7,075 matches
-
de autorul tentat să rescrie, bunăoară, poezia de dragoste a lui Vasile Voiculescu și, odată cu ea, să redescopere sursele maestrului, de la Cântarea cântărilor la Sonetele shakespeariene (Îngândurat ca muntele de sare. Ultimele sonete închipuite ale lui V. Voiculescu în traducere imaginară, Editura Helicon, Timișoara, 1996). În descendența recunoscută, Emilian Marcu celebrează un eros împărțit, egal, între carnal și spiritual, în care vede o modalitate eficientă de transcendere a terestrului. În mai multe rânduri, feminitatea este asociată, blagian, luminii, așadar vieții și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ca un tropot de cai liberi,/ sălbatici,/ din amintirea câmpiei". Comentând versuri similare, Cristian Livescu nota, inspirat, că "Poezia aceasta se hrănește din interjecția culorii, din transcenderea instantanee a nuanțelor care se proiectează în noi, selectându-și sentimente și combustii imaginare. Tocmai această răsturnare de realuri, prin care densitatea de tonuri migrează spre trăiri și cuvinte, face să existe această aventură lirică jubilativă, venită din perspectiva experienței plastice, mereu dornică să smulgă ceva din omonimia și muzicalitatea lucrurilor". Treptat însă, apetența
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în esență, o gravitate nepervertită nici când sonurile ei par mai degrabă ludice (așa cum se întâmplă, spre exemplu, în Hetaira) și se traduce în efuziuni extatice amintind, cel mai adesea, de Ultimele, splendide, sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară de V. Voiculescu. "Sămânța eternității" pe care o cântă Voiculescu este sădită, spre exemplu, în cuplul de îndrăgostiți din Să ispitim povestea întâilor auguri, în care se celebrează un tip de eros spiritualizat cu sursă livrescă perfect recognoscibilă: "Ți-am
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
imaginarul poetic, cât și formula prozodică par a ilustra o racordare decisă la tradiția literară. Textele se sprijină, cu fermitate, pe o structură livrescă ale cărei nervuri nu pot fi nicicum ignorate. La tot pasul ele invocă personaje mitologice, provincii imaginare și simboluri livrești dintre cele mai cunoscute, care se bucură totuși de un tratament fabulatoriu sau cel puțin de o tentativă vizibilă de individualizare. Astfel, unele dintre viziunile ce se nutresc din Nopțile cu chirie (Editura Cronica, Iași, 2004) sunt
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
care o dovedesc, de pildă, Zeus și Demetra, Orfeu și Euridice, Pluto și Proserpina. "Cel invitat de zeus la ospăț", deci cel care poate, așezat pe un papirus de nori, să descifreze hieroglifele de esență sacră inscripționate "într-un cer imaginar", evită întâlnirea și confruntarea decisivă cu oricare dintre divinitățile duale, care să îi certifice scindarea. Tensiunea extremă a alterității interioare transpare însă din cele câteva confesiuni tulburătoare ale pluralității ontologice, resimțite romantic sau modernist, ca un har deturnat, uneori, în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
își definește idealul feminin, concepția de dragoste și codul de frumusețe. Un paradox legat de femeia secolului al XIX-lea este discrepanta între neglijarea ei ca subiect real (juridic, economic, politic), pe de o parte, si idolatrizarea ei ca subiect imaginar, care fascinează secolul. Se percepe o tensiune surda între imaginea idealizata a femeii și realitatea prozaica. Neglijate în viața de toate zilele, femeile se regăsesc în cultul imaginilor 21. Imaginea ocupă un loc central în acest secol care se deschide
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
de demersul kantian, conform căruia noi nu cunoaștem lucrurile în sine, ci construim o lume în conștiința noastă. Reprezentarea, precizează Pierre Glaudes [1999, p.XXI], este o structură de inteligibilitate: nici imitare a unui model, nici adevăr absolut, ci mediere imaginara între conștiința și lume. Pornind de la faptul ca exigenta artistică nu este exigenta de adevăr, ci de verosimilitate, reprezentarea nu dublează pur și simplu realul, dar îl interpretează în felul său153. Modernitatea nu mai ține de "prezentarea", ci de "reprezentativitatea
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
sau al actrițelor: "Cependant, Gâgă en était restée à l'Exposition. Comme toutes ces dames, elles se réjouissait, elle s'apprêtait" [Zola, Nana, p.110]. Spațiul urban este dublu. Este vorba de un loc real, care dă naștere unui univers imaginar. Oraș-iluzie cu decor schimbător, Parisul este totodată locul unui teatru real, dar și imaginar. Ficțiunile, în care orașul este un subiect permanent, se axează pe reprezentarea mecanismelor Comediei urbane. Viața pariziana se prezintă că o "comédie perpétuelle, à laquelle oblige
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
