4,886 matches
-
tablă de materii”: „Turtă dulce - panorame - tricoloruri - bragă - baloane - soldați - mahalagioaice - lampioane - limonadă - fracuri - decorațiuni - decorați - donițe - menajerii - provinciali - fluiere - cerșetori - ciubere - cimpoaie - miniștri - pungași de buzunare - hărdaie - bone - doici - trăsuri - muzici - artifiții - fotografii la minut - comèdii”.5) Un recensămînt ironic, făcut cu aparentă indiferență, această enumerare se întinde pe un spațiu de vreo cinci ori mai mare decît al citatului de mai sus. Procedeul e - s-ar părea - inevitabil și va fi întrebuințat, cu alt suflu, și de Bacovia în
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
revistei, o revistă - subliniez - alcătuită pe profilul său intelectual) și pe cea, ca să întrebuințez un temen la modă, a unei „socializări”. Dar, am spus-o deja, printr-o ironie a istoriei (sînt locuri în lume unde istoria a fost prea ironică și continuă să fie), cel ajutat, o anexă de lux, a devenit uzurpator. Evident, - repet -, nu fiindcă ar fi vrut aceasta. Bacovia și-a lăudat protectorul, într-un fel în care (excepție Agatha) n-a mai făcut-o cu nimeni
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
citatelor se pune și mai încolo. De pildă, următoarea frază din „Impresii de roman” se termină astfel: „Cărțile sunt scrise, în ele s ar putea găsi ultimul cuvînt... cancerul, taraf de lăutari... «și dacă anii trec, în fine»”5). Reflecția ironică a lui Bacovia vizează tendința unei părți din proza epocii de a se orienta spre subiecte melodramatice. Dacă la 1900 era de ajuns să pronunți (sau să scrii) cuvîntul „ftizie” ca să emoționezi, după al doilea război mondial „boala secolului” și
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
s-a spus, în stil de reclamă, avîntat, că sînt „poeții viitorului”, „talente viguroase”, apoi au căzut în uitare. Bacovia știa sau simțea toate acestea. în situația sa de marginal, aprecierea de „mare poet” venea ca o compensație umilitoare, suna ironic, inacceptabil. Cum s-o primească altfel decît dezgustat, ca pe o „mizerie”? în fibra lui, Bacovia are și ceva de histrion. Max Vasiliu (în convorbirea din 13 iunie 1989) mi-a spus, lucru știut de la mama sa, Elena, sora poetului
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
bariton, plăcut timbrată, deși seamănă cu vocea lui Șerban Cioculescu, mai ales datorită pronunțării și-urilor labial, șuierate, din cauza lipsei dinților. Ne-a citit și din poemele sale în proză (Cubul negru și alte cîteva fragmente) comentîndu-le cu poantări fin ironice. A recitat, din memorie, și cîteva epigrame (între care una despre un bețiv care a ingurgitat atîta spirit încît, dacă ar sufla într-o cofă cu apă, ar preface apa în rachiu)” (epigrama figurează în Opere, Ed. Univers Enciclopedic, 2001
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
întărirea puterii prezidențiale, constituția recunoștea și rolul referedumurilor în exercitarea suveranității populare, inclusiv pentru demiterea din funcție, fapt care le-ar fi permis cetățenilor să înlăture funcționari publici și judecători după ce aceștia treceau de jumătatea perioadei de mandat. În mod ironic, opozanții lui Chávez s-au folosit de acest mecanism într-o încercare de înlăturare a acestuia din funcție în 2004. Dar, în urma elaborării unei petiții lungi și contradictorii pentru strângerea semnăturilor necesare organizării unui referendum, Chávez a întors demersul de
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
Julian Harthorne, unicul fiu al gigantului Nathaniel, alege o perspectivă elitistă a literaturii, descriind problemele jurnalismului ca fiind fundamental legate de lumea materială, în timp ce problemele literaturii ar fi de origine spirituală (166). Acest tip de judecată are și o latură ironică, pentru că el a părăsit după o vreme literatura și s-a dedicat jurnalismului de senzație (Pattee, History 408). Alții au încercat să adopte o atitudine mai sobră și o judecată critică de mijloc care nu relevă mai puțin influența pe
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
afacerile publice" (22). Așa cum observă Amy Kaplan cu privire la acest pasaj, Hubbard pledează pentru un jurnalism independent care "implică separarea acestuia de alianțele cu partidele politice". În realitate, Hubbard "separă publicul de un corp politic activ". În afară de faptul că, în mod ironic, una din temele majore ale cărții este divorțul celor doi soți, urmat de prăbușirea ordinii morale atât în viața privată, cât și în cea publică, ideea lui Hubbard despre jurnalism "transformă cititorii din participanți politici în spectatori pasivi" (29-30). Această
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
