6,379 matches
-
probabil moarte sau vreun dezastru. Pierderea a tot ceea ce era prețios pentru ea. Credință, a spus Helena încă râzând. Cui îi pasă de ea ? Fața e încă acolo. Cu obrajii mai supți. Ochii sunt ca pietrele. Alice a simțit un fior rece pe șira spinării. S-a gândit la bunica ei. Către sfârșit, fața lui Norma Meyer părea să se dezintegreze, să se absoarbă. Toată fața, cu excepția ochilor. Vestea sinuciderii ei a fost anunțată în toate ziarele. Nu era deci normal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
mai răspundă. Aproape de intrarea în cortului Jinei se vedea o încâlceală de păr roșu și blond, dar nimeni n-a mișcat. Cortul lui Mary nici nu fusese montat; Alice habar n-avea unde era Mary. Pe scriitoare au trecut-o fiorii. Ziua, ți se pare minunat să vezi o păsărică așezându-se pe-o ramură; noaptea, inima-ți explodează de frică. Conul de pin căzut ziua pe pământ, noaptea se transformă într-un vampir. Lui Alice îi era frică de ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Locul ăsta e altfel. Tu n-ai simțit ? Aici sunt mult mai multe lucruri care contează. Gândindu-te la ele, uiți de tine. Nu poți decât să te lași purtat de curentul gândurilor astea. Alice a fost cutremurată de-un fior și-a realizat că era udă leoarcă. Nu se transformase într-un pește, dar râul tot venise să pună mâna pe ea. Acum, după ce se întorcea acasă, era posibil să fie nevoită să se mute mai aproape de golf. Sau lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
le făcuseră ulterior și duse erau toate cuvintele pe care ar fi trebuit să și le spună. Amândoi se salvaseră dintr-un dezastru, nu mai aveau nimic, dar Jina a simțit cum i se strânge stomacul, cum o străbate un fior necunoscut. Acum, în sfârșit, erau singuri: numai ea și Mike. Jina a întins către el o mână ezitantă. Mike arăta altfel așa, cu razele soarelui pe față. Ai venit, a spus ea. Privirea bărbatului s-a îmblânzit; apoi Mike și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
din mine în Infinit. Cine? Cine-ți mai sărută ochii Cu beția dintre gene? Soarele îți dă cu bobii, Sorbind roua din sprâncene. Unde ai să-ți mai cânți dorul Dacă nu la mine-n noapte Când mă pipăi cu fiorul Dezrobit de noi prin fapte? Când ai să mă mai vezi goală, Despletind din păr cunună? Poate-ntr-un apus de soare Sau în asfințit de lună. Cine-ți mai sărută chipul Printre șoapte și suspine Eu sunt vis ce-
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
singurătate Iar inima nicicând n-o să tresară, Și nici privirea limpede de apă, Când visul pur pe frunte se coboară, În somn ce umbra clipelor o sapă. Din noaptea ce-a trecut atât de lesne, Ca o șoaptă-ntunecată veșnic, Fiori mă trec din creștet până-n glezne, Ce ard ca lumânările în sfeșnic. Iubesc surâsul... Iubesc surâsul zilei care vine În linii suple ce unduind se scurg Ca o ploaie din înălțimi creștine Prin tăcerea estompată de amurg Mângâi trupu-i de
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
un suc și o prăjitură așa că abia așteptam să scap de gratiile prin care vedeam străzile. Copacii își așterneau resemați frunza ofrandă pe trotuare și vântul părea că aleargă desculț pe acel covor țesut din melancolii și frunze uscate. Un fior rece și totuși plăcut mă trecu pe șira spinării, poate și de la vânt, dar mai mult de la gândul că poate o să ies pentru prima oară împreună cu Creața (cum începusem să-i spun Claudiei) și că o să fiu văzut de toată lumea
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
un armean și chiar un austriac de-al lor. Aici, sub cetate au fost spânzurați nouă, patru din ei fiind împușcați într-o mină fără să mai poată privi pentru ultima oară soarele... Umbre se tot mișcau peste ziduri și fiori reci mă treceau pe șira spinării. Moartea mă îngrozea și atunci m-am gândit iarăși la ea. Creața părea că zâmbește, dar ochii ei îmi ocoleau privirea. Umbra profilului ei caraghios și atât de drag mie se estompa sub valurile
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
știut niciodată dacă o făcea din reflex sau se implica uneori sufletește. Mă derutau mângâierile ei de pe urmă, când Creața trecea de noi și reveneam la normal. Abia de avea putere să-și dezlipească mâinile de pe fața mea. Mă treceau fiori necunoscuți pe șira spinării și pielea mi se făcea ca de găină. Ea mă privea și nu știu ce simțea în acele momente fiindcă eu mă rușinam și preferam să țin ochii închiși, de parcă numai așa puteam să mă ascund. Poate că
