5,886 matches
-
angajații vor face orice Ă și le va și plăcea! Îmi aduc aminte că vorbeam cu un manager care se plângea că un angajat bun al lui Își dăduse demisia și acceptase altă ofertă. „Nu-mi vine să cred”, a exclamat el, „a plecat pentru o slujbă plătită cu mai puțini bani!”. Nu puteam să-l compătimesc pe acest manager, pentru că și eu procedasem odată la fel. Tocmai terminasem facultatea și ocupam un post de coordonator relații cu clienții la o
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
în care întâlnim imaginea copilăriei fericite, lipsite de griji, răsturnată carnavalesc, într-o mișcare parodică de proporții. În Micul lord, de exemplu, avem de-a face cu o versiune derizorie a eleganței infantile. În debutul secvenței, poetul are aerul că exclamă et in Arcadia ego, după care prezintă amănunțit, cu ironie fină, efectele disconfortului provocat de „gâlci” și remediile terapeutice aferente: Cu mălai la gât am stat și eu, Când aveam gâlci, mai mult de frică să nu-mi dea mama
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
pe Sfântul Constantin pe drumul botezului creștin.” Un alt exemplu de mamă creștină este Monica, mama Fericitului Augustin, care atunci când fiul său rătăcea pe căi pierdute, plângea și se ruga lui Dumnezeu pentru el. Referitor la acest lucru, Sfântul Ambrozie exclama: „Nu se poate să piară copilul atâtor lacrimi!” La fel de rugătoare a fost și Antuza, mama Sfântului Ioan Gură de Aur; Emilia, mama Sfântului Vasile cel Mare; sau mamele atâtor sfinți mucenici, dascăli sau ierarhi ai Bisericii lui Hristos. Mamele sunt
EDUCAȚIA RELIGIOASĂ – O NECESITATE PENTRU SUFLETUL TUTUROR COPIILOR. In: Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Mariana DINTER, Adriana NASTASĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2133]
-
dar lucrurile nu se mai așezau ca înainte. Oftă și cotrobăi prin geantă, scoase portofelul, apoi cartea recuperată, ca să le reașeze în ordine. El râse iarăși, luând cartea lui de pe marginea mesei și punând-o alături de-a ei. — Beigbeder ! exclamă ea. — Dragostea durează 3 ani... ! Călărim aceiași dragoni... Citim aceeași carte... Și mai ce ? — Mi-e și frică să întreb, încercă ea să glumească, fără a putea ascunde cât de tulburată era. — Rămâne să aflăm. Cosmina își dădu șuvițele de pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
îl ascunde. — Care e ? întrebă Cosmina, trecându-și privirile peste galeria de tigve. — Nu-l recunoști ? întrebă Efrem. Apropie-te, nu-ți fie frică. Ți se pare că seamănă cu moartea ? Cosmina arătă cu degetul spre una dintre radiografii. — Vezi ? exclamă Efrem. Chemi fotograful și gata poza ! Zâmbește, ochii mari, pieptul înainte. La mine nu trebuie să zâmbești, zâmbetul e de-a gata. Eu te radiografiez, adică fotografiez chipul morții tale... Te uiți și te împrietenești cu ea, o iei de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pe seama coincidențelor. Nu știam, spuse el, fără să-i dea drumul la mână. Puteam să mai aștept. Deschise larg portiera. Canapelele erau îmbrăcate în piele fină, iar mașina părea uriașă, cum ea nu mai văzuse până atunci. — Ce frumoasă e ! exclamă fata, ca un fel de acceptare a invitației. Trebuie să fi costat o grămadă de bani, cât o casă... — Cu etaj, râse el. Și curte... Și un câine mare, neapărat, adăugă ea. Noi am avut unul, nu era rău decât
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o să bănuiești cine e, prin eliminare. Pentru că el n-o să fie în stare să-ți răspundă. E în comă... — În comă ? Stai... nu cumva... A încercat să se sinucidă ? — Auzisem că nu se mai poate face nimic pentru el... — Doamne ! exclamă Cosmina. Ionuț ! Ești vărul lui Ionuț Penescu... — De fapt, mamele noastre sunt verișoare de nu știu a câta spiță. Ce fel de om e ? Povestește- mi, poate că asta ajută... — Ajută ? Se mai poate totuși ? — Ieri-dimineață a deschis ochii. Ba
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
un bol plin de cuburi de gheață. Dacă e prea tare, să-mi spui, mai punem suc de portocale. — Nu prea mă pricep. Beau rar alcool, îmi aduce aminte de mirosul de spirt și formol din spital. Ia te uită ! exclamă, întorcându-se cu un disc în mână. De unde ai asta ? El așeză tava cu băgare de seamă. — Ce anume ? întrebă, prinzând cu cleștișorul un cub de gheață. — Al doilea concert pentru violoncel al lui Penderecki. Îl am, pur și simplu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mașinile și tramvaiele, mișcarea e cea mai frumoasă priveliște. Or, pasajul ăsta parcă le înghite pe toate... Dacă n-ar mai fi mișcare, n-ar mai fi nici moarte, reverberă orbul, cu glasul lui gros, din străfunduri. — Băga-mi-aș ! exclamă, admirativ, Costică Ologu... Apoi, întinzând gâtul spre semaforul dinspre Piața Unirii : Șase ! Poliția... Nu mai privi a doua oară, să se convingă că nu se înșelase. Mai bine două nefăcute decât una făcută. Își înșfăcă de pe trotuar farfuria de tablă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
