4,906 matches
-
Elisabeta. Mă dusei să vizitez acest spital. intervenții inamice După ce admirarăm proasta lui stare în loc de ce mă așteptasem să găsesc, ordine și curățenie, eram gata de plecare când se prezentă o soră de caritate, de o vârstă oarecare, înaltă, fățișă, distinsă, d-na de Jagow, președinta Crucii Roșii Germane din Prusia Orientală și nevasta guvernatorului de acolo, fratele faimosului ministru de externe. Venise aici în inspecția spitalelor, se îmbolnăvise cu două zile înainte de data fixată pentru plecarea ei, fusese internată la
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
grave nu fusese niciodată ținut în curent cu cele petrecute sub ochii ei, cu vederea, poate, prea scurtă, și fusese nevoit să recurgă la d-na Mavrogheni. D-ra Romalo era tipul clasic al domnișoarei de onoare, foarte frumoasă, înaltă, impozantă, distinsă, rezervată, se zicea că nu prea inteligentă, dar avea tact și nici odată nu fu atinsă de nici o insinuare. Mai târziu, măritându-se cu d. Serge Voinescu, părăsi Curtea. Pe la 1886, terminându-și studiile la Geneva, își luă rândul Joița
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
artistic ce instală în acea ridicolă clădire gotică, prin frumusețea neîntrecută a imensei sale grădini, prin bucătăria rafinată a meselor servite în porțelanuri și cristaluri artistice, prin alegerea invitaților. Nicăieri nu se petrecea mai bine și într-o atmosferă mai distinsă. Invitațiunile îi erau căutate de cei mai moțați, dar dânsul, deși dificil pentru alegerea musafirilor și chiar cam exclusiv pentru unii oameni de merit, dar care nu i se păreau destul de rafinați, nu admitea personagiile interlope din lumea lui. Niciodată
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
se hotărî să-l trimită într-un colegiu din Anglia. Acolo făcu mai multe sporturi decât teze, dar învăță să aibă o ținută elegantă când se afla în lume, lucru la care contribui talia lui înaltă și subțire, precum și frumusețea distinsă ce moștenise de la bunicul său, principele Leopold de Hohenzollern. La moartea tatălui său, reveni și intră în regența de tristă amintire, care își sfârși zilele contribuind la înapoierea regelui Carol [II], în înțelegere cu Iuliu Maniu, fără știrea lui Vaida-Voevod
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
întreaga Moldovă încă de la începutul veacului al XIX-lea, acest rol accentuându-se în secolul următor. Generala Epitropie a căpătat chiar împuternicirea în 1833, prin Comisia doctoricească, de a confirma titlurile științifice medicale. În cadrul spitalelor Epitropiei au lucrat cei mai distinși medici din trecutul Moldovei. La baza administrației medicale de stat a principatelor au stat instituțiile filantropice înființate mai cu seamă de Alexandru Ipsilanti, în Muntenia, și Grigore al III-lea Ghica în Moldova. Aceste instituții, precum Cutia milelor, Orfanotropia și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
Ca urmare a înființării Facultății de Medicină, Ospiciul de la Golia, în opoziție Ospiciul de la Neamțu, s-a mai dezvoltat după 1880 activitatea medicală și condițiile administrative ameliorându-se. Fiind utilizat ca bază clinică până în 1905 și având printre medici personalități distinse, ca dr. Lucașevschi, Pastia și Brăescu, Ospiciul a căpătat, în ultimii săi ani, o funcționalitate mai modernă, fiind utilizat ca primă bază de învățământ psihiatric din Moldova. OSPICIUL DE LA MĂNĂSTIREA ADAM Spre deosebire de ospiciile de la Golia și Neamțu, Ospiciul de la mănăstirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
acestui volum.) Nu există nici o lucrare și nici o dare de seamă mai importantă asupra acestui ospiciu, singurele referințe pe care le-am putut găsi fiind acele menționate doar de episcopul Melchisedec (1884) și mai târziu de O. Stănciulescu (1932), un distins magistrat și istoric al justiției românești. Documentele de arhivă privind Fondul Mănăstiresc fiind distruse în mare parte în timpul bombardamentelor din 1944, neexistând documente despre acest ospiciu, singura sursă pe care am putut-o utiliza a fost un dosar care figurează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
hrisovului de întemeiere, s-au prevăzut posturile de ipochirurg, econom și stolnic, dar, în 1863, postul de econom s-a suprimat și s-a numit ca director și totodată administrator doctorul Iosif Szabo. Despre acesta știm că a fost un distins practician. Nu a fost psihiatru și nu-i cunoaștem nici un fel de preocupări teoretice în acest domeniu. A funcționat la Galata până în 1871. Caracterul de ospiciu al așezământului de la Galata s-a menținut mult timp, cu vremea devenind o unitate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
