43,475 matches
-
s-a întâmplat acum patru ani în ospiciu, dar aici m-am gândit că poate cel mai bine era să nu ating, pe moment, chestiunea orbului asasinat, de aceea am hotărât să deviez discuția spre împrejurările în care se produsese incendiul, ea s-a mirat că după patru ani ne întorceam la acele timpuri pe care toată lumea dorise să le uite, iar eu am spus că ideea, acum, era să înregistrăm cel mai mare număr posibil de date, pentru că săptămânile în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
să inventez o explicație, și anume, că cercetarea fusese hotărâtă înainte de întâmplarea cu votul în alb, dar că s-a întârziat din cauza unor probleme birocratice și abia acum fusese posibil s-o începem, atunci ea a spus că despre cauzele incendiului nu știa nimic, trebuie să fi fost ceva întâmplător care se putea produce chiar și înainte, atunci am întrebat cum reușise să se salveze și aici începe să-mi vorbească despre soția medicului, lăudând-o în fel și chip, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
înșelați, despre bătrâni se poate spune orice, din păcate se cam întâmplă să nu-i întrebe nimeni nimic și atunci tac, Ei bine, acesta n-a tăcut, Cu atât mai bine pentru el, continuați, Am început prin a vorbi despre incendiu, așa cum a făcut și colegul, dar mi-am dat seama imediat că pe acest drum nu ajungeam nicăieri, atunci am hotărât să trec la atacul frontal, am vorbit despre o scrisoare primită la poliție în care se descriu anumite delicte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
colegul, dar mi-am dat seama imediat că pe acest drum nu ajungeam nicăieri, atunci am hotărât să trec la atacul frontal, am vorbit despre o scrisoare primită la poliție în care se descriu anumite delicte comise în ospiciu înainte de incendiu, ca, de exemplu, un asasinat, și i-am întrebat dacă știau ceva în legătură cu această chestiune, atunci ea mi-a spus că da, că știa, că nimeni chiar n-ar putea să știe mai bine, de vreme ce ea era asasina, Și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
comisarul, Da, o foarfecă, Înfiptă în inimă, Nu, domnule comisar, în gât, Și mai ce, Trebuie să mărturisesc că m-a lăsat complet dezorientat, Îmi imaginez, Deodată aveam două autoare pentru aceeași crimă, Continuați, Ceea ce urmează este un tablou înspăimântător, Incendiul, Nu, domnule comisar, a început să descrie într-o manieră crudă, aproape cu ferocitate, ceea ce s-a petrecut cu femeile violate în salonul orbilor, Și el, ce făcea el în timp ce femeia descria toate acestea, Mă privea pur și simplu de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
e împărat, Poate, domnule comisar, Continuați, mai departe, Când a tăcut ea, a luat cuvântul el, și spuse că nu credea că motivul vizitei mele, aceasta a fost expresia pe care a folosit-o, ar consta în cercetarea cauzelor unui incendiu din care nu mai rămăsese nimic sau stabilirea circumstanțelor din jurul unui asasinat care nu putea fi dovedit și că, dacă nu mai aveam de adăugat nimic care să merite, mă rugau să mă retrag, Și dumneavoastră, Am invocat autoritatea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
pe care l-ați ocrotit dumneavoastră, în vremea aceea încă nu eram comisar, eram un inspector orb, nimic altceva decât un inspector orb care, după recuperarea vederii, s-ar afla în fotografie cu aceia pe care i-ați salvat de la incendiu, iar câinele dumneavoastră nu m-ar fi mârâit când m-a văzut apărând acolo, iar dacă toate astea și multe altele s-ar fi întâmplat, eu aș putea declara sub cuvânt de onoare ministrului de interne că se înșală, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
era prima oară că își dădea seama că vorbitul cu ministrul de interne îi provoca o sete aproape supărătoare, era ca și cum, pe parcursul întregii durate a conversației, ar fi ars pe dinăuntru, iar acum ar sări să-și stingă propriul său incendiu. Se duse să se așeze pe canapeaua din living, dar nu rămase acolo mult timp, starea se semi-letargie în care trăise în aceste trei zile dispăruse, ca și cum se evaporase la primul cuvânt al ministrului, acum lucrurile, acest concept vag căruia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
interes ce se vorbea. Poetul se apropie de grup, curios. - Ce se petrece? Întrebă, urmărind cu coada ochiului curierul care sărise din nou În șa și dăduse pinteni calului, trecând În galop prin portalul claustrului. - S-a aflat de un incendiu pe drumul spre Pisa. Ceva a ars pe pământurile familiei Cavalcanti. - Ceva? Ce vrei să zici? - Oamenii mei n-au știut să spună. Poate o fânărie. Ceva mare, oricum. Totul e scrum. Și hanul crimei aparținea familiei Cavalcanti, Își aminti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