trecu peste toți, așezați cum erau în jurul focului. Isaia privea prin fundul sticlei, la foc, ca printr-un ochean întors. Calu întinse degetul spre vale, acolo unde orașul fremăta, lăsând un vuiet surd, ca de mare spartă. — Ia uitați-vă ! exclamă. Ce de lumini ! Parcă a luat foc orașu’... Se ridicară, unul câte unul, și se uitară. Nu înțelegeau, așa că își trecură sticla de la unul la altul, ceea ce nu-i ajută cu nimic, decât doar să le împăienjenească ochii. Luminile continuau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
că, dacă se vor duce de-a berbeleacul, nu se vor opri până în piața cea mare a orașului. Primul care se dezmetici fu Chisăliță, care la uitătura în jos era mai ager decât la căutătura în sus. — Băga-mi-aș... ! exclamă, arătând mușuroiul de la poalele dealului. Dintre gunoaie ieșea, de la cot în sus, o mână cu degetele rășchirate. Bunelu privi în vale dezamăgit. — Zău dacă aș fi crezut una ca asta. Să arunce cu tot felul de gunoaie puteam să înțeleg
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
limită, care e a îndurării. Iar Chisăliță, la care, din potrivelile nașterii sale mici, toate simțurile erau mai apropiate unele de altele, sări, dis-dedimineață, primul din somn și se frecă la ochi, nevenindu-i să creadă. — Tii, băga-mi-aș ! exclamă. Scoală repede, șefu’ ! Nici nu mai fu nevoie să-l zgâlțâie, căci, dintr-odată, huruiala se porni. Șenilele scrâșniră și cuva excavatorului se înfipse în grohotișuri, stârnind molozul. Nu era singurul, venea un întreg convoi de carcase metalice, de la depărtare
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nici în ruptul capului să le fac păpușilor așa ceva. Hai, caută acolo, printre cele nouă cete, până nu mă răzgândesc. Maestrul puse, îmbufnat, păpușa jos și alese alta, cam la întâmplare. Tili înclină capul și privi pieziș. — Tu erai Gât-Mort ! exclamă, cu oarece duioșie. — De ce tocmai Gât-Mort ? întrebă Maestrul. Păpușa asta ori nu e moartă deloc, ori e moartă cu totul... — Exact asta crede și ea despre tine, i-o reteză Tili. Maestrul păpușilor își duse instinctiv mâna la beregată, căutând
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ești Magdalena de dinainte de Magdalena. Fata sări cu ușurință în șa și îi încolăci pieptul cu brațele. Tili mai întârzie o clipă să răsucească cheia în contact, ascultându-i corzile subțiri ale trupului cum vibrează și se destind. — Ca să vezi ! exclamă Jenică, lăsându-se să cadă pe scaun și crezând că astfel a răspuns tuturor întrebărilor. Rămase așa, mofluz, cu haina descheiată și fularul atârnând. Maică-sa îl aplecă într-o parte, apoi în cealaltă, ca să-i scoată haina cu băgare
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Oameni ca ăsta n-au bunici de-ăia de care spui tu. O avere moștenită se poartă altfel. ăștia au apărut de nicăieri, ca mucegaiul. Sau poate de peste tot, spuse Tili, și nu i-am văzut noi atâta vreme. — Hei, exclamă Maca, dar tu de unde ai apărut ? — Am venit printre copaci... spuse Tili, curățindu-și noroiul de pe tălpi. — Oamenii cumsecade vin pe alee... observă Maca. — Tocmai... încuviință Tili, dar ceilalți nu înțeleseră ce anume aprobase. După ce ai fost într-un loc
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
era nimic de adăugat. Pereții se îmbujorară, șuieratul locomotivei se îmbibase în tencuială. — Trebuie să beau ceva, șopti Tili. Ușa se deschise, scoasă, parcă, din țâțâni, și o namilă își făcu loc, cu halbele de bere. — Uită-te la el ! exclamă Tili. Hei, omule, asculți pe la uși... Namila râse întretăiat, scoțând un sunet ca de gargară. Trânti halbele pe masă, fără să-i pese că spuma făcea cercuri umede pe mușama. — Auzi, spuse Maca, ia du-te înapoi, închide bine ușa
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Maca, domolindu-și motorul. Nimeni nu-ți datorează nimic. Mai degrabă dumneata, tovarășu’, ai lăsat în urmă câteva datorii... — De ce-mi spuneți tovarășu’ ? speră bătrânul că nu era chiar ce bănuise. Am trăit s-o aud și pe asta ! exclamă Tili. Poate că ai dreptate, nu e suficient. Corect ar fi „băi, tovarășu’...“, dacă-mi aduc bine aminte. Și palma peste ceafă - sau asta nu făcea parte din nume ? — Ori răsucitul mâinii la spate, adăugă Jenică. — Ai văzut ? întrebă, iarăși
