KorAP: Find »[drukola/base=apuca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...161 162 163 ...1055 >

26,366 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809

să stau lîngă un bolnav paralizat care își mișca ochii după un anumit cod. Clipea o dată, alergam la nevastă-sa și țipam: Vrea apă. Dacă clipea des și mult țipam la doamna: A făcut caca. Doamna, nevastă-sa, săraca, se apuca să facă ce cerea paralizatul. Pe urmă, m-a învățat pe mine. Și cîți ani ai trăit așa? Opt ani. Eram domnișorică. Pe urmă am dat de greu... Nu ți-au spus cine sînt părinții matale? Nu știau nici ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
lungit toată ziua acolo, dar acum am nevoie de apă. Anica înșfacă găleata, o toarnă în celalată găleată și se îndreaptă spre casă. Nici n-a băgat de seamă la mîța întinsă lîngă ghizdele. Nevasta pune găleata pe un scăunel, apucă o cană și bea cu sete. Vasile asistă la scenă, ar fi putut interveni, dar a lăsat-o pe Anica să bea. Abia după aceea s-a ridicat și a căpătat viață. Dacă ai ști ce-ai băut! Apă, doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
drum, în gospodăria sa era un aer de localitate montană. Viața se scurgea totuși pașnic, Gheorghe ofta mai des și Vasilică chițcăia de plăcere. Într-o noapte de smoală, Gheorghe, cu bulendre pregătite și cu o prăjină flexibilă, s-a apucat să înfunde țeava de scurgere, țeavă care trecea printr-un bloc de beton ce consolida terenul. Necazurile s-au adunat la taifas și au hotărît să se mute la Vasilică-șmecherul. Nu putem sparge zidul de consolidare, au decis specialiștii. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
Ca din neatenție, o las la dreapta mea. Nicușor remarcă și întreabă puțin răstit: O ții doar pentru tine? spune , întinzînd bărbia spre sticlă. Vai de mine, sar eu ca fript, mutînd sticla cu cîțiva centimetri. Amicul se întinde greoi, apucă sticla cu vin, își umple paharul și face exact ca mine, adică n-o mai așează la mijloc. Mă irit și mai mult și devin malițios: Adică, de ce ai fi tu Eminescu? Păi... doar eu scriu poezie. Nu sînt eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
fost prins de ceafă și împins cu forță. Gîtul omului era ciudat de lung și subțire și contactul inginerului cu pielea acea pergamentoasă îi lăsase imprimat în mînă și chiar în toți porii, o atingere la fel de dezagreabilă ca atunci cînd apuci un șarpe. Ochii lui Dobrilă deveniseră rugători, întreaga sa înfățișare era un strigăt disperat de ajutor. Fesul căzuse jos de pe capul muncitorului și n-a mai fost ridicat. Inginerul Talabă deschide televizorul și nu reușește să înțeleagă succesiunile de imagini

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
cum a fost, a doua însă a neutralizat complet uriașul, care, în plus, a scăpat cuțitul din mînă. Burtosul al treilea nici nu a încercat să se lanseze într-un demers, pierdut din start. Ilarion fuge, trece de casa lui, apucă să coboare pe străduța Împăcării și apoi aleargă în zig-zag pe străduțele din cartierul său. Cîinii, afurisiți cum sînt, îi dezvăluie oarecum traseul. Mașina celor cu dinții galbeni zbîrnîie, scrîșnește și aleargă bezmetică pe ulițele strîmte ale bătrînului cartier. După