dames, elles se réjouissait, elle s'apprêtait" [Zola, Nana, p.110]. Spațiul urban este dublu. Este vorba de un loc real, care dă naștere unui univers imaginar. Oraș-iluzie cu decor schimbător, Parisul este totodată locul unui teatru real, dar și imaginar. Ficțiunile, în care orașul este un subiect permanent, se axează pe reprezentarea mecanismelor Comediei urbane. Viața pariziana se prezintă că o "comédie perpétuelle, à laquelle oblige ce que vous appelez la civilisation du XIXe siècle" [Stendhal, Le Rouge et le
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
le seul frémissement de leur tournure nous fait courir des désirs dans leș moelles ..." [Maupassant, Rouerie, în La parure, p.302]. "Toaletă poate fi un instrument de cucerire, (...) artă ei constă în a crea miraje, a oferi privirilor un obiect imaginar" [Beauvoir 1998, ÎI, p.283]. Pentru Pariziana, specializarea în articole de modă, a devenit o problemă de tactică. W. Benjamin vorbește în acest sens de "înfrumusețare strategică" [Benjamin, p.154]. Garderobă lui Renée, foarte variată și imensă, ocupă o cameră
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
într-un egoism pasional. Deoarece nu crede într-un sentiment adevărat sau în comunicarea cu un altul, viața ei se reduce la propriul orizont și imagine. Majoritatea Parizienelor dau dovadă de curaj, nu dau înapoi înaintea pericolelor. Obstacolele, reale sau imaginare, nu o descurajează ușor, ci, mai curând, asigura continuitatea ambițiilor sale. Fire independența și destul de inteligență, ea nu se lasă prinsă în capcana cuiva. Femeia pariziana este sensibilă, dar nu-și face iluzii deșarte. Pariziana este gata să înfrunte situații
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Paris, 2001] și ale lui Vincent Jouve [L'effet-personnage dans le român, P.U.F., Paris, 1992], reflectate în primul și cel de-al doilea capitol al lucrării, care sunt, respectiv, conceptele de imagine-personaj, înțeleasă că o reprezentare mentală, "recreare imaginara", "saturata de semnificații" și conceptul de efect-personaj, care este "un produs al textului", "o reconstrucție a cititorului" și devine un principiu de organizare a analizei. 4 Istoricii ideilor "aleg anul 1789 că data inaugurală a modernității, dar nu ca modernitate
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
supradeterminată, de inspirație metafizica, care reia sintagma unuia sau a mai multor texte fondatoare" [Siganos, p.32, subn. n.]. 49 Omul modern suporta ceea ce Eliade numește "influență unei mitologii difuze", care oferă numeroase modele de imitat ale eroilor reali și imaginari: personaje de român, eroi de război, staruri de cinema etc. "Imitația arhetipurilor trădează un anume dezgust de propria istorie personală și tendința obscură de a transcende momentul istoric local, provincial" [1991, p.135]. 50 "la Parisienne, derrière l'exotisme de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
quasimodiene stau adesea sub semnul cufundarii eului în timpul copilăriei și în spațiul, peisajul, atmosfera locurilor natale numite de el: pământul fără seamăn. Sicilia idealizata, proiectată în mit, sustrasa trecerii timpului și progresului civilizației umane constituie punctul terminus al frecvențelor reîntoarceri imaginare. În mod similar cu unele contexte leopardiene imaginile auditive însoțesc aici deplasările, asemenea unor șoapte venite din vechime: Mă cheamă din nou uneori glasul tău / și nu știu ce ape și ceruri / se deșteaptă-nlăuntru-mi (Ulicioara, trad. MB).324 Anulând dimensiunea spațială prin
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
supendate / pe luciul blând, de ostroave cerești / azi mă cuprinzi / și-n inima-mi te-nclini (Vânt la Tìndari).355 Insula, adesea metaforă a interiorității, este numai aparent un refugiu sigur în calea îndoielii și a rătăcirii, căci în universul imaginar al sicilianului însăși această zonă de stabilitate devine nesigură și mobilă. Poetul matur a conștientizat imposibilitatea unei ancorări definitive: Pentru mine insula este acum în mitologie, plutește în derivă în căutarea unui spațiu fix.356 Rătăcirea fără de sfârșit ia forma
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
maurilor și cruciaților (Ce noapte lungă, trad. MB).528 Modul în care autorul sicilian a transpus elemente leopardiene într-un spațiu fantastic, în insula, trădează un anumit mecanism al preluării: înainte să împrumute imaginile, Quasimodo le proiectează într-un spațiu imaginar propriu sau le combină cu alte motive pregnant personale. În același sens, repetiția nu te părăsește încă (...) nu te părăsește în poziție inițială de vers, menită să sublinieze influență îndelungată pe care opera maestrului romantic o exercitase asupra imaginarului sau
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
astri e di quiete). 362 Cfr. Paolo Valesio, "Quasimodo, la fitomorfosi e l'(în)(di)visibile", Quaderni quasimodiani 1, Centro Nazionale di studi quasimodiani, Modica, 1990, pp. 127-139. Autorul consideră că măsura originalității versurilor lui Quasimodo este dată de asimilarea imaginara a corpului cu elementul vegetal: În me un albero oscilla (L'eucalyptus). Fitomorfoza poate fi încadrată într-un pre-umanism specific sicilianului. 363 Printre numerosele studii ce au abordat tematica religioasă în opera lui Salvatore Quasimodo se numără: Giuseppe Zagarrio, Quasimodo
