6,001 matches
-
poate emoționa la fel ca o frescă zugrăvită de Fra Angelico, un sărăntoc. Marea lui găselniță era să spună că bogații se plictisesc - nu scăpa niciodată prilejul de a stigmatiza monotonia hotelurilor de lux și mesele copioase - și că săracii gustă viața cu mai multă poftă. M-a convins și pe mine. Astăzi, nu l-aș dojeni decît În ce privește monotonia hotelurilor de lux. La vremea respectivă, nu cunoștea nici el așa ceva. Cred că și-a schimbat părerea În ziua În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
peisajele anotimpului însuflețirii... doar și numai și neapărat și la întîmplare și anume și cu tot dinadinsul așa bine, așa... ca să fim mai mult... vezi clipele acelea care ar părea nesfîrșite? Eu aș vrea să le împart cu tine. Ai gustat vreodată pîine proaspătă de la foc și apă de la izvorul care răsare printre rădăcinile astrale, aromate, strălucind de lumină, ale arborelui cosmic, întotdeauna înviorat și însuflețit? Ai simțit energia care aleargă ca un meteorit, ca aprinsa trecere a cometei?... Sau simpla
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
Nu, nu. Problema este că mă aflu aici în interes de serviciu. ă Cunoști o pasăre după pene. Parcă așa se zice, nu? Fraulein Keller râse la propria ei vorbă de duh, însă, dându-și seama că Porfiri nu-i gustă voia bună, deveni serioasă: Dar noi avem autorizație. Nu aveți ce să învestigați aici. Drept dovadă, Fraulein Keller deschise, la întâmplare, una din uși și îl introduse pe Porfiri într-o încăpere îmbrăcată în lemn galben extrem de lucios. Stilul unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
forma singurul cuplu de ființe civilizate din Kaluga. Ulitin simți un gust metalic de pe dinți, iar firele bărbii îi erau lipite ciorchine în jurul gurii, încât cu greu rezistă tentației de a-și scoate limba afară din gură pentru a-și gusta și mustața. Amintirea vagă a șampaniei - oare câte sticle au consumat? - îl făcu să-și acopere gura cu mănușa, ca și cum ar fi rostit o indiscreție. Indiferent de subiectul discuției lor, cei doi prieteni ajungeau întodeauna la aceeași temă eternă. St
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
cu tot soiul de brânzeturi, struguri și biscuiți. Se putea vedea din afară, de parcă ar fi ieșit din propriul ei trup: singura femeie care nu arăta perfect dintre toți cei de-acolo, oprindu-se la prima masă de cocteil și gustând din bunătățile servite. La naiba, avea să mănânce, să devoreze, să soarbă, să râgâie, să bea, să se bucure de toate! Oricum nu era nimeni care s-o vadă. Ba nu, un bărbat se uita la ea, se Îndrepta spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
banane, o treime rom de cocos Malibu®, stins cu suc de ananas. Bun! John Lennon o Întâlnise pe Yoko Ono la deschiderea unei galerii, În 1966, atras fiind de cuvântul scris mare, „da“, de pe lucrarea ei. Kitty nu ar fi gustat niciodată lumea din spatele cocteilului dacă nu ar fi plecat din New York, dacă nu ar fi zis da. Da lui Desert Rose, da acestui necunoscut. Gândurile i se perindau cu o viteză amețitoare, mult mai mare decât cea cu care treceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
conversând pe banca de piatră, dându-i de mâncare câinelui Găsit, culegând fructele dudului negru, aprinzând felinarul de deasupra ușii, dând la o parte cearșaful, fără îndoială prea multe gânduri și prea aventuroase pentru cel care refuzase până și să guste din prăjitură. Bineînțeles că vorbele lui Marçal nu cereau un răspuns, fuseseră o simplă constatare a unui fapt evident tuturor, era la fel ca a spune simplu Aș vrea să vă ajut, dar nu e posibil, totuși Cipriano Algor consideră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