de medicii timpului ca fiind de origine sifilitică, dar diagnosticul era pus pe criterii exclusiv clinice, abuzându-se de acest diagnostic. În 1886, survine a doua îmbolnăvire, dar este de reținut un fapt extrem de important, menționat de dr. Zosin, medic distins, care l-a îngrijit personal pe Eminescu. Dr. Zosin menționează că primele semne de boală au apărut la 20-21 ani, când a prezentat o stare de dezechilibru, "congenitală și ereditară", care s-a remis spontan. Dr. Zosin mai vorbește apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
idol al studenților care, într-o vreme cum a fost aceea a celei de-a doua jumătăți a secolului trecut, aveau nevoie de idoli. O pleiadă de colaboratori continuă încă "tradiția Buțureanu". În clinica astăzi condusă de prof. Tîrcoveanu (un distins elev al marelui său profesor), prezența lui Buțureanu este încă vie. El a persistat și prin activitatea unei pleiade de elevi deveniți profesori: Lazăr, Chifan, Dolinescu, Strat, Floareș, îndeplinindu-se soarta hărăzită marilor medici care, în accepțiune hipocratică, sunt "părintele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
prof. M. Diaconescu, Maria Stăniceanu, Anatol Untură și mulți alții din generațiile '45-'50). Va atrage multe elemente valoroase din alte promoții. Va construi în timp un centru de învățământ chirurgical de prestigiu care trăiește și în prezent sub coordonarea distinsului profesor Cristian Dragomir, a profesorilor Mihai Stoian, Cornel Diaconu, Iulian Stratan. În peste patruzeci de ani, școala lui Chipail a devenit o adevărată instituție medicală națională, un centru de învățământ chirurgical cu sute de absolvenți răspândiți în România și peste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
mai mare expresie de iubire și respect, cum s-a făcut atunci severului, exigentului profesor Nubert. ALEXANDRU SLĂTINEANU (1873-1939) Într-o frumoasă fotografie de epocă aflată la Muzeul de Medici și Naturaliști din Iași, într-un landou somptuos, doi oameni distinși, greoi, stau la taifas în ritmul lent al cailor și al vremii cu alte viteze decât acelea de astăzi. Cele două persoane importante sunt doi medici, celebrii profesori Cantacuzino și Slătineanu. Despre cel de-al doilea vreau să scriu, aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
domina lumea științelor timpului. Când și-a dat doctoratul, în 1901, cu o lucrare experimentală (Septicemie experimentală, "Essais d'immunisation"), era una din personalitățile cunoscute în lumea intelectuală pariziană; boem, cu înclinații socialiste, o figură pitorească, frecventând saloanele cele mai distinse, dar și mediile savante. Înclinațiile artistice evidente și o bună stare materială i-au permis să se distingă printre colecționarii de artă. Când s-a întors în România, ca și prietenul său mai mare Ion Cantacuziono, a transportat un adevărat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
caracterizat Gheorghe Zamfir: "Personalitate marcantă a școlii ieșene de medicină", așa cum îl numește într-un articol recent, foarte corect, succesoarea la catedră a profesorului, doamna prof. Viorica Gavăt? A fost, bineînțeles, o astfel de personalitate; dar a fost un om distins, o personalitate rară, de o modestie care părea că îi strivea făptura. Această modestie delicată a lui Gheorghe Zamfir, neobișnuită în societatea de astăzi, părea câteodată chiar un defect. L-am cunoscut bine, în împrejurările unei îndelungate colaborări în problema
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
nostalgic respect, printre rectorii cei mai importanți ai Școlii ieșene de medicină, mă întâlnesc, deseori, în amintire, cu domnia sa, dar ce dificilă este o analiză despre un astfel de om... Cred că harul care îl făcea distinct printre cei mai distinși contemporani constă în unicitatea alcătuirii sale; era "interesant" ca aspect fizic, fiind croit "elegant" de la "natură"; și era interesant și ca structură psihologică. Acest har, plasându-l printre oamenii "rari", și destinul, care l-a făcut să fie înscris firesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
temut". Și multe altele, aforisme care nu încap aici, în acest text. Profesorul Mihai Duca a reprezentat medicina românească la O.M.S. (Organizația Mondială a Sănătății) între 1968 și 1973. Sunt interesante documentele de acolo, caracterizările lui, din partea celor mai distinși virologi contemporani, întreaga perioadă a acestei importante ambasade a medicinii românești. Activitatea sa de rector desfășurată cu aceeași distincție și colegialitate este memorabilă. A strălucit în toate calitățile deținute, lăsând o amintire care, cu cât trec ani, devine mai încărcată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
o amintire care, cu cât trec ani, devine mai încărcată de sens. O pleiadă de colaboratori continuă spiritul "Școlii Duca". Dincolo de unele mizerii, de neînțeles, pe care le-a suportat în perioada de dinainte de moarte, rămâne, deasupra acestor necazuri, figura distinsă, de o mare inteligență a doctorului și profesorului Mihai Duca. Împrumut dintr-un articol despre Mihai Duca o încheiere de sinteză aparținând elevului și succesorului său la catedră, domnul prof. D. Buiuc: "A cultivat și a știut să întrețină în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
