177,792 matches
-
de ea; când sunt conștient de ea, n-o mai am. (Augustin) E fericirea poartă mare, Dar mică omului îi pare. Stau toți tăcuți, ascunși în casă, Pe poartă nu-ndrăznesc să iasă. (Johann Wolfgang Goethe) Bărbații aleargă după fericire, femeile o așteaptă. Așa se face istoria. (Arthur Schopenhauer) De când sunt pe lume am studiat fericirea, și de atâta studiu am devenit melancolic de tot. (Johann Nestroy) Cei mai proști țărani au vacile cele mai fericite. (Jeremias Gotthelf) Dacă tot nu
Wolf Wucherpfennig - Basme moderne by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/10028_a_11353]
-
momentul. în condițiile acestea de înghionteală aproape permanentă, muzica fiind un protagonist, nu am văzut coerent mare lucru. Orice încercare îmi era întreruptă de atenționarea doamnei de lîngă mine. M-am lăsat păgubașă și nu mi-am luat ochii de la femeia cu părul roșu ca focul, frumoasă, care transmitea prin muzica ei, prin interpretarea la pian, o energie fabuloasă. Era un centru pe scenă. Un punct solid, inedit pentru mine. Un personaj implicat pînă în adîncul ființei și al spectacolului. De
Dincolo de nori by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10079_a_11404]
-
Cerul încărcat de nori. Am întrebat-o, ca de atîtea ori, ce culoare au ochii ei. Albaștri, verzi, mov... "Cum e cerul de dincolo de nori", mi-a răspuns. Uneori albastru, poate verde... Și cîntam amîndouă ceva din Ghetou, ceva ce femeia cu părul roșu ca focul știa că-mi face mare plăcere pentru că, nu, așa ne-am cunoscut. ..."hai să dansăm, să dansăm, de ai acte-n regulă, azi ne căsătorim..." hai să dansăm, să dansăm...
Dincolo de nori by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10079_a_11404]
-
aventură din perspectiva dezeroizată a celui ce contemplă propria fantomă, pentru ca în cele din urmă să-și piardă definitiv identitatea eroică odată cu memoria. Pentru scriitorul spaniol, instanța fundamentală a aventurii odiseice este aceea a peregrinării pe mare, ceea ce presupune abandonarea femeilor. Marea e adevărata și singura iubită a lui Odiseu. Spațiul recuperării identității eroului este marea ca reprezentare a infinitului și a eternului, și nu Itaca. În aventura odiseică imaginată de David Torres, instanța întoarcerii confirmă nu identitatea și calitatea eroică
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
repetare a vechilor mituri, împingînd pînă la ultimele limite conținutul unor ,bestialități mitologice". Complexat și pervers, el însuși devine un Oedip sadic și revendicativ. Imitația grotescă se produce într-o halucinantă hiperbolizare a ororii, urmată inevitabil de reacția violentă a femeilor răsculate, care întruchipează ultimul mit, acela al menadelor, și încheie epilogul epocii eroice. Întreaga lume a mitului se prăbușește odată cu invazia misterioșilor Oameni ai Mării care poartă pe cap coarne de cerb. Înarmați cu topoare și lăncii, ei devastează insulele
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
în timp ce comite actul imposibil de numit; și Parsifae, care aduce pe lume spaima unui nou Minotaur.". Cea de a doua plecare a lui Odiseu declanșase și ea o nouă derulare a aceleiași povești, unde ei îi revine din nou rolul femeii care țese și așteaptă. Urgia trimisă de zei sînt miturile care se instalează în neantul ființei interioare. Forma înlocuiește conținutul, funcția se substituie sensului într-o aventură care se poate repeta la infinit. Este ceea ce sugerează finalul cărții în secvența
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
primul, pentru că există puține elemente ale machismului - varianta hard core - care să nu figureze în vocabularul lui: de la o variantă primitivă a cultului penisului, la forța brută ca metodă de convingere la baia de sînge tradițională, și pînă la tratarea femeii ca un accesoriu al unui statut social în paralel cu disprețuirea ei la sînge. Ce să mai zic că unicul personaj feminin e greu de numit personaj: o biată schiță, se ține doar în niște replici șubrede și în cîteva
