5,277 matches
-
este un proiect muzical de jazz/etno electronic, lansat în 2005 de către dirijorul și compozitorul Marcel Ștefăneț prin intermediul MediaPro Music. Ștefăneț a selecționat instrumentiștii, a compus muzică și a coordonat întreg proiectul. Astfel, a început să ia forma albumul cu același nume, care include 14 piese
Transbalkanica () [Corola-website/Science/309289_a_310618]
-
Music. Ștefăneț a selecționat instrumentiștii, a compus muzică și a coordonat întreg proiectul. Astfel, a început să ia forma albumul cu același nume, care include 14 piese. Marcel Ștefăneț, omul din spatele , este un cunoscut instrumentist, compozitor și aranjor de muzică jazz și etno din Republică Moldova. Conform propriilor declarații, el a început acest proiect din pură dragoste pentru muzica și nimic mai mult. Pe langă Marcel Ștefăneț, care mânuiește cu măiestrie vioară și violă, poiectul reunește o echipă complexă de instrumentiști
Transbalkanica () [Corola-website/Science/309289_a_310618]
-
1994 „Călugărul Tibetan”, un disc cu 10 piese. După un album-remember în 1997, urmează o schimbare de nume și componență, astfel încât formația - de acum - Albiter Blues Company scoate în 1999 un album omonim, cu înregistrări live, făcute în timpul Festivalului de Jazz și Blues din Brașov, în 1995. În această formulă (Sandu Albiter - chitară, voce, Gheorghe (Mâțu) Draga - saxofon, Cristi Cigolea - trompetă, Gabriel (Baștanu) Isac - chitară bas, Mircea Crișan - voce, percuție, George Iordache - tobe și Victor Solomon - chitară, Cristian Oprea - muzicuță) sunt
Grup '74 () [Corola-website/Science/309378_a_310707]
-
1995. În această formulă (Sandu Albiter - chitară, voce, Gheorghe (Mâțu) Draga - saxofon, Cristi Cigolea - trompetă, Gabriel (Baștanu) Isac - chitară bas, Mircea Crișan - voce, percuție, George Iordache - tobe și Victor Solomon - chitară, Cristian Oprea - muzicuță) sunt realizate recitaluri în cluburile de jazz din București și din România. mai activează încă la Brașov.
Grup '74 () [Corola-website/Science/309378_a_310707]
-
și fratele său mai mare Alex (n. 1979) au rămas în custodia mamei și au copilărit în Southgate. Încă din primii ani de viață Amy a intrat în contact cu lumea muzicală, doi dintre unchii săi fiind cântăreți de muzică jazz. De asemenea, tatăl său îi cânta adesea piesele lui Frank Sinatra, iar pasiunea acesteia pentru muzică devenea din ce în ce mai evidentă, profesorii săi plângându-se că aceasta nu se putea abține din cântat nici măcar în timpul cursurilor. În copilărie Winehouse asculta muzica unor
Amy Winehouse () [Corola-website/Science/309326_a_310655]
-
Winehouse compune primele sale cântece și susține recitaluri în diverse baruri londoneze. În adolescență începe să consume droguri și încearcă să își ajute familia din punct de vedere financiar, lucrând ca jurnalistă și cântând într-o formație locală de muzică jazz numită Bolsha Band. La 16 ani Winehouse înregistrează o casetă demonstrativă, pe care iubitul său, cântărețul de muzică soul Tyler James, avea să o trimită reprezentanților companiei 19 Management; de îndată ce Simon Fuller, directorul firmei, ascultă discul îi oferă tinerei artiste
Amy Winehouse () [Corola-website/Science/309326_a_310655]
-
de înregistrări Island Records. Intitulat "Frank", materialul a fost înregistrat în stagiunea 2002-2003 cu ajutorul unor producători precum Salaam Remi, Jimmy Hogarth sau Matt Rowe, iar Winehouse a contribuit la compunerea majorității pieselor. Abordarea stilistică a discului cuprinde elemente de muzică jazz și soul, iar versurile cântecelor au fost descrise drept „beligerante, dar foarte sincere”. Interpreta s-a declarat ușor nemulțumită de felul în care LP-ul a fost produs, deciziile sale însumând doar „80% din produsul final”, casa de discuri introducând
