4,354 matches
-
colectivă. Se va Încerca creșterea temperaturii În apartamente prin diferite mijloace ca: purfixul. Propunere colectivă. Renunță cineva? Se va schimba țevile deteriorate. Propunere colectivă. Construirea unui bloc nou În locul celui existent actualmente, acesta urmând să primească altă Întrebuințare. Propunere colectivă. Aplauze puternice, ovații. Procesul-verbal le Înregistrase Întocmai gândurile, mai puțin bătăile grăbite ale inimii, sfiala, stângăcia și neîncrederea funciară În petecul de hârtie care tremura sub lampă În mâinile subțiri și vineții ale lui Cuceu. Vicele avea ochii umezi. Se apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
era nici un punct de sprijin. Ca să nu se prăbușească totuși În cazul unei presiuni amicale prelungite, Își Înfipse călcâiele pantofilor În zgura roșie a aleii. Dinspre micul bloc În care Cain Își avea apartamentul se auzeau claxoane de mașini, strigăte, aplauze, fluierături. Deasupra lor, suverană, sirena poliției. Era ora trei. 34. Digoxin, miofilin, furosemid. Cu ele ajungi și În Australia. Zegrea exagera de bună seamă. Un farmacist trebuie să-și vândă medicamentele. El Însă le Înghițea pentru că altminteri risca să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Salinae, năpădit de scaieți și pălămidă, Înainte de a plonja În apa verde, gelatinoasă, sub privirile mute de admirație și spaimă ale lui Rub, Ruth, Ezechiel, Josy, Nathan, Rifka, Abigail, Abner, David, Lea. Apoi, firesc, fără grabă, pregătit parcă să primească aplauze ce i se cuveneau de mult, Începu să urce treaptă după treaptă. În centrul scenei acoperită cu o pâslă cenușie bine Întreținută, Între un scrin rustic și un cuier cu picior, trona un fotoliu Îmbrăcat În plus vișiniu. Lângă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
mână de ajutor celor ce Încărcau cărămizile și lemnul În camioane: ca să se termine cât mai repede și să nu mai vadă urmele profanării. Când ultima cărămidă a fost aruncată Într-o Tatra de 20 de tone, În urale și aplauze, și când norul de praf ce camuflase până atunci șantierul s-a risipit odată cu ultimile acorduri ale unui frumos cântec revoluționar, muncitorii răsturnați În iarbă sub tufele de liliac Înflorit cu câte o bere În mână au putut vedea, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
e cu siguranță greu, Își zise Cain. Chipul i se lumină căci un gând bun Îi Încolți În minte: lor le va Închina această călătorie cât și discursul de adio pe care urma să-l improvizeze. Deschise ușa balconului În aplauzele mulțimii. 37. Gheretă visa că un șoricel albastru Îi rodea de zor un călcâi. Se trezi lac de sudoare. Se descălță În grabă și Își cercetă cu atenție piciorul. Ciorapul era Într-adevăr spart, dar pielea era nevătămată. Nici urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
la adunare. Stimați concetățeni, ne-am adunat azi și aici pentru a sărbători plecarea domnului Cain În Israel. E prima repatriere Înconjurată cu bucurie și dragoste. De aceea pot spune, fără teama de a greși: ne veți lipsi, domnule Cain. (Aplauze) Vă mulțumim pentru sutele de ceasuri și orologii pe care le-ați reparat, ceea ce ne-a permis să ținem pasul cu timpul, și vă asigurăm de veșnica noastră pomenire. (Aplauze) Și, pentru că nu se știe dacă o să ne mai vedem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
fără teama de a greși: ne veți lipsi, domnule Cain. (Aplauze) Vă mulțumim pentru sutele de ceasuri și orologii pe care le-ați reparat, ceea ce ne-a permis să ținem pasul cu timpul, și vă asigurăm de veșnica noastră pomenire. (Aplauze) Și, pentru că nu se știe dacă o să ne mai vedem vreodată, permiteți-mi să vă urez de pe acum, În numele consilierilor municipali și al meu personal, să vă fie țărâna ușoară. Lumea izbucni În urale, iar Cain Își scoase batista compleșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
prim? Cât vrei, Irma dragă! Și ea Începea să Înjure: partidul, guvernul, țara, pe tovarășul prim și pe ea Însăși. Avea totuși o satisfacție: simțea cum sub ea, cuvântarea cu pricina se lichefia și se ducea dracului. De bucurie sări aplauzele și trecu la urale prelungite. Acum, tovarășa Irma are o sală de fitness și de aerobic, cu muzică potrivită, profesori bine pregătiți și clientelă selecta de ambele sexe. Din când În când, În amintirea vremurilor bune, ascultă. Ciuleandra și Dans
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cu cretă „8%!!!“ Lee Blanchard stătea lângă tablă, alături de un grăsan palid, cu aer de ofițer superior. Le-am făcut semn spre domnul Foc. El zâmbi cu gura până la urechi. Grăsanul se apropie de un pupitru și ciocăni în el. Aplauzele se domoliră, iar băieții se așezară. Am găsit un scaun liber în fundul încăperii și am luat și eu loc. Grăsanul mai ciocăni o dată în pupitru. — Bleichert, băieții din Divizia Centrală, Omucideri, Înșelătorii și așa mai departe, făcu el prezentările. Deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