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
exclude ordinea structural funcțională a sistemului, "ordine naturală" rezultată din permanenta autoorganizare care înfruntă sfidarea complexității. În universul economic există "atractori" în jurul cărora sistemele se autoorganizează și se echilibrează. Aceste puncte de focalizare a activității economice, reale, posibile, probabile sau imaginare, oferă sistemului și o direcție de evoluție, pentru care acesta își poate construi o strategie. Există apoi vectori ai schimbării, în sistem și în afara lui. Ei sunt bazați în special pe informație, ca bază a ordinii ce rezultă din multiple
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
acestei cărți cu buchii erau scrise ciudat cu cerneală roșie ca sângele, caractere slave (s.n.) de o evlavioasă, gheboasă, fantastică arătare. O astrologie mai mult de origine bizantină, bazată pe sistemul geocentrist,[...]. Tablele erau pline de schemele unei sisteme lumești imaginare (s.n.), pe mărgini cu portretele lui Platon și Pitagora și cu sentințe grecești. [...] Constelațiuni zugrăvite cu roș, calcule geometrice zidite după o închipuită și mistică sistemă (s.n.), în urmă multe tâlcuiri de visuri, coordonate alfabetic o carte care nu lasă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
evidența rațională: este cifrul unui mister, singurul mod de a rosti ceea ce altfel este imposibil de cuprins. În retorica tradițională, alegoria este considerată ca fiind un caz particular de metaforă. Datorită aspectului prin excelență plastic, artificial (reprezentările alegorice sunt creaturi imaginare, fără referent în lumea naturală), precum și caracterului stereotip, etern și cvasi-imuabil, alegoriile au atras dintotdeauna pictorii și sculptorii menționează dicționarul de retorică (Pougeoise: 2001, 24). Parabola se diferențiază de alegorie prin aceea că ea prezintă două părți distincte, cu mesaj
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
și "încifrînd" realitatea într-un cod. De asemenea, ea "țîșnește", căznit, aidoma fantomei apelor din final, din "întunericul" subconști entului, pentru a naște, ultimativ, "lumină". O lecție admirabilă, să recunoaștem, de postmodernitate în plin romantism american! Bibliografie E.A. Poe Călătorii imaginare. Traducere din limba engleză, note și comentarii de Liviu Cotrău. Col. "Biblioteca Polirom". Iași: Polirom, 2008. Balena albă o experiență mesmerică Se presupune că două evenimente istorice, în felul lor -, din prima jumătate a secolului al XIX-lea american, ar
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Trupul funcționa, în astfel de circumstanțe, doar ca o "anexă" a "centrului" rațional și identitar, ajungînd dispensabil. Descartes se putea imagina fără corp, dar, în nici un caz, fără minte. Principiul impune, prin plasticitatea imaginilor sugerate, o metaforă interesantă (devenită experiment imaginar pentru neurologi), a "creierului din vas", adică a unei ființări exclusiv raționale, eliberate de orice constrîngere trupească și, concomitent, instinctuală. "Ființa superioară" din individ își înghite, prin urmare, simbolic, "extensia" materială ("ființa inferioară", corpul), anihilînd-o. Mitul cartezian a avut, să
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
face cu succes. Cele două spații para doxale (paralele, însă complementare, separate, dar inter sectate, disjuncte și totuși asemănătoare chiar pînă la indistincție) devin anul 1984 (cînd, tehnic judecînd lucrurile, se desfășoară acțiunea) și, să-i zicem, "cronotopul" suprareal, intervalul imaginar 1Q84, unde spațiul și timpul sînt proiectate în ficțional. Litera Q, din structura denominării segmentului temporal, desemnează deruta personajelor captive între cele două falii existențiale -, trimițînd, totodată, abreviat, la sintagma englezească Question mark/Semn de întrebare. Protagoniștii Tengo (profesorul de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
este că poetul nu are o epocă a lui; epoca își are poeții ei și, în genere, epoca își vede singură poeții". 2.2. Ana Blandiana, în contextul Generației '60 E de la sine înțeles că, pentru a crea o lume imaginară, autorul textului are nevoie, înainte de orice, de o lume reală, dar, mai ales, are nevoie de libertate. Făcându-se captiv literei, autorul se face captiv însă realității textuale, creând astfel o lume nouă, care, fiind vorba despre artă, este, de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
mod de a fi natural al limbii naturale. E un limbaj ce s-a înstrăinat de dialog. Un limbaj straniu. Este limbajul devenit limbaj-pentru-a-fi. Demult, în primele imperii neolitice, scrisul l-a smuls pe omul preistoric din lumile onirice și imaginare. Umanitatea pregenerică era îngropată în cavernele ei cu imagini, ca și în visele ei. Dincolo de limba orală, admonestativă, hipnotică, mitică, umanitatea propriu-zisă a făcut să înflorească un limbaj izolat sub formă de litere. Pornind de la scris, ea a creat un
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]