4,982 matches
-
nu-și mai poate manifesta inițiativa personală în producția de bunuri și în alegerea a ceea ce consumă. Ce soluție oferă Illich pentru ieșirea din acest impas? Una care ne amintește de propunerea lui L. N. Tolstoi, ca fiecare să-și coacă pîinea, să-și confecționeze cizmele! Să dispară spune inițiatorul deșcolarizării trebuințele artificiale create de instituție; fiecare să refuze bunurile pe care i le oferă societatea și, redobîndindu-și inițiativa, să hotărască asupra propriului său consum. Într-un imaginar spectru al instituțiilor
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
și asta era ocazia perfectă pentru a pune planul în aplicare. Găsisem o limbă pentru cartea aia și amânam de mult scrierea ei. Și, poate de-asta, cartea supura. Eram în spital și o simțeam cum vine. Cum s-a copt. Dacă mai rămânea acolo, riscam să mă umple de infecție, să năpădească țesuturile. Chiar dacă acum mă enervasem, e cea mai mare tâmpenie să scrii cu ură. La un moment dat, am descoperit că nu e nevoie să bușești pe cineva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
o pună în pericol pe a celorlalți. Nu ești deloc o amenințare. Doar un tolerat. Noica vorbea despre „întru“. O să încerc, poate cândva, cu modestele mele resurse, să fabric un text despre cuvântul „tiptilică“. Mai încolo. Acum trebuie să se coacă. Oricum, avem o limbă mai inteligentă decât populația. Întrebarea rămâne, pot fi folosiți asemenea oameni în niște proiecte de anvergură? Sau ei se vor mulțumi doar cu lucruri mărunte, cu nimicarnițe. Despre conceptul de „micuțism“ ar mai trebui vorbit aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
seară de seară, se așeza pe burtica Ricăi și crea mai frumos ca oricând comuniunea om-animal în acel colț de rai binecuvântat, unde sora mamei, „mamatușa”, ne aducea de fiecare dată lapte proaspăt muls la orele serii și pâine aburindă, coaptă pe vatră, alteori turte sau gogoși însiropate. Acestea sunt primele mele imagini ce-mi picură în acest imens creuzet al amintirilor, completate de prezența bunicilor Radu și Alexandrina Tudor, părinții mamei mele. Puțină lume era în măsură să poată identifica
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
editor de broșurele necitite, sordid și mirosind a țap În plin rut (a fost un erotic până la bătrâ nețe), locuind În magazia cărților lui (toată iarna, fără foc); și a subscris, bunul dr. Robin, dimpreună cu Dobrogeanu-Gherea și cu N.D. Cocea, acțiuni la tipografia Poporul, În care s-a tipărit Viața socială cu primele poezii de răsunet ale lui Tudor Arghezi, [acțiuni] care, până la urmă, au intrat În buzuna rul șefu lui tipografiei, socialist de ocazie, bandit al industriei grafice, falit
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
rând sau moftu roase se răsfață În plină lume la o masă scumpă, Într-o grădină pretențioasă de vară. Însă femeile de mare soi iubeț, cu fantezie și cu gust al pitorescului, al ineditului, Îți cedează bucuroase, palpitând entuziast și coapte pentru dragoste, după o seară petrecută În confidențe calde la vreun colț de cârciumă cunoscută numai de tine, cu rinichi de vițel de lapte fâlfâind pe talerul de lemn, brânză albă, roșii și ardei grași la gheață și vin proaspăt
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
pasiuni devastatoare și pentru care garsoniera de flăcău tomnatec sau de bărbat serios, cu nevastă, băieți și fete mari acasă, nu ajungea să cu prindă și să asurzească grohăitul fiarei lubrice dezlănțuite și vaietele sărmanei victime imolate poftelor noastre. N.D. Cocea, sibaritul corupător de minore, cumpărase pe nimica, departe de oraș, În marginea pădurii, un pavilion de vâ nă toare al grofilor, unde adunase câteva copile scoase din minți, aduse cine știe de unde, depravate cu binișorul și ținute aci ca Într-
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
minute Înainte, Îl ținuse pe bietul copil cu capul În jos, suspendându-l În aer, Încât i s-o fi Întors toate măruntaiele pe dos. Deși scrie, la rândul lui, poezie, publicând chiar o carte, dă senzația că nu e copt de-a binelea la minte sau că nu a ieșit Încă dintr-o copilărie În care, probabil, jocurile erau de genul celor practicate. Judecându-l, m-am umplut iarăși de păcate, astfel că va trebui să mă spovedesc Încă o dată
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
