5,062 matches
-
Obuzierul de calibrul 152 mm, model 1955, D-20 este o piesă de artilerie cu încărcare manuală, tractată, fabricată de Uniunea Sovietică în anii 1950. A fost observat pentru prima dată în Vestul Europei în anul 1955, fiind denumit M1955 (Model 1955). Indexul GRAU al obuzierului este 52-P-546. D-20 a fost produs sub
Obuzier 152 mm M1955 (D-20) () [Corola-website/Science/324063_a_325392]
-
dezvoltat la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind înlocuitorul modelului ML-20 (denumit și Model 1937). Piesa a fost proiectată de către Birourile F.F. Petrov din Ekaterinburg, fiind denumită D-20. Lungimea țevii este de 25 de calibre. Piesa de artilerie era deplasată inițial cu ajutorul tractoarelor de artilerie AT-L și ATS-59, însă în prezent este folosit camionul Ural 365 6×6. Obuzierul D-20 are un afet similar tunului lung D-74 (dezvoltat concomitent cu modelul D-20) de calibrul
Obuzier 152 mm M1955 (D-20) () [Corola-website/Science/324063_a_325392]
-
Război Mondial, fiind înlocuitorul modelului ML-20 (denumit și Model 1937). Piesa a fost proiectată de către Birourile F.F. Petrov din Ekaterinburg, fiind denumită D-20. Lungimea țevii este de 25 de calibre. Piesa de artilerie era deplasată inițial cu ajutorul tractoarelor de artilerie AT-L și ATS-59, însă în prezent este folosit camionul Ural 365 6×6. Obuzierul D-20 are un afet similar tunului lung D-74 (dezvoltat concomitent cu modelul D-20) de calibrul 122 mm, ambele piese de artilerie fiind
Obuzier 152 mm M1955 (D-20) () [Corola-website/Science/324063_a_325392]
-
de artilerie AT-L și ATS-59, însă în prezent este folosit camionul Ural 365 6×6. Obuzierul D-20 are un afet similar tunului lung D-74 (dezvoltat concomitent cu modelul D-20) de calibrul 122 mm, ambele piese de artilerie fiind dotate cu o placă de bază. Prezența plăcii de bază asigură o stabilitate mai mare și o manevrabilitate mai bună. Tunul poate fi rotit 360° prin fixarea plăcii de bază, ridicarea fălcelelor cu ajutorul cricurilor mecanice și coborârea roților ajutătoare
Obuzier 152 mm M1955 (D-20) () [Corola-website/Science/324063_a_325392]
-
lucru fiind posibil după experiența realizării tunului antitanc de calibrul 100 mm Model 1975/ 77. Documentația de licență a fost obținută din China până la sfârșitul anului 1975. Piesa de calibrul 152 mm urma să înlocuiască obuzierul de calibrul 122 mm, artileria standard la nivel de divizie. Acesta din urmă avea o bătaie limitată (11,8 kilometri) și urma să înlocuiască la rândul său piesele de artilerie regimentară ZiS-3 de calibrul 76 mm. Toate aceste permutări au fost realizate în scopul măririi
Obuzier 152 mm M1955 (D-20) () [Corola-website/Science/324063_a_325392]
-
anului 1975. Piesa de calibrul 152 mm urma să înlocuiască obuzierul de calibrul 122 mm, artileria standard la nivel de divizie. Acesta din urmă avea o bătaie limitată (11,8 kilometri) și urma să înlocuiască la rândul său piesele de artilerie regimentară ZiS-3 de calibrul 76 mm. Toate aceste permutări au fost realizate în scopul măririi puterii de foc a artileriei. Obuzierul Model 1981 era deplasat inițial de tractoarele de artilerie TAR-76 și TMA-83, fabricate local de către Uzina Mecanică Mizil. Ulterior
Obuzier 152 mm M1955 (D-20) () [Corola-website/Science/324063_a_325392]
-
