6,287 matches
-
este la fel de aberant ca a amalgama cele două modele de imagini fiindcă televiziunea înghite cinematografia. E adevărat că tot mai multe opere de cinema sunt destinate televiziunii și publicului ei efect de pâlnie destul de fascinant. E evident că există un cinema standardizat și filme TV de mare calitate (Jean Renoir și Rosselini au lucrat pentru televiziune, Santelli și Kassovits ar face onoare unor săli de cinema). Iar Godard, jurnalist în sufletul lui, ar fi putut foarte bine să înnobileze televiziunea fără
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
destinate televiziunii și publicului ei efect de pâlnie destul de fascinant. E evident că există un cinema standardizat și filme TV de mare calitate (Jean Renoir și Rosselini au lucrat pentru televiziune, Santelli și Kassovits ar face onoare unor săli de cinema). Iar Godard, jurnalist în sufletul lui, ar fi putut foarte bine să înnobileze televiziunea fără s-o trădeze. Să precizăm așadar. Prin cinema, vom înțelege aici "filmul de autor", iar prin "televiziune", informația în direct sau emisiunea de platou. Reducție
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Jean Renoir și Rosselini au lucrat pentru televiziune, Santelli și Kassovits ar face onoare unor săli de cinema). Iar Godard, jurnalist în sufletul lui, ar fi putut foarte bine să înnobileze televiziunea fără s-o trădeze. Să precizăm așadar. Prin cinema, vom înțelege aici "filmul de autor", iar prin "televiziune", informația în direct sau emisiunea de platou. Reducție, fără îndoială, dar la miezul lucrurilor, la conceptul specific fiecărui gen, care este totodată punctul lui de excelență. Contrapunct mai degrabă al privirilor
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
alături de toată lumea. Marele ecran îți vorbește cu "dumneavoastră", dar ca să faciliteze un tête-à-tête; cel mic te tutuiește, dar ca să cuprindă o masă. Există și excepții, Cele zece porunci într-o parte și Hervé Guibert în cealaltă*, dar să mergi la cinema în grup rămâne o sărbătoare personalizantă, în timp ce să deschizi televizorul este o plăcere solitară, dar depersonalizantă. Să aibă organul "individualismului democratic" un oarecare dispreț pentru individual? Adunați ulterior ("total bilete vândute pe suprafața Parisului"), spectatorii formează un public, sumă de
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
în stil republican: spre deosebire de televiziune, care este instrumentul vanitoșilor și șansa conformistului, legenda ei este făcută de orgolioși și extravaganți, capodoperele ei vin dinspre margini, iar insuccesul imediat sporește gloria (Citizen Kane a fost un eșec la lansare). Prin Charlot, cinemaul a consacrat simbolic omul de jos. Televiziunea, prin Dallas, oamenii de sus. Bineînțeles, cinematografia este "o artă economică" (Toscan du Plantier). Și chiar în mai mare măsură decât televiziunea, de vreme ce spectatorul plătește ca să vadă de fiecare dată. Ea nu a
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
este un sedentar controlabil, un cinefil, un nomad necontrolat. O televiziune bună își reflectă audiența, cinematograful bun sparge oglinda. Cea dintâi fabrică indigeni, cel din urmă "trădători ai mediului lor" sau cosmopoliți. Un "cinefiu" ca adolescentul Daney se duce la cinema, la vremea lui, ca să uite de vasele pe care le are de spălat, de arondismentul al XI-lea și de necazurile perioadei de după război. Același, devenit zapper, trebuie să se reintegreze în Franța-așa-cum-este-ea și să reînchidă ferestrele. Când a arătat
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Promotor al evadărilor, mentale și fizice, cinematograful ne rupe de rădăcinile noastre (făcându-ne să fim ceva mai puțin plante sau legume). Funcție prioritar socială, securizantă și socializantă a imaginii domestice; funcție de fugă și fugitivă a visului din sala de cinema. Prima, în cel mai bun caz, este testimonială, fixată pe realitățile în curs ori trecute; cel de-al doilea poate fi profetic (Jean Renoir, Godard sau Kubrick), dar fără să știe sau să vrea asta (în felul pictorilor). Un critic
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
cel de-al doilea poate fi profetic (Jean Renoir, Godard sau Kubrick), dar fără să știe sau să vrea asta (în felul pictorilor). Un critic de televiziune face cronica timpului care trece: e un editorialist politic deghizat. Un critic de cinema (în vremea cinemaului) lega prin scris fragmente de eternitate vizuală: "un preot ratat", în cuvintele lui Daney. Sistemul studiourilor din America face din producător stăpânul operei care este filmul (prin dreptul la final cut), calitate rezervată în Europa regizorului. Cinemaul
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
