6,098 matches
-
spre râul Aspropotamos, sau au reușit să se salveze pe vasele grecești care i-a evacuat în insulele Mării Egee. Încă de la începutul revoluției, succesul războiului naval a fost vital pentru greci. Dacă grecii nu ar fi reușit să contracareze acțiunile flotei otomane, aceasta ar fi fost capabilă să aprovizioneze garnizoanele turce izolate și să asigure debarcarea de trupe din provinciile asiatice ale Imperiuluiu Otoman. Eșecul acțiunilor navale ale grecilor ar fi dus la zdrobirea insurecției. Flota elena a fost înzestrată în
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
fi reușit să contracareze acțiunile flotei otomane, aceasta ar fi fost capabilă să aprovizioneze garnizoanele turce izolate și să asigure debarcarea de trupe din provinciile asiatice ale Imperiuluiu Otoman. Eșecul acțiunilor navale ale grecilor ar fi dus la zdrobirea insurecției. Flota elena a fost înzestrată în principal de locuitorii bogați ai insulelor egeene, în special a celor de pe trei insule: Hydra, Spetses și Psara. Fiecare insulă a echipat, a asigurat echjpajul și a întreținut propria escadră, aflată sub comanda unui amiral
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
asigurat echjpajul și a întreținut propria escadră, aflată sub comanda unui amiral local. În ciuda faptului că erau încadrate cu marinari experimentați, navele grecești nu erau construite ca neve de război, fiind echipate doar cu tunuri ușoare deservite de marinari civili. Flota elenă lupta împotriva unei flote otomane, care se bucura de anumite avantaje. Astfel, navele erau construite ca vase de lupte, deservite de echipaje de marinari militari, se bucurau de sprijinul întregului aparat de stat otoman. În plus, flota otomană era
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
propria escadră, aflată sub comanda unui amiral local. În ciuda faptului că erau încadrate cu marinari experimentați, navele grecești nu erau construite ca neve de război, fiind echipate doar cu tunuri ușoare deservite de marinari civili. Flota elenă lupta împotriva unei flote otomane, care se bucura de anumite avantaje. Astfel, navele erau construite ca vase de lupte, deservite de echipaje de marinari militari, se bucurau de sprijinul întregului aparat de stat otoman. În plus, flota otomană era condusă în mod unitar de
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
marinari civili. Flota elenă lupta împotriva unei flote otomane, care se bucura de anumite avantaje. Astfel, navele erau construite ca vase de lupte, deservite de echipaje de marinari militari, se bucurau de sprijinul întregului aparat de stat otoman. În plus, flota otomană era condusă în mod unitar de Kaptan Pasha. Flota otomană era compusă din 23 de corăbii de linie dotate cu 80 de tunuri și 7 sau 8 fregate cu câte 5o de tunuri, 5 corvete cu câte 30 de
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
se bucura de anumite avantaje. Astfel, navele erau construite ca vase de lupte, deservite de echipaje de marinari militari, se bucurau de sprijinul întregului aparat de stat otoman. În plus, flota otomană era condusă în mod unitar de Kaptan Pasha. Flota otomană era compusă din 23 de corăbii de linie dotate cu 80 de tunuri și 7 sau 8 fregate cu câte 5o de tunuri, 5 corvete cu câte 30 de tunuri și aproximativ 40 de bricuri cu câte 20 de
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
corăbii incendiare, 39 dintre ele fiind folosite în atacuri încununate de succes. De asemenea, au fost folosite și atacurile convenționale, în timpul cărora căpitani precum Andreas Miaoulis, Nikolis Apostolis, Iakovos Tombazis sau Antonios Kriezis au obținut succese notabile. Primele victorii ale flotei elene împotriva împotriva otomanilor la Patras și Spetses a crescut enorm încrederea echipajelor corăbiilor grecești și a contribuit mult la succesul insurecției din Peloponez. După ceva vreme, în condițiile în care grecii se implicaseră în lupte intestine, sultanul a cerut
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
mult la succesul insurecției din Peloponez. După ceva vreme, în condițiile în care grecii se implicaseră în lupte intestine, sultanul a cerut ajutorul unui dintre cei mai puternici vasali ai săi, Muhammad al Egiptului. Datorită războiului civil și problemelor financiare, flota elenă nu a mai putut să prevină cucerirea și prădarea insulelor Kasos, Psara în 1824 și debarcarea egipteană de la Methoni. În ciuda victoriilor navale inițiale, revoluția elenă a fost amenințată să fie înăbușită, fiind salvată doar de intervenția Marilor Puteri în timpul
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