divizie. Acesta din urmă avea o bătaie limitată (11,8 kilometri) și urma să înlocuiască la rândul său piesele de artilerie regimentară ZiS-3 de calibrul 76 mm. Toate aceste permutări au fost realizate în scopul măririi puterii de foc a artileriei. Obuzierul Model 1981 era deplasat inițial de tractoarele de artilerie TAR-76 și TMA-83, fabricate local de către Uzina Mecanică Mizil. Ulterior, au fost folosite camioanele DAC 665T. După anul 1990, pentru a ușura încărcarea și a mări cadența, au fost instalate
Obuzier 152 mm M1955 (D-20) () [Corola-website/Science/324063_a_325392]
-
kilometri) și urma să înlocuiască la rândul său piesele de artilerie regimentară ZiS-3 de calibrul 76 mm. Toate aceste permutări au fost realizate în scopul măririi puterii de foc a artileriei. Obuzierul Model 1981 era deplasat inițial de tractoarele de artilerie TAR-76 și TMA-83, fabricate local de către Uzina Mecanică Mizil. Ulterior, au fost folosite camioanele DAC 665T. După anul 1990, pentru a ușura încărcarea și a mări cadența, au fost instalate dipozitive speciale care erau acționate cu ajutorul unei butelii de aer
Obuzier 152 mm M1955 (D-20) () [Corola-website/Science/324063_a_325392]
-
BK540R, proiectilul de iluminare S540R, proiectilul pentru difuzare materiale materiale tipărite A540 și proiectilul de ruptură beton G530. Obuzierul calibrul 152 mm Model 1981 a intrat în dotare la 1 august 1982. În prezent, este în dotarea unor batalioane de artilerie la nivel de brigadă de infanterie. Următoarele țări aveau în dotare obuzierul D-20 în anul 2010:
Obuzier 152 mm M1955 (D-20) () [Corola-website/Science/324063_a_325392]
-
Tunul M-46 calibrul 130 mm Model 1954 este o piesă de artilerie tractată, cu încărcare manuală, fabricată de Uniunea Sovietică în anii 1950. China a fabricat o copie a tunului M-46, denumită Tip 59, iar România și Egipt au fabricat variante sub licență ale acestui model chinezesc. Tunul M-46 a
Tun 130 mm M1954 (M-46) () [Corola-website/Science/324071_a_325400]
-
de 33 kilometri după 1990. Tunul A412 are cadența de 7-8 lovituri pe minut, viteza de marș 50 km/h pe șosea și 20 km/h în teren, iar muniția este de tip exploziv OF482M sau perforant BR482B. Piesa de artilerie era deplasată cu ajutorul tractoarelor de artilerie TMA-83, ATS-59G sau camionul DAC 665T 6×6. În anul 1985, tunul A412 de calibrul 130 mm Model 1982 era în dotarea unui divizion din regimentul de artilerie tunuri-armată (la toate cele patru armate
Tun 130 mm M1954 (M-46) () [Corola-website/Science/324071_a_325400]
-
A412 are cadența de 7-8 lovituri pe minut, viteza de marș 50 km/h pe șosea și 20 km/h în teren, iar muniția este de tip exploziv OF482M sau perforant BR482B. Piesa de artilerie era deplasată cu ajutorul tractoarelor de artilerie TMA-83, ATS-59G sau camionul DAC 665T 6×6. În anul 1985, tunul A412 de calibrul 130 mm Model 1982 era în dotarea unui divizion din regimentul de artilerie tunuri-armată (la toate cele patru armate) și la brigada artilerie-tunuri din rezerva
Tun 130 mm M1954 (M-46) () [Corola-website/Science/324071_a_325400]
-
OF482M sau perforant BR482B. Piesa de artilerie era deplasată cu ajutorul tractoarelor de artilerie TMA-83, ATS-59G sau camionul DAC 665T 6×6. În anul 1985, tunul A412 de calibrul 130 mm Model 1982 era în dotarea unui divizion din regimentul de artilerie tunuri-armată (la toate cele patru armate) și la brigada artilerie-tunuri din rezerva general-strategică. După 1990, tunurile Model 1982 au fost în dotarea a două divizioane din brigada de artilerie de nivel armată și corp de armată. În prezent, tunurile A412