Amy Winehouse () [Corola-website/Science/309326_a_310655]
-
interpreta călătorește în Sfânta Lucia pentru a-și petrece sărbătorile de iarnă, însă avea să-și prelungească vacanța până în iulie 2009 pentru a înregistra un nou material discografic. De asemenea, în luna mai Winehouse urcă pe scena unui festival de muzică jazz din Sfânta Lucia, însă uită versurile propriilor piese, iar recitalul este numit „dezamăgitor” de către public. În ianuarie 2009 Blake Fielder-Civil își face publică dorința de a divorța de Amy Winehouse din cauza infidelității interpretei, iar separarea legală a celor doi a fost
Amy Winehouse () [Corola-website/Science/309326_a_310655]
-
a avut-o asupra sa; aceeași sursă o critica pe Amy pentru cantitatea exagerată de melisme folosite pe parcursul înregistrării LP-ului "Frank". Deși Douglas Wolk de la Pitchfork Media era nemulțumit de felul în care Winehouse își „imita cântărețele favorite de jazz” în momentul debutului, acesta recunoștea calitățile sale vocale deosebite. Conform aceleiași publicații Winehouse „a fost binecuvântată cu o voce impudică care putea transforma chiar și sentimentele banale în declarații puternice”. De asemenea, veteranul muzicii jazz Tony Bennett era de părere
Amy Winehouse () [Corola-website/Science/309326_a_310655]
-
își „imita cântărețele favorite de jazz” în momentul debutului, acesta recunoștea calitățile sale vocale deosebite. Conform aceleiași publicații Winehouse „a fost binecuvântată cu o voce impudică care putea transforma chiar și sentimentele banale în declarații puternice”. De asemenea, veteranul muzicii jazz Tony Bennett era de părere că „dintre toți interpreții contemporani, Amy Winehouse avea cea mai bună voce pentru jazz”. Stilul muzical abordat de Amy Winehouse combina elemente preluate din muzica soul și jazz a anilor '60 însă avea o sonoritate
Amy Winehouse () [Corola-website/Science/309326_a_310655]
-
a fost binecuvântată cu o voce impudică care putea transforma chiar și sentimentele banale în declarații puternice”. De asemenea, veteranul muzicii jazz Tony Bennett era de părere că „dintre toți interpreții contemporani, Amy Winehouse avea cea mai bună voce pentru jazz”. Stilul muzical abordat de Amy Winehouse combina elemente preluate din muzica soul și jazz a anilor '60 însă avea o sonoritate R&B contemporană. Încă de la debut Winehouse a fost apreciată pentru originalitatea, sinceritatea și sarcasmul versurilor sale, texte numite
Amy Winehouse () [Corola-website/Science/309326_a_310655]
-
în declarații puternice”. De asemenea, veteranul muzicii jazz Tony Bennett era de părere că „dintre toți interpreții contemporani, Amy Winehouse avea cea mai bună voce pentru jazz”. Stilul muzical abordat de Amy Winehouse combina elemente preluate din muzica soul și jazz a anilor '60 însă avea o sonoritate R&B contemporană. Încă de la debut Winehouse a fost apreciată pentru originalitatea, sinceritatea și sarcasmul versurilor sale, texte numite „autobiografice” de-a lungul timpului. Odată cu publicarea albumului "Frank", "The Guardian" scria: „muzica lui
Amy Winehouse () [Corola-website/Science/309326_a_310655]
-
The Times" descria astfel discul: „uluitor de promițător, comercial dar eclectic, accesibil și necompromițător”. Lansarea albumului "Back to Black" i-a adus lui Amy Winehouse aprecieri critice, allmusic fiind de părere că „deși pe acest disc interpreta a trădat muzica jazz și a îmbrățișat R&B-ul contemporan, calitățile sale muzicale au rămas intacte”. În timp ce Jude Rogers spunea că "Back to Black" „este o înregistrare soul incredibilă, care combină sonoritățile Motown și ale formațiilor de fete din anii '60 și le
