4,125 matches
-
Deși acest concept era convenabil din punct de vedere matematic, el era dificil de vizualizat, și s-a confruntat cu opoziție. Unul dintre criticii săi, Max Born, a propus, în schimb, că funcția de undă a lui Schrödinger nu descrie electronul, ci mai degrabă toate stările sale posibile și, astfel, ar putea fi folosită pentru a calcula probabilitatea de a găsi un electron de la orice locație din jurul nucleului. Această interpretare a reconciliat cele două teorii opuse ale naturii de particulă și
Teoria atomică () [Corola-website/Science/337522_a_338851]
-
dintre criticii săi, Max Born, a propus, în schimb, că funcția de undă a lui Schrödinger nu descrie electronul, ci mai degrabă toate stările sale posibile și, astfel, ar putea fi folosită pentru a calcula probabilitatea de a găsi un electron de la orice locație din jurul nucleului. Această interpretare a reconciliat cele două teorii opuse ale naturii de particulă și de undă, și a introdus ideea dualității undă-particulă. Această teorie enunța că electronul poate expune atât proprietăți de undă, cât și de
Teoria atomică () [Corola-website/Science/337522_a_338851]
-
folosită pentru a calcula probabilitatea de a găsi un electron de la orice locație din jurul nucleului. Această interpretare a reconciliat cele două teorii opuse ale naturii de particulă și de undă, și a introdus ideea dualității undă-particulă. Această teorie enunța că electronul poate expune atât proprietăți de undă, cât și de particulă. De exemplu, el se poate refracta ca o undă, și avea masă ca o particulă. O consecință a descrierii electronilor sub formă de undă este imposibilitatea matematică de a calcula
Teoria atomică () [Corola-website/Science/337522_a_338851]
-
și a introdus ideea dualității undă-particulă. Această teorie enunța că electronul poate expune atât proprietăți de undă, cât și de particulă. De exemplu, el se poate refracta ca o undă, și avea masă ca o particulă. O consecință a descrierii electronilor sub formă de undă este imposibilitatea matematică de a calcula simultan poziția și impulsul unui electron. Acest lucru a devenit cunoscut ca principiul incertitudinii al lui Heisenberg, după fizicianul Werner Heisenberg, primul care l-a descris și l-a publicat
Teoria atomică () [Corola-website/Science/337522_a_338851]
-
undă, cât și de particulă. De exemplu, el se poate refracta ca o undă, și avea masă ca o particulă. O consecință a descrierii electronilor sub formă de undă este imposibilitatea matematică de a calcula simultan poziția și impulsul unui electron. Acest lucru a devenit cunoscut ca principiul incertitudinii al lui Heisenberg, după fizicianul Werner Heisenberg, primul care l-a descris și l-a publicat în anul 1927. Acesta invalida modelul lui Bohr cu orbitele sale circulare curate și clar definite
Teoria atomică () [Corola-website/Science/337522_a_338851]
-
principiul incertitudinii al lui Heisenberg, după fizicianul Werner Heisenberg, primul care l-a descris și l-a publicat în anul 1927. Acesta invalida modelul lui Bohr cu orbitele sale circulare curate și clar definite. Modelul modern al atomului descrie pozițiile electronilor într-un atom în termeni de probabilități. Un electron poate fi găsit la orice distanță de nucleu, dar, în funcție de nivelul său de energie, există mai frecvent în anumite regiuni din jurul nucleului decât în altele; acest model de probabilități se numește
Teoria atomică () [Corola-website/Science/337522_a_338851]
-