lor, sau cel puțin aproape de al lor. Ei sunt afară, privind înăuntru și, după cum remarcă Tachtenberg, " Crane îl obligă pe cititor să își elibereze punctul de vedere de orice perspectivă care i l-ar putea limita" (276). Mai mult, așezarea ironică a comerciantului în propria vitrină, arătând precum "Prințul de Wales" (prințul moștenitor), așa cum este descris de autor, recreează, în mod alegoric, prin inversarea perspectivei spațiale a cititorului, problema epistemologică întâmpinată de Crane, pe care a și încercat să o depășească
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
nu doar că îi presează pe jurnaliști să opereze restricții în relatările lor, ci îi și îndeamnă să redea numai latura pozitivă a eforturilor guvernului de calmare a situației. Menționarea de către acesta a "subiectului" este, desigur, privind în urmă, una ironică. Mai departe, sfatul oferit jurnaliștilor de a se limita "la simpla relatare a lucrurilor care se întâmplă cu adevărat" ascunde un apel de practicare a unui jurnalism imparțial care transformă "fapte" din experiența subiectivă sau care obiectivează experiența în știri
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
a scrie un jurnalism literar descriptiv, nici Anderson și nici Caldwell nu au reușit să evite în totalitate o abordare ideologică în scriitura lor. Stott îl acuză pe Caldwell de a fi oferit piatra filozofală cititorilor săi (242). În mod ironic, tocmai Caldwell își prevenea cititorii în Some American People să se ferească de piatra filozofală (9). Ceea ce au în comun Anderson și Caldwell este faptul că, odată ce încep să transmită cititorului propria lor subiectivitate, le este imposibil să nu ia
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Louisiana al lui Liebling, Portretul lui Hemingway a apărut ulterior în format de carte. Atât McCarthy cât și Hemingway vor fi analizați mai în detaliu, McCarthy pentru că jurnalismul său literar nu era luat în serios, iar Hemingway pentru că, în mod ironic, și-a dezvăluit atitudinea ambivalentă față de jurnalism în/prin jurnalismul său literar. Dar mai întâi ar trebui precizat faptul că, spre deosebire de portretul social ce abordează teme variate - greu de împărțit pe subiecte - alte genuri de actualitate, delimitate mai clar, cum
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
durată. Pattee susține poziția lui Thomson, conform căreia lumea era atrasă de "romanul de dragoste istoric, istoria eroismului și aventura. Oamenii par mai interesați decât niciodată de interpretarea istoriei (401-2)". Așadar, bineînțeles că sincronizarea opiniilor estetice ale lui Pattee este ironică, având în vedere că are loc în momentul în care conceptele abstracte romantice similare prindeau formă, cum ar fi de exemplu elanul poil-ului și spuma Imperiului Habsburgic, care se confruntau în bătăliile decisive de la Marne și Lvov. La fel ca
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
sunt realismul și ingeniozitatea, individualismul și indisciplina, senzualitatea și vanitatea, sociabilitatea, simțul echilibrului și al măsurii, caracterul jovial și optimist. Dar pe fundalul unui caracter care poate fi numit stabil al francezului, parizianul se caracterizează că tip instabil, curios și ironic, cu reputație de persoana ușuratica și capricioasa. Spiritul de revoltă al Parizianului explică incitația permanentă a noului. Iar explicația acestui caracter este de ordin geografic și istoric: locuitor al unui oraș deschis tuturor influentelor, parizianul are mai multe fete. Această
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
p.129, subl.n.]136. Personalitatea acestui personaj și-a lăsat amprenta asupra structurii operei literare și asupra configurației epicului. Se observă o filiație a acestui personaj de la scriitor la scriitor. Registrul reprezentării Parizienei este de la cel romantic la cel ironic. Imaginea Parizienei cultivata de autori a contribuit la mitizarea/demitizarea personajului. Fiecare romancier a creat diferite variante prin conturarea unui personaj contradictoriu și ambiguu și a diferitelor tipuri de Pariziene. În persoana femeii pariziene, care are un caracter și o
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
de Lamarthe, un alter-ego al lui Zola, reușește să descrie această rasă contradictorie și pătrunde în profunzimea esenței acestui tip feminin. În calitate de romancier, observator și psiholog, Gaston de Lamarthe se consacră în Notre coeur studierii persoanelor mondene, făcându-le portrete ironice. El pretinde a cunoaște și analiza femeile cu o agerime infaibilă și unică. Scriitorul o clasează pe doamna de Burne printre desfrânatele contemporane, al căror tip îl schițează în românul sau Une d'Elles. El este primul care a descris
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
scena declarației este capitala și marchează o altă etapă a vieții sale: La scène de l'aveu, malgré elle, renaissait" [Zola, Une page d'amour, p.149]322. În Une page d'amour de Zola, această scenă are un fundal ironic, în tradiția lui Flaubert suprapunerea de planuri diminuând valoarea declarației (la Flaubert prin vecinătatea târgului de animale, la Zola prin jocurile copiilor 323). Declarația doamnei Walter, burgheza nerafinata, este unică prin sinceritatea să: "Et je vous aime, depuis un an