Violența și putere by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10081_a_11406]
-
examinarea - de către multiplii superiori - apare pe toate planurile de la creșterea părului pînă la "time management" (oricît de inadecvată ar fi această expresie la starea de fapt). Protagonista este o ilustrare paradoxală in extremis a tezei Sandrei Bartky, cum că trupurile femeilor sînt formate pentru a fi mai docile decît ale bărbaților. Desigur, personajul principal care dă titlul peliculei nr. 2 este învățat să fie docil, dar tocmai suprimîndu-i-se feminitatea. Nu are nici o rochie, umblă tot timpul într-o salopetă care îi
Violența și putere by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10081_a_11406]
-
șansa de a intui arhitectura socială și specificul relațiilor umane din epocă. Ceea ce s-a spus însă mai puțin este faptul că piesele de teatru și schițele lui Caragiale se ocupă aproape exclusiv de viața bărbatului român în preajma anului 1900. Femeile ocupă un loc cu totul secundar în scrisul lui Caragiale și chiar prezențele cele mai vizibile (Zoe Trahanache, Mița Baston, Veta, coana Efimița etc.) au doar rolul unui revelator menit să scoată în evidență fațetele mai mult sau mai puțin
Fustele lui Mitică by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10088_a_11413]
-
Zoe Trahanache, Mița Baston, Veta, coana Efimița etc.) au doar rolul unui revelator menit să scoată în evidență fațetele mai mult sau mai puțin discrete ale bărbaților din jurul lor. Niciodată atenția autorului nu este focalizată exclusiv pe personalitatea și faptele femeilor. Personajele puternice, singurele cu drept de acțiune din scrisul lui Caragiale, sunt bărbații, fapt în măsură să spună ceva și despre rolul secundar al femeii în societatea românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea
Fustele lui Mitică by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10088_a_11413]
-
ale bărbaților din jurul lor. Niciodată atenția autorului nu este focalizată exclusiv pe personalitatea și faptele femeilor. Personajele puternice, singurele cu drept de acțiune din scrisul lui Caragiale, sunt bărbații, fapt în măsură să spună ceva și despre rolul secundar al femeii în societatea românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Schițele Adrianei Bittel din volumul Cum încărunțește o blondă. Povestiri din secolul trecut (o antologie cuprinzând texte publicate în cărțile de povestiri Somnul după naștere
Fustele lui Mitică by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10088_a_11413]
-
anilor '80 din care nu lipsesc "simțul enorm și văzul monstruos" ale lui Caragiale, dar nici un anumit lirism ori rețetele literare ale de acum celebrei generații '80. Și pentru ca replica la Caragiale să fie rotundă, scrisul Adrianei Bittel gravitează în jurul femeii. Lumea este văzută prin ochii ei, femeia devine etalonul și revelatorul vieții românești din anii de sfârșit ai regimului comunist. Cu visele strivite sub lespedea unor mariaje tot mai lipsite de poezie, mereu sub povara plaselor pline, hăituite de mofturile
Fustele lui Mitică by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10088_a_11413]
-
enorm și văzul monstruos" ale lui Caragiale, dar nici un anumit lirism ori rețetele literare ale de acum celebrei generații '80. Și pentru ca replica la Caragiale să fie rotundă, scrisul Adrianei Bittel gravitează în jurul femeii. Lumea este văzută prin ochii ei, femeia devine etalonul și revelatorul vieții românești din anii de sfârșit ai regimului comunist. Cu visele strivite sub lespedea unor mariaje tot mai lipsite de poezie, mereu sub povara plaselor pline, hăituite de mofturile culinare ale soților și copiilor, suferind prin
