5,029 matches
-
frontului inamic. În plus, din zonele cu cea mai intensă activitate a partizanilor, populația civilă de etnie rusă a fost strămutată, o bună parte a acestora au fost internați în lagăre, ceea ce a făcut ca sprijinul primit de partizani de la localnici să fie minim. Nu trebuie neglijat nici faptul că numeroși karelieni nu i-au sprijinit pe partizanii sovietici, mai mult au colaborat neîncetat cu finlandezii. Un factor de reușită a luptei finlandezilor împotriva partizanilor din Karelia răsăriteană au fost așa-
Partizanii sovietici () [Corola-website/Science/311255_a_312584]
-
căilor ferate, drumurilor și podurilor), un anumit număr de civilii din regiune urmau să fie executați. Ostaicii erau persoane reținute în raiduri de arestări, în acțiuni de represalii de după atac sau erau reprezentați de membrii „grupurilor de supraveghere” formate din localnici, care nu-și îndepliniseră atribuțiile trasate de ocupant. După cum afirmă sursele sovietice, partizanii au încercat să găsească mijloace de evitare a represiunilor germane prin atacarea țintelor din regiunile nepopulate, evacuarea populației din regiunile supuse celor mai mari riscuri și prin
Partizanii sovietici () [Corola-website/Science/311255_a_312584]
-
găzduire, etc. În zonele pe care le controlau, partizanii aveau posibilități limitate agricole. Ca de altfel în cazul oricărui război de gherilă, partizanii au rechiziționat hrană, animale și îmbrăcăminte de la țărani, deși în unele cazuri toate acestea erau date de localnici de bunăvoie. Rezultatele rechizițiilor erau agravate de faptul că forțele de ocupație jefuiau la rândul lor populația civilă, care îi reduseseră stocul de alimente uneori sub pragul de supraviețuire. Criza de alimente a dus de multe ori la conflicte dintre
Partizanii sovietici () [Corola-website/Science/311255_a_312584]
-
de bunăvoie. Rezultatele rechizițiilor erau agravate de faptul că forțele de ocupație jefuiau la rândul lor populația civilă, care îi reduseseră stocul de alimente uneori sub pragul de supraviețuire. Criza de alimente a dus de multe ori la conflicte dintre localnici și partizanii sovietici, în special în teritoriile ocupate de Uniunea Sovietică în perioada 1939-1941. Partizanii sovietici atacau nu numai soldații Axei dar și pe cei ai unităților auxiliare formate din voluntari din regiunile ocupate precum și civilii acuzați de colaboraționism sau
Partizanii sovietici () [Corola-website/Science/311255_a_312584]
-
norvegienii au fost deja în Kosovo cu 2 zile înainte de luna martie, și printre alte forțe care au intrat în Pristina . Treburile Hærens Jegerkommando și Forsvarets Spesialkommando au fost să elimine drumul dintre partide și de a face înțelegeri cu localnici pentru implementarea păcii dintre sârbii și albanezii kosovari. Acest lucru a fost făcut în condiții foarte dificile. La 12 iunie 1999, după ce Milosevici a acceptat condițiile, trupele KFOR au început să intre în Kosovo. KFOR, o forță NATO, a fost
Războiul din Kosovo () [Corola-website/Science/311917_a_313246]
-
în Munții Rodopi". Secolul al V-lea Scriind despre ambasadele lui Priscus la curtea lui Atila, (probabil în Banatul de astăzi) din anul 448, istoricul Lisseanu arată că bizantinii au găsit sate cu case de tip colibă spre deosebire de corturile nomazilor. Localnicii se ocupau cu agricultura fiind sedentari. În descrierea lui Priscus, localnicii sunt numiți "sciți". Istoricul Zosimos (Zosimos, Istoria contemporană, IV, 34) scrie.... Theodosius II respinse pe sciri și pe carpodacai ...peste Istru. "Carpodacai" e o mențiune a autohtonilor daci sau
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
