12,214 matches
-
a personajului, iar în „coloana” lui Ulise am putea așeza reflexivitatea, posibilitatea stăpânirii adevărului și minciunii, iubirea față de cel neîndrăgostit, reținând din analiza pasajelor din Menon și Phaidros și posibilitatea unei sinteze simbolice a lor într-un nou tip uman, filosoful, vom începe analiza noastră prin recunoașterea funcționării în unele pasaje ale dialogului Republica a unui principiu pe care l-aș numi „primatul lui a ști asupra lui a fi”. Iată, de pildă, trei contexte în care acest principiu ni se
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
care l-aș numi „primatul lui a ști asupra lui a fi”. Iată, de pildă, trei contexte în care acest principiu ni se pare activ. Orice „vulgată” a expunerilor Republicii reține faptul că Platon proiectează aici o cetate în care filosofii conduc, paznicii apără, iar restul muncesc. Dar ceea ce scapă acestei imagini este relația specială pe care filosofii o au față de ceilalți: ei știu ceea ce ceilalți sunt. Desigur, aceasta fiindcă ei decid, proiectează, reduc sau augmentează, manipulează sau conduc spre adevăr
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
în care acest principiu ni se pare activ. Orice „vulgată” a expunerilor Republicii reține faptul că Platon proiectează aici o cetate în care filosofii conduc, paznicii apără, iar restul muncesc. Dar ceea ce scapă acestei imagini este relația specială pe care filosofii o au față de ceilalți: ei știu ceea ce ceilalți sunt. Desigur, aceasta fiindcă ei decid, proiectează, reduc sau augmentează, manipulează sau conduc spre adevăr populația cetății. Dar, pe de altă parte, aceeași relație se instituie între cetatea ca proiect și Platon
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
expresii aristotelice din Politica, unde întemeierea unei cetăți are loc întotdeauna e)x u(poqese/wj, adică pornind de la niște condiții date în mod real, ceea ce conduce implicit la o pluralitate a constituțiilor optime. În schimb, prima relație, cea dintre filosof și supușii săi, primește numele său propriu în plină expunere a modelului politic: pe lângă toate prerogativele sale enunțate mai sus deja, el este numit de Platon „pictorul constituțiilor - politeiw=n zwgra/foj”, reiterând astfel, la nivelul relației cu supușii săi
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
vechiul lor proprietar s-a smintit? Inserția primatului lui a ști asupra lui a fi ni se pare aici vizibilă și ea oferă un al treilea raport analogiei noastre: principiul enunțat i se poate aplica lui Platon față de propriul proiect, filosofului față de cetatea lui și oricui în general își propune realizarea dreptății. Exemplul armelor ne este însă util din încă un punct de vedere: mai mult chiar decât să sprijine principiul enunțat mai sus, el continuă printr-un elogiu al specialistului
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
peșterii: prizonierii văd umbrele deoarece condiția lor originară dată este aceea de a nu putea avea ca u(poqe/seij niciodată ideile, adică nu își pot cunoaște niciodată complet principiile propriei cunoașteri. Ceea ce interesează aici este diferența de statut față de filosof: el poate întrece nivelul acestor u(poqe/seij prin natura sa, el „va privi soarele”. Această situație care depășește nivelul umanului îl diferențiază pe filosof, el având parte de o reflexivitate completă, fiindcă el se poate întoarce complet asupra propriilor
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
pot cunoaște niciodată complet principiile propriei cunoașteri. Ceea ce interesează aici este diferența de statut față de filosof: el poate întrece nivelul acestor u(poqe/seij prin natura sa, el „va privi soarele”. Această situație care depășește nivelul umanului îl diferențiază pe filosof, el având parte de o reflexivitate completă, fiindcă el se poate întoarce complet asupra propriilor principii și le poate contempla nemijlocit. Să ne oprim o clipă asupra acestei diferențe de statut. Implicația ei politică este evidentă, fiindcă în numele puterii sale
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
el având parte de o reflexivitate completă, fiindcă el se poate întoarce complet asupra propriilor principii și le poate contempla nemijlocit. Să ne oprim o clipă asupra acestei diferențe de statut. Implicația ei politică este evidentă, fiindcă în numele puterii sale, filosoful are dreptul și menirea conducătorului. Dar dincolo de sensul politic, există un sens metafizic foarte important cel puțin din punct de vedere istoric: tradiția platonismului târziu, cea a comentariilor la tratatul aristotelic Despre suflet (întrucât aceste comentarii au împrumutat mult din
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