doilea poate fi profetic (Jean Renoir, Godard sau Kubrick), dar fără să știe sau să vrea asta (în felul pictorilor). Un critic de televiziune face cronica timpului care trece: e un editorialist politic deghizat. Un critic de cinema (în vremea cinemaului) lega prin scris fragmente de eternitate vizuală: "un preot ratat", în cuvintele lui Daney. Sistemul studiourilor din America face din producător stăpânul operei care este filmul (prin dreptul la final cut), calitate rezervată în Europa regizorului. Cinemaul literar rezistă, într-
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
cinema (în vremea cinemaului) lega prin scris fragmente de eternitate vizuală: "un preot ratat", în cuvintele lui Daney. Sistemul studiourilor din America face din producător stăpânul operei care este filmul (prin dreptul la final cut), calitate rezervată în Europa regizorului. Cinemaul literar rezistă, într-adevăr. Dar televiziunea europeană se supune deja normelor americane, iar în lanțul McDonald's bucătarul-șef e un nimic pe lângă proprietar. Funcția de autor, într-un canal de televiziune, revine din ce în ce mai mult producătorului, înlocuit de acum cu
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
și denotație, dintre poezie și proză. O "icoană" se adaugă unui univers care nu o conținea. Un "indice" este un fragment al universului la care trimite. Un film este un supliment la lucruri, o bandă este un duplicat al lucrurilor. Cinemaul ne vorbește despre lume și oameni, dar această artă cu vocație realistă vrea un haos filtrat, mediatizat printr-un punct de vedere, o subiectivitate care cadrează, dialoghează, decupează și montează. În schimb, televiziunea este în cea mai bună formă atunci când
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
ci aici și acum. Nimic dincolo. Lumea este ceea ce este, la fel și tu, asta-i treaba, punct. Sursa de lumină și sursa de autoritate coincid; orice lumină vine de la Dumnezeu. Mica lucarnă, spuneam, are luminescența ei incorporată. De aceea cinemaul, oricât de dogmatică ar fi poziția sa de imagine, lasă să răzbată realul fiindcă nu se prezintă niciodată pe deplin drept realul însuși, spre deosebire de televiziune. În această lume unde sunt exhibați toți câștigătorii, unde cei săraci și urâți au dreptul
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
îndepărtarea produce schimbări. Aceste două moduri de întoarcere în trecut, mai mult decât mijloace de a opri timpul, simbolizează două moduri de a trăi momentul prezent: ca pe ceva absolut (videosfera) sau relativ (grafosfera). Două morale ale timpului. Imaginea de cinema face ușurătatea gravă, imaginea video face gravitatea ușoară. Un simț se incarnează în planuri de carne și oase. Blocuri, cheaguri sau concrețiuni, toate au o greutate, grosime ori densitate destul de străină de fluiditatea plată a imaginilor televizuale. Carne și os
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
sau departe de el. În schimb, imaginea televizată primește spațiul, în loc să-l ordoneze. Nu mai există gros-plan fiindcă nu există decât gros-planuri" (Daney). Această libertate a vizorului de cameră, garanție a unui control interior asupra lumii exterioare, ar explica aptitudinea cinemaului de a reuși trecerea spre simbolic, acolo unde imaginea televizuală rămâne în signaletic sau imaginar. Astfel încât cel dintâi te face să crești, iar cea din urmă să regresezi. Adolescentul devine adult prin intermediul marelui ecran; adultul, adolescent prin intermediul celui mic. Televiziunea
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
noi cu judecata lui Dumnezeu. Un film angajează o responsabilitate individuală, ca orice opțiune; o emisiune, care prezintă fără să arate, dacă a arăta înseamnă a indica dintr-un anumit punct de vedere, ar ține mai curând de responsabilitatea colectivă. Cinemaul este un fapt moral, televiziunea un fapt social. Primul ține de umanism, căci construiește un real sub responsabilitatea unei priviri, cineastul. Cea de-a doua are o predilecție pentru umanitar, asociind moralizarea și felia de viață. Destul de "imorală" în propriile
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
politic, economic, social, extern, cultură la sfârșit). Avantajul cinematografiei este timpul pe care-l pierde. Șansa ei sunt lungimile. Lungimile și pauzele. Acești prețioși timpi morți fără de care elipsele sau racursiurile și-ar pierde orice efect, orice sens. Imaginea de cinema păstrează timpul grafosferei, care este cumulativ. Un film bun construiește durate în care se poate trăi în mod plăcut, asemeni unor vieți în viață, refugii și cămine deschise oricui. Orice artă este o stăpânire a timpului. Iar acesta din urmă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
trece și timpul meteorologic, nu cel care cristalizează și se ordonează, "dobândit pentru totdeauna", ca la Tucidide. Amăgire sau fericire? Amândouă deodată, poate. Cinemateca păstrează un patrimoniu de emoții, I.N.A. un stoc de sclipiri. Altfel spus: între două imagini identice, cinemaul are nevoie de legătură, dar televiziunea câștigă la puzzle. Primul trebuie să monteze imaginile pe care cealaltă se poate mulțumi să le juxtapună. Imaginea proiectată se supune unei logici de totalizare, imaginea difuzată unei logici de fragmentare. A duratei, a