Priscus la curtea lui Atila, (probabil în Banatul de astăzi) din anul 448, istoricul Lisseanu arată că bizantinii au găsit sate cu case de tip colibă spre deosebire de corturile nomazilor. Localnicii se ocupau cu agricultura fiind sedentari. În descrierea lui Priscus, localnicii sunt numiți "sciți". Istoricul Zosimos (Zosimos, Istoria contemporană, IV, 34) scrie.... Theodosius II respinse pe sciri și pe carpodacai ...peste Istru. "Carpodacai" e o mențiune a autohtonilor daci sau carpi din secolul al V-lea. Secolul al VI-lea Prima
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
Europei. Localitatea este așezată pe pârâul Rudărica, un afluent al Nerei. Pe Valea Rudăriei, în anul 1772 au existat opt mori, iar din 1874 până în 1910 au existat 51 de mori. Inundațiile din acea primăvară au luat 28 dintre ele. Localnicii le-au refăcut pe unele, iar pe altele le-au abandonat. Toate morile au fost protejate de câte o stâncă masivă și sunt funcționale. La una, pentru a redirecționa apa, oamenii au săpat cu dalta și ciocanul un tunel prin
Moară () [Corola-website/Science/311413_a_312742]
-
se încearcă adaptarea obiceiului descris pentru a folosi mai puține mori odată (folosirea morilor prin rotație). Morile au la bază o arhitectură vernaculară tradițională asemănătoare sistemului Kaplan, cu roată orizontală și ax vertical. Pentru că râul nu are debitul foarte mare localnicii au construit mici baraje pentru a asigura fluxul de apă necesar funcționării morilor. Situl este înscris în Lista Monumentelor Istorice din Romania ca obiectiv de valoare națională - grupa valorică A. Autenticitatea sistemului constructiv tehnic este păstrată în întregime. Unele roți
Moară () [Corola-website/Science/311413_a_312742]
-
care 618 români și 5 țigani, pe confesiuni fiind 608 ortodocsi, 10 adventiști și reformați. Purtând hramul „Înălțarea Domnului”, biserica de lemn din Săcalu de Pădure, monument înscris în lista Monumentelor Istorice din 2010, este situată pe locul cunoscut de localnici sub toponimul de „Grui”, într-o fostă livadă, folosită ca cimitir. Biserica este înregistrată de conscripția lui Buccow, din anii 1761-1762, cu care ocazie sunt conscrise și cele 101 de familii ortodoxe. Biserica constituie ctitoria preotului Popa Chiril, venit din
Biserica de lemn din Săcalu de Pădure () [Corola-website/Science/311432_a_312761]
-
depozite minore de grohotișuri rezultate în urma mai multor procese de eroziune desfășurate de-a lungul timpului. În versantul stâng al văii "Coltăului", aproape de confluenta cu pârâul "Țâcârlăului" se află un afloriment (abrupt calcaros - inca neexplorat) de interes paleontologic cunoscut de localnici sub denumirea de "Râpă Albă". Acesta prezintă resturi fosilifere (cochilii de melci) depozitate în strate de rocă sedimentara constituită din marna calcaroasa. Acest fenomen este întâlnit și în abruptul drumului ce traversează "Zugăul", dar aici cochilile sunt stratificate în conglomerate
Vârful Măgura Priei, Munții Meseș () [Corola-website/Science/311474_a_312803]
-
uniformă a numărului de izvoare (care alimenteză numeroasele pâraie cu debit mic de apă, dar permanent) pe toată suprafața nordică a versantului măgurii. Pânză freatică a Măgurii Priei este bine reprezentată de izvore (fântâni amenajate de-a lungul timpului de localnicii care își lucrau fânețele pe timpul verii): "Fântână Ioanii Niculaii, Fântână Petrii Floarii, Fântână Drenului, Fântână Hașului, Fântână Băicănești") care la rândul lor formează mai multe pâraie ("Pârâul Urzâcarului, Pârâul Coltăului, Pârâul Fanaților, Pârâul Țâcârlăului, Pârâul Brădulețului, Pârâul Scurții; Pârâul Ouăni
Vârful Măgura Priei, Munții Meseș () [Corola-website/Science/311474_a_312803]
-
