6,058 matches
-
o va mărita numai după acela care-i va ghici semnele ei de pe trup. Printre ceilalți pețitori se înfățișă și un cioban, care zice: "Preamărite împărate și împărăteasă, fata măriilor voastre are soarele în piept, luna în spate și doi luceferi în cei doi umeri.""148 În imaginarul tradițional, legătura ontologică dintre ființa umană și ființa universală este prezentată, în literatura populară, fie indirect, prin intermediul paralelismelor, a comparațiilor și a analogiilor, fie direct, umanul devenind microcosm, ipostaziat sub forma elementelor cosmice
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Mi-o sărută și-o întreabă: Ești fată sau măritată / Sau zână din cer picată, / Da sunt floarea-florilor, măi! Dragostea feciorilor, măi! Tu, voinice, cine ești, măi? Nu-s fecior, nici însurat, măi! Nici frumos din cer picat, măi! Sunt luceafărul din zori, măi! / Ce iau roua de pe flori!"184 Spațiul poetic găzduiește umanul în întregul său, trăirea însăși devenind metaforă a universului: "Foaie verde de sulfină, / La mândruța în grădină / Mi-a prins dorul rădăcină, / Dorul vreau să-l iau
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Luni a făcut sămn cu mâna / Și s-a făcut lumina; / Marți a făcut pomântul / Numai cu cuvântul, / Miercuri marea și câte-s într-însa / Numai cu zâsa; / Joi a-ntins cerul ca o piele / Și l-a-mpodobit cu stele, / Cu luceferi luminoși / Ca să privim și noi la ăști pacatoși; / Vineri a făcut vietățile pomântului / Și păsările cerului; / Sâmbătă a făcut Raiul la răsărit / Și cu tot felul de frumuseți l-a împodobit, / Cu dumbrăvi și cu izvoare / Și cu ape curgătoare
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
unde se întâlnesc toate apele, primenirea timpului vechi are loc prin "scalda" lui Crăciun: Dar în pârâu cine se scaldă? / Scaldă-s` bătrânul Crăciun. / Se scălda și se-mbăia, / În veșmânt alb se primenea / Și pe scară se urca, / Cu luceafărul jucând, / Cu luna mogorojind. / Iar veșmântul strălucea, / Strălucea ca lumina. Mai de-a rând cu dumnealui / Se scăldau și dalbi junei, / Se scăldau, se îmbăiau, / Veșmânt dalb se primeneau."117 Apa în care se scaldă Crăciunul este binecuvântată de focul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
lumina, / Și în fața k`eptului / Scrisă-i raza soarelui."121 Motivul podoabelor astrale este prezent și în unele colinde ucrainene-bieloruse: Iar în pieptul lui / Scris îmi este scris, / Soarele și luna, / În spatele lui, / Soare cu căldura! / În ambii umerei, / Doi luceferi! / Jur-prejur de poale, / Cerul plin de stele, / Toate văzdurele! / Pe piept și pe spate, / Soarele cu razele, / Cerul tot cu stele, / Luna cu luminile, / Pământul cu florile!"122 Acest motiv este preluat, de fapt, din descântecele de dragoste și de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
iar cele care oficiază, de regulă, ritualul împodobirii sunt Maica Domnului și Surorile Soarelui; astfel, într-un descântec "de frumusețe", Maica Domnului zice: " Soarele-n față pune-ți-oi, / Lipi-ți-l-oi, / Strălucite-te-oi; / Luna-n piept ți-oi răzima! / Și luceferi/ Pe umerei / Ți-oi așeza."123 Sau " Sora Soarelui cea mare / Luna-n piept pusu-mi-o, / Luminatu-mi-o, / Strălucitu-mi-o, / Ura cu grebla greblatu-o, / Departe de mine depărtatu-o. / Sora Soarelui ce mijlocie / Luceferi în umerei pusu-mi-o, / Pusu-mi-o, luminatu-mi
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