el. Degeaba a zis Spaniolu: Bă, nebunii dracu, v-aț băut mințîle, ai, bă, să ne culcăm!... Ăștia erau doi la unu: s-au dus împleticindu-se spre lac. Gămălie, se vede treaba, studiase problema, era în temă, ideea asta o copsese el mai de multișor. Știa că dacă umblă la o roată mare ruginită și o mișcă o țâră, asta face să se crape un fel de porți de metal uriașe și atât îi trebe apei, pe urmă știe ea drumu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
mă duc. Eu sunt bătrână, nu mai pot, unde să mă duc?... Poate a da bunul Dumnezeu, așa mă rog, să le înmoaie gândurile rele, să le deie cuget bun... De Paștele Blajinilor a venit fata de la Gherman, care a copt și ne-am dus la cimitir. Da, este greu de o babă bătrână, îi tare greu și să las așa grădina, tot, nu pot. Ce, am să-l scot eu?” „Cu puterea lui Dumnezeu multe se pot întâmpla, spun eu
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
seară însă, după ce se satură de joacă și-i ia foamea, Ionel, Andreea și Angeluța sunt în stare să mănânce tot ce găsesc pe masă. Chiar și pâinea neagră garantată fără E-uri pe care turcul din colțul străzii o coace la un cuptor cu lemne, astfel că, atunci când o consumi proaspătă și caldă, nici nu-ți dai seama cât carton făinizat a băgat în ea și nici că a fost colorată cu zațul căpătat de la cafeneaua arabului. Zece din România
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
acolo. Alberto și-a lansat undița și, Înainte să apuce să se dezmeticească, s-a și trezit cu un obiect irizat, care sclipea În bătaia soarelui, zbătîndu-i-se În cîrlig. Era un păstrăv curcubeu, un pește frumos și gustos (mai ales copt și asezonat de foamea noastră). Am pregătit eu peștele, În vreme ce Alberto, entuziasmat de victorie, Își tot arunca undița În apă. Dar, În ciuda orelor Întregi de Încercări, n-a mai prins nici măcar unul. Se Întunecase deja, așa că a trebuit să ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
aduse la catedre pe de-alde C. Stere, Gulian și alții de teapa lor. Prietenia cu Roland Barthes a lăsat o urmă deosebit de importantă în viața mea, dar nu neapărat de natură intelectuală. Pe vremea aceea nici el nu se copsese încă întru vocația care i-a adus nemurirea, iar la curtea sa - la Versailles, cum îi spu neam noi - eu dețineam portofoliul inimii, în timp ce Giglio îl acaparase pe cel al intelectului, iar Florino - pe acela al mu zicii, Vally, prin
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
care bietul meu prieten fusese conștient încă din adolescență. Când se referea la dragostea care ne unea, Giglio, care împărtășea întru totul gusturile lui Mihai, nu avea decât o vorbă de dispreț: „Două hoituri!“ Pe de altă parte, eram prea copt și vădeam de pe atunci prea multă personalitate pentru a putea fi modelat total, așa cum își dorește Pygmalionul ascuns în orișicare maestru... Eram doar un caz aparte, dar care punea prea multe probleme și nu dădea decât arareori randamentul scontat. Cu
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
voință - îmi lipsesc cu desăvârșire. S-a zis cu perioada cea bună: cad din nou la fund și, de la înălțimea acestei căderi, îmi rămâne un gust amar și un simțământ de ură împotriva întregii lumi. Un nou episod dramatic se coace - mizantropie totală! Nu mai vreau să revăd pe nimeni, nici măcar pe Infante, și mă bucur că a plecat; pe Giglio și pe Florino n-aș fi putut să-i suport astăzi, mai cu seamă pe Giglio. Cât despre Monsenior, prezența
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
soseam dupăa miază, mergeam la restaurant să luăm masa de seară, iar apoi ne întorceam acasă la dânsul și rămâneam până a doua zi dimineața. Într-una din dăți, ca să pot pleca, i-am pretextat lui Mihai că am de copt cozonaci. „Amicii“ au aflat de treaba aceasta și, în timp ce ne aflam cu toții adunați la mine acasă, mă întrebau malițioși câți cozonaci am făcut. Formula era „treisprezece plus doi“, din care „treisprezece“ erau cozonacii veritabili, iar „doi“ cu totul altceva. Mihai
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
că-ți răspund atât de târziu, dar să știi că eu nu scriu decât din necesitate interioară. Să nu crezi acum că n-aș fi avut ce să-ți spun și înainte, dar am așteptat ca această necesitate să se coacă, să crească și să mă copleșească, așa că acum îți scriu dintr-o nestăpânită dorință de a te vedea, de a te simți, de a comunica cu tine! Acum să nu care cumva să-ți închipui că nu m-aș putea
