tradiționaliști”. În Anatomia unei negații, Gelu Ionescu vorbește despre un „maiorescianism” al tînărului Eugen Ionescu, „în aparență reductibil doar la negația predecesorilor și chiar a contemporanilor”. Dar un „maiorescianism” (mai curînd adamism...) similar întîlnim și în cazul lui Ion Vinea („mentor” al lui E. Ionescu) și B. Fundoianu: aceștia denunță deopotrivă „pastișul” formelor occidentale, deplîngînd discontinuitatea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
personal de luptă al omului care a pronat regicidul, care a stigmatizat parlamentul, briganzii finanței, armata, imperialismul, clerul, dumnezeul, religia Mussolini”. Personalizarea fascismului implică... depolitizarea („adevăratul Mussolini - cel care a creiat acest spirit mussolinian - era ignorat, fiind prea ascuns îndărătul aparențelor înșelătoare ale politicei”), avînd drept corelativ estetizarea „aurei” personajului: „Nimic nu e mai romanesque și mai tragic ca evoluția acestui bărbat cu privire de hipnotizator, a acestui institutor, zidar, ziarist devenit dictator al poporului celui mai capricios și mai pasionat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de la Contimporanul: „realitatea” nu ține de imaginea exteriorității lumii, ci de interioritatea artistului, de trăirile interioare ale personajelor sale și ale cititorilor săi deopotrivă: „Realitatea în viața lui Don Quijotte nu sînt morile de vînt, ci uriașii. Morile erau fenomene, aparențe. Uriașii erau numenici și substanțiali. Visul, el e viață, realitate, creațiune. (...) nici Don Quijotte, nici Sancho nu sînt din Cervantes, nici din mine; ci sînt din toți acei cari îi creiază sau recreiază. Mai bine zis, ei sînt din ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fi putut pune la adăpostul atîtor concesii, atîtor scăderi față de sine - poate fi ținut responsabil de inconsistența și lamentabila zvîrcolire a Contimporanului. Proclamarea, cu sfidarea oricărei consecvețe, a celor mai îndrăznețe principii pentru a le terfeli pe contrapagină, frățietatea, în aparență, cu cele cîteva spirite răzlețe din Europa, pentru a aduce în același timp laude lui Vasile Savel, nu va mai putea continua... Chiar dacă n-ar fi dubioasă flagranta atitudine a Contimporanului, mișcarea pe care ar voi s-o reprezinte, constructivismul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Schițe fantastice” - spune, fără îndoială, ceva mai profund despre natura intimă a acestor texte decît critica raționalistă a epocii. Autorul lui „Emil Gayk” este văzut ca „unul dintre cei mai personali creatori de basme noui”. „Absurditatea” nu e decît o aparență: dincolo de grotesc și satiric, sensul lor rămîne unul „simbolic” și „mitologic”: „grotescul și satiricul se îmbină în forme la prima vedere, absurde dar și amuzante și simbolice”. În „Fuchsiada”, de pildă, „se poate urmări linia clasică a mitologiei elene” (ilustrată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
vizionară: atent la elementele „poeziei de compoziție” ale volumelor din această a doua etapă de creație, Perpessicius sesizează, în spatele aparentei dezordini imagiste, o „orchestrație savantă, în care desenul concepției stărue nîntrerupt și se ascute de-a lungul tuturor sonorităților în aparență divergente”: „În Brățara nopților dl Ilarie Voronca creează pe meditație, pe gînd, pe incursiune reflexivă. Însă în operațiunea aceasta dsa întrebuințează: imaginea în serie și-n libertate - un material, cu alte cuvinte, de natură centripetală. Acordarea acestor contrarii, așa cum o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
apoi Eminescu și, îndeosebi, Caragiale. Textele sale - elaborate în nenumărate variante, cu o fervoare maniacală - încep să circule informal în mediile boemei bucureștene din anii neutralității (v. în acest sens și spectaculoasele evocări din Memoriile lui Constantin Beldie). După toate aparențele, ele au fost elaborate independent de influențele mișcărilor europene de avangardă (sesizînd, mai tîrziu, asemănările, autorul își va subintitula unul dintre manuscrise „schițe și nuvele... aproape futuriste”). Nu știm însă cîte dintre ele erau deja elaborate în 1909, anul „inventării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a spiritului este exclusă”. Prozele sale vădesc o „luciditate” amuzantă, care nu pierde niciodată controlul și care (spre deosebire de dicteul automat al suprarealiștilor „gravi” și „lirici”) produce rîsul. Cum? Prin „calambururi de esență sofistică” manifestate prin relațiuni „absurde și totdeodată cu aparențe de corectitudine”. Criticul rămîne însă mereu la suprafața textului. Apropierea „jovialității” lui Urmuz de fumismele lui Alfred Jarry și Charles Cros, stabilită în „Curs...” (și deja loc comun al receptării avangardiste), e corectă; percepția rămîne totuși a unor simple „farse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