-n piept ți-oi răzima! / Și luceferi/ Pe umerei / Ți-oi așeza."123 Sau " Sora Soarelui cea mare / Luna-n piept pusu-mi-o, / Luminatu-mi-o, / Strălucitu-mi-o, / Ura cu grebla greblatu-o, / Departe de mine depărtatu-o. / Sora Soarelui ce mijlocie / Luceferi în umerei pusu-mi-o, / Pusu-mi-o, luminatu-mi-o, / Ura de la mine depărtatu-o. / Sora Soarelui cea mică / Stelele-n poală bătutu-mi-o, / Bătutu-mi-o, luminatu-mi-o, / Strălucitu-mi-o, / Cu mătura ura măturatu-o, / Departe de la mine depărtatu-o!"124
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
bine-a lucra nimică. La zăbreaua cea mai mare, / Scrisă-i sfânta sărbătoare, / Nimic nu-i bine-a lucrare."137 Pe de altă parte, mărul este un simbol solar. Potrivit unei legende mitice arhetipale, soarele a fost creat împreună cu luna, luceferii, stelele și cometele ca fructe ale Arborelui Cosmic. Astfel, într-o colindă bucovineană, soarele împreună cu celelalte astre este "furat" din rai de Iuda, tocmai pentru a face posibilă apariția noului soare, renăscut din cenușa bătrânului soare: "Sculați, sculați, boieri mari
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
considerate ferestre ale lumii, niște deschizături ale cerului care pot să fie în număr de 7, 9, 12 sau 15 (în mitologia nordică). Potrivit unei alte concepții, stelele au fost considerate bucăți ale oului cosmic (Kalivala). Cea mai importantă stea, luceafărul, este un vestitor al renașterii, un principiu al veșnicei reîntoarceri. Ca simbol al principiului vieții, Luceafărul a fost considerat fratele mai mare al Soarelui.139 În spațiul românesc, există obiceiul ca, în cele trei zile de Crăciun, să se umble
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cele trei zile de Crăciun, să se umble cu "steaua" , cu 6, 8 sau 12 colțuri. Steaua era purtată de așa-numiții "stelari", "colindari", "colindători" sau "crai" care vesteau Nașterea Domnului.140 În Bucovina se umblă cu steaua sau cu luceafărul, pentru a sfinți gospodăriile: " Sculați, domnilor, sculați, / Că vă vin colindători / Noaptea pe la cântători. / Noi în casă vom ura, / Pe Domnul l-om lăuda. / Bună seara, domni cinstiți, / De urat să ne primiți. Noi îmblăm și povestim / Tâmplarea din Rusalim
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
152 Metamorfoză a soarelui, cerbul, prin jocul său, reface drumul soarelui abia renăscut: "Ța, ța, ța, căpriță, ța! / Vine cerbu-n urma ta. / Ța, ța, ța, căpriță, ța! / A trecut cerbul Carpații, / Ca să joace la toți frații, / Cu covor împiestrițat, / Cu luceferi înstelat. / Ța, ța, ța, căpriță, ța! / Pe câmpul cu floriceli, / Pe ape cu pietriceli, / Din copite scânteia, / Cărările deschidea.../ Lumea-ntreagă bucura. / Ța! / Cerbul când boncăluiește, / Anul Nou, mândru, vestește, / Lumea toată-nveselește! / Ța!..."153 Ritmul bicron, format din două
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de ape sau, Dumnezeu (Fârtatul) a zămislit luna din aur: "a luat un boț de aur, a rupt dintr-însul mai multe bucăți și le-a aruncat pe cer. Din bucățile de aur aruncate pe cer au ieșit soarele, luna, luceferii și stelele."186 "Ca făptură masculină, luna este "ajutorul" soarelui: După ce s-a făcut lumea, a fost sfântul soare șapte ani singur, luna încă nu era. A mai făcut Dumnezeu o sesie: "Hai, Doamne, zice dracul, ș-om face să
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de prezența păsărilor domestice, statornice. Astfel, timpul satului tradițional era împărțit după "cântatul cocoșului": miezul nopții, la primul cântat, trei ore înainte de ziuă, la al doilea cântat, iar crăpatul de ziuă, când cântă mai des, când apune Găinușa și apare Luceafărul de dimineață. În Antichitate vestirea zorilor era considerată de origine divină, cocoșul, închinat diferitelor zeități Apollo, Minerva, Mercur, Marte era considerat un vestitor al răsăritului Soarelui, priveghetor al somnului și simbol al luptei războinice. În Evul Mediu, cocoșul era purtat
