10,350 matches
-
Flacăra”, „Tribuna României” (redactor-șef adjunct, 1974-1977), „Urzica” (redactor-șef din 1982). Debutează cu versuri la „Albina” în 1950, iar în volum în 1957 cu Fierul dracului. Poezia lui S. răspunde comenzilor ideologice ale momentului sau urmează formula tradiționalistă, de inspirație rurală. Constante ale volumelor Fierul dracului și Fișă personală (1963) sunt festivismul, stilul direct, retorica patetică, declamatoare, problematica afișat etică, dar mai cu seamă sloganurile mobilizatoare, preluate de „poetul-cetățean”: „Eu sunt poetul lucrurilor categorice, / Ca munții-n cerul clar după
STOIAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289946_a_291275]
-
Sedulius, Claudius Marius Victorius sau Ciprian din Gallia; și în celelalte două cărți există secțiuni „narative”, adică de epică creștină, bazate pe episoade din Scriptură. Dar, pe lîngă această epopee biblică, poate fi sesizată și o a doua sursă de inspirație, importantă, și anume imnul, ca instrument folosit pentru a aduce laude lui Dumnezeu. Tema fundamentală este așadar slăvirea dreptății și, mai mult decît atît, a milostivirii lui Dumnezeu. Tema milostivirii este exprimată, firește, prin ritmul Psalmului, de aceea Laudele lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
nu ne-a parvenit decît o versiune care merge pînă la pieirea Sodomei și a Gomorei. Comentariul propriu-zis este precedat de o invocare a lui Dumnezeu, proslăvit pentru opera sa de creație; Dumnezeu este rugat să-i dea poetului și inspirație, pentru că datoria și scopul său sînt doar didactice: el vrea să prezinte adevărul creștin. După ce expune facerea lumii, avînd poate ca model Hexaemeronul lui Ambrozie, poetul abordează în prima carte și alte teme importante: liberul arbitru și condamnarea politeismului. în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a cîștigat-o, a fost trimis de două ori, în 515 și în 517, de către papa Hormisdas la conducătorul Imperiului Roman de Apus, Anastasius. A murit în 521 la Pavia. Așa cum am spus, la Ennodius poligrafia e mai importantă decît adevărata inspirație. Varietatea preocupărilor sale, cu siguranță superficiale, e dovedită de diversitatea genurilor literare pe care le-a cultivat cu egală dezinvoltură și pricepere, ducîndu-se cu gîndul la unele figuri de autori mai degrabă păgîni decît creștini din secolele IV-V, precum
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
vieții apostolilor implicînd în același timp glorificarea Romei papale, care se regăsește în orice miracol înfăptuit de Petru. Opera lui Arator dovedește că scriitorul citise Poemul închinat Paștilui de Sedulius (p. 000), chiar dacă nu atinge nivelul de eleganță și de inspirație poetică al acestuia; la Arator, expresia e adesea pompoasă și greoaie, iar discursul, în mod deliberat, ermetic. Fontaine crede că această prețiozitate are la bază ucenicia lui Arator la școala lui Ennodius și Sidonius. în orice caz, educația sa retorică
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ci și pentru că nu s-a ajuns încă la un acord în privința semnificației imnului, în sensul că nu se știe dacă trebuie înțeles ca o compoziție ce respectă normele unei versificații regulate, chiar dacă nu prozodice, cum era cazul poeziei de inspirație clasică (conform distincției amintite mai sus). Reamintim cititorului imnurile anonime din creștinismul timpuriu, cum sînt cele care din Constituțiile apostolice (vol. I, p. 000) și cel cu care se încheie Pedagogul lui Clement din Alexandria; există apoi un pasaj, citat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Fecioara i-a apărut în somn și i-a dat o carte, poruncindu-i s-o folosească. Roman s-a trezit imediat, s-a dus la amvon și a început să cînte imnul compus de el pentru Nașterea Domnului. Această inspirație obținută în mod miraculos nu l-a părăsit niciodată, și Roman a scris numeroase alte kontakia pentru toate sărbătorile de peste an, mai cu seamă pentru cele închinate lui Cristos și celor mai importanți sfinți. în total, a compus o mie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lui Sever, Zaharia, ne prezintă intensa activitate intelectuală de la Berit, centrată pe cultura păgînă și ascetismul creștin. Aluzii polemice la cultura păgînă se pot încă surprinde în opera lui Roman. Roman a fost un predicator care s-a servit de inspirația poetică pentru a da formă cuvîntului său, dar aceasta nu înseamnă că această inspirație ar fi fost deficientă, chiar dacă era subordonată intenției practice. E firesc pentru un creștin să considere carisma poetică un instrument al predicatorului: și Grigorie de Nazianz