vreme În tăcere, mușcându-și buza. - Dă poruncă unei escorte de străjeri să Înșeueze grabnic doi cai, pentru noi. Vreau să merg și să văd. - Dar focul a fost stins, nu mai e nici o primejdie... Încercă să obiecteze celălalt. - Nu incendiile mă preocupă, replică Dante sec. Aproape un ceas trebui să treacă până când caii fură gata de drum. Amiaza trecuse deja binișor când Dante și șeful gărzilor, urmați de alți șase oameni Înarmați, o porniră spre răsărit. Dincolo de pajiștile de la Santa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ți-am mai spus, necultivate de mult, fără intrări la cadastrul recoltei și nici măcar impozitate. Există doar o moșioară prin părțile astea, dar e la mai mult de două leghe de aici. Intendentul e cel care a anunțat că este incendiu, la corpul de gardă de la poartă. - Și altceva nu știa? Cine a lucrat aici? Bargello ridică din umeri. -Pe aici oamenii sunt neciopliți și Înapoiați. Niște animale get-beget, abia În stare să se exprime; nu ca noi, cei de la oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
știut să spună intendentul e că aici erau diavolii și că lucrau să construiască inelul lui Satan. Pesemne s-a apropiat să tragă cu ochiul, dar ceva l-a speriat și, din clipa aceea, s-a ținut departe, până În noaptea incendiului. Dante era perplex. Inelul lui Satan... Se uită din nou spre pădurea de stâlpi carbonizați care se ridica În jurul său. Un codru infernal lovit de mânia lui Dumnezeu. - Împrăștiați-vă, strigă el spre oameni, care se opriseră În așteptare. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Un codru infernal lovit de mânia lui Dumnezeu. - Împrăștiați-vă, strigă el spre oameni, care se opriseră În așteptare. Și căutați. - Ce trebuie să căutăm? Întrebă unul din ei. - Nu știu. Orice. Orice lucru neobișnuit. Oamenii pătrunseră precauți În zona incendiului, atenți să nu calce pe vreun cărbune Încă aprins. La o primă privire, nu era ușor de imaginat ce putea să fi fost construcția mistuită de flăcări. Judecând după rămășițele grinzilor Încă Înfipte În pământ, s-ar fi spus că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
deja grăbit, revenind spre exterior. Observase că, printre rămășițe, se remarcau puncte unde grinzile retezate erau mai numeroase și mai groase, ca și când ar fi fost un soi de contraforturi, sau elemente de structură cu o funcție aparte. - Căutați În perimetrul incendiului resturi asemănătoare cu acestea și opriți-vă acolo. Dați-mi câte un capăt din frânghiile voastre și Întindeți-le Între voi, le porunci oamenilor. Toți Începură să rătăcească printre resturile carbonizate, târându-și frânghiile legate Între ele. Unul după altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
culese puțin din acea substanță cu vârfurile degetelor. - Ulei de lampă, Îi spuse lui bargello, care se apropiase. - Limpede ca lumina zilei, exclamă acesta adulmecând la rându-i un ciob de sticlă. Omul a dat foc la ulei ca să declanșeze incendiul. Dar pesemne că și-a greșit socoteala. Ceva n-a mers cum trebuie și s-a pomenit victima propriului sale ticluiri. Dumnezeu cel drept le vede pe toate și nu bate cu parul. Poetul se aplecă din nou peste trup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
proprietate? Dante scutură din cap. - Așadar, messer Alighieri, călătorie plăcută și să ne revedem când va vrea Dumnezeu, Îi zise tânărul, trăgând de hățuri și dând pinteni calului. Dante Îi privi cum trec și cum se fac nevăzuți În direcția incendiului. - Să ne revedem când va vrea Florența, murmură el. Instinctul Îi spunea că se Îndreptau chiar spre locul unde Rigo di Cola fusese ucis. Auzise că deseori asasinul se Întoarce la locul crimei, din pricina acelei misterioase atracții care leagă conștiința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
-se În seama instinctului. Cecco Îl urma așa cum orbul Își urmează călăuza, În timp ce deasupra capetelor lor răsunau, ca un tremur Îndepărtat, pașii grăbiți ai soldaților. Aerul era din ce În ce mai cald, impregnat cu o duhoare puternică de ars, semn că fumul de la incendiu pătruns și acolo. Dante Înaintă stăpânit de greață și de o senzație mereu mai acută de amețeală. Coridorul devenea din ce În ce mai Îngust. Recunoscu sub degete asperitățile regulate ale unui perete de cărămidă: pesemne că se aflau sub fundațiile turnului. Urmat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