antropologică. C.C. Dumitriu rămîne, astfel, pentru multe serii de medici ieșeni, un neuitat inițiator în elementele esențiale ale medicinii. El este, totodată, unul dintre iluștrii interniști, creator de școală medicală semiologică. * C.C. Dumitriu absolvise medicina la București. A fost un distins reprezentant al marilor clinici de medicală din capitală, remarcându-se, de asemenea, ca medic militar în primul război mondial. În 1943 a ocupat, prin concurs, catedra de Semiologie medicală la Iași, unde va rămâne doar zece ani; destul timp pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
mai mari savanți din istoria universală a medicinii, părăsea ostentativ cursul de patologie pe care îl ținea la Berlin dacă, în auditoriu, observa o studentă. * Prof. Leon Sculy a rămas o celebritate în analele istoriei medicinii românești. A fost chirurg distins, o personalitate deosebit de stimată în țară, nu numai la Iași și un nume cunoscut pe plan internațional, în special în școala de medicină franceză. S-au păstrat numeroase documente care atestă perseverența, energia și orientarea modernă a acestui ilustru chirurg
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
lucrări de rezonanță internațională și prin realizări de importanță națională. Nicolae Leon a fost cel mai important reprezentant al parazitologiei românești în anii de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de al XX-lea. Era o personalitate strălucită, distins și ca om, și ca intelectual, și ca savant. Nicolae Leon a rămas, din aceste motive, într-o postumitate care l-a menținut multe decenii în memoria colectivă a contemporanilor săi și a generațiilor care i-au succedat. Nicolae Leon
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
teme. Între 1905, când publica prima lucrare, la Paris (exceptând teza menționată), și 1938, a elaborat studii și cercetări clinice, tehnici și procedee care abordează toate marile probleme ale chirurgiei. GHEORGHE TUDORANU (1892-1962) Medic de mare prestigiu, cercetător reputat și distins profesor de clinică medicală, Gh. Tudoranu a ilustrat Catedra de patologie clinică a Facultății de Medicină între anii 1931 și 1962. De o recunoscută cultura medicală, având o pregătire excelentă de laborator, consacrându-se, în special, ca hematolog, în activitatea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
condiții de tip experimental pentru aceste studii, prin însuși specificul său), sub directa conducere a profesorului L. Ballif au fost realizate lucrări care au intrat mult în circuitul internațional. Profesorul L. Ballif a fost un diagnostician excelent și un practician distins. Este autor al unui număr de circa 400 de lucrări științifice, care îmbrățișează cele mai multe aspecte ale psihiatriei. A stăruit, în mod deosebit, asupra neurosifilisului. A creat o școală cu trăsături distincte. Caracteristic pentru Școala Ballif este orientarea fiziologică în patogenia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
avut pereche, a avut însă nume mari ieșite din stirpea lui de unic profesor. Sunt mai mulți decât aceștia pe care îi citez aici, pe cei pe care i-am, omis, fără să vreau, îi rog să mă ierte. Acești distinși colaboratori și elevi au fost: Asia Chipail, Marcel Burdea, minunat senior al pediatriei românești, N. Trifan, Ileana Măzăreanu-Rusu, L. Stern, I. Tansanu, într-o aproximativă încadrare alfabetică. A rămas deci o școală eminentă și rodnică. A rămas de pe urma epocii Nicolau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
în cazul profesorilor de medicină, sunt duble față de cele ale practicienilor. Toate acestea le-a îndeplinit, onest, cu muncă perseverentă, eminentul profesor Dobrescu. Dar deasupra acestor foarte onorabile realizări și succese, l-am reîntâlnit pe fermecătorul om care a fost distinsul, delicatul doctor Dobrescu. Cei care l-au cunoscut, din cei care vor citi aceste rânduri, își vor aminti de dânsul, care este un om greu de descris în cuvinte. Este mai ușor de descris prin ceea ce au fost "fapte", fapte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
insolit în istoria medicinii ieșene, probabil că se va reflecta într-un studiu, într-un volum, personalitatea lui Nicolai Zaharia și semnificația operei lui. GEORGE RUSSU Nu au trecut mulți ani de când puteam întâlni zilnic pe unul dintre cei mai distinși medici din Iași, distins ca înfățișare (un om frumos, un model antropologic), dar și prin făptura spirituală, Docentul dr. George Russu, fruntaș al interniștilor români contemporani. Nu a fost profesor, neputând depăși nedrepte criterii politice; dar prin activitatea ilustră, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]