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
Bretonne, care scria că Parizienele sunt rău făcute și au nevoie de un aparat complicat de rochii și de fleacuri pentru a ascunde dizgrațioasa lor natură. 58 Deslauriers, care nu este îndrăgostit de Dna Arnoux că Frédéric Moreau, în cheia ironică a lui Flaubert, nu găsește nimic extraordinar la această femeie: "Deslauriers la trouvait "pas mal, sans avoir poutant rien d'extraordinaire"" [L'Éducation sentimentale, p.94]. 59 Georges Duroy face cunoștință în salonul Walter cu Parizienele celebre în presa pariziana
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
este o figură ce conjuga prozopografia (termen desemnând în retorica clasică portretul fizic al personajului), care include descrierea corpului, figurii, semnelor particulare, vestimentației, podoabelor, trăsăturilor dinamice, cu etopeea (termen desemnând în retorica clasică portretul moral) spiritul superficial/profund, cultivat/necultivat, ironic/tolerant, aspect mobil/inert, particularitățile (comportamentale, de limbaj sau atitudine), curajul/prudență/lașitatea, sobrietatea/liberalismul, sinceritatea/ipocrizia, viciile/virtuțile. Într-o apariție relativ recentă, J.-Ph.Miraux [1997, p.11] mai delimitează un aspect; el vorbește despre portretul fizic (trăsături
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
scris delabrate, am găsit teancuri de reviste vechi, din care mi-am încropit rapid o colecție personală (care este azi, așa cum se cuvine, la Arhivele Naționale Iași). Eseurile și articolele din acele reviste de colecție, cu tușa lor erudită și ironică, cu viziunea comparatistă și critică, în răspăr cu stilul oficial și cu găștile literare, configurând marca stilistică a "Grupului de la Iași", mi-au dezvirginat mintea și aș plasa oricând ca surse ale modelării mele culturale ulterioare eseul lui Luca Pițu
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
nu este, firește, deloc prost. Ațintind interesul mass-mediei asupra faptului divers, grosier (din nefericire, aducător de audiență), hrănește foamea de senzațional și de curiozitate morbidă a masei votanților, dă un ghiont prietenesc presei și patronilor ei, ba chiar, subtil, clipește ironic, post-modern, și pentru oamenii inteligenți, cei care știu că acarul Ion Păun chiar a existat și că, fiind un om nevoiaș, a plătit cu ocna, în locul politicienilor și miniștrilor vinovați din perioada interbelică, pentru tragicul accident de la Vintileasa, din 1923
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
textarii stângiști, gureși și tupeiști (care oricum văzuseră filmul "moca"). Iar efectul socialist de-abia urmează: dacă tot a fost aclamat mondial, junele regizor (ajuns, din greșeală, să predea (??) arta regiei la universitate) va pretinde ca fanteziile-i "minimaliste", "derrideiene", "ironice" și "proaspete" să-i fie, de acum înainte, plătite din bani publici, de CNC, că s-o fi săturat și bietul taică-su de atâtea facturi la creație. Că ieșea mai ieftin cu un Bamboo și o nară de "albă
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
mai dezinvolte din textul de mai jos, scris la moartea lui. "Trecerea în veșnicie a marelui actor Gheorghe Dinică a generat o orgie mediatică presărată cu momente, interviuri, decorații, amintiri și șlagăre lăutărești care ar fi stârnit, cu siguranță, zâmbetul ironic al unui personaj boem, anti-star prin excelență, fulminant plăsmuitor de personaje dure în ciuda candorii sale angelice, cum a fost cel care a dat viață miilor de personaje memorabile, principale sau secundare, pe scenă sau pe celuloid, care i-au jalonat
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
creativitatea românească este una de gradul doi, una bazată pe imitație și prelucrare a ceva existent, pe parodie, pe maimuțăreală, pe clovnerii jurnalistice și morale. Noi nu prea ne pricepem la izvodit din neant, ci doar la miștocăreală, la prelucrare ironică, la juxtapunere bășcălioasă, la plasarea dibace a unui diez care modifică umoristic ceva preexistent. Bula e regină în țara lui Bulă, iar din acest punct de vedere Academia Cațavencu a făcut, vreme de două decenii, coperți și poante memorabile, unice
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
zborul uranic; halucinații de timp și spațiu; Venera serafică; anatomia femeii ideale; Categoriile estetice care impun un asemenea univers sunt pe de o parte: frumosul grațiosul, sublimul, tragicul, opuse urâtului, diformului, grotescului, comicului, pe de altă parte. Poetul cultivă satiricul, ironicul, sarcasticul, umoristicul. Există În toate aceste atitudini estetice un paralelism specific eminescian. De fiecare dată, cititorul trăiește alături de poet starea de grație, imortalizată Într-un text, fără nici o dificultate, memorabil. Există În poezia lui Eminescu o floră distinctă: codrul, teiul
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]