oară, ca mine, alții care, din cât mi-am dat seama, veneau acolo din când în când, și cel puțin cinci dintre ei trebuie să fi fost veterani, pe unul chiar l-am auzit spunând E ca un drog, îl guști și devii dependent, Și apoi, întrebă Marta, Apoi a început să plouă, mai întâi câteva picături, apoi mai tare, toți ne-am deschis umbrelele, și atunci vocea din megafon ne-a ordonat să avansăm, și nu se poate descrie, trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Unul a crezut că face o glumă adăugând că Van Gogh a sfârșit la spital, în timp ce eu plecam din spital să cuceresc gloria. De aceea aveam mai multe șanse, plecând la drum cu o experiență completă. Ceilalți n-au prea gustat gluma. De fapt, comparația n-avea nici un rost. Spitalul în care mă găseam nu era propriu-zis un ospiciu și nici eu nu fusesem nebun. Am rămas abătut și toți s-au simțit obligați să mă încurajeze, să mă asigure că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pot ține. Nu vrei dumneata să fii atât de bun să mă deschizi la pantaloni?” În prima clipă, n-a înțeles. Apoi s-a înfuriat. A crezut că domnul distins și cherchelit își bătea joc de el și n-a gustat gluma. A scos un briceag, apropiindu-se să-i taie nasturii pantalonilor ca să-l învețe minte, ceea ce l-a speriat, firește, pe domnul distins și l-a silit să se lipsească de serviciile marinarului și chiar să se apere. Din pricina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în curând vei avea nevoie de energie ca să cioplești piatra”. Îmi venea s-o omor. Ce vroia de la mine? Să-i cer iertare că o respinsesem? Îi zâmbeam însă, ori treceam mai departe ca să-i arăt, măcar astfel, că nu gustam gluma ei. Așteptam cu groază venirea serii. Cum începea să coboare soarele spre asfințit, intram în panică. Știam ce mă aștepta. Aveam plumb topit în picioare, în mâini, în pleoape, dar pe măsură ce marea se înnegrea, panica punea stăpânire pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
răchită. Probabil, mi-am zis, Bătrânul nu se arătase anume, ca să mă sperii singur. Și reușise. El se obișnuise cu partea plăcută a sălii cu oglinzi, cea care îi gâdila vanitatea, el era pacientul și adevărul bolii sale, dar eu gustam prima oară din această beție și din riscurile ei. Eram novice. Poate altădată... Când am trecut pe lângă Francisc și am ajuns pe coridoarele obișnuite ale azilului, mijeau zorii; ferestrele se înălbeau de o lumină murdară și mă simțeam obosit; parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
le putea oferi era rațiunii. În schimb, oglinzile da. Sala în care mă găseam părea făcută anume ca să nu mai visez cu capul vârât sub pătură. Acum puteam să visez cu ochii deschiși, instalat comod într-un fotoliu de răchită, gustând din când în când limonada din carafă. Sub lumina scânteietoare a candelabrului spânzurat de tavan, nu mă mai limita nimic, nu mă mai stingherea nimic, puteam să cred despre mine orice, că eram genial și pregătit să devin nemuritor. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
aduci aminte ceva și te umflă râsul: „Am auzit că Aristide de câte ori se îmbată rău, înainte de a cădea cu capul pe masă, bombăne aceleași cuvinte: «Și-acum la treabă!» După care adoarme”. Dar văzând că omul din fața ta n-a gustat gluma, devii serios: „Ce ușor ajunge omul porc, Dinule”. Îți vâjâie capul, ai un gust rău în gură, ai vrea să te culci, însă doctorul s-a ridicat în picioare... Cam așa aș vorbi dacă aș fi dispus să dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
malul bălții, să plâng în voie”. Am văzut-o ezitând, nu știa dacă să mă creadă sau nu, apoi s-a dus în pivniță, a adus sticla și, în picioare, cu brațele încrucișate, aștepta să mă țin de cuvânt. „Să gust numai”, am mințit-o, pentru că acum nu mai vroiam să plec. Am tras o dușcă zdravănă care mi-a umplut stomacul cu un mușuroi de furnici fierbinți. Când fierbințeala s-a stins, am mai băut o dată. „Aș vrea să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Mi-a încolțit o bănuială: „Nu cumva...?” Și fuma, pe deasupra. Răsturnat în fotoliu, lovea cu un creion în masă și scotea rotocoale de fum din gura cu dinți îngălbeniți și mici, de rozătoare. Aștepta să-i explic de ce venisem și gusta cu plăcere, ticălosul, încurcătura în care mă aflam, intimidat de metamorfoza lui. Nu părea deloc dispus să fie amabil, iar tăcerea se prelungea, stânjenitoare, în avantajul lui. M-am așezat pe scaun fără să mai aștept să fiu invitat. Din pricina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
postmodernismul fiind, pe bună dreptate, deseori considerat o ”cultură a citării”<footnote George Bădărău, Postmodernismul românesc, Institutul European, Iași, 2007, p. 38 footnote>. În mod asemănător, produsele artelor plastice se limitează deseori doar la niște mâzgâlituri ahotice și de prost gust egale sau uneori mult mai slabe, din punct de vedere artistic cît și al execuției tehnice, comparativ cu desenele copiilor cu dizabilități psihice care ar trece cu ușurință drept artiști autentici dacă s-ar lua în considerație faptul că “reacțiile