Tun 130 mm M1954 (M-46) () [Corola-website/Science/324071_a_325400]
-
mm Model 1982 era în dotarea unui divizion din regimentul de artilerie tunuri-armată (la toate cele patru armate) și la brigada artilerie-tunuri din rezerva general-strategică. După 1990, tunurile Model 1982 au fost în dotarea a două divizioane din brigada de artilerie de nivel armată și corp de armată. În prezent, tunurile A412 au fost retrase din uz, 72 de exemplare fiind de vânzare. Forțele Terestre Române au în rezervă 75 de tunuri Model 1982. Tunul A412 este piesa de artilerie cu
Tun 130 mm M1954 (M-46) () [Corola-website/Science/324071_a_325400]
-
de artilerie de nivel armată și corp de armată. În prezent, tunurile A412 au fost retrase din uz, 72 de exemplare fiind de vânzare. Forțele Terestre Române au în rezervă 75 de tunuri Model 1982. Tunul A412 este piesa de artilerie cu cea mai mare bătaie care a intrat în dotarea artileriei române. România a exportat tunuri de calibrul 130 mm în Bosnia și Herțegovina (opt exemplare în 1998), Camerun (12 exemplare în 1992), Guinea (12 exemplare în anul 2000 printr-
Tun 130 mm M1954 (M-46) () [Corola-website/Science/324071_a_325400]
-
tunurile A412 au fost retrase din uz, 72 de exemplare fiind de vânzare. Forțele Terestre Române au în rezervă 75 de tunuri Model 1982. Tunul A412 este piesa de artilerie cu cea mai mare bătaie care a intrat în dotarea artileriei române. România a exportat tunuri de calibrul 130 mm în Bosnia și Herțegovina (opt exemplare în 1998), Camerun (12 exemplare în 1992), Guinea (12 exemplare în anul 2000 printr-o firmă israeliană) și Nigeria (patru exemplare în 1992).
Tun 130 mm M1954 (M-46) () [Corola-website/Science/324071_a_325400]
-
de regiment de infanterie, iar spre sfârșitul și după cel de-al Doilea Război Mondial la nivel de batalion. Aruncătorul de bombe de calibrul 120 mm Model 1938 a fost dezvoltat pentru a sprijini infanteria rusă cu o piesă de artilerie mai ieftină decât tunurile de însoțire. În materie de design, mortierul nu era deosebit, fiind relativ asemănător aruncătoarelor de calibru mediu și ușor ale epocii. Piesa era transportată cu ajutorul unui cărucior cu două roți tractat de către un vehicul ușor sau
120 mm PM-38 () [Corola-website/Science/324122_a_325451]
-
mai examina aruncătorul sau a mai cere referate, Direcția Tehnică a decis direct fabricarea piesei sovietice. Necesitatea introducerii unei piese asemănătoare în dotarea armatei era urgentă. Prin urmare, au fost sărite multe etape în asimilarea în țară a piesei de artilerie. Principala problemă era însă lipsa documentației tehnice. Uzinele Reșița au acceptat verbal, prin directorul general, să realizeze prototipul aruncătorului. Discuțiile au durat doar două ore, iar uzinele au decis ca proiectul să fie finanțat din resurse proprii, urmând ca ulterior
120 mm PM-38 () [Corola-website/Science/324122_a_325451]
-
fiecare. Din cauza producției inițiale insuficiente, aruncătoarele Reșița au fost folosite alături de cele sovietice PM-38, capturate de la Armata Roșie. Rata de producție a ajuns însă în luna octombrie 1942 la 80 de exemplare pe lună. La sfârșitul anului 1944, regimentul de artilerie din cadrul diviziei de infanterie avea un divizion de aruncătoare Reșița de calibrul 120 mm. Aruncătoarele Reșița Model 1942 au fost folosite și după război, alături de cele sovietice PM-38 și PM-43, până în anul 1982. Începând cu anul 1982, toate cele trei