primul care l-a descris și l-a publicat în anul 1927. Acesta invalida modelul lui Bohr cu orbitele sale circulare curate și clar definite. Modelul modern al atomului descrie pozițiile electronilor într-un atom în termeni de probabilități. Un electron poate fi găsit la orice distanță de nucleu, dar, în funcție de nivelul său de energie, există mai frecvent în anumite regiuni din jurul nucleului decât în altele; acest model de probabilități se numește orbital atomic. Orbitalii vin într-o varietate de formesferă
Teoria atomică () [Corola-website/Science/337522_a_338851]
-
pe semiconductori au rezultate mai slabe, cum ar fi în etajele de mare putere ale emițătoarelor, la încălzirea prin microunde și la înregistrările sonore de înaltă fidelitate. Triodele au un catod încălzit electric de un filament. În urma încălzirii catodul emite electroni prin emisie termionică. Electronii sunt atrași de anod, aflat la un potențial pozitiv față de catod. Între catod și anod este plasată grila, formată dintr-o plasă prin care electrozii pot trece mai mult sau mai puțin, în funcție de potențialul ei. Ca
Triodă () [Corola-website/Science/336446_a_337775]
-
mai slabe, cum ar fi în etajele de mare putere ale emițătoarelor, la încălzirea prin microunde și la înregistrările sonore de înaltă fidelitate. Triodele au un catod încălzit electric de un filament. În urma încălzirii catodul emite electroni prin emisie termionică. Electronii sunt atrași de anod, aflat la un potențial pozitiv față de catod. Între catod și anod este plasată grila, formată dintr-o plasă prin care electrozii pot trece mai mult sau mai puțin, în funcție de potențialul ei. Ca urmare, grila joacă rolul
Triodă () [Corola-website/Science/336446_a_337775]
-
potențial pozitiv față de catod. Între catod și anod este plasată grila, formată dintr-o plasă prin care electrozii pot trece mai mult sau mai puțin, în funcție de potențialul ei. Ca urmare, grila joacă rolul de element de comandă al fluxului de electroni prin tub. Electrozii sunt închiși ermetic într-un balon de sticlă vidat, unde presiunea remanentă este foarte mică, de ordinul 10 atm. Schema electrică a unei triode este prezentată în figura alăturată. Deoarece filamentul se poate arde, tubul are o
Triodă () [Corola-website/Science/336446_a_337775]
-
său față de grilă ar comanda tubul cu frecvența sursei, normal de 50/60 Hz, semnalul util fiind parazitat de un „brum”. Catodul este acoperit cu un amestec de oxizi ai metalelor alcalino-pământoase (calciu, stronțiu, bariu) și thoriu, care facilitează emisia electronilor. Grila este formată dintr-o spirală sau o plasă. Anodul poate fi și pătrat, cu aripioare de răcire prin radiație. Pentru mărirea emisivității sale, este înnegrit. Electrozii sunt menținuți în poziție de piese făcute din materiale izolatoare, ca mică sau
Triodă () [Corola-website/Science/336446_a_337775]
-
peste 900 șC. Altă soluție este realizarea anozilor din blocuri de cupru cu aripioare care ies în afara balonului și sunt răcite cu aer sau cu apă. Funcționarea unei triode este foarte asemănătoare cu a unui cu canal negativ. În triodă electronii sunt emiși de catod. Datorită vidului din balon ei se pot mișca liberi. Având o sarcină electrică negativă ei sunt atrași de anod, care este legat la un potențial pozitiv și „curg” spre acesta prin spațiile grilei. Grila, fiind plasată
Triodă () [Corola-website/Science/336446_a_337775]
-
balon ei se pot mișca liberi. Având o sarcină electrică negativă ei sunt atrași de anod, care este legat la un potențial pozitiv și „curg” spre acesta prin spațiile grilei. Grila, fiind plasată la un potențial negativ față de catod, respinge electronii emiși de catod, împiedicând mai mult sau mai puțin trecerea lor în funcție de tensiunea dintre ea și catod. La o tensiune mai negativă va respinge mai mulți electroni, diminuând fluxul lor spre anod, adică curentul anodic, iar la o tensiune mai