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
și oamenii care a făcut otrava i-a dat drumul, pentru că mullahul nu dăduse binecuvîntarea. Dar bărbații nu crede asta, și doar se uită unde a zburat fluturele și se bat cu pumnii În piept și plînge. Apoi iar toată lumea gustă apa din nou, chiar și copiii și tot era dulce ca mierea. A doua zi, un om s-a coborît pe o funie lungă pînă În fundul puțului, care era așa de adînc că a trebuit să adune toate funiile din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
scurte de ulei din coajă de portocale. Trei muncitoare În halate albe supraveghează procesul. Una dintre ele, o frumusețe brună, Îi face semn cu mîna și Îi arată o ușă glisantă de sticlă, Îndemnîndu-l să se alăture celorlalți vizitatori, care gustă din produsele finite. Uleiul de măsline strălucește În tuburi miniaturale japoneze, alături de franzele proaspete, făcute cu drojdie, iar oamenii mănîncă icre negre și pâté de foie gras, cu paharele umplute și răsumplute de un chelner zîmbitor. Wakefield Întinge o bucată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
strânseseră erau deja pline de pahare goale și Sean, ținând în mână o carafă cu un lichid portocaliu, care prevestea ce era mai rău, tocmai le umplea. — Vrei o sangria, Fran? Fac cinste. Fran se cutremură la gândul de-a gusta din licoarea dezgustătoare, care, după părerea ei, ar fi trebuit să rămână bine mersi în Spania, și pofti în schimb la puțin vin alb sau, și mai bine, la o apă minerală, dar Sean ținea încă în mână carafa, privind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
pe drumuri. Dacă nu cumva - îi deschise portiera lui Stevie - te tentează să devii redactor culinar la Express&Citizen. — Fiindcă tot ai adus vorba, fac un sendviș Victoria grozav. Oamenii sunt în stare să străbată trei țări ca să evite să guste din el. Când se cuibări în sfârșit în noaptea aceea în patul ei minunat, din lemn de pin, Fran încercă să nu se mai gândească la nimic și să se relaxeze. Șapte august. Era o dată destul de importantă. Nu numai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
burtică și-aș coborî tot așa până jos. Vrei să afli ce aș mai face cu tine? Te-aș săruta între picioare, pe ouțe, apoi te-aș mângâia tot corpul, ți-aș luao în gură și aș sugio până când voi gusta nectarul corpului tău. Apoi aș vrea ca și tu să mă săruți pe sâni, pe burtă apoi să mă săruți pe păsărică. Să mă mângâi peste tot, să te joci cu limbuța în păsărica mea până voi ajunge la disperare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
ne trezim tot împreună. Când îmi scrii să pui niște floci și puțin sloboz pe scrisoare să mai simt și eu mirosul. Viitoarea exivă am să o bag în pizdă ca să mai vezi și tu cum miroase, dacă eram împreună gustam reciproc unul din celălalt. Să-mi scrii când faci cererea de vorbitor ca să o fac și eu. Da mami. Mami indiferent unde te mută să-mi spui ca să știu unde ești că atunci când nu te-am mai văzut în geam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
trei la ei, am văzut camera video, am văzut ce vrea să vândă. Făceam o șmecherie pe-atunci, chipurile. Veneam la dumneata să cumpăr un obiect. Eram dom’ locotenent, eram obosit din schimbul de noapte. Mă servea cu o cafea. Gustam cafeaua. „Mă scuzați, știți, beau puțin mai dulce.“ Te duceai să-mi aduci zahărul. În timpul ăsta, îți puneam ceva în cafea. Un diazepam. Au făcut, în ultimul timp, unii prin tren de-astea. Cât stăteam noi de vorbă, nici în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
unul dintre factorii coagulanți ai primului nostru modernism postsimbolist. Imaginea sa se țese, retrospectiv, din mărturii. Iată cîteva: B. Fundoianu: „Bogdan-Pitești și-a pus geniul în viață. A fost unul din puținii convivi vrednici de banchetul lui Platon. (...) nu putea gusta elevația morală. Era un simplu Alcibiade, zvelt, orgolios și cinic. (...) Izolat de ceea ce imbecilii continuă să numească cu venerație «opinia publică», Bogdan-Pitești a avut cea mai aleasă societate ani de-a rîndul (...) Numai la Bogdan-Pitești puteai să bei cafea între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]