otomane, reușind să producă mari pierderi inamicului. Ambele tabere erau aprovizionate pe mare. Grecii aveau însă greutăți să-și plătească marinarii. Acest lucru a făcut ca doar câțiva căpitani să accepte să lupte fără să fie plătiți. La începutul toamnei, flota elenă sub comanda lui Miaoulis au obligat corăbiile otomane din Golful Corint să se retragă, după un atac cu vase incendiare. Pe la mijlocul iernii, Ibrahim a părăsit Navarino, a traversat Golful Corint și s-a alăturat turcilor care asediau Missolonghi. Nici
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
să-și ofere încă o dată oficiile de mediatori și, în condițiile în care turcii ar fi respins oferta, să intervină prin orice mijloace pentru oprirea ostilităților. Pe la sfârșitul lunii iulie 1827, în Grecia au ajuns veștile despre finalizarea echipării noii flote egiptene în portul Alexandria. Aceasta a început deplasarea spre Navarino, unde urma să se alăture restului flotei egipteano-turce. Această forță navală avea ca prim obiectiv atacarea Insulei Hydra și scoaterea flotei sale din luptă. Pe 29 august, Poarta a respins
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
oferta, să intervină prin orice mijloace pentru oprirea ostilităților. Pe la sfârșitul lunii iulie 1827, în Grecia au ajuns veștile despre finalizarea echipării noii flote egiptene în portul Alexandria. Aceasta a început deplasarea spre Navarino, unde urma să se alăture restului flotei egipteano-turce. Această forță navală avea ca prim obiectiv atacarea Insulei Hydra și scoaterea flotei sale din luptă. Pe 29 august, Poarta a respins în mod oficial medierea europeană și, prin urmare, comandantul flotelor britanice și franceze din Marea Mediterană, amiralii Edward
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
în Grecia au ajuns veștile despre finalizarea echipării noii flote egiptene în portul Alexandria. Aceasta a început deplasarea spre Navarino, unde urma să se alăture restului flotei egipteano-turce. Această forță navală avea ca prim obiectiv atacarea Insulei Hydra și scoaterea flotei sale din luptă. Pe 29 august, Poarta a respins în mod oficial medierea europeană și, prin urmare, comandantul flotelor britanice și franceze din Marea Mediterană, amiralii Edward Codrington și Henri de Rigny, și-au deplasat corăbiile de sub comanda lor în Golful
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
Navarino, unde urma să se alăture restului flotei egipteano-turce. Această forță navală avea ca prim obiectiv atacarea Insulei Hydra și scoaterea flotei sale din luptă. Pe 29 august, Poarta a respins în mod oficial medierea europeană și, prin urmare, comandantul flotelor britanice și franceze din Marea Mediterană, amiralii Edward Codrington și Henri de Rigny, și-au deplasat corăbiile de sub comanda lor în Golful Argos și au luat legătura cu reprezentanții grecilor la bordul HMS Asia. După ce delegația elenă condusă de Mavrocordatos a
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
HMS Asia. După ce delegația elenă condusă de Mavrocordatos a acceptat termenii anglo-franco-ruși, aliații au declarat că sunt sprijinitorii semnării unui armistițiu. În același timp, forțele navale anglo-franceze au primit ordinul să intercepteze transporturile de provizii pentru forțele lui Ibrahim. Când flota lui Mehmet Ali a părăsit Alexandria în ciuda avertismentelor franco-britanice și s-a alăturat restului flotei otomano-egiptene la Navarino pe 8 septembrie, Codrington s-a deplasat aici cu escadra de sub comanda sa. Navele britanice au ajuns la Navario pe 12 octombrie
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
că sunt sprijinitorii semnării unui armistițiu. În același timp, forțele navale anglo-franceze au primit ordinul să intercepteze transporturile de provizii pentru forțele lui Ibrahim. Când flota lui Mehmet Ali a părăsit Alexandria în ciuda avertismentelor franco-britanice și s-a alăturat restului flotei otomano-egiptene la Navarino pe 8 septembrie, Codrington s-a deplasat aici cu escadra de sub comanda sa. Navele britanice au ajuns la Navario pe 12 octombrie. A doua zi, a sosit și escadra franceză condusă amiralul de Rigny și cea rusă
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
și cea rusă, de sub comanda lui L. Heyden. Codgrinton și de Rigny au încercat să negocieze cu Ibrahim, dar acesta a insistat că trebuie să se supună ordinului sultanului de distrugere a Hydrei. Codrington a amenințat că orice încercare a flotei otomano-egiptene de părăsire a radei va duce la distrugerea acesteia. Ibrahim a acceptat să ceară sultanului în scris schimbarea ordinului de atac și, în același timp, a cerut oprirea acțiunilor ofensive ale grecilor și filelenilor. Codrington a promis la rândul
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
