6,066 matches
-
și rom. față, dar sard. log. fake, prov. fatz, sp. haz, pg. face continuă pe facies; la fel, lat. glacies a devenit glacia din care a rezultat it. ghiaccia (apoi ghiaccio m.), rom. gheață, fr. glace. Cele trei declinări din latina populară tîrzie s-au transmis, fără modificări esențiale, limbilor italiană și română (limbi care au păstrat și desinențele de nominativ plural): lat. casa > rom. casă, it. casa (la declinarea întîi); lat. annus > rom. an, it. anno (la declinarea a doua
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
lat. casa > rom. casă, it. casa (la declinarea întîi); lat. annus > rom. an, it. anno (la declinarea a doua); lat. canis,-is > rom. cîne, it. cane; lat. pars,-tis > rom., it. parte (la declinarea a treia). Cele mai îndepărtate de latină sînt franceza și provensala, care au o singură clasă de substantive (la fel ca engleza în cadrul limbilor germanice) și nu mai păstrează nimic din clasificarea latinească în declinări. Spaniola și portugheza au două clase de substantive, una cu terminații vocalice
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
desinența -a, care cuprinde mai ales feminine și alta cu desinența -o, cuprinzînd masculine. Există însă în aceste două limbi și substantive terminate în -e, care sînt masculine sau feminine, de obicei în funcție de genul pe care l-au avut în latină. Repartizarea pe genuri a substantivelor latine nu era marcată de elemente specifice sub aspectul expresiei, dar, la declinarea întîi, cu desinența -a, intrau de obicei feminine, în vreme ce, la declinarea a doua, cele mai multe erau masculine. Neutrul avea o desinență precisă la
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de obicei feminine, în vreme ce, la declinarea a doua, cele mai multe erau masculine. Neutrul avea o desinență precisă la nominativ și acuzativ plural, care era -a. Acordul cu adjectivul era însă diferențiat și indica în mod clar genul în toate situațiile. În latina populară tîrzie, a slăbit treptat marcarea neutru-lui, astfel încît limbile romanice au pierdut acest gen, cu excepția românei, care l-a păstrat, dar nu în maniera latinei, ci în forma unui grup de substantive ambigene, care urmează la singular masculinul și
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
adjectivul era însă diferențiat și indica în mod clar genul în toate situațiile. În latina populară tîrzie, a slăbit treptat marcarea neutru-lui, astfel încît limbile romanice au pierdut acest gen, cu excepția românei, care l-a păstrat, dar nu în maniera latinei, ci în forma unui grup de substantive ambigene, care urmează la singular masculinul și la plural femininul sub aspectul flexiunii. Dispariția neutrului a fost favorizată mai ales de factori ce țin de transformările fonetice ale cuvintelor, căci un neutru de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
-orum (plurale tantum) > arma,-ae > rom. armă, it., prov., sp., pg. arma, fr. arme; lat. pira (pl. de la pirum) > pera, -ae > rom. pară, it., prov., sp., pg. pera, fr. poire. De altfel, în mod obișnuit, numele de fructe, neutre în latina clasică, au devenit feminine în latina populară tîrzie și s-au transmis ca atare în limbile romanice. În sfîrșit, unele neutre au fost repartizate diferit de limbile romanice: lat. mare,-is > it. il mare, pg. o mar rom. marea, fr.