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
s-au petrecut cînd Cosașu și nevasta lui repetau colinde la biserică. Vecinul Bîtcă a fost. El știa orice mișcare din casă. Omul păgubit, credincios cum altul nu-i pe lume, a fost zdruncinat puternic de coada Satanei. S-a apucat de meșterit la ușa beciului timp de două zile. O să-l prind ca pe șobolan. O să crape rînza în el, banditul naibii. Armează capcana, urcă în căruță și trece cu mare tam-tam prin fața casei lui Bîtcă. Hei, vecine, fă-te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
că voiajorul nostru vedea în orice om un potențial hoț. O fi cinstit, dar tentația este mare. Cine rezistă tentației în sărăcia asta din fostul lagăr socialist? Cum ungurii la frontieră erau extrem de parșivi, Gabriel a întors mașina și a apucat drumul Poloniei, spre Cernăuți. Avea aproape 800 km în plus, dar măcar scăpa de vameșii unguri. Polonezii erau chiar drăguți la vamă și priveau cu simpatie întoarcerea acasă a socialiștilor, înfometați de cioveele capitaliste. Gabriel, a cărui vigilență era fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
fără nimeni pe lume? Această poziție fermă l-a făcut pe Parșivu să accepte și nenorocitul de arest din Vaslui. Deși zilnic le amintea polițiștilor "drepturile omului", aceștia aveau o memorie precară și îl mai otînjeau cu bulanul pe unde apucau. În timpul acesta, Rodica continua să selecteze scrupulos clienții în funcție de generozitate. Făcea asta în ciuda avertismentelor venite din arest, pe căi întortocheate. Îți iau gîtul, Rodicuțo, dacă cumva, Doamne ferește, te lași pradă simțurilor. Parșivu știa bine că fata aceasta n-are stare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
copilă! N-o să fiu mereu îngerul tău păzitor. Cît cele două femei conversau, Parșivu și-a revenit și a dus mîna la cap, la locul care se pupase cu bîta. Vezi că învie și ne omoară, spune mama panicată. Rodica apucă bîta și o potrivește tot spre cap. Nu, nu în cap că îl omori. Dar unde? În rest, pe unde se întîmplă. Cînd fata ridică ciomagul, Parșivu bolborosește ceva. Vrea sa-ți zică ceva. Apleacă urechea, îi spune mama fetei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
un prieten de aceeași vîrstă cu ea, adică se străduia să treacă în al patrusprezecelea an de viață. Băiatul era frumușel, curățel și chiar delicat, calități insuficiente pentru mai matura fată. Încerca să fie ea cea cu inițiativa, adică îl apuca de mînă și, mai din greșeală sau nu, i-o așeza pe piept. Dorea să vadă că are deja sîni și că ar cam fi cazul să încerce un sărut. Băiatul se retrăgea brutal, ca și cînd ar fi atins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
dihonie în familia lor. Așa că... Taică-su era alt aluat. Și? Acum sînt bogată, independentă. Încă vă mai întîlniți? Din cînd în cînd. Dorinel simte că inima sa a crăpat, că sîngele țîșnește și că viața se scurge în durere. Apucă lacom un sîn și constată că nu mai vibrează. Totul pare iască, fum, neant, nimic. Trebuie să plec, spune Ramona. O să-ți duc lipsa. Și eu, spune fata cu ochii în lacrimi. Dar cel cu lacrimi mai mari, mai multe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
și Radu continuă să tragă. Ai pistol? întreabă Diana speriată. Cu bile, nu moare, dar o să mă țină minte. Vorba este abia inteligibilă, gîfîită și cuvintele le pronunță cu dificultate. Ce ai la gură? Mi-a rupt maxilarul. Rodion îl apucă de un picior și-l bușește jos pe cel cu clanța ruptă. Acolo, trîntit la pămînt, îl stînge de gît. Dana vede pericolul producerii unei crime și-i arde o geantă în cap agresorului. Dai în mine? Criminalule! țipă femeia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
aproape patru decenii. Uită-te că are. Și... pe care îl alegi? Pe cel mai frumos. Timpul se scurge repede și i se comunică de ambele femei că-i vorba de un băiat. Are tata bani pentru amîndoi... Codrin se apucă și mai abitir de afaceri și conturile sale cresc și tot cresc de crăpau băncile de atîta bănet. Îl nasc aici, în Malaezia, anunță Adriana veselă. Să vii și tu să asiști. Vin, mami. Cum să nu vin? Codrin fuma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
puțin 6 persoane nu știu franceza, încerc un solid argument. Înțelegem perfect, intervine unul din cei șase. Observam masa puțin enervat. Cei șase erau ochi și urechi, adică mai mult ochi decît urechi. Cum francofonii schițau un zîmbet, se și apucau de rîs. Un rîs prostesc, ploconitor. Oare dominația strănilor ne-a modificat înscrisurile genetice? Oare de asta Basarabia nu se poate descotorosi de minoritatea, dominantă timp de secole, și votează aiurea? Poate este adevărat, dar eu sînt sigur că am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
șef de necontestat. Cu o plăcere sadică, mă îndrept spre potaie ca s-o pun pe fugă. Surpriză de proporții, însă. Blegul se repede la mine, rînjește o gură fioroasă și observ niște colți de groază. Cu o furie dementă apucă de ciomag și-l rupe ca pe o surcică. Furia crește și eu, cum eram înțelept, mă retrag prudent, cu fața mereu spre jigodie. Chestia este că acest asalt furibund al Blegului dă curaj celorlalți pricăjiți, creîndu-se un batalion de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
un levier! Văd că nu v-a ajuns din urmă! Chiar regretam că taximetristul n-a insistat destul. Proprietate privată și el... dobitocul. Văd că aveți un muncitor, schimb subiectul. Un noroc chior. Cum așa? Este handicapat, doarme pe unde apucă. Nu-i dau decît ceva de mîncare. Bună afacere. Da. Și așa aruncam la gunoi, că nepriceputa de nevastă gătea... pentru un regiment. Mă uit la Harpagon mai atent. Are fruntea teșită, orbitele ieșite mult în evidență și dentiția de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
de cel mai "sîlos bădăran". In povestea aceasta bădăranul are casă și poartă, are camere de luat vederi și are și o sapă. Strada Văleni fiind îngustă, unii șoferi încearcă să întoarcă mașina în dreptul porții bădăranului. Mojicul stă la pîndă, apucă sapa și aleargă să-i spargă parbrizul nefericitului. Tu-ți Dumnezeii mă-ti, este proprietate privată, strigă bădăranul. Șoferul rămîne uluit, nu înțelege atacul sălbaticului și, ori scoate manivela, ori o rupe la fugă. Cel care scoate manivela strigă: De ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
telefon. Am pornit spre Tulcea, binedispuși și prea puțin pregătiți pentru a hrăni copiii. Pasqual, un copil de treisprezece ani și jumătate, nu se plîngea că nici la ora 16 nu-și astîmpărase stomacul. La o casă rustică, ne-am apucat să curățăm niște pește care urma să ne potolească foamea. Pasqual, de obicei vesel, era acum tăcut și nu mă mai delecta cu miile de glume pe care le știa. Am încercat să-l binedispun cu o... glumă. Pasqual, un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867