unul din afluenții de dreapta al râului Crasna. Lacurile ("tăurile") sunt alimentate de izvoare sau de precipitațiile din timpul anului și sunt împrejmuite de mlaștini și turbării cu vegetație specifică zonelor umede. Manifestare culturală În Măgura Priei, în locul cunoscut de localnici sub denumirea de "Purcăreață", are loc în fiecare an, în a II-a duminică a lunii mai, tradițională serbare câmpeneasca "„Măsurișul oilor”". Prima ediție a măsurișului a avut loc în anul 1967, eveniment organizat la inițiativa și cu sprijinul regretatului
Vârful Măgura Priei, Munții Meseș () [Corola-website/Science/311474_a_312803]
-
calităților fizice deosebite, a fost folosit și la vânătoarea de animale mari, cum ar fi mistreții sau chiar urșii. Poate fi folosit cu rezultate bune și în lucrul cu animalele iar în Marea Britanie este câinele preferat al forțelor de poliție. Localnicii își doreau să țină sub control dezvoltarea viguroasă a unor specii de rozătoare, în special din habitatul acvatic (șobolanul de apă, nutria) și a unor prădători de talie mai mică (vidra, jderul, dihorul, nevăstuica). Pentru obținerea unui câine competitiv au
Airedale Terrier () [Corola-website/Science/312289_a_313618]
-
de noapte, ceea ce a făcut ca în timp de zece minute să se adune la fața locului o mare mulțime de țărani înarmați cu furci și topoare, care au sărit în apărarea călugărilor și au determinat retragerea securiștilor, după care localnicii au dezafectat două poduri, pentru a împiedica trupele de Securitate să trimită întăriri. În data de 18 octombrie a fost constituită în această chestiune o comisie la Satu Mare, formată din șefii regionalelor de Securitate din Oradea și Satu Mare, un colonel
Mănăstirea Bixad () [Corola-website/Science/312335_a_313664]
-
bisericii a fost lucrată între în anii 1988 și 1989. Clopotele și o icoană a Maicii Domnului,înstrăinate în 1954, au fost readuse la mănăstire, însă nu și icoana Fecioarei Maria cu Pruncul, cea considerată făcătoare de minuni, ascunsă de localnici. În primăvara anului 1989, la 25 martie, episcopul ortodox al Oradiei, Vasile Coman, însoțit de un sobor de protopopi, stareți, profesori universitari, preoți și diaconi, oficialități din partea statului, a instalat primul preot ortodox, în persoana ieromonarhului Valeriu Serafim Adam. În
Mănăstirea Bixad () [Corola-website/Science/312335_a_313664]
-
a peste 250 de biserici și mânăstiri ortodoxe din Ardeal. Din vechea mânăstire a mai rămas doar o piatră despre care se presupune că ar fi fost piciorul Sfintei Mese din altarul fostei bisericii. Deși distrusă din temelie, în amintirea localnicilor nu s-a putut stinge existența acelei vetre monahale care, ca orice alt sfințit așezămînt, este o binecuvîntare pentru folosul celor din împrejurimile lui. În toponimia acestor plaiuri chiar s-a păstrat un luminiș, la buza pădurii, cunoscut sub numele
Mănăstirea Cârțișoara () [Corola-website/Science/312351_a_313680]
-
acestor plaiuri chiar s-a păstrat un luminiș, la buza pădurii, cunoscut sub numele „La mănăstire”, nume parcă predestinat să brăzdeze veacurile tulburi spre zorii unei renașteri. Cei care poposeau fie și pentru cîteva clipe în acest loc, (ciobani, pădurari, localnici), simțeau un fior duhovnicesc aducător de pace și liniște lăuntrică. Simțămînt firesc, cîtă vreme pămîntul acesta era îmbibat de sîngele sfințit al martiriului acelor călugări. Așa se face că în anul 1991 un colectiv de fruntași evlavioși ai comunei Cârțișoara
Mănăstirea Cârțișoara () [Corola-website/Science/312351_a_313680]
-
Puhoiul de apă a dărâmat 30 de metri de lemne, drumul a fost distrus complet. Atât primarul, cât și episcopul au promis că vor veni în ajutorul mănăstirii pentru a acoperi paguba, lemnele nefiind recuperate deoarece au fost sustrase de către localnicii din Ciclova Montană. Pentru zidul de apărare din preajma mănăstirii s-a apelat la Prefectura Județului Caraș-Severin și la Direcția Societății Reșița. Tot în 1942 s-a reparat interiorul mănăstirii, după planurile arhitectului Dimitrie Boitor din Oravița, iar iconostasul și stranele