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
semn de dincolo de moarte să nu mint. În cortegiu Liliana era îmbrăcată în negru sprijinind o de braț pe Mătușă, femeia omului pe care-l cunoscusem cândva. Băteau clopotele a durere în timp ce eu îmi aminteam de un pendul și de fiorii pe care i-am simțit prima oară când m-am îndrăgostit. Aveam pumnii strânși a neputință și un nod în gât, plângând doar în suflet, așa cum mă învățaseră ai mei. Ce faci aici? mă întreba tot mai pierdut, și i-
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
întreba și mie mi se tot părea că altceva voia să mă întrebe. Îi pot vedea chiar și cu ochii închiși, mă lăudam și ea îmi trecea mâna prin păr desenând mici rotocoale cu degetele ei de pianist. Mii de fiori mă treceau pe șira spinării și prin toți porii, alcoolul căuta să iasă, lăsând în urmă miros de stătut și de sudoare. Tu ai iubit până să vii aici la școală? Îți poartă dorul careva acasă? Te poartă cineva în
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
ce mă determina să fiu atît de bănuitor. Cred că mi-au amorțit creierii... La fereastra lîmÎiatică, nici o schimbare... Mărgică de sticlă În loc de bomboană, asta aveam eu acum!... Bine că n-am apucat s-o mestec! M-a trecut un fior cînd am terminat de urinat, mi-am luat valiza și m-am Îndreptat spre mașină. Motorul dădu cîteva rateuri. Dacă toate ar fi mers așa cum mi-aș fi dorit eu, acum mi-aș fi claxonat triumful și m-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
am intenționat să nu vă fiu de folos. Zău că nu... Eu sînt unul dintre cei care au de pierdut din cauza dispariției șefului... Mi-e și frică cînd mă gîndesc la asta, mai ales noaptea cînd rămîn singur... Mă trec fiorii cînd Îmi dau seama că pur și simplu a dispărut fără urme... Mi-era tare greu să spun ce am pe suflet... Nu-mi place să lezez reputația nimănui... — În meseria mea sînt obligat să păstrez secretele cu strictețe. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
de gaz persista În Încăpere. Și fără nici un motiv, puse stăpînire pe mine o ciudată senzație de indiferență și eram nepăsător chiar și față de mine Însumi. CÎnd am Încercat s-o analizez, mi-am dat seama că m-au trecut fiori reci În clipa În care m-am așezat pe scaun, ca și cum prin așezare aș fi reușit să Înlătur ceva - ceva care aducea cu umbra unui copac Învăluit În ceață, ceva melancolic, nerezistent, neputincios. Probabil că era EL. Și pentru prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
un număr de telefon pe care l-am mai văzut... Același număr de telefon care apărea și pe cutia de chibrituri de la Camelia ... Nu știu de ce, dar nu m-a mirat absolut deloc această descoperire. Mai mult decît atît, parcă fiorul din mine a luat proporții duble. Eu Încercam să resping posibilitatea că ea ar ști ceva și cu toate acestea, oare nu prevăzusem dinainte și această variantă? De fapt, ea n-a fost o victimă inocentă tot timpul. Eram neîncrezător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
voie. Am vaga impresie că am mai văzut scena aceasta undeva cîndva. Bulele de aer ce se zăreau prin găurelele cazanului aveau o strălucire verzuie. O flamă roșie puternică țîșni spre cerul Întunecat stîrnind un praf Înfiorător. Mă străbătu un fior de la picioare În sus. Nu simțeam nici o adiere de vînt, poate pentru că eram feriți de mal, dar cerul răsună puternic chiar deasupra capului meu. A fost ca o pocnitură dintr-un radio dat la maximum fără să fie acordat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
teribil. — Mai devreme am luat-o pe autostradă. — Și de ce, mă rog? — Pe cînd alergam, mă gîndeam ce bine-ar fi dacă aș ține-o tot așa și mi-am dat seama că aș putea, Într-adevăr. Dar mă trec fiorii acum cînd mă gîndesc la starea mea de spirit de atunci. Să presupunem că toate ar fi ieșit așa cum Îmi doream, că mergeam și mergeam, n-are importanță cît de departe și că n-aș fi ajuns niciodată la barieră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