Triodă () [Corola-website/Science/336446_a_337775]
-
prin spațiile grilei. Grila, fiind plasată la un potențial negativ față de catod, respinge electronii emiși de catod, împiedicând mai mult sau mai puțin trecerea lor în funcție de tensiunea dintre ea și catod. La o tensiune mai negativă va respinge mai mulți electroni, diminuând fluxul lor spre anod, adică curentul anodic, iar la o tensiune mai pozitivă va atrage electroni, mărind curentul anodic. Astfel grila acționează ca un element care comandă curentul anodic în funcție de tensiunea grilei. La un semnal alternativ, chiar un semnal
Triodă () [Corola-website/Science/336446_a_337775]
-
împiedicând mai mult sau mai puțin trecerea lor în funcție de tensiunea dintre ea și catod. La o tensiune mai negativă va respinge mai mulți electroni, diminuând fluxul lor spre anod, adică curentul anodic, iar la o tensiune mai pozitivă va atrage electroni, mărind curentul anodic. Astfel grila acționează ca un element care comandă curentul anodic în funcție de tensiunea grilei. La un semnal alternativ, chiar un semnal de mică putere ("V") poate varia tensiunea pe grilă. Curentul anodic va varia la fel, însă, el
Triodă () [Corola-website/Science/336446_a_337775]
-
de funcții uniparticulă simetrizate (pentru bosoni) sau antisimetrizate (pentru fermioni). Acestea sunt înlocuite prin operatori de creare și anihilare, definiți în 1927 de P.A.M. Dirac pentru un gaz de fotoni și utilizați de Pascual Jordan pentru un gaz de electroni. Teoria a fost elaborată în continuare de Vladimir Fock în 1932; ea este avantajoasă și necesară în cazul sistemelor cu un număr mare sau variabil de particule. Conform postulatului simetrizării, funcțiile de stare formula 1 ale unui sistem de N particule
Reprezentarea numerelor de ocupare () [Corola-website/Science/334402_a_335731]
-
o bază în spațiul Hilbert al sistemului de N particule. Această descriere este utilizată pentru a calcula proprietățile sistemelor cu un număr redus de particule identice, cum sunt atomul de heliu sau molecula de hidrogen, care conțin fiecare câte doi electroni. Odată cu creșterea lui N, dimensiunea spațiului Hilbert și numărul termenilor care rezultă din simetrizarea sau antisimetrizarea funcției de stare explodează exponențial, respectiv factorial; pentru electronii conținuți într-un volum macroscopic, cum este cazul cu electronii din metale, N ≈ 10 și
Reprezentarea numerelor de ocupare () [Corola-website/Science/334402_a_335731]
-
identice, cum sunt atomul de heliu sau molecula de hidrogen, care conțin fiecare câte doi electroni. Odată cu creșterea lui N, dimensiunea spațiului Hilbert și numărul termenilor care rezultă din simetrizarea sau antisimetrizarea funcției de stare explodează exponențial, respectiv factorial; pentru electronii conținuți într-un volum macroscopic, cum este cazul cu electronii din metale, N ≈ 10 și un calcul devine imposibil. Dar chiar pentru ordine de mărime mult inferioare, informația conținută în funcția de stare este în mare parte redundantă: de exemplu
Reprezentarea numerelor de ocupare () [Corola-website/Science/334402_a_335731]
-
care conțin fiecare câte doi electroni. Odată cu creșterea lui N, dimensiunea spațiului Hilbert și numărul termenilor care rezultă din simetrizarea sau antisimetrizarea funcției de stare explodează exponențial, respectiv factorial; pentru electronii conținuți într-un volum macroscopic, cum este cazul cu electronii din metale, N ≈ 10 și un calcul devine imposibil. Dar chiar pentru ordine de mărime mult inferioare, informația conținută în funcția de stare este în mare parte redundantă: de exemplu, dacă proprietățile sistemului sunt dominate de interacțiile biparticulă, stările de