Amy Winehouse () [Corola-website/Science/309326_a_310655]
-
și foarte tristă”. Odată cu succesul înregistrat de albumul "Back to Black" (2006), Amy Winehouse a fost aclamată pentru readucerea în atenția publicului larg a muzicii soul; de asemenea, unele ziare erau de părere că interpreta a stârnit o revitalizare a jazz-ului și a muzicii britanice. Cântăreața americană Lady Gaga crede că succesul lui Amy Winehouse a „schimbat muzica pop pentru totdeauna” și a determinat publicul să fie mai tolerant față de soliștii neconvenționali, ea însăși declarându-se puternic influențată de artista
Amy Winehouse () [Corola-website/Science/309326_a_310655]
-
română. Îi amintim pe compozitorii Ionel Fernic și Ion Vasilescu, ale căror tangouri au fost interpretate de cântăreții Cristian Vasile, Jean Moscopol, Gion ș.a. Alte noutăți apărute în muzica ușoară, preluate și de muzicienii români, includ împrumuturile din muzica de jazz - începând cu dansurile de societate ("foxtrot", "Charleston") și cu adoptarea instrumentației specifice (contrabas, "slide guitar", banjo - instrumentul lui Jean Moscopol). Fără a trimite la jazz, unii cântăreți români practică improvizația, inventând pe loc melodii și versuri (renumit este cazul lui
Muzică ușoară () [Corola-website/Science/309407_a_310736]
-
noutăți apărute în muzica ușoară, preluate și de muzicienii români, includ împrumuturile din muzica de jazz - începând cu dansurile de societate ("foxtrot", "Charleston") și cu adoptarea instrumentației specifice (contrabas, "slide guitar", banjo - instrumentul lui Jean Moscopol). Fără a trimite la jazz, unii cântăreți români practică improvizația, inventând pe loc melodii și versuri (renumit este cazul lui Alfred Pagoni-Fredon, grec la origine); se practică mult „fluieratul artistic”. În mod obișnuit, cântăreții sunt fideli unui local pentru un număr de ani. Dacă în
Muzică ușoară () [Corola-website/Science/309407_a_310736]
-
de ani. Dacă în Occident tangoul se bucură de mai puțin succes, în România va rămâne la modă până la începutul celui de Al Doilea Război Mondial. Perioada interbelică în Occident cuprinde "musical"-uri, "music-hall"-ul, primii interpreți europeni de "swing jazz" (între care, chitaristul Django Reinhardt). Viziunile mai conservatoare vor determina înflorirea noului „"lied"” englez, a șansonetei și a valsului la acordeon ("musette"), ambele franțuzești, a canțonetei italiene - ele depășesc hotarele țării lor și rămân imortalizate prin înregistrări sonore și filme
Muzică ușoară () [Corola-website/Science/309407_a_310736]
-
calitatea produselor românești are de pierdut din lipsa de interes a autorităților, ba chiar artiștii fiind uneori oprimați). În anii cincizeci, proletcultismul își face simțită prezența puternic în toate manifestările de artă, inclusiv în muzica ușoară. Totuși, se apelează la jazz-ul vocal, comercial, ocazie care introduce atât elemente demodate (acompanierea unui solist cu "bigband" în stil "swing"), dar și mult mai recentele ritmuri de jazz latin ("bossa nova" braziliană, dar și cele de inspirație afro-cubană - de exemplu, rumba " În Cuba
Muzică ușoară () [Corola-website/Science/309407_a_310736]
-