abolită, această altă față a societății burgheze arătată de Urmuz seamănă cu o împărăție de obiecte agresive, de reacții mecanice, însă violente, în care deci totul, de la eros la crimă și de la negustorie la politică, este reificat (...) Ea păstrează toate aparențele societății capitaliste (averi, bani, profit, tranzacții, violență, alienare etc.), deși este pe de-a-ntregul reificată. Posesia absoarbe ființa pe care mai întîi o prelungește: este proteza ei mecanică” (p. 530). Respingînd „caracterul exclusiv parodic” și „caracterul exclusiv amuzant” al scrierilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
să știe. Uitîndu-te la noi, pe mine și pe Trish ne-ai pune automat În același grup, ai ști că sîntem prietene și ai considera că Lisa, cea strălucitoare și perfectă, nu Își are locul lîngă noi, dar, În ciuda acestor aparențe, Lisa și cu mine devenim tot mai apropiate, iar Trish, cu toate că nu e chiar pe dinafară, e, În orice caz, cea care nu ne Înțelege prea bine. Nu mă simt În largul meu În apartamentul Lisei fără să fi obținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
ție. Cine e cu tine? Un prieten? Rabinul era un om înțelept, cunoscător al numerelor secrete, ascunse în scrierile sfinte ale poporului său și care guvernează cerul și pământul. N-a mai așteptat să-i răspund și a continuat, în aparență deloc surprins de vizita mea: - Am întrevăzut în numerele scripturilor faptul că te vei întoarce, că o să te-mpaci cu taică-tău și că o să fii însoțit de viitorul duce de Brescia. Rotari a încremenit de uimire și l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
poveștii se desprinde din însăși inima fantasticului. Acest amestec de real și ireal constituie nota dominantă a scrierii și întreține veridicitatea mesajului. Eu însumi apar ca personaj, episodic firește, descoperire care m-a amuzat, mai cu seamă, că în ciuda tuturor aparențelor, se pare că am, încă, un sânge sănătos, cel puțin în lumea amețitoare și fără bariere de timp, a romanului. Universul actualității noastre amintește, în unele aspecte, cel puțin, de episoadele satirice din Omulețul roșu. Viața culturală, convenționalismul și impostura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
altceva decât o toană care-l cuprinsese pe nesimțite. Zogru era la curent cu astfel de manifestări, își cunoștea bine oamenii de când se tot plimba prin ei, dar în momentul acela conta pe sentimentele Zoei, încredințat că ea vede dincolo de aparență. Când a reintrat în Alecu, s-a străduit să-și ia o poză cât mai diferită, de fapt, făcându-l să se maimuțărească și pe când spunea, ei, ai văzut cum m-am întors, Zoe a izbucnit în râs, dar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
între viață și moarte, Mă aprind și mă sting iarăși. Urc între stele, Iar lacrima-mi lucește letargic Aspirând fără tăgadă spre liniște deplină Ușor, de aici - De aproape de îngeri, Privesc mai departe decât văd. Privesc spre tine. Viața dincolo de aparențe Și câteodată ajungi să te sufoci În arzătoare clipe ce mai târziu suspină Lăsându-te golit, regret cu regret. Lumina se cufundă-n întuneric Și ușor se transformă-n cuvânt, Apoi înțelegi că nu are sens, Dar continuu și continui
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
mie. Încercăm să o cuprindem cu o singură clipire, însă aceasta își pierde urma printre vorbele și prejudecățile care își trimit ecoul până și în cel mai depărtat colț al acestei lumi. Ce ar fi dacă ne-am creiona propria aparență în culori vii și ne-am deschide precum o floare luminată de razele soarelui la fiecare gest pe care l-am face? Căci masca își pune amprenta pe mimici diferite, acestea povestind fără niciun cuvânt amintirile sufletului. Divinitatea ne-a
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
semicerc În jurul unui dolmen, Întorși spre larg, și despre care legenda spunea că atunci cînd luna e În creștere, Încă se mai Înroșeau de sîngele jefuitorilor de corăbii. Am privit monoliții unul cîte unul; soarele de iunie le dădea o aparență fals blajină, m-am oprit ceva mai mult asupra aceluia cu profil de bătrîn elefant, preferatul meu. Și mi-am pus mîna pe piatra caldă a dolmenului. Contactul m-a Înghețat. Noaptea viitoare luna va fi În creștere. SÎngele va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