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cu 100 de ani înaintea introducerii conceptului de haos, inventase acest cuvânt și îl înțelesese deja. De curând am găsit o carte din 1924 cu poeziile lui Eminescu în care era atât poemul “ Fata în grădina de aur” cât și “Luceafărul”. Acasă, mi se recita de către părinți, tot din Eminescu,”Doina”. ”De la Nistru pîn la Tisa, Tot românul plânsu-mi-s-a Că nu mai poate străbate De- atâta străinătate.... ” ” Ștefane, măria ta, Tu la Putna nu mai sta...” D-na profesoară Lazea ne-
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
efectul liric devine efect pictural, declanșând o atmosferă de mare sonoritate lăuntrică într-un grai simplu, clar, armonios în care a pus meșteșug și pasiune. Ion Horea scrie meditații sau eminescianizează când vorbește despre iubire. "I se lovesc de pântec luceferii și sună zvâcnindu-i parcă-n uger tot laptele din lună". În volumul "Încă nu", Horea devine macedonskian: Și-n râuri se-nălțau păsări și păsări tremurau în râuri/ Și soarele curgea-pământuri și din pământuri către soare/ Se desfăceau păduri
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
integrare nuanțată într-o gradație savantă, de corespondențe, cum ar fi această artă poetică, în care depărtarea este profundă și hotarele precise dispar, iar vagului spațial îi răspunde fascinația amintirii: "Cea mai frumoasă lună e în lac cel mal frumos luceafăr e pe mare,/ Și cântă cel mai sincer pitpalac/ nu-n pomi, ci în amintiri și-n nemișcare./ Cea mai frumoasă lună e în lac.". Cuvintele, sub imperiul patimii poetului, devin pietre prețioase șlefuite cu migală într-un lung univers
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ocolită." Poetul își măsoară destinul, citește în palmă tristețea existenței, își temperează setea de cunoaștere. Universul se umple cu câteva motive: fântânile, șarpele, sângele, focul, sămânța. Condiția poetului este legată de simbolul fântânii: "Un aer aspru adie-n jurul meu/ luceafărul de seară/ cu zgomotul cade-n mine/ de piatră azvârlită/ într-o fântână adâncă, și răsăritul lunii/ îmi sparge craniul/ cu două capete și pot gândi". Fântâna devine sămânța nopții, soarele sămânța zilei, fulgerele sunt semințe, totul devine sămânță ("Treptele
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ne comunică în versuri concentrate sentimentul trecerii timpului, al nunții, al morții; el cântă femeia, iubita, cu o inocență care ține de copilărie și adolescență până-n momentele în care deslușește declinul: "E ritm sau numai, către întoarsa/ roată a lumii, luceafăr prelung ca pe un vis mă deslușești/ morții în care prea viu am să ajung." Ceea ce apare obsesiv în poezia lui N. Oancea este sentimentul permanentei întoarceri, al repetabilității, existent în volumul "Roata"1. Simbolul roții este multiplu: urcarea în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Acolo s-a zămislit prunul care va da calului apă și vitele le va duce la păscut/ și-ndărătul fântânii va sta cu buzele închise." Un tremur senzual cuprinde unele versuri, singurele care rămân notabile: Cine te va mai înfrigura când luceafărul va cădea în fântână viu/ când voi intra în arenă și părul îmi va lua foc." N. Ioana nu realizează actul cuprinderii ideii în text într-o anumită formă, nu știe să sintetizeze actul creației, ideile, cum ar spune I.