care ieșeau fum și flăcări roșiatice, aidoma fălcilor unui balaur care Încerca să muște cerul. Intuind prăbușirea, asediatorii se retrăseseră, lăsând pradă focului și surpării trupurile victimelor Împrăștiate prin curte. De acum, nu mai exista nici un dușman de ucis, iar incendiul curmase orice posibilitate de jaf. Fără să aștepte vreun ordin, companiile din armata permanentă se adunau voluntarii, În schimb, deja se risipiseră. Câteva grupuri de soldați trecură pe lângă el, ignorându-l. Comentau surescitați cele Întâmplate, ca niște tovarăși de vânătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Ce s-a Întâmplat, priorule? Îl auzi repetând pe un ton neîncrezător. Sângele ăsta... Dante Încercă să se repună pe picioare, făcând apel la ultimele sale puteri. - Straja de la Porta ad Aquilonem a chemat ajutoare, crezând că a izbucnit un incendiu În San Giovanni. Când am sosit, baptisteriul strălucea În noapte de parcă mii de torțe ardeau Înăuntru. Ce s-a petrecut? Îl Întrebă pentru a treia oară căpetenia gărzilor, arătând spre mașinăria din colț și spre oglinzile Încă rezemate În nișele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
la Castel. Nu era de mine. Aș fi arătat ca o rufă oarecare printre batiste de mătase. M-am mulțumit să-i dau târcoale, să mă plimb prin preajma lui, să-l măsor de departe, să zăresc văpaia continuă de mare incendiu a acoperișului de ardezie și a frontoanelor de aramă. Iar apoi avusese loc moartea Lysiei Verhareine, Destinat așteptându-mă pe scări, la capătul treptelor, stupefiat, și noi doi mergând ca niște condamnați spre căsuța din parc și urcând în cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Te pupă tatăl tău. FINAL PASAJ RETRAS * Mișu privea trist de la înălțimea sălii lui de fitness. Jos, o mașină superbă ardea în flăcări. Polițiștii patrulau peste tot. Erau ridicați negrii mai suspecți sau mai puțin suspecți. Câțiva oameni muriseră în incendii. Câțiva oameni muriseră în bătaie. Visul american devenise un coșmar - și totul era din vina lui Mișu. Sala era plină ochi cu tineri blonzi, forțoși, care se antrenau cu dinții strânși și fibrele plesnind. Nici urmă de fotomodelele pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
doar ei vor cu tot dinadinsul să răspândească peste tot artificialitatea. Fețele lor palide, nedormite se ascund în spatele unor ochelari de soare ieftini, degetele lui Rainer, îngălbenite de nicotină, tresar și se îndreaptă spre țigări, cu gând să provoace un incendiu în pădure. Se aud păsări țipând strident. Frunze se preling ușor la pământ. Trenurile fluieră în depărtare. E duminică. Anna vorbește despre Noapte transfigurată de Schönberg. Într‑un loc nepotrivit, la un moment nepotrivit. În plină zi, pe lumina asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
zic mereu același lucru. Chiar dacă sunt două persoane diferite, n‑au nici individualitate, nici viață proprie. Nu observă că Hans s‑a desprins deja din lungul lanț de mâini care dau mai departe găleata cu apă spre casa cuprinsă de incendiu (casa nu se vede, dar există, fiindcă altfel n‑ar exista nici găleata); el s‑a desprins pur și simplu și a plecat, omul din spate trebuie doar să‑și ia un pic mai mult avânt ca să compenseze locul rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
ceva care pusese stăpânire acum pe mine era ceva ce existase În mine dintotdeauna. Oricine are o astfel de parte ascunsă, instinctuală, care iese la iveală În momentele de beție, care ne dă energie să ne luptăm În caz de incendiu, care Îl face chiar și pe cel care nu știe să Înoate să se arunce În apă pentru a salva pe cineva apropiat lui. Bărbatul Își luase ca etalon pentru imaginea de sine momentele În care deborda de energie, Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
din clădirea asta cândva excesiv ornamentată în stil renascentist care să pară că ar merita să lupți pentru ea. Cu fațada înnegrită de fum, Reichstag-ul arăta ca un vulcan care își trăise ultima și cea mai spectaculoasă erupție. Dar incendiul fusese mai mult decât jertfa de foc a Republicii de la 1918; era, de asemenea, cel mai clar exemplu de piromanie pe care Germania l-ar fi putut da pentru a oferi o idee despre ceea ce Adolf Hitler și cel de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]