parcare și casă. Am luat-o la trap mărunt, cu spatele drept, înfruntând privirile care le căutau pe ale mele și făcându-le să se plece. În spatele meu auzeam șuierături: „Trădător!“ „Bolșevic!“ Aproape că ieșisem din încăpere, când am auzit aplauze, iar când m-am întors, i-am văzut pe Russ Millard și Thad Green aplaudându-mă în semn de rămas-bun. CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI PATRU Eram exilat în iad și mă mândream cu asta. Aveam la dispoziție două săptămâni de frecat menta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
de pe Newton Street. Amabilul comandant m-a repartizat să patrulez singur și am plecat de la raport hotărât să mă remarc în fața lui Dumnezeu însuși. Primul apel a fost mai rău. Am fost prezentat colegilor de schimb de către sergent și, în loc de aplauze, m-am ales cu un larg sortiment de priviri circumspecte, uitături urâte și căutături chiorâșe. După citirea rezumatului infracțiunilor, doar șapte oameni din cei aproximativ cincizeci și cinci s-au oprit să-mi strângă mâna și să-mi ureze noroc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
adevăr ceva magic în muzica lor, ceva care putea transforma cea mai neagră tristețe în cea mai luminoasă veselie. Invitații au aplaudat în direcția artiștilor și au ridicat cupele în semn de mulțumire spre Nakht-re pentru acea distracție minunată. După ce aplauzele s-au terminat, cântăreața la sistră a început să cânte, acompaniată doar de instrumentul ei și de o singură tobă. Era un cântec lung, cu multe refrene. Povestea nu era una deosebită: povestea unei iubiri găsite și pierdute - cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Perspectiva aspectelor practice ale montării unei piese, a cunoștinței cu actorii, a participării la repetiții, a consultărilor cu privire la costume și decoruri Îi dădea de acum fiori incontestabili de plăcere. Și apoi, emoția la vederea piesei jucate În fața publicului, râsul și aplauzele... Ajuns În punctul acesta cu gândurile, de cele mai multe ori Începea să viseze cu ochii deschiși, scăldat În lumina aurie a reflectoarelor, În care el, impecabil În ținuta de seară, era smuls pe jumătate Împotriva voinței sale din culise și dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Părură să savureze primul act, zâmbind și chiar râzând tare pe alocuri, dar, pe măsură ce piesa se desfășura, rămaseră tăcuți. Textul, desigur, devenea din ce În ce mai sumbru, și fără Îndoială acesta era motivul tăcerii. Când Încheie, epuizat și răgușit de efort, se auziră aplauze răzlețe, Însoțite de zâmbete politicoase și mulțumiri murmurate din partea actorilor, care Însă săriră de pe scaune și dispărură cu o viteză deconcertantă. — Unde au plecat toți? se Întrebă el cu glas tare, În timp ce Compton Îl ajuta să Îmbrace paltonul. — S-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
ochii i se obișnuiră cu bezna și se asigră că era singur. Apoi, grav și calculat, exersă o plecăciune. Dacă fusese o dovadă de orgoliu, ea rămase nepedepsită. Câteva ore mai târziu se afla În același loc, făcând plecăciuni, cu aplauzele a o mie cinci sute de spectatori bubuindu-i În urechi. Ovațiile erau puternice și prelungi - suficient ca să ceară trei plecăciuni. Zâmbind, Compton, care făcuse el Însuși câteva, apucă mâna lui Henry În ale sale și i-o strânse viguros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Ovațiile erau puternice și prelungi - suficient ca să ceară trei plecăciuni. Zâmbind, Compton, care făcuse el Însuși câteva, apucă mâna lui Henry În ale sale și i-o strânse viguros. Rosti fără glas: „Felicitări!“ Apoi cortina coborî pentru ultima oară și aplauzele se stinseră Într-un zumzet de conversații animate, În timp ce publicul ieșea În șir indian din sală. Compton se Întoarse către actori. — Bravo, doamnelor și domnilor! spuse el. — Într-adevăr, ați fost minunați. Minunați! Îl secondă Henry, trecând de la unul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
două cronici, din care nici una nu era de foarte bun augur: una neutră, semnată de Archer, amabilă față de dramaturg dar rezervată față de piesă, și una pozitivă dar ineptă În ziarul local. Primirea făcută piesei la premiera de la Londra fu Îmbucurătoare: aplauze pline de căldură la final și strigăte de: „Autorul la rampă!“, cărora Henry le răspunse, mulțumindu-se cu o singură plecăciune adâncă și demnă, singur În fața cortinei. Faptul că În public stăteau atâția prieteni și admiratori - Fenimore, George și Emma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