Mănăstirea Călugăra () [Corola-website/Science/312349_a_313678]
-
la originea numelui mănăstirii. La Mănăstirea Călugăra au venit închinători chiar din primele ei zile de existență, iar locul pe care a fost construită a fost considerat sfânt prin mila lui Dumnezeu care a lăsat să se întărească în credință localnicii asistând la revelația divinului în repetate rânduri, afluxul de închinători continuând să fie considerabil în mai toate timpurile, indiferent de problemele interioare ale mănăstirii. Mănăstirea a reprezentat un centru al Ortodoxiei Bănățene, al Văii Carașului în special, un punct de
Mănăstirea Călugăra () [Corola-website/Science/312349_a_313678]
-
Păstrarea vie a tradiției orale care amintește de existența pustnicilor ce s-au nevoit pe Valea Călugărului, dovedește setea despre astfel de informații și dragostea cu care mai apoi acest loc a fost cu dragoste împodobit cu o mănăstire de către localnici. Mănăstirea Călugăra nu reprezintă decît continuarea și consolidarea unei tradiții în zonă, reprezintă întărirea Bisericii Ortodoxe în zona Banatului Montan, o nouă verigă în lanțul frumoaselor tradiții românești cu privire la Legea noastră strămoșească, tradiții care contribuie la alcătuirea specificul nostru național
Mănăstirea Călugăra () [Corola-website/Science/312349_a_313678]
-
Perioada 1949-1999 1. Lucrări de renovare și modernizare a Mănăstirii Călugăra" După cum am arătat deja, biserica Mănăstirii Călugăra a fost ridicată pe locul peșterii unde s-a nevoit unul dintre cei doi pustnici a căror prezențăm a fost semnalată de către localnici și păstrată și perpetuată în memoria localnicilor. Altarul bisericii se află chiar deasupra peșterii pustnicului „Eftimie”, iar în 1879, biserica a fost delimitată de stânca din jur în care era practic încorporată construcția, de către „maeștrii Lazaru Bernazu și Carlu Lacneru
Mănăstirea Călugăra () [Corola-website/Science/312349_a_313678]
-
modernizare a Mănăstirii Călugăra" După cum am arătat deja, biserica Mănăstirii Călugăra a fost ridicată pe locul peșterii unde s-a nevoit unul dintre cei doi pustnici a căror prezențăm a fost semnalată de către localnici și păstrată și perpetuată în memoria localnicilor. Altarul bisericii se află chiar deasupra peșterii pustnicului „Eftimie”, iar în 1879, biserica a fost delimitată de stânca din jur în care era practic încorporată construcția, de către „maeștrii Lazaru Bernazu și Carlu Lacneru”. O descriere a bisericii o aflăm la
Mănăstirea Călugăra () [Corola-website/Science/312349_a_313678]
-
se află în localitatea omonimă din județul Bihor. Având hramul “Adormirea Maicii Domnului”, biserica este una dintre cele mai interesante edificii religioase din zona Beiușului datorită prispei de pe latura sudică a naosului, numită de localnici "perindele". Folosite ca "loc de detenție", perindelele amintesc de o altă funcție decât cea religioasă, cea de loc de judecată, pe care o avea biserica. Folosită și azi ca și în trecut atât de locuitorii satului Totoreni cât și de
Biserica de lemn din Totoreni () [Corola-website/Science/312402_a_313731]
-
înnebunit.”" Conacul avea o suprafață de circa 500 metri pătrați, pardoseli din stejar masiv, groase de peste 6 cm, beciuri, pereți groși de aproape un metru, precum și un zid împrejmuitor de piatră. După Revoluția din decembrie 1989, a fost distrus de localnici. În anul 2000, istoricul Ioan Caproșu, profesor la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, afirma că sătenii au furat piatra din zidurile exterioare, întinse pe o lungime de 120 de metri, pentru a le duce la biserica din sat, ca să
Conacul Cantacuzino-Pașcanu de la Ceplenița () [Corola-website/Science/312431_a_313760]