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de cireșe amare din speța acelora cărnoase, sangvinolente și tot așa de dulci precât de amărui. "Madam Farfara, zisese el (doamna Valsamaky iscălea Angela Valsamaky, născută Farfara), am să-ți spun un secret: am mâncat din bunica dumitale!" "Ce oroare! exclamase madam Valsamaky. Ce-ți veni?" " Totuși, e perfect adevărat!" și Ioanide reaminti doamnei Valsamaky-Farfara că la moșia Tămburești, unde era înmormîntată bunica, creștea în vecinătatea imediată a mormântului bătrânei Farfara un cireș amar, încărcat vara de fructe, pe care copiii
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
care intervenea, solidar și neobosit, cu cele mai meschine solicitări. De aceea Pomponescu își manifestă ciuda pe inadvertența lui Ioanide, punîndu-i o întrebare echivocă: - Ce vezi în ceai, domnule Ioanide? - Transparențe! răspunse acesta cu un zâmbet chinezesc. - Ioanide e poet! exclamă Suflețel săltând pe scaun,pieptănîndu-și părul înfoiat cu degetele, visează sirene! Într-adevăr, Panait Suflețel nutrea opinia sinceră că Ioanide este inapt pentru orice operă pozitivă, un epicureu și un contemplativ. Ioanide nu dezminți prin nimic această ipoteză, din contră
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
afazie; medicii se îndoiau chiar că fusese o veritabilă congestie, poate numai un fenomen benign de anemie cerebrală, o epuizare nervoasă. Conțescu se simțea totuși slab, avea cefalalgii și o anume oboseală generală și ședea în pat sub observație. - Nefericitul! exclamă Ioanide ridicîndu-se repede de pefotoliu și făcând câțiva pași prin birou. - Cine? se miră Dan Bogdan, găsind că, aplicată în cazullui Conțescu, expresia era inoportună, măcar în acea zi. - Gonzalv Ionescu. Lar a ratat catedra. Când o afla, se-m-bolnăvește. - A
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
stridentă la oricare altul. Ioanide râdea. Gaittany, care poseda un număr incalculabil de rubedenii în cele mai notorii familii, avea aproape zilnic pe agendă cîte-o vizită de făcut. Acum venise de la un fel de mătușă nonagenară moartă, în casa căreia exclamase de circumstanță un țț-țț-țț de dezolare, după care, vindecat repede de melancolie, după sărutări de mâini și salutări, se retrase în pripă, tăind din notes punctul efectuat. Bineînțeles, Gaittany nu era omul necivilizat care să spună lui Conțescu de unde venea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
lucru, ceea ce necesită o nouă distribuție a orelor și a materiei. La facultate nu avea de gând să pună suplinitor. Asistentul era însărcinat să citească lecțiile pe care Conțescu le redactase dinainte și pe care acum le revedea. ("Adio, Gonzalv!" exclamă Ioanide în sine.) Cu toate acestea, contactul cu studenții era insuficient pe calea asta și Conțescu plănuia să dubleze peste o lună orele de curs și seminar, pentru a câștiga timpul pierdut. Peste vară, ca să concilieze prescripțiile medicale cu programul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ținut în viață cu baloane de oxigen. Gonzalv făcu în încheiere o strâmbătură îngrozitoare de scepticism, care părea să spună că e o lipsă de seriozitate din partea pacientului să se împotrivească deciziilor naturii. La început Gaittany clătină din cap teatral, exclamă artificios: "Săracul!" și un fel de indignare contra soartei: "Oh!", apoi cugetă că asemenea știri nu sunt de natură să favorizeze digestia și făcu toate sforțările să gonească fantoma lui Conțescu. Orchestra începea să cânte Valsul în la major de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
frișcă cu mari demonstrații. Era prăjitura la care ținea îndeosebi, fără vreun motiv material. Corpul prăjiturii era fad, frișca prea G. Călinescu spumoasă și zaharoasă. Ioanide explica astfel lucrurile: la vederea meringii, Gaittany, neavând nici un fel de senzație personală, a exclamat odată din pură obișnuință: "Perfect!" Nefiind contrazis de nimeni, a luat tăcerea drept aprobare și de atunci e "convins" că prăjitura e bună. Așa făcea în toate chestiunile. La cafea, Saferian oferi comesenilor țigări de foi Don Garcia și alte
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
căreia i-ajurat să nu se însoare cu altcineva afară de ea. Părinții fetei n-au încuviințat căsătoria, fata trăiește de atunci, cu învoirea lui, cu un altul, el însă, ca să nu-și calce jurământul, n-a făcut cununie. - Bravo, Botticelli! exclamă Ioanide. Merită să închinămun pahar în cinstea cavalerismului tău! Cei trei bărbați ridicară paharul, dar, cum Hagienuș vărsă puțin vin pe pavajul cavoului în fața gurilor mormintelor, de sufletul morților, ceilalți doi repetară și ei gestul, și după acest ritual deșertară
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]