ofensive ale grecilor și filelenilor. Codrington a promis la rândul lui că va opri atacurile elenilor împotriva armatei musulmane. Mai apoi, a permis majorității navelor de sub comanda sa să părăsească Navarino și să se reîntoarcă la Malta. În același timp, flota franceză a plecat la rândul ei în insulele Mării Egee. În momentul în care un filogrec, Frank Hastings, a distrus o escadră navală turcă, Ibrahim a trimis un detașament să atace agresorul. Codrington nu a fost informat despre acțiunea lui Hastings
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
Codrington nu a fost informat despre acțiunea lui Hastings și a tras concluzia că Ibrahim a încălcat înțelegerile. Ca urmare, comandantul britanic a interceptat detașamentul naval turco-egiptean și l-a obligat să se reîntoarcă la bază. A doua zi, întreaga flotă condusă de însuși Ibrahim a fost obligată să se reîntoarcă la bază, după ce a încercat să iasă în larg în urmărirea lui Hastings. Codrington și-a chemat din Malta toate navele. Lui i s-au alăturat și contingentele francez și
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
convins că aliații europeni fuseseră cei care încălcaseră înțelegerea. Pe 20 octombrie 1827, vasele de război britanice, ruse și franceze au intrat în Golful Navarino atât ca să se adăpostească de furtună, cât și pentru a împiedica ieșirea în larg a flotei turco-egiptene. Un ofițer de legătură britanic, trimis în misiune să ceară retragerea corăbiilor incendiare egiptene a fost împușcat mortal. Echipajul fregatei la bordul căreia se afla ofițerul britanic împușcat a răspuns cu focuri de muschetă. Egiptenii au răspuns lansând o
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
împușcat a răspuns cu focuri de muschetă. Egiptenii au răspuns lansând o ghiulea împotriva vasului amiral francez, „Sirene”, iar francezii au deschis la rândul lor focul. Bătălia s-a încheiat cu o victorie completă a aliaților europeni și cu anihilarea flotei egipteano-turce. Doar 14 corăbii turco-egiptene dintre cele 89 care au luat parte la luptă s-au mai întors în portul Alexandria. Aproximativ 8.000 de membrii ai echipajelor lor au pierit în luptă. Aliații nu au pierdut nicio navă în
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
si specializate, nave de croazieră, feriboturi și nave de transport marfă. Este unul dintre cei mai mari cinci producători mondiali de nave. Compania are sediul în orașul norvegian Alesund, este listată la bursa din Oslo, iar valoarea de piața a flotei sale depășea 620 de milioane de euro în 2006. Tot în anul 2006, compania avea peste 20.000 de angajați la 17 șantiere navale din Brazilia, Franța, Finlanda, Germania, Norvegia, România și Ucraina. Șantierul Naval Brăila a fost deținut până în
STX Europe () [Corola-website/Science/318454_a_319783]
-
europeni, având însă cei mai mulți angajați în acest sector. Industria navală din România a produs în 2005 în jur de 264.000 tone brute cu un numar de aproximativ 15.000 de angajați. În anul 2007, România deținea cea mai mare flotă fluvială din Europa de Est, compusă din peste 2.000 de nave, de diferite tipuri. România deține trei porturi maritime la: Constanța, Mangalia și Midia. În anul 2008 traficul de mărfuri în porturile românești a ajuns la 18,06 milioane tone, exclusiv
Șantiere navale din România () [Corola-website/Science/318473_a_319802]
-
de arcași și 1.200 prăștieri. Pentru a-l ataca pe Pompei, Cezar avea două posibilități: să pornească pe uscat sau pe mare. Drumul pe uscat îi oferea avantajul că se putea deplasa cu toate forțele în siguranță. Pe mare, flota lui Cezar era inferioară numeric, nu putea transporta decât jumătate din trupele sale. Cezar, în ciuda dezavantajelor, se hotărăște să traverseze Adriatica. 4 ianuarie, anul 48 î.e.n. Cezar trece jumătate din armata lui (20.000 pedestrași și 600 de călăreți fără
Bătălia de la Pharsalus () [Corola-website/Science/318450_a_319779]
-
inferioară numeric, nu putea transporta decât jumătate din trupele sale. Cezar, în ciuda dezavantajelor, se hotărăște să traverseze Adriatica. 4 ianuarie, anul 48 î.e.n. Cezar trece jumătate din armata lui (20.000 pedestrași și 600 de călăreți fără provizii) și trimite flota să-l aducă pe Marc Antoniu cu restul. Pompei nu-și imagina o acțiune atât de îndrăzneață. Revine la Dyrrachium cu cea mai mare parte a trupelor, dar nu-l atacă pe Cezar, cu toată superioritatea numerică a trupelor sale
Bătălia de la Pharsalus () [Corola-website/Science/318450_a_319779]
-
Antoniu cu restul. Pompei nu-și imagina o acțiune atât de îndrăzneață. Revine la Dyrrachium cu cea mai mare parte a trupelor, dar nu-l atacă pe Cezar, cu toată superioritatea numerică a trupelor sale. Între timp, o parte din flota lui Cezar este distrusă; Marc Antoniu reușește totuși să se îmbarce și să-i aducă lui Cezar legiunile rămase în Italia. Pompei, lent, nu poate împiedica joncțiunea dintre cele două armate. Cezar încearcă să-l încercuiască pe adversarul său cu
Bătălia de la Pharsalus () [Corola-website/Science/318450_a_319779]