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
armă, it., prov., sp., pg. arma, fr. arme; lat. pira (pl. de la pirum) > pera, -ae > rom. pară, it., prov., sp., pg. pera, fr. poire. De altfel, în mod obișnuit, numele de fructe, neutre în latina clasică, au devenit feminine în latina populară tîrzie și s-au transmis ca atare în limbile romanice. În sfîrșit, unele neutre au fost repartizate diferit de limbile romanice: lat. mare,-is > it. il mare, pg. o mar rom. marea, fr. la mer sp. el mar și
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
rom. laptele, it. il latte, fr. le lait, pg. o leite sp. la leche; lat. sal, salis > it. il sale, fr. le sal, pg. o sal rom. sarea, sp. la sal. Fenomenul trecerii substantivelor de la un gen la altul în latina populară tîrzie s-a extins uneori și la celelalte genuri, astfel încît au devenit masculine arbor,-oris (de declinarea a treia) și numele de copaci și pomi, care în latină erau de genul feminin, declinarea a doua: fagus, fraxinus, prunus
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
sal. Fenomenul trecerii substantivelor de la un gen la altul în latina populară tîrzie s-a extins uneori și la celelalte genuri, astfel încît au devenit masculine arbor,-oris (de declinarea a treia) și numele de copaci și pomi, care în latină erau de genul feminin, declinarea a doua: fagus, fraxinus, prunus etc., fenomen facilitat de existența desinenței -us, specifică acestei declinări, care cuprindea îndeosebi substantive masculine. Mai rare au fost trecerile de la masculin la feminin și nu antrenează, de obicei, toate
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
au fost trecerile de la masculin la feminin și nu antrenează, de obicei, toate limbile romanice: lat. panis, panis (m.) > it. il pane, fr. le pain, sp. el pan, pg. o păo, dar rom. pînea. Toate limbile romanice au preluat din latină un număr de substantive heteronime, care redau diferența de sex prin rădăcini diferite: lat. bos, bovis vacca > rom. bou vacă, it. bue vacca, fr. boeuf vache, sp. buey vaca, pg. boi vacca. Cele mai multe diferențieri între cuvinte pentru a marca deosebirea
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
sp. cerezo cereza. În limbile romanice, există și numeroase substantive epicene în cazul numelor de animale: rom. corb, it. corvo, fr. corbeau, sp. cuervo, pg. corvo. Unele dintre aceste limbi au și substantive de gen comun, de obicei moștenite din latină: it. il/la nipote, fr. un/une enfant, sp. el/la testigo, pg. o/a jovem. În limba română, moțiunea a dus la evitarea genului comun, care s-a mai menținut numai în cazul unor compuse: un/o pierde-vară, un
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
desinențele erau funcționale și dacă n-ar fi circulat un timp alături de formele sintetice. Astfel, dacă în limba latină clasică aproape pentru fiecare din cele șase cazuri existau forme diferite și exista, deci, o mare bogăție de forme cazuale, în latina vorbită se uza în paralel și de construcții prepoziționale cu același conținut, care au fost preferate tot mai mult și au permis renunțarea la desinențele cazuale. Ca atare, dacă genitivul arăta proveniența, descendența sau originea, aceste raporturi se exprimau și
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
la fel ca spaniola, de o prepoziție, dacă obiectul direct denumește un animat personal: rom. așteaptă pe băiat, sp. la espera a este muchacho; spaniola uzează deci aici de prepoziția a, specifică dativului, fenomen întîlnit uneori și în portugheză. Evoluția latinei vorbite nu a dus la același rezultat în toate provinciile, astfel încît româna a conservat unele desinențe ale cazurilor oblice, una pentru feminin singular de gentiv-dativ (case, părți), alta pentru vocativ feminin (fetițo !) și alta pentru masculin vocativ (băiete !). Dintre
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
dacă, printr-o întrebuințare frecventă cu un anumit adjectiv, au făcut de prisos prezența acestuia, vorbitorul subînțelegîndu-l: lat. hibernum (tempus) > rom. iarnă, it. inverno, fr. hiver, sp. invierno, pg. inverno; lat. diurnum (tempus) > fr. jour, prov. jorn, it. giorno. În latina clasică, adjectivele realizau, după forma lor trei clase: 1) adjective cu trei terminații, cîte una pentru fiecare dintre cele trei genuri (bonus, -a, -um sau miser, -a, -um), 2) adjective cu două terminații, una pentru masculin și feminin și alta
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
adjectival bonus a devenit însă treptat atractiv și pentru adjectivele de tipul miser și tristis, care au ajuns la conformația paradigmatică miserus, -a, -um, tristus, -a, -um. Formele adjectivale aveau o repartizare proprie în raport cu cele trei declinări ale substantivelor din latina populară tîrzie, încît femininul bona urma declinarea întîi (la fel cu casa), masculinul bonus și neutrul bonum urmau declinarea a doua (precum annus și pomum), iar adjectivele cu două terminații și cele cu o terminație urmau declinarea a treia (ca
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
ca avis, mare, serpens). Prin dispariția genului neutru, adjectivele cu trei terminații au rămas cu două (bous, -a), iar cele cu două numai cu una (grandis, care a devenit grande). Dintre limbile romanice, italiana și româna au rămas mai aproape de latină, păstrînd la prima clasă de adjective două forme, în italiană una pentru masculin și alta pentru feminin (buono, -a), iar în română una pentru masculin și neutru (bunu) și alta pentru feminin (bună). La fel ca la substantive, româna conservă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