aducă un omagiu lui Gildas. Atmosfera apăsătoare pusese stăpînire peste sala mare de consiliu a primăriei. În jurul mesei, toți Încuviințaseră. Printre alți aleși, Loïc și Milic Kermeur, cu chipul marcat de durere, apoi frumoasa și solida Gwenaëlle Le Bihan, În aparență și ea emoționată. În fața ei, Pierre-Marie de Kersaint, cu capul plecat, părea cufundat Într-o dureroasă reculegere. În realitate, zgîria discret cu unghia o mică pată de pe pantalon, ce nu se lăsa Îndepărtată. Yves reîncepu să vorbească. Anunță pe ordinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
să-și plătească mîrlănia. Îl așteptă pe Fersen fără a da Înapoi, foarte hotărîtă să nu scape ocazia de a-l face să simtă handicapul de a lucra Într-un mediu care avea să-i fie definitiv ostil. Polițistul, În aparență indiferent la prezența și la zîmbetul ei batjocoritor, o dădu la o parte așa cum alungă cineva o muscă și se pregăti să urce În mașina de teren. Rămase Însă blocat zărind cauciucurile sparte. Fără umbră de expresie pe chip, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
grămada de cîrpe la piept, se proțăpise la cîțiva metri de ei, ațintindu-i cu ochii lui ușor bulbucați. Privirea ciudată a mutului Îl făcu pe Lucas să se simtă stingherit, chiar și după ce Ryan Îl asigurase că În ciuda unei aparențe neliniștitoare, Pierric era tot ce putea fi mai inofensiv. - Crezi că ucigașul o previne pe Marie de crimele pe care se pregătește să le săvîrșească? Întrebă Fersen. - Dumneata ești polițistul, răspunse Ryan cu ironie, eu doar mă mulțumesc să studiez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cînd Fersen avea să le spună celor două femei că fusese forțată cutia metalică păstrată În biroul de la contabilitate - pentru ceea ce se putea numi În mod pudic cheltuieli neprevăzute, conținînd cam zece mii de euro bani gheață. Forțată și golită. În ciuda aparențelor, Yvonne, care pînă atunci răspunsese cu voce slabă Întrebărilor puse de Lucas, Își redobîndi toată vigoarea pentru a declara că cel care furase banii nu avea să se bucure prea multă vreme de ei. - Ce voiați să faceți la fabrica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
dra... flirtînd pe faleză, se corectă el iute, cum crezi că ar fi reacționat? - I-ar fi tras o mamă de bătaie, replică ea fără să șovăie. Vezi dumneata, În ciuda unei tendințe clare spre trasul la măsea și sub o aparență extrovertită, fratele meu avea o latură foarte puritană. Nu mi-a vorbit niciodată despre aceste lucruri, dar am bănuit Întotdeauna că era Îndrăgostit de Gwen Le Bihan și că a rămas neînsurat doar pentru că ea era deja măritată. Alții ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mă miră. Armelle se văzu nevoită să-l potolească pe PM pentru ca socrul ei să-și poată continua raționamentul pe care era curioasă să-l audă: familia Kersaint avea totul de cîștigat, gestul acesta generos nu numai că putea servi aparențelor, dar, lucru și mai interesant, Ronan devenea astfel nepotul lui Arthus. Acesta nu se grăbi, menajîndu-și efectele, apoi continuă, mulțumit de sine. - Cum scumpul ăsta de Ronan este unicul moștenitor al familiei Le Bihan, Îmi va fi de ajuns, căsătorindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Îngrijorată, căci niște urme de pași indicau treceri În ambele sensuri. Ajunseră În sfîrșit la piciorul unei scări care se Întrerupea brutal Într-un perete aparent ermetic. * * * Armelle de Kersaint simțea că-i vine tare greu să-și recapete o aparență de stăpînire de sine, ambianța sinistră a vechiului castel Îi accentua nervozitatea, cel mai mic trosnet o făcea să sară În sus, era cuprinsă de senzații ciudate, cînd cele ale unei solitudini funebre, cînd cele ale unei prezențe invizibile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
teamă și simți că-i Îngheață sîngele În vine. O salvă forța pe care i-o transmiseseră generațiile de soții de marinari bretoni din care se trăgea. Se Întoarse cu fața spre Ryan și se stăpîni, dreaptă, mută și În aparență de neclintit. - Credeam că m-ai recunoscut, cînd cu dineul de la castel... Atunci ți-a căzut din mînă tava... De ce n-ai spus nimic? - În prima clipă am știut că tu erai, dar apoi m-am Îndoit, privirea ți-era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]