poate cunoaște niciodată singur. Prin urmare, cineva trebuie să preia asupra sa neputința conștiinței de sine complete a celuilalt, cineva trebuie să decidă dacă returnarea armelor îl găsește sau nu smintit pe autenticul lor posesor. Preluând asupra sa conștiința celuilalt, filosoful își asumă rolul lui Ulise, asigurând pentru ceilalți o eventuală reditio completa, chiar dacă ea îi pare atât de străină de condiția umană lui Platon încât lasă de înțeles că, la sfârșitul călătoriei sale, cei convertiți la principii îi pot dărui
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
fie că este vorba despre inteligibile în general, fie că este vorba doar despre Bine, ci se poate raporta la acestea doar sub forma unei contemplări a unui adevăr care îl decide, dar asupra căruia el nu decide. În schimb, filosoful, prin contemplarea specială a Binelui, are puterea de a decide asupra relației dintre om în general și inteligibilul față de care acesta nu cunoaște o reditio completa. Indiferent de valoarea și posibilitatea epistemică a unei asemenea relații, vom încerca în cele
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
rămâne de domeniul unei reamintiri eventuale și al unei reflexivități incomplete prin natura ei umană. Prin urmare, condiția umană este o situare originară într-o uitare constitutivă, din care poate ieși numai natura de exemplu didactic a lui Er sau filosoful. Domeniul inteligibil, a cărui natură este simplă și a cărui esență este adevărată rămâne în suflet impregnat ca o componentă ahileică, în care omul stă în proximitatea inteligibilului, dar nu poate da seama niciodată de el, datorită condiției sale umane
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
natura lui odiseică știe ceea ce natura ahileică a celorlalți este, grație reflexivității ei incomplete pe care a întemeiat-o Platon în cele trei forme de mai sus. Cetatea proiectată pare astfel să polarizeze cele două componente ale spiritului pe care filosoful le descria sub avataruri diverse în câteva secvențe disparate ale operei sale: un popor cu valențe ahileice a cărui guvernare și a cărui conștiință de sine și discernere a adevărului o asumă natura odiseică a suveranului. O dată cu această afirmație, ni
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
a adevărului o asumă natura odiseică a suveranului. O dată cu această afirmație, ni se impun, totuși, două întrebări: în afara constituirii condiției umane în plan metafizic, mai există și alte dovezi ale naturii ahileice a celor supuși? Apoi, natura suveranului corespunde imaginii filosofului din alte dialoguri, de pildă din Phaidros sau din Sofistul? Coincidența dintre atributele zeului, remarcată în debutul acestor rânduri, cade sub incidența primei întrebări. Zeul este, spune Platon, a(plou=j te kaˆ a)lhqh/j. Atributele sale fuseseră propuse
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
care miturile proferate de către poeți despre zeii geloși, mincinoși și dezmățați corup sufletul cetățenilor, făcându-i să se îndoiască de practicarea virtuții și, implicit, de legitimatea conducătorului lor în peisajul cetății proiectate. Prin urmare, pentru ca suveranul cetății să poată fi filosoful care să asume reflexivitatea tuturor celorlalți, toți ceilalți trebuie să accepte aceste atribute ale zeilor. Aceasta înseamnă că despre zei nu se pot scorni minciuni, ei nu sunt supuși dezbaterii, iar cunoașterea lor este la fel de simplă și adevărată, de indiscutabilă
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
acest bărbat e și divers, și plin de cele mai multe feluri de a fi - ... tro/pon plei=sta e)n au)tù e)/conta”. Identitatea lexicală a expresiei cu atributul polu/tropoj este reală. Dacă democrația este cea mai rea, guvernarea filosofului este optimă prin monotropia supusului, care își urmează propria funcție cu rigoare. Omul redus la propria funcție, inutil când nu își poate îndeplini funcția (iar atunci el trebuie suprimat direct prin eugenie) este omul a cărui componentă ahileică, legitimată social
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Supusul nu are un asemenea inel al conștiinței reflexive tocmai deoarece componenta ahileică a sufletului său îi dictează dependența de conștiința pe care conducătorul lui i-a asumat-o deja. Cu răspunsul la cea de-a doua întrebare, privind natura filosofului din Republica comparată cu a filosofului din Phaidros sau din Sofistul, ne situăm în preajma problemei legitimității minciunii politice. Platon pretinde ca, în numele distribuției puterii în cetatea lui, filosofii pot minți paznicii că aceștia din urmă s-ar fi născut din
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
al conștiinței reflexive tocmai deoarece componenta ahileică a sufletului său îi dictează dependența de conștiința pe care conducătorul lui i-a asumat-o deja. Cu răspunsul la cea de-a doua întrebare, privind natura filosofului din Republica comparată cu a filosofului din Phaidros sau din Sofistul, ne situăm în preajma problemei legitimității minciunii politice. Platon pretinde ca, în numele distribuției puterii în cetatea lui, filosofii pot minți paznicii că aceștia din urmă s-ar fi născut din pământ, pentru ca ei să îl poată