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și ascetismul creștin. Aluzii polemice la cultura păgînă se pot încă surprinde în opera lui Roman. Roman a fost un predicator care s-a servit de inspirația poetică pentru a da formă cuvîntului său, dar aceasta nu înseamnă că această inspirație ar fi fost deficientă, chiar dacă era subordonată intenției practice. E firesc pentru un creștin să considere carisma poetică un instrument al predicatorului: și Grigorie de Nazianz, de exemplu, avea această convingere. Aceasta nu înseamnă că exigențele predicării ar fi sufocat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
dovedit și în unele momente importante din perioada tragicelor și tulburătoarelor întîmplări din viața lui Atanasie, care s-au desfășurat în paralel cu gravele tulburări ale păcii sociale a imperiului, provocate de uzurpări și revolte. Așadar, istoria oamenilor e de inspirație divină; sarcina fundamentală a istoricului este de a descoperi prezența lui Dumnezeu în istorie, fie ea laică sau bisericească. Socrate face o distincție între împărații buni și împărații răi, pentru că de comportamentul lor depinde viața statului roman și a Bisericii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
viața mea, trimițându-mi, mereu, în continuu, mesaje și idei din lumea cealaltă și silindu-mă să i le scriu și pe urmă silindu-mă să i le vând, căci altcum aș muri de foame, căci dânsul îmi trimite numai inspirații, nu și banii pentru tipar, pe care eu trebuie să-i caut." În timp ce alții scriu cu toată gravitatea cărți plicticoase, Cornel Ungureanu a scris în joacă o carte cuceritoare. Cornel Ungureanu, Introducere în viața și opera lui Petru E. Oancea
O epopee critică eroi-comică by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17157_a_18482]
-
straie populare. Biblia ne-nvăța că “nimeni nu-i profet în țara lui”¦și IA noastră românească a redevenit din nou “la modă” după ce a cunoscut un succes răsunător în modă internațională, casele de modă cu renume folosind IA drept inspirație și model în nenumărate ținute foarte apreciate atât de marele public dar și de multe vedete internaționale. Ia noastră a ajuns chiar și la Hollywood, vedete americane celebre au devenit și mai strălucitoare în frumosul nostru port popular. M-a
IA ROMÂNEASCĂ ÎN ZIUA DE SÂNZIENE, de MARA CIRCIU în ediţia nr. 1636 din 24 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381287_a_382616]
-
de jos din față; lovitura de jos din lateral; serviciul lung; Joc bilateral cu aplicarea regulilor învățate: 1 x 1; 2 x 2. 3. Înot Procedee tehnice: jocuri de acomodare cu apa respirația specifică (expirația cu fața în apă și inspirația cu fața înainte și lateral); plutirea și alunecarea pe piept; înot cu obiecte plutitoare; înot prin procedeul bras; călcarea apei. startul. 4. Schi alpin Procedee tehnice: mers pe teren plat; urcare pe pantă; poziția în coborârea directă; frânarea și ocolirea
Metodica predării fotbalului în gimnaziu by Gheorghe BALINT () [Corola-publishinghouse/Science/1663_a_3119]
-
poetic, filosofico-moral. Cam pe la sfârșitul secolului al II-lea d. Hr. i s-a dat numele de „biblie” care, după ce în grecește însemnase „fâșie de papirus”, a ajuns să însemne diminutivul pentru „carte”. Însumând milenii de istorie, de experiență și inspirație, a avut ea însăși propria istorie în cultura și în credința popoarelor, fiind tălmăcită, treptat, în toate limbile pământului. Masiva parte scrisă înaintea apariției învățăturii creștine formează cartea sacră a poporului evreu, a religiei sale. Alcătuirea acesteia s-a desfășurat
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
perfect cu începutul secularizării literaturii, ce avea să elimine textul sacru din preocupările literare. De abia epoca modernă, prin mișcarea tradiționalistă și prin resurecția eseului teologic (după 1989), a restaurat din prestigiul unui model literar și al unei surse de inspirație practic inepuizabile. C.M., R.V.