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Trupul acela masiv și veșted/ care n-a uitat încă de tot îmbrățișarea bărbatului"), și poeta ajunge să se confeseze, degenerând în reportaj: "De aceea, când mă întorc aici, mi se pare/ ceru-i mai străveziu ca oriunde,/ Și-s luceferii mai mulți,/ că vântul îmi mângâie fața mai răcoros." " Tocmai ieșeam din arenă", "Portretul din Fayum", "Oricine și ceva" ne trimit la L. Blaga, la Barbu și la Arghezi. Transformările o uimesc și parcă o neîncredere în armele ei o
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
teroare a omului modern de cele ce-l înconjoară. Dacă însă imnul lui Voronca omagiază "forța de Hristos" a cartofului dintr-o perspectivă laică și socială, la Ioan Alexandru perspectiva este sacră. Poetul închină de-asemenea imnuri garoafei, munților, vulturului, luceafărului de seară, cerului, lui Constantin Brâncoveanu etc. Și toți acești referenți sunt în permanentă relație cu transcendentul, cu ilimitatul, cosmicul. Drumul omului este anevoios până la moarte, motivul dublului apare mereu: "Cine ești, omule?/ Când alunec eu, omul din spate râde
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
fumează/ Se îmbracă mai cu grijă/ și nici nu se muncește cine știe ce" ("Recapitulare"). . "Celula de viață umană și familială în ipostaza idilică" În volumul "La Lilieci", Sorescu îmbrățișează toate miturile compromise prin lipsă de talent de barzii de la "Sămănătorul", "Ramuri", "Luceafărul": copilăria, înstrăinarea de sat, viața duioasă de familie, poezia naturii, la plug, revelația divinității". Există în acest volum teme cunoscute în lirica tradiționaliștilor, în formula ușor parodică, realizată pe două laturi pe de o parte,ochii copilului ce se bucură
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
1 Al. Piru, op. cit., Editura Eminescu, 1975, pag. 65. 2 Al. Piru, op. cit. , p. 144. 1 "Din adânc au strigat", "Urme pe plaje", "Reflux". 2 Al. Piru, op.cit., p. 242. 1 Valeriu Cristea, "Interpretări critice", pag. 113. 2 Marian Popa, "Luceafărul", nr. 81968. 3 Alexandru Piru, op. cit., Editura Eminescu, pag. 239. 1 "Poezie și generație", pag. 151. 1 AL. Piru Op. cit., pag. 295-296. 2 Al. Piru, op. cit., pag 298. 3 Marin Mincu "Poezie și generație", pag. 181, editura Eminescu. 1 "Rod
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Eu sunt ................................................................................. Mă bucur ................................................................................ Plâng ................................................................................. Mă tem .................................................................................. Simt ................................................................................. Eu sunt .................................................................................. Visez ................................................................................. Încerc ................................................................................. Sper ................................................................................. Știu ................................................................................. Ora a doua: Autoportretele Ora a treia: textele literare Incertitudine Tudor Arghezi Îmi atârnă la fereastră Iarba cerului, albastră, Din care, pe mii de fire, Curg luceferii-n neștire. Sufletul, ca un burete, Prinde lacrimile-ncete Ale stelelor pe rând Sticlind alb și tremurând. Seama tristeților mele Se-ncurcă noaptea cu ele, Genele lui Dumnezeu Cad în călimarul meu. Deschid cartea: cartea geme. Caut vremea: nu e
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
mai fi de spus: despre întâlnirea noastră la Chișinău, când a pus umărul la reînoirea Naționalului de aici împreună cu Cătălina Buzoianu; despre montarea Năpastei lui Caragiale... Îmi amintesc de Steaua fără nume (pe care am montat-o și eu la "Luceafărul" din Chișinău, dar care a fost interzisă de autorități după prima reprezentare). E curios că ne-am întâlnit la aceeași piesă. Eu am interpretat-o ca pe un vis al unei nopți de vară într-un Chișinău, rupt de Țară
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]