mai domol decât iepili istea-n călduri, futu-li Dumnezău sî li futî! 34. Etajul 2: baia la capătul holului, geamul la capătul holului, ușa la capătul holului, uscătorul la capătul holului. Întunericul puțea. Beznă. Fiecare își golea mațul pe unde apuca. Pe întuneric, cu vârful bocancului se pipăiau denivelările. Mozaicul era crăpat, prin el se zărea o fantă de lumină; holul de la unu era luminat cu o lampă, acolo erau "famuiștii", ăia cu o șatră de copii. Tu, închide-ți ușa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Dumnezeu a modelat omul, plecând de la imperfecțiunea de a pluti. Noe a cioplit mereu cu gândul la uscat și nu la apă, așa cum Dumnezeu a plămădit lutul cu gândul la înger, și nu la om. Dumnezeu și Noe s-au apucat de lucru așa, pur si simplu, dintr-un sentiment de solidaritate masculină raportată la decadență și înălțare, dar mai ales la paranoia de a mântui specia cu o singură daltă. Sub ruinele mânăstirii, Petru încă mai visa la o posibilă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
învinovățești și de faptul că ești. Petru se simțea parte dintr-un șotron nepășit până la capăt. Trupul: carne, oase, sânge, fire de păr, într-un sac de polietilenă, primul sertar frigorific, morgă, demisol, camera 2, spitalul de urgență, răsucești cheia, apuci de mânerul, tragi spre tine, trupul șotronului un contur de lumină albă deșirat din inima Tatălui: Doamne, m-am născut să fiu al ei, nu al lor. Vine în fiecare seară să mă vadă, astăzi nu m-am spălat pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
de ceremonie! Sunteți numai buni pentru bal! Ghiță, să cânte muzica! Frunză verde de cicoare, m-au legat în cingătoare, răsari, soare-frățioare, că la inimă mă doare. Frunză verde foi de nuc, m-a făcut mama haiduc, neștiind unde s-apuc m-au băgat la balamuc. Stinge lumina, Ghiță, tonul la vise! Să vină, să vină curva, zâna măseluțelor, înhămată la trăsură, călare pe pulă, nesătulă, fudulă, destulă, la mine în sulă. Toți 8 repetau în cor: Să vină, să vină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
las în mila Tatălui Ceresc. El le drămăluiește pe toate cu milă și înțelepciune. Și apoi de mine, de matale, taică, cine crezi că se va îngriji? Abia așteaptă cuviosul Petru să-ți ia locul, deși cred că nu o să apuce, e beteag poponarul, scârțiie din toate încheieturile. Cât despre ava Ioan, de ajunge stareț, mută schitul în pustie. Trebuie să ne îndulcim singuri nevoințele, taică părinte. Acolo, sub mesteceni, este o poartă, aici în chilie, mai facem una. Prin poarta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Dătătorule de viață, vină și te sălășluiește între noi și ne curățește pe noi de toată întuneciunea și mânuiește, Bunule, sufletele noastre. Amin! (Psalmul 50, Ceasurile, Utrenia, Liturghia.) Ca la comandă, cete de îngeri se culegeau de pe unde i-a apucat noaptea: umerii brazilor, podul bisericii, beciuri, ferestre, cărți, clopote, vise, apoi, în cea mai perfectă ordine, își ocupau locul indicat de mai marii cerului. Biserica, un furnicar plin cu îngeri: cei friguroși își încălzeau picioruțele deasupra sfeșnicelor, somnoroșii moțăiau în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]