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
a o lua razna prin pădurile întunecate ale spiritului. S-ar părea că înlăuntrul lui vibrează diapazonul celor zece sfere muzicale celeste, trăind în el însuși fără tăgadă tristețile omului și ale omenirii. Și dacă totuși, în anumite momente de inspirație el ne spune ceva, acel ceva îl scrie întâiu și după aceea îl cuvântă. Așadar fizionomia, psihologia, gestica și expresia afectivă el și le exteriorizează în proza scrisă de o elevată ținută artistică și de o înaltă profunzime sofianică, restul
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93023]
-
adevărat că Părinții, începând cu Irineu, au în vedere capitole diferite din text atunci când vorbesc despre a doua venire a lui Cristos, la sfârșitul veacurilor. Cartea lui Daniel, Epistola a doua către Tesaloniceni, Apocalipsa lui Ioan constituie principalele surse de inspirație pentru scriitorii din primele veacuri, în privința temei Anticristului. Am îndrăzni chiar să vorbim despre un „canon eshatologic”, alcătuit în principal de aceste trei texte. Cu timpul, în funcție de interesul pastoral sau dogmatic, dar și de cultura teologică a autorilor respectivi, s
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
doua fiare este, în mod evident, cea a pseudoprofetului. Apocalipsa 14-17 și 19-22 Ne propunem să oferim în acest subcapitol un tablou sistematic al principalelor mărturii, anterioare lui Irineu, despre adversarul eshatologic. Apocalipsa lui Ioan constituie o inepuizabilă sursă de inspirație pentru aproape toți Părinții Bisericii, cu excepția lui Chiril al Ierusalimului, despre care vom vorbi mai târziu. Cele trei capitole analizate anterior furnizează principalele motive eshatologice. Cu toate acestea, există în capitolele următoare o altă serie de motive la fel de importante. Vom
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ierta» (Mt. 12,31). Dar nu oricine vorbește în duh este profet, ci numai dacă are purtările Domnului. Deci după purtări se va cunoaște profetul fals și profetul adevărat”. Adevăratul profet trăiește, așadar, în conformitate cu adevărul pe care îl propovăduiește prin inspirație divină, altfel spus, în conformitate cu modelul cristic. Apariția „înșelătorului lumii” (® 6≅Φ:≅ Β8∀<←Η), descrisă în capitolul 16, este anunțată de înmulțirea profeților mincinoși. Mai mult decât atât: „În zilele cele din urmă se vor înmulți profeții falși și cei ce
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Aduersus haereses; singurele versiuni integrale ale acestuia se păstrează în latină și armeană. Antonio Orbe a consacrat un întreg volum de mai multe sute de pagini traducerii și comentării capitolelor amintite, volum care a constituit pentru noi principala sursă de inspirație și principalul partener de dialog. Ceea ce diferențiază demersul nostru de cele anterioare, în marea lor majoritate, inclusiv de cel al părintelui Orbe, este intenția de a înțelege figura Anticristului nu din perspectivă diacronic‑evolutivă, asemenea lui Bousset, structuralistă, asemenea lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vorbesc acești îngeri malefici, proferând minciunile lor. Simon s‑a coborât ca să trezească oamenii din somnul ignoranței și să‑i elibereze de stăpânirea îngerilor răi. Legea, ca una care a fost dictată de aceștia din urmă, trebuie anulată prin autoritatea inspirației divine, cu care Simon se credea învestit. Mesajul magului samaritean este deopotrivă anticosmic, anarhic și apocaliptic. Mai întâi, el pretinde că salvează omenirea întreagă din mâinile îngerilor mincinoși. În același timp, el proclamă un întreg program de sabotare a convențiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
adevărată își are izvorul unic în Dumnezeu. Profeții nu fac decât să reproducă, în cel mai exact mod cu putință, mesajul divin, fără omisiuni sau adaosuri. Ei au o grijă deosebită să nu altereze prin cuvintele sau prin gândurile lor inspirația autentică dumnezeiască ale cărei „vase alese” sunt. În actul profetic, voința umană este asimilată voinței lui Dumnezeu (2, 2): ≅⇔ (Δ ƒ> ∅∗∴∀Η ∗Λ<ς:γΤΗ ≅⊇ ΒΔ≅ν↑ϑ∀4 ƒν2Ξ((≅<ϑ≅, :← Β8∀<™, ≅⇔∗∞ ΒγΔ ∀βϑ≅ℜ ″∃≅β8≅<ϑ≅ ϑ∀¬ϑ∀ 6
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
determină parusia lui Cristos. Odată cu Hipolit și pe linia teologiei sfântului Apostol Pavel, complicitatea dintre Biserică și puterea lumească devine o temă centrală de reflecție în mediile creștine. Această atitudine este derivată - lucru foarte straniu de altfel - din „dualismul” de inspirație ioanică al lui Hipolit, despre care am vorbit deja. Contrar opiniei curente, dualismul, ca atitudine existențială și politică, nutrește respect, moderație și toleranță față de celălalt. Prin însuși faptul că lumea a fost creată în cooperare, prin două principii complementare, orice
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mulțumit să se arate ca adevărat Mesia - atât prin comportamentul său, cât și prin minunile pe care le‑a săvârșit - dar fără a ține vreodată să afirme aceasta într‑o manieră ostentativă. Petru recunoaște public caracterul mesianic al Domnului sub inspirația nemijlocită a Tatălui. În bine cunoscutul episod, Isus se lasă pur și simplu recunoscut, fără a impune prin autoritate identitatea sa, cu toate că mesajul său a fost perceput ca având autoritate divină. Discreția sa contrastează profund cu demersul provocator, foarte zgomotos
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
numeroaselor citate din Apocalipsă cuprinse în monografiile lui Irineu și Hipolit pentru a ne da seama de dificultatea în care se află predicatorul nostru atunci când încearcă să vorbească de Anticrist, refuzând să recurgă la una din principalele sale surse de inspirație. Drept urmare, culegerea de testimonia de care dispune Chiril este dintr‑o dată redusă la mai puțin de jumătate. Materialul oferit de „mica Apocalipsă” de la Mt. 24, precum și de Cartea lui Daniel, și aceasta amplu cenzurată (canonicité oblige!), nu acoperă decât un
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]