iute, Încă de la premieră. Schimbătoarea, disperata, blestemata Paula Tanqueray constituia un rol excepțional, care Îi oferi dnei Patrick Campbell, susținută abil de Alexander În rolul soțului devotat, șansa de a demonstra că era o mare actriță. Publicul era vrăjit și aplauzele de la sfârșit fură furtunoase. Henry nu se mai aflase niciodată Într-o sală În care sentimentul „succesului“ să fie atât de palpabil - aproape fizic, ca o aromă puternică, adusă de la un bachet cu mâncăruri delicioase. O inspiră flămând, căci Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
amuzantă pentru a servi scopului propus, anume acela de a-i distrage atenția. La sfârșit, sau chiar mai Înainte, dacă era necesar, va porni pe jos spre St James pentru a ajunge la timp ca să vadă din culise actorii răspunzând aplauzelor și, dacă primirea o cerea, să iasă el Însuși pentru o reverență. Aceasta avea să fie pe la unsprezece. Dumnezeule mare! Mai avea aproape o zi Întreagă până a putea scăpa de suspans, Într-un fel sau altul. În depărtare, cesul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
și lipsită de Înțelegere, fără să clintească un mușchi, parcă cioplit În piatră, În timp ce În jurul lui oamenii se clătinau pe locurile lor, zgâlțâind din umeri și dându-și coate cu Încântare. [La St James, Fericire pe jumătate se Încheiase cu aplauze calde și Întârziații, Între care și familia Du Maurier, Își ocupau locurile, zâmbind și făcând semne cu mâna prietenilor și cunoștințelor, În timp ce orchestra interpreta Preludiul la Guy Domville, un potpuriu de arii vechi și frumoase, care evocau secolul trecut, compilat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
pe care o iscălea „Cécile“, și una de recenzii literare, semnată „Barbara“. Acesta era profilul revistei, trebuia să fii flexibil ca să lucrezi pentru ea. Walter Slaughter Încheie uvertura cu o Înfloritură și se Întoarse, cu o plecăciune zâmbitoare, să primească aplauzele politicoase ale publicului. Luminile din sală se stinseră treptat. Electrificarea făcuse ușor de obținut un asemenea efect, deși pe Alexander nu Îl tenta să imite moda din ce În ce mai răspândită de a arunca auditoriul Într-un Întuneric aproape total pe timpul spectacolului. Știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
galerie, dar simți cum sala Își Încordează atenția, captivată de scenele de final. Când Marion Terry, rămasă pe scenă, cu speranțele spulberate la fel de iute cum se născuseră, Își lipi semnificativ fața de stâlpul verandei și cortina căzu la sfârșitul actului, aplauzele fură prea spontane și prea puternice pentru a fi atribuite numărului mare de prieteni ai autorului printre spectatori. — Nu-i așa că a fost grozav!? Îi spuse Florence Bell la ureche, bătând energic din palme. — Grozav, aprobă Elizabeth. Ce păcat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
atribuite numărului mare de prieteni ai autorului printre spectatori. — Nu-i așa că a fost grozav!? Îi spuse Florence Bell la ureche, bătând energic din palme. — Grozav, aprobă Elizabeth. Ce păcat că Henry nu e aici, să vadă. — Și să audă aplauzele! — Bravo, draga mea, Îi murmură Alexander lui Marion Terry, În timp ce aceasta pătrundea În culise. — A ieșit bine, Alec? Întrebă ea. Figura de pe verandă? — A ieșit perfect, Îi răspunse el. Și ei, și restul membrilor distribuției se Împrăștiară la cabine, schimbând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
atragi ghinionul dacă te lăudai prea mult. În plus, reflectă Alexander, actul al doilea era o chestiune mult mai complicată. — Ei bine, a fost Încântător, Îi spuse George Du Maurier Emmei, În vreme ce luminile din sală creșteau până la strălucirea deplină și aplauzele se stingeau, Înlocuite de murmurul conversației. Ți-a plăcut, draga mea? Foarte mult. Ce decor frumos! Crezi că florile sunt adevărate? — Nici nu le-am observat, Pem. Mă uitam la piesă. — Da, și piesa a fost foarte plăcută. Du Maurier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
mine e iubire sau doar milă? — E iubire, Robert. Iubire și numai iubire. Pentru amândoi, Începe o viață nouă.“ În timp ce cortina se lăsa, sări În picioare și ieși În grabă din sală, Împins ca o ghiulea din tun de explozia aplauzelor. Personalul care stătea fără treabă pe coridoare Îl privi Încremenit În timp ce ieșea În fugă pe ușă, Înainte de a i-o putea deschide. Încă auzind valurile de aplauze Înăbușite, Își recuperă pălăria și paltonul de la garderobă și abia când ajunse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]