Reprezentarea numerelor de ocupare () [Corola-website/Science/334402_a_335731]
-
lumina însăși este constituită din particule cuantice individuale, care în 1926 au fost denumite fotoni de către Gilbert N. Lewis. Efectul fotoelectric a fost observat la lumina unei frecvențe de undă pe anumite materiale, cum ar fi metalele, care făcea ca electronii să fie scoși din aceste materiale numai în cazul în care lumina energiei cuantice era mai mare decât funcția de lucru din suprafața metalului. Expresia de „mecanica cuantică” a fost folosită pentru prima dată în Germania, ("Quantenmechanik") de către grupul de
Istoria mecanicii cuantice () [Corola-website/Science/335126_a_336455]
-
fizica interacției slabe. Neutrinul a fost introdus de Pauli în 1930, ca particulă ipotetică de masă zero sau foarte mică, pentru a satisface conservarea energiei în dezintegrarea beta. În teoria formulată de Fermi în 1934, procesul elementar este neutron → proton + electron + neutrin, iar dezintegrarea beta a unui nucleu cu număr de masă A și număr atomic Z decurge în forma Secțiunea eficace calculată pe baza acestei teorii pentru interacțiile neutrinilor cu nucleele este atât de mică, încât neutrinul a fost considerat
Bruno Pontecorvo () [Corola-website/Science/335686_a_337015]
-
faptului că era emisă o particulă încărcată electric. În anii 1948-1949, B. Pontecorvo și E.P. Hincks au efectuat o serie de experimente cu caracter de pionierat, în care au stabilit că: (1) particula încărcată emisă în dezintegrarea miuonului este un electron, (2) miuonul nu se dezintegrează într-un electron și un foton, și (3) miuonul se dezintegrează în trei particule. În concluzia autorilor, rezultatele veneau în sprijinul ipotezei că miuonul se dezintegrează într-un electron și doi neutrini și indicau valoarea
Bruno Pontecorvo () [Corola-website/Science/335686_a_337015]
-
În anii 1948-1949, B. Pontecorvo și E.P. Hincks au efectuat o serie de experimente cu caracter de pionierat, în care au stabilit că: (1) particula încărcată emisă în dezintegrarea miuonului este un electron, (2) miuonul nu se dezintegrează într-un electron și un foton, și (3) miuonul se dezintegrează în trei particule. În concluzia autorilor, rezultatele veneau în sprijinul ipotezei că miuonul se dezintegrează într-un electron și doi neutrini și indicau valoarea ½ pentru spinul miuonului. La Dubna, în anii 1950
Bruno Pontecorvo () [Corola-website/Science/335686_a_337015]
-
emisă în dezintegrarea miuonului este un electron, (2) miuonul nu se dezintegrează într-un electron și un foton, și (3) miuonul se dezintegrează în trei particule. În concluzia autorilor, rezultatele veneau în sprijinul ipotezei că miuonul se dezintegrează într-un electron și doi neutrini și indicau valoarea ½ pentru spinul miuonului. La Dubna, în anii 1950, Pontecorvo a făcut două propuneri de experimente care urmau să pună în evidență proprietăți ale neutrinilor încă netestate. Aceste experimente nu au primit acordul autorităților sovietice
Bruno Pontecorvo () [Corola-website/Science/335686_a_337015]
-
transformării neutrinului în antineutrin și vice versa pot fi inobservabile în laborator dar vor apărea în mod cert, cel puțin la scară astronomică.” Rezultatele experimentului Brookhaven (1962) au confirmat existența a două tipuri de neutrini, asociați celor doi leptoni cunoscuți: "electron" și "miuon". (Când, în 1975, a fost descoperit un al treilea lepton, denumit "tau", i-a fost atașat neutrinul respectiv, detectat și el experimental în anul 2000.) Pontecorvo a explorat consecințele acestei descoperiri și a reafirmat că: „Dacă sarcina leptonică
Bruno Pontecorvo () [Corola-website/Science/335686_a_337015]