Fustele lui Mitică by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10088_a_11413]
-
unor mariaje tot mai lipsite de poezie, mereu sub povara plaselor pline, hăituite de mofturile culinare ale soților și copiilor, suferind prin spitale sau în propriul cămin din cauza lipsei de afectivitate, cu nopțile de dragoste transformate în plicticoase obligații conjugale, femeile Adrianei Bittel au puterea să se contemple cu autoironie să își râdă de ele însele și de societatea în care trăiesc și chiar să încerce să își schimbe destinul, atunci când acest lucru mai este încă posibil. Toată literatura Adrianei Bittel
Fustele lui Mitică by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10088_a_11413]
-
permanență capul pe umeri, are mereu la îndemână doza de ironie aptă să lumineze melodrama, dar și trusa de sentimente și sensibilitate cu ajutorul căreia comedia dobândește o cu totul altă statură. Nimic nu se compară ca dramă cu îmbătrânirea unei femei. Exuberanța se stinge, frumusețea se fanează, dorința din ochii celui de lângă ea dispare, cochetăria specifică genului capătă nuanțe penibile, totul se transformă într-o cenușie luptă pentru supraviețuire. Valsul, călătoriile exotice, pasiunea, buchetele de flori, vorbele curtenitoare devin amintiri din
Fustele lui Mitică by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10088_a_11413]
-
mai multele fire albe, disconfort fizic. Chiar dacă în public semnele admirației mai apar ici-colo, acasă orice comportament care sugerează tinerețea este taxat ironic de cei din jur: "...pentru colegii de cancelarie, care o vedeau aranjată și parfumată, era încă o femeie atrăgătoare, cu o siluetă acceptabilă (centura elastică, lepădată cu un oftat de ușurare de îndată ce intra în casă) și o carnație remarcabilă. ŤIeri în autobuz cineva mi-a zis domnișoarăť, Ťelevii de la seral nu-și luau ochii de la picioarele meleť - biata
Fustele lui Mitică by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10088_a_11413]
-
decât caraghioasă -, Ťhai, mami, nu te mai prostiť, îi spunea jenat băiatul cel mare, aproape un bărbat (avea o prietenă de vârsta lui care-l vizita în lipsa părinților)". Adriana Bittel își privește personajele dintr-o dublă perspectivă: din interior (ca femeie, se pune în pielea lor, înțelege modul lor de a gândi și de a se raporta la lume), dar și din exterior, prin ochii celorlalți. Imaginea oferită de cele două perspective diferă semnificativ. De aici comicul situației care, de cele mai multe
Fustele lui Mitică by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10088_a_11413]
-
se ghidau după alt sistem de valori, manierele erau altele. Câte un bătrân întâlnit la o coadă sau în sala de așteptare a vreunui doctor îi permite personajului feminin alunecarea borgesiană în fascinante lumi trecute, încărcate de farmec și mister. Femeile Adrianei Bittel sunt niște ființe sensibile, cultivate, rafinate, ale căror vise sunt pe cale să se destrame. Viața este fundamental prozaică. Iată adevărul la care ajunge aproape fiecare personaj, chiar dacă majoritatea au încă puterea să observe frumusețea în lucrurile înconjurătoare. Deseori
Fustele lui Mitică by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10088_a_11413]
-
în cadrul mai larg al literaturii române. Cum încărunțește o blondă. Povestiri din secolul trecut este o excelentă frescă a anilor de sfârșit ai comunismului românesc (combinație de Stalin și Caragiale, cum bine s-a spus) realizată prin prisma destinului unor femei. O replică postmodernă la Momentele și schițele lui Caragiale în care lumea nu mai este văzută prin ochii lui Mitică și ai amicilor săi de cafenea, ci prin cei ai unor la fel de memorabile purtătoare de fuste.