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
mai simplu: "Aici ridici capul, dincolo cobori ochii". E drept că în baia vizuală ai mai multe șanse să fii emoționat decât rebel. A gândi înseamnă a spune nu. De voie, de nevoie, televiziunea spune "da" lumii așa cum este ea; cinemaul îi spune "da, însă"; pictura îi spunea "da", până la Manet. Începând de atunci și aceasta este încă forța ei caracteristică -, îi spune mai degrabă nu. Viziomorfoze Oricare cincuagenar mai mult sau mai puțin educat, crescut în vechea chimie a imaginilor
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
care ne face să gândim nu se gândește pe sine. Nu-i vom descoperi punctele oarbe fără a ne întoarce întâi ochii dinspre ea. De pildă, spre a-i îndrepta spre cărți 106. Imaginea fizică (indicială sau analogică: fotografie, televiziune, cinema) ignoră enunțul negativ. Un non-arbore, o non-apariție, o absență pot fi spuse, dar nu arătate. O interdicție, o posibilitate, un program sau un proiect tot ce neagă sau depășește realul efectiv nu trec în imagine. O figurare este prin definiție
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
dialogul culturilor", lărgind mai mult ca niciodată prăpastia dintre bogați și săraci. O țară săracă poate să aibă poeți buni, romancieri buni și chiar un ziar bun; nu poate să aibă o televiziune bună. Și cu atât mai puțin un cinema competitiv. Tagore și Gide puteau să discute de la egal la egal, la fel ca Mishima și Yourcenar; dar nu Spielberg și Idrissa Ouedraogo; sau CNN cu Doordashan-ul indian. Nouă oameni din zece privesc viața prin imaginile despre ei înșiși pe
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
chimia s-au ocupat de asta. Fotografia și fonografia au împlinit dorința poetului: să fixeze ceea ce e trecător, să perenizeze clipa. Iar Lamartine, înainte de moarte, ridică anatema pe care-o aruncase asupra fotografiei: "plagiere a naturii cu ajutorul opticii". Radioul și cinemaul au continuat și au îmbunătățit îmbălsămarea timpului. Tehnic, televiziunea este cel mai bun aparat de perenizare a vieții. Documentul, sau mumia, adică suportul material al urmelor lăsate de o ființă vie, poate fi de acum ferit de uzura timpului. Înregistrarea
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
în fond, un dispozitiv politic civilizat, dacă nu o mașinărie prin care se încetinește timpul de răspuns, se potolesc emoțiile și elanurile, sacadele și rafalele, se ia distanță? Or, suprimarea neîntreruptă a distanțelor, amânărilor și întârzierilor dă originalitatea televiziunii (în comparație cu cinemaul) și superioritatea ei (ca și pe cea a radioului) asupra mijloacelor de informare scrisă, mai ales în vreme de criză. Televizarea câștigă, prin urmare, de două ori împotriva scrisului. Mai întâi, merge mai repede; apoi, este mai caldă. Ne calmează
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
o balivernă repetată să devină un cvasi-adevăr. Nimic nou aici: minciuna s-a născut odată cu știrea de presă, iar groapa comună de la Timișoara este deja în Balzac. Ceea ce se va schimba în raport cu grafosfera este că problema "realității" imaginilor analogice (fotografie, cinema, televiziune) va fi curând și într-un mod mai perspicace înlocuită de cea a verosimilității lor. Iar aceasta nu va mai fi garantată decât de rapiditatea transmisiei: cu cât intervalul e mai scurt, cu atât sunt mai mici posibilitățile de
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
și de punere în perspectivă cu ajutorul comentariului, permite totodată montajul tendențios și alegerea orientată a imaginilor. Ne amintim că regimurile totalitare, cu bună știință, au evitat cel mai adesea transmiterea în direct a evenimentelor aleatorii și publice (ele preferă televiziunii cinemaul, mai potrivit pentru propagandă și cenzura prealabilă). Certați cu ticăloșiile realului, maniacii unghiului drept și-ai utopiei trase la ață sunt foarte inspirați să se teamă de viața așa cum este ea. La Beijing și la Phenian, recrearea prin "tablouri vii
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
în cele trei lucrări despre opera de artă (Originea operei de artă, 1935; Cu privire la problema ființei, 1955; Arta și spațiul, 1969). Pentru Merleau-Ponty, fermecat de pictură și pentru scurt timp cinefil, André Bazin nu există. Nici Benjamin. Niciun cuvânt despre cinema în Teoria estetică a lui Adorno, apărută în 1970. 39 În cele două excelente numere consacrate de Nouvelle revue de psychanalyse imaginarului, Destin de l'Image (1991) și Le Champ du visuel (1987), la zece articole consacrate picturii, clasice sau
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]