gen, femininul deosebindu-se de masculin prin desinența -e în franceză (fac excepție cele care se termină în -e la masculin) și prin desinența -o în provensală. Împreună cu unele adverbe, adjectivele cunosc categoria gramaticală a gradelor de comparație, care, în latină, se realiza sintetic, prin adăugarea unor sufixe la forma de pozitiv, -ior sau -ius la comparativ (de la altus "înalt", altior sau altius) și -issimus sau -erimus la superlativ absolut (altissimus, -a, -um "foarte înalt", pulcherimus, -a, -um "foarte frumos"). În
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
se realiza sintetic, prin adăugarea unor sufixe la forma de pozitiv, -ior sau -ius la comparativ (de la altus "înalt", altior sau altius) și -issimus sau -erimus la superlativ absolut (altissimus, -a, -um "foarte înalt", pulcherimus, -a, -um "foarte frumos"). În latina populară tîrzie, au devenit însă frecvente unele construcții paralele cu adverbe, mult mai expresive, care au fost preluate și continuate de limbile romanice. Adverbul de cantitate cu care se formează comparativul este urmașul lui magis, în română, spaniolă și portugheză
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
aceste mijloace, limbile romanice recurg la numeroase altele pentru a realiza superlativul absolut, deseori cu prevalarea unor efecte stilistice. Unele dintre limbile romanice occidentale (italiana, spaniola și portugheza) au preluat prin limbile lor literare forma sintetică de superlativ absolut din latina clasică, uzînd de sufixul -is(s)imo, -is(s)ima în paralel cu construcțiile analitice, sufix care însă nu este funcțional și în franceză 44. Toate limbile romanice occidentale au continuat însă din latină realizarea prin supletivism a comparativului și
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
forma sintetică de superlativ absolut din latina clasică, uzînd de sufixul -is(s)imo, -is(s)ima în paralel cu construcțiile analitice, sufix care însă nu este funcțional și în franceză 44. Toate limbile romanice occidentale au continuat însă din latină realizarea prin supletivism a comparativului și a superlativului la unele adjective și adverbe. Pronumele demonstrative latinești ille și ipse, care se află la originea multora dintre speciile aricolului romanic, sînt și la baza pronumelor personale de persoana a treia din
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
ipse, care se află la originea multora dintre speciile aricolului romanic, sînt și la baza pronumelor personale de persoana a treia din idiomurile neolatine, reprezentînd evoluția uzurilor independente, de pronume propriu-zis. Acest fenomen a fost posibil (și necesar) deoarece, în latină, pronumele personale erau prin excelență substituți ai vorbitorilor și aveau forme numai pentru persoanele întîi și a doua (ego, tu, nos, vos), încît, pentru persoana a treia, nu exista o formă specială, utilizîndu-se substantivul ca atare sau pronumele demonstrative (is
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
și vos, ceea ce arată că, la început, alterus reprezenta doar o insistență asupra subiectului, așa cum se constată în franceză: nous autres Français "noi, francezii". Pronumele reflexiv latinesc a avut o evoluție similară cu cea a pronumelui personal, iar dacă în latină avea forme numai pentru persoana a treia (aceleași la singular și la plural), o dată cu delimitarea unei diateze reflexive (pronominale), unele forme neaccentuate de la persoanele întîi și a doua de la pronumele personal au primit și valoare de pronume reflexive. Latina avea
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
valoare adjectivală, dar urmînd substantivului determinat: es libro mío "este cartea mea", ceea ce franceza exprimă printr-o determinare suplimentară cu ajutorul pronumelui personal precedat de prepoziția à: c΄est mon livre à moi. Deoarece pronumele demonstrativ ille a fost folosit în latina tîrzie ca pronume personal de persoana a treia și ca articol hotărît, sensul lui inițial a devenit mai puțin relevant și, pentru a fi evidențiat, a fost întărit cu ajutorul adverbului eccu(m) "iată". Ca atare, s-a creat compusul eccu
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
perspectivă două tipuri: unul cu opoziție binară, cu pronume demonstrative de apropiere și de depărtare (româna și franceza) și altul cu opoziție ternară (spaniola, portugheza și italiana). Situația din cel de-al doilea grup de limbi este mai apropiată de latină, unde hic, haec, hoc indica apropierea față de persoana întîi, iste, ista, istud apropierea față de persoana a doua (interlocutor) și ille, illa, illud apropierea față de persoana a treia. Latina avea și un alt pronume demonstrativ, is, ea, id, care indica persoana
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
regăsesc nu-mai parțial în limbile romanice, conjugările verbului din limba-bază se regăsesc în toate idiomurile neolatine, chiar dacă uneori cu schimbări importante. Ca atare, limba franceză are trei conjugări, dintre care doar prima se poate raporta direct la conjugarea întîi din latină (fr. parler < lat. para-bolare), căci cea de-a doua, în -ir, și, mai ales, cea de-a treia care întrunește verbe cu trăsături variate, nu mai reflectă aceeași continuitate cu stările originare. Limbile spaniolă și portugheză au tot trei conjugări
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]