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Viața și a spus Viața: — Lăsați oamenii să vină la mine, să se joace! Să se iubească, să se urască pe săturate, ca să poată muri în pace... Lăsați oamenii să soarbă tot vinul Bucuriei și al Tristeții mele: să-și coacă sufletele în spuza tăciunilor mei, până s or rumeni și s-or împlini! Către voi, cărturari, legiuitori și judecători ai pământului, grăiesc astăzi: — Lăsați oamenii să fie vii! 7 noiembrie 1955 Nu-mi găsesc locul - acesta este adevărul. și nici
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
să trăiești. Mihai În 1958 Mihai Rădulescu devine membru al Uniunii Compozitorilor, Secția de muzicologie. Are unele necazuri... De pildă - criticile destul de dure aduse lui Buicliu, dar mai cu seamă o critică la adresa lui Brediceanu Junior, drept care stârnește furia consoartei, Dina Cocea, megera numărul unu a scenei românești, care nu s-a sfiit să-l cheme la telefon și să l facă albie de porci. Dar are și bucurii. Iluminează prin verbul său viu primii pași ai tânărului compozitor Hrisanide... și, în
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
de lot, Mihai Rădulescu a fost condamnat la maximum de pedeapsă: cinci ani! Poate că erau împlămădite în acest verdict nemilos și zavistia de primă tinerețe a lui Costel Vișinescu, și resen timentele lui Buicliu, și ura pătimașă a Dinei Cocea, și torentele de lături pe care le revărsa pretutindeni funcționara dramatică Ghighi Marian, născută Sergent-Major, atât împotriva soțului ei de al doilea - Mircic -, cât și a tuturor prietenilor săi... Fapt este însă că, odată mascarada judiciară terminată, Mihai se liniști
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
să se formeze la copii. Iar la adulții la care încă mai existau rămășițe, îl eradica. Insula e înăuntru - granița, în afarătc "Insula e înăuntru - granița, în afară" De când trăiesc în Germania, aud mereu că unul sau altul ar fi „copt pentru insulă“, lumea de aici înțelegând prin asta concediul de odihnă petrecut pe o insulă de vacanță - doza de fericire insulară a turistului. Pentru mine, această expresie, „fericire insulară“, e alcătuită din două părți divergente. Căci cuvântul „insulă“ nu admite
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
ajutorul tău. Situația mă depășește. Vino și salvează-ne! Copiii noștri au nevoie de tine; sunt speriați; i-a cuprins frica. Nu mai avem apă, rezervele de foc sunt aproape epuizate, iar mâncarea noastră o constituie doar boabele de porumb coapte pe plită ori fierte în ceaun. Copiii noștri rabdă și de foame, și de sete, și de frig. Nu putem ieși din casă, fiind complet acoperiți de zăpadă. Necesitățile fiziologice ni le satisfacem într-o căldare de tablă din cealaltă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
vii și tu acasă, în mijlocul nostru, să fim iar împreună, căci avem mare, mare nevoie de tine pentru a fi stâlpul de nădejde în creșterea și educarea copiilor noștri, Vasilică, Vasilică...! Trăiam copilăria sub cer vânăt de plumb Pe plită coceam boabe din galbenul porumb Afurisita foame ne da mereu târcoale Și adormeam plângând cu pântecele goale. În sob-ardeam tizic și resturi de coceni Păziți ziua și noaptea de bravi milițieni Foarte activi și harnici ca trântorii în stupi Având drept
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
deshidratează, adică dispare apa din corp și organismul intră în comă. Prin urmare, dacă nu bem apă murim? În mod sigur. Categoric! Păi găleata noastră e goală... Nu mai putem face focul? Acuma e frig la noi. Nu mai putem coace boabe pe plită? Ce vom mânca, mama? Stăteam în camera obscură, acum răcită de tot și încărcată de iuțimea usturătoare a fumului, dispersat între cei patru pereți, de la pământ până la tavan. Mama, săraca, asaltată de întrebările noastre insistente, se blocase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
de sf. Ion? Nu puteau să vină și ei într-o zi de lucru? Taman într-o zi de sărbătoare? Ce fel de creștini mai sunt și ăștia? Ne vor Ardealul, da? Ei bine, bozgori afurisiți, las' că v-o coacem noi imediat! Veți vedea voi pe dracu'! Da, da... "Ardealul, Ardealul, Ardealul ne cheamă Nădejdea e numai la noi Sărută-ți copile părinții și frații Și-apoi să mergem la război." S-au repezit buluc în biroul șefului de post
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]