120 mm PM-38 () [Corola-website/Science/324122_a_325451]
-
La "Mărăști", aflat în zona Eforie Sud, se dă alarma de luptă și se începe apropierea de inamic. La fel procedează și distrugătorul "Regina Maria", aflat în zona Agigea. La ora 04:02, cele două nave sovietice deschid focul de artilerie asupra portului și gării Palas. Au fost lovite și incendiate câteva cisterne petroliere de cale ferată și mai multe magazii. Imediat a deschis focul bateria de artilerie de coastă românească de la Agigea. În jurul orei 04:09 și ora 04:11
Distrugătorul Moscova () [Corola-website/Science/324134_a_325463]
-
zona Agigea. La ora 04:02, cele două nave sovietice deschid focul de artilerie asupra portului și gării Palas. Au fost lovite și incendiate câteva cisterne petroliere de cale ferată și mai multe magazii. Imediat a deschis focul bateria de artilerie de coastă românească de la Agigea. În jurul orei 04:09 și ora 04:11, cele două distrugătoare românești deschid focul asupra navelor sovietice. Deschide focul și bateria germană de mare calibru Tirpitz care trage 39 de lovituri. "Moscova", pătruns în barajul
Distrugătorul Moscova () [Corola-website/Science/324134_a_325463]
-
Tunul antitanc de calibrul a fost o piesă de artilerie fabricată de Regatul României în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Proiectat atât ca tun antitanc, cât și ca tun de câmp, tunul Reșița utiliza elemente de la tunurile de fabricație sovietică de calibrul 76,2 mm, tunul antiaerian britanic de
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
august 1944, tunul Reșița Model 1943 s-a dovedit a fi o armă capabilă, fiind folosit în timpul luptelor pentru eliberarea României, Ungariei și Cehoslovaciei. Producția tunului a încetat după numai 10 luni la ordinele forțelor de ocupație sovietice. Piesa de artilerie a fost retrasă din uz în anul 1998, la 54 de ani de la introducerea sa. La sfârșitul Primului Război Mondial, în dotarea armatei române se aflau tunurile de câmp Krupp calibrul 75 mm (germane), Puteaux calibrul 75 mm (franceze) și Putilov calibrul
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
câmp (tunul USV de calibrul 76,2 mm Model 1939), însă informațiile despre aceste tunuri erau limitate. La începutul Operațiunii Barbarossa, tunurile Putilov modernizate, denumite oficial „"tunuri de câmp model 1902/36 tubate amovibil FF-KF-RF"”, reprezentau materialul de bază al artileriei române la nivel de divizie de infanterie. Aceste tunuri aveau însă o viteză redusă la gura țevii, fiind ineficiente ca tunuri antitanc, și erau depășite tehnic. Într-un raport trimis Marelui Stat Major la data de 14 septembrie 1941, intitulat
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
două punți și folosirea unui scut de protecție, însă proiectul nu s-a concretizat, tunurile antiaeriene fiind vitale pentru apărarea rafinăriilor de la Ploiești. Ministerul Armamentului și Marele Stat Major a decis pe 2 iunie 1942 proiectarea unei noi piese de artilerie, care să poată fi folosită atât ca tun de câmp, cât și ca tun antitanc. Proiectarea efectivă a tunului a început pe 1 februarie 1943. Colonelul (la vremea respectivă) Valerian Nestorescu, șef al Serviciului material de artilerie, a fost însărcinat
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]