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
-o deja. Cu răspunsul la cea de-a doua întrebare, privind natura filosofului din Republica comparată cu a filosofului din Phaidros sau din Sofistul, ne situăm în preajma problemei legitimității minciunii politice. Platon pretinde ca, în numele distribuției puterii în cetatea lui, filosofii pot minți paznicii că aceștia din urmă s-ar fi născut din pământ, pentru ca ei să îl poată apăra mai bine, ascunzându-le acestora adevărații lor părinți: celebrul mit al fiilor gliei pare astfel o hiperbolă a exemplului restituirii armelor
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
bine, ascunzându-le acestora adevărații lor părinți: celebrul mit al fiilor gliei pare astfel o hiperbolă a exemplului restituirii armelor, în care asumarea conștiinței de sine a celuilalt înseamnă de această dată legitimarea morală a minciunii politice. Stăpânitor al adevărului, filosoful lui Platon propune o răsturnare de situație: dacă în analogia dintre Ahile și Ulise și accesul la adevăr și, respectiv la fals, Ahile întruchipa originar miticul stăpânitor de adevăr, așa cum sugera și textul lui Marcel Detienne, aici filosoful odiseic este
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
al adevărului, filosoful lui Platon propune o răsturnare de situație: dacă în analogia dintre Ahile și Ulise și accesul la adevăr și, respectiv la fals, Ahile întruchipa originar miticul stăpânitor de adevăr, așa cum sugera și textul lui Marcel Detienne, aici filosoful odiseic este noul stăpân al rostirii adevărate. Dar stăpânitor deopotrivă al adevărului și minciunii, filosoful poate recurge la fals, fiind singurul distribuitor al adevărului. Există, desigur, atenuări ale acestei ipostaze. De exemplu, pentru Platon, conducător trebuie să fie cel care
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
și Ulise și accesul la adevăr și, respectiv la fals, Ahile întruchipa originar miticul stăpânitor de adevăr, așa cum sugera și textul lui Marcel Detienne, aici filosoful odiseic este noul stăpân al rostirii adevărate. Dar stăpânitor deopotrivă al adevărului și minciunii, filosoful poate recurge la fals, fiind singurul distribuitor al adevărului. Există, desigur, atenuări ale acestei ipostaze. De exemplu, pentru Platon, conducător trebuie să fie cel care nu îndrăgește puterea, pentru ca nu cumva plăcerea oferită de exercitarea ei să îl corupă. Bunul
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
să fie cel care nu îndrăgește puterea, pentru ca nu cumva plăcerea oferită de exercitarea ei să îl corupă. Bunul conducător al sufletelor spre inteligibil ar putea aminti, astfel de psihagogul din Phaidros, dar el nu poate aminti nici o clipă de filosoful din Sofistul, deoarece, la limită, regele din Republica spune că este ceea ce, de fapt, nu este. În acest caz, raportul dintre filosof și supuși este unul sofistic și nu unul filosofic, chiar dacă, eventual, raportarea filosofului la inteligibil ar rămâne una
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
spre inteligibil ar putea aminti, astfel de psihagogul din Phaidros, dar el nu poate aminti nici o clipă de filosoful din Sofistul, deoarece, la limită, regele din Republica spune că este ceea ce, de fapt, nu este. În acest caz, raportul dintre filosof și supuși este unul sofistic și nu unul filosofic, chiar dacă, eventual, raportarea filosofului la inteligibil ar rămâne una autentică. Pe de altă parte, raportul dintre filosof și cetate este departe de a mai putea fi citit din pespectiva filosofului nedreptățit
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
poate aminti nici o clipă de filosoful din Sofistul, deoarece, la limită, regele din Republica spune că este ceea ce, de fapt, nu este. În acest caz, raportul dintre filosof și supuși este unul sofistic și nu unul filosofic, chiar dacă, eventual, raportarea filosofului la inteligibil ar rămâne una autentică. Pe de altă parte, raportul dintre filosof și cetate este departe de a mai putea fi citit din pespectiva filosofului nedreptățit de cetatea tiranică, după critica bine întemeiată a acestui mit formulată de Andrei
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Republica spune că este ceea ce, de fapt, nu este. În acest caz, raportul dintre filosof și supuși este unul sofistic și nu unul filosofic, chiar dacă, eventual, raportarea filosofului la inteligibil ar rămâne una autentică. Pe de altă parte, raportul dintre filosof și cetate este departe de a mai putea fi citit din pespectiva filosofului nedreptățit de cetatea tiranică, după critica bine întemeiată a acestui mit formulată de Andrei Cornea, pentru care Atena rămâne adevăratul spațiu de libertate al manifestării socratismului, iar
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]