prezența puternic în toate manifestările de artă, inclusiv în muzica ușoară. Totuși, se apelează la jazz-ul vocal, comercial, ocazie care introduce atât elemente demodate (acompanierea unui solist cu "bigband" în stil "swing"), dar și mult mai recentele ritmuri de jazz latin ("bossa nova" braziliană, dar și cele de inspirație afro-cubană - de exemplu, rumba " În Cuba" a compozitorului Edmond Deda, interpretată de Roxana Matei). Deceniul 1960 aduce în primii săi ani muzica rock, iar de la jumătatea deceniului începe mișcarea "underground", asociată
Muzică ușoară () [Corola-website/Science/309407_a_310736]
-
dat piesei se datorează în parte faptului că piesa este scrisă în măsura mai puțin obișnuită de 5/4. (Un exemplu anterior de a se nota în titlu structura metrică - tot în cinci timpi - este binecunoscutul "Take Five", piesă de jazz compusă de David Brubeck și interpretată cu cvartetul său.) Compusa în 1974 de Nicolae Covaci, pe versurile poeților Șerban Foarță și Andrei Ujică și apărută pe albumul „Mugur de fluier” (1974, reeditat în 1999 pe CD). Înregistrările au avut loc
Indicele cântecelor de Phoenix () [Corola-website/Science/305008_a_306337]
-
tremei" (două puncte) pe "y" → (ÿ), în franceză. Numele localității se pronunță: [la'ilεRoz]. "Orchestră de Armonie a Asociației Muzicale din Val de Bièvre" a fost creată în anul 1980. Își reînnoiește, în permanență repertoriul, compus din lucrări variate (clasice, jazz, varieteu, muzica din filme...). Orchestră este compusă din vreo patruzeci de muzicieni proveniți din l'Haÿ-les-Roses și din orașele învecinate. Aceștia sunt cu toții muzicieni amatori, și vin, înainte de toate, din plăcerea de a cânta la instrumentul preferat.
L'Haÿ-les-Roses () [Corola-website/Science/304784_a_306113]
-
(n. 27 iunie 1940, Văd, județul Cluj - d. 6 decembrie 1997, Zürich) a fost un pianist român de jazz, cunoscut sub numele de scenă "Eugen Cicero". Eugen este al doilea fiu al preotului Teodor Ciceu și al soției acestuia, Livia. Primul lor fiu este percuționistul Adrian Ciceu. În 1943, Teodor Ciceu este numit preot la Catedrala din Cluj și
Eugen Ciceu () [Corola-website/Science/304876_a_306205]
-
A fost coleg cu Ileana Cotrubaș. Profesoară care i-a desăvârșit tehnică este Ana Pittis. În 1959 este admis la Conservatorul din București, unde îi are drept colegi pe Vladimir "Bimbo" Cosma și Richard Oschanitzky. Începe să se intereseze de jazz. Este influențat de Eroll Garner și Oscar Peterson. Un an mai tarziu, în 1960, este exmatriculat din Conservator, alături de alți colegi, printre care și Oschanitzki. Urmează o perioadă de angajamente în localurile bucureștene și colaborări cu Orchestră Electrecord, condusă de
Eugen Ciceu () [Corola-website/Science/304876_a_306205]
-
la vârsta de doisprezece ani, jocul rămânând o obsesie pentru Stanley pe parcursul întregii sale vieți. Tot tatăl său a fost cel care i-a cumpărat un aparat de fotografiat Graflex - când avea treisprezece ani. Ca adolescent, Kubrick era interesat de jazz, intenționând chiar să devină baterist. A făcut liceul "William Howard Taft" între 1941-45 și, deși nu a fost un elev strălucit, l-a absolvit în 1945. Însă notele sale slabe l-au împiedicat să continue cu studii superioare, Kubrick declarând
Stanley Kubrick () [Corola-website/Science/305525_a_306854]
-
Richard Waldemar Oschanitzky (n. 24 februarie 1939, Timișoara - d. 5 aprilie 1979, București) a fost un compozitor, aranjor, pianist și dirijor român, unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni de jazz ai României. Fratele dirijorului și compozitorului Petru Oschanitzky. A fost studentul clasei de compoziție condusă de Mihail Jora la Conservatorul din București (1955-1959). S-a afirmat începând din 1959 în domeniul jazz-ului, impresionând muzicienii și publicul prin talentul, ingeniozitatea
Richard Oschanitzky () [Corola-website/Science/305628_a_306957]