Fustele lui Mitică by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10088_a_11413]
-
și pe față și chiar și peste uneltele de bucătărie; de asemenea, luase cu el o rezervă într-o ploscă mică de piele, ca să se asigure că efectul nu va fi pierdut înainte de vreme. Arăta simultan înfricoșător și ridicol, iar femeile și copiii din sat - care îi așteptau nerăbdători pe bărbați să iasă din moschee și să îi anunțe ce hotărîseră cu privire la atacul asupra Pachigam-ului - începură să rîdă și să plîngă în același timp, neștiind care era cea mai potrivită reacție
Salman Rushdie Shalimar Clovnul by Dana Craciun () [Corola-journal/Journalistic/10108_a_11433]
-
și să îi anunțe ce hotărîseră cu privire la atacul asupra Pachigam-ului - începură să rîdă și să plîngă în același timp, neștiind care era cea mai potrivită reacție. Bombur Yambarzal își îndreptă spatele și își ridică mîndru capul și conduse procesiunea de femei uluite și copii pînă la ușa moscheii. Cînd ajunse acolo, scoase de la cingătoare, ca și cum ar fi fost niște săbii, o pereche de linguri mari de metal și începu să-și lovească armura, făcînd un zgomot care i-ar fi trezit
Salman Rushdie Shalimar Clovnul by Dana Craciun () [Corola-journal/Journalistic/10108_a_11433]
-
matroanele care îl priveau în timp ce se întorcea zdrăngănind și cu sîngele picurîndu-i de pe el la bucătării ca să-și dea jos armura aceea caraghioasă a dreptății și păcii, văzu ceva ce nu mai văzuse pînă atunci în ochii și pe fețele femeilor, și anume afecțiune. Hasina Karim, văduva unui sub-waza care murise de curînd, cunoscută sub numele de Harud, adică "toamnă", din cauza părului ei cu nuanțe ruginii, o femeie chipeșă cu doi fii care să aibă grijă de nevoile ei materiale, dar
Salman Rushdie Shalimar Clovnul by Dana Craciun () [Corola-journal/Journalistic/10108_a_11433]
-
văzu ceva ce nu mai văzuse pînă atunci în ochii și pe fețele femeilor, și anume afecțiune. Hasina Karim, văduva unui sub-waza care murise de curînd, cunoscută sub numele de Harud, adică "toamnă", din cauza părului ei cu nuanțe ruginii, o femeie chipeșă cu doi fii care să aibă grijă de nevoile ei materiale, dar fără nimeni cu care să își împartă patul, îl însoți fără să fie rugată și îl ajută să-și dea jos cratițele și oalele și să se
Salman Rushdie Shalimar Clovnul by Dana Craciun () [Corola-journal/Journalistic/10108_a_11433]
-
se împlinește acum ca urmare a unui infanticid. Are loc, astfel, o deplasare, căci de la "hazardul tragic" se ajunge la "gestul tragic" deliberat și voluntar. Nu destinul ucide acum, ci mama însăși... uciderea copilului e săvîrșită întotdeauna de mîna unor femei. Femei-mame, femei singure însă, confruntate cu exacerbarea dificultății de a exista: înfrînte, ele acționează asemeni Medeei, iar gestul lor se săvîrșește sub semnul acesteia. Medei moderne... Din nou, dar în mod diferit, motivul uciderii copilului trimite la tragedie. Oare copilul
George Banu - Uciderea pruncilor by Anca Mizumschi () [Corola-journal/Journalistic/10107_a_11432]
-
acum ca urmare a unui infanticid. Are loc, astfel, o deplasare, căci de la "hazardul tragic" se ajunge la "gestul tragic" deliberat și voluntar. Nu destinul ucide acum, ci mama însăși... uciderea copilului e săvîrșită întotdeauna de mîna unor femei. Femei-mame, femei singure însă, confruntate cu exacerbarea dificultății de a exista: înfrînte, ele acționează asemeni Medeei, iar gestul lor se săvîrșește sub semnul acesteia. Medei moderne... Din nou, dar în mod diferit, motivul uciderii copilului trimite la tragedie. Oare copilul Oedip n-
George Banu - Uciderea pruncilor by Anca Mizumschi () [Corola-journal/Journalistic/10107_a_11432]