un lichid vîscos apăsător... A Început să sune telefonul, sfărîmÎnd iluzia că acea cameră lămîiatică era o insulă solitară; lumea de afară pătrundea printr-un orificiu negru. Nu mă mai simțeam În largul meu pentru că se risipise vraja. Mă treceau fiori reci și mă simțeam Încordat de parcă era Îndreptată spre mine țeava unei puști prin orificiul despre care vă vorbeam. Pentru că nici la al treilea apel nu dădea semne c-ar veni să răspundă, am Întrebat automat: — Să ridic eu receptorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
mare încât aproape că nu-l vezi pe cel de lângă tine. Îți spun eu cum e: bei cu sete și frică, în înghițituri mari, ca să-ți dai seama că încă mai exiști și nu ești singur. Bei compulsiv, îmboldit de fiorii fricilor noastre ancestrale: de întuneric, de singurătate, de frig, de moarte. Spre seară eram pulbere și-am făcut pipi pe hărțile de istorie și geografie, „numa’ așa, ca să fim siguri că suntem deasupra determinismului istorico-geografic”. Și eram, chiar eram. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
chirurgie cardiacă, îndobitociți într-o circă de întreprindere, alcoolizați, cu mâinile tremurânde, contemplându-și ratarea lentă în rotocoale de fum de țigară. Mă întâlneam cu foștii mei colegi, rar, în vacanțe. Îi vedeam chinuiți, cu fața trasă, îmbătrâniți... Mă luau fiori reci pe șira spinării când mă gândeam că și eu, poate, sunt la fel și nici măcar nu-mi dau seama. „Cum trăiești, mă, Victore? Cum trăiești, mă, acolo?” „Ca un vierme, mă, o lună de zile. Și ca un fluture
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
și de la nestres. Da’ e plicticos să scriu despre muncă. Nu știu de ce, asta e o constantă. Mi-am luat o casetă despre sindicatele americane din anii ’80 și m-am plictisit, am închis-o. Azi, Andrei mi-a trezit fiori pe spinare cu: vezi cum faci cu America, fiindcă aici democrația se paradește ca dracu’! Gabi A. mi-a scris și el o scrisoare de tipul: Deșteaptă-te române! Contrasta satele austriece și ungurești cu cele românești, de parcă era ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
prima disperare a lumii, tu la fel de ființa mea. În clipa primei noastre vederi, atunci cu șapte ani în urmă, în întâia secundă nu mi-am dat seama de adevărul pe care îl aveam în față, decât o străfulgerare ca un fior, dar pentru că până atunci nu avusesem o asemenea stare, crezui că emoția mea aparține legii dintâi a instinctelor, ca imediat după aceea, rămasă cu ochii deschiși spre ai tăi, să mi se deschidă lumina de necrezut a revelației. În clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
vigoare, fostul președinte Ion Iliescu. Fusese un vot în principal pentru schimbare, dar, practic, din multe puncte de vedere, nu avea să fie chiar așa. Ceremonia de prezentare a scrisorilor de acreditare a fost una sobră, simplă. Simt și acum fiorii pe care i-am simțit atunci, când, în clădirea Președinției de la Chișinău, o fanfară militară a intonat imnul nostru național. Întreagă clădire înaltă, cu o bună rezonanță vibra. A fost momentul cel mai emoționant al întregii ceremonii. Am avut relații
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
unsuroase: — Dacă moare, cu ce-l îngropăm? Calul! vorbi luminat primarele. De bună-samă, calul! răspunse popa. În tăcerea nopții de toamnă, veni de afară, iar, nechezatul jalnic al roibului. Apoi, sub lumina tristă a lămpii, necunoscutul gemu din adâncuri, un fior greu păru că-i umblă prin lăuntru, pe când trupul sta nemișcat; ochii se zbătură în orbite; apoi se stânseră. Primarele se sculă în picioare, neliniștit, și zise: —A murit... Da, a murit, murmură popa; Dumnezeu să-l ierte! —Dumnezeu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nici un pumnal, nici o izbucnire de sânge; povestirea mea nu se sfârșește tragic cum se sfârșesc de obicei povestirile nuveliștilor noștri. Nu știu cât oi fi stat eu cu capu-n perne, măi băieți, dar știu că la urmă, tot truda a învins fiorii - și am adormit. Când m-am trezit, era lumină în odăiță și focul pâlpâia în hoarnă. Și - dragii mei - o șerpoaică mândră, o nevestică sprâncenată sta tăcută înaintea vetrei. Acuma las la o parte uimirea mea, poate voi fi boldit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]