KorAP: Find »[drukola/base=murmura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...161 162 163 ...188 >

4,695 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196

distincția e chiar mai importantă decât un rang nobiliar, pentru că numai douăzeci și patru de persoane pot deține Ordinul de Merit În același timp. — Atunci, cu atât mai bine pentru domnul James! exclamă Burgess cu un zâmbet larg, În timp ce Minnie și Joan murmură aprobator. Întorși la bucătărie, dezbat incitați știrile. — Eu zic că ar fi trebuit să-i spună, se pronunță Joan Anderson. Dacă moare peste noapte? — Ah, nu mai spune una ca asta! zice Minnie. — Bătrânul filfizon n-o să dea Încă ortul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
de ceață mugind trist una la alta pe râu. Puțin descurajat de acest contratimp cu anunțul lui, Gosse iese tăcut din dormitor, iar Minnie mai rămâne, să aranjeze așternuturile. În timp ce ușa se Închide În urma lui Gosse, scriitorul deschide ochii și murmură: — Stinge lumina, Kidd, nu vreau să se vadă că roșesc. Ceva mai târziu În cursul zilei, James se arată mai plin de viață pe măsură ce mesajele de felicitări curg prin intermediul telefonului, al telegramelor sau prin curieri speciali. Theodora Bosanquet, care vine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
dosul scrisorilor, pe marginea cărților de școală... fiecare spațiu alb era o invitație irezistibilă de a-l umple cu siluete și chipuri. După moartea tatei, la Londra - cu părere de rău trebuie să recunosc că mi-a murit În brațe, murmurând versurile unui cântec de pahar - ne-am Întors la Paris și mama a fost de acord să studiez acolo artele plastice. Era cel mai bun loc pentru așa ceva, la vremea aceea. Nu sunt sigur că mai este, acum, că Împrăștiații

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
deloc cu stângul. Desprindere de retină. O boală ireversibilă - iar doctorul m-a avertizat că celași lucru mi se poate Întâmpla și la celălalt ochi. Îți poți Închipui ce vesel am fost la primirea unei astfel de vești. — Dragul meu, murmură Henry iar. Du Maurier scoase din buzunar o tabacheră de email, În care Își ținea țigările cu aspect destul de urât pe care și le răsucea singur, extrase una, o aprinse cu un chibrit și suflă o pală de fum În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
vezi realizată. Și ai să o vezi, sunt sigur. În timp ce eu am dorit să fiu un pictor mare... — Și ești un ilustrator mare, ceea ce nu e puțin lucru. După cum sper să demonstrez În articolul meu. — Ești foarte amabil, foarte amabil, murmură Du Maurier timid. Mergem mai departe? Sau poate e timpul să ne Întoarcem acasă, la ceai. — Desigur, spuse Henry. Cei doi se ridicară În picioare și Chang, care auzise probabil cunoscutul cuvânt „acasă“, porni În frunte, Îndreptându-se În direcția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
nu se apropia de vârsta pensionării Într-un viitor cât de cât previzibil - Tenniel și Keene erau Încă În floarea vârstei. Un asemenea gând mi se părea demn de dispreț, ca și cum i-aș fi dorit moartea bietului om... — Nu, nu, murmură Henry. În locul tău, oricine ar fi gândit la fel. Poate, oftă Du Maurier. Toți ocupăm locul câte cuiva care a murit, chiar dacă nu ne dăm seama de asta. Dar eu Îmi dădeam, și asta mă Îndurera. Trupul bietului Leech nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
Înfăptuirea acestui act stârni Într-atât dorința lui Julien, Încât, pentru prima oară, ea provocă o reacție de răspuns din partea lui Jeanne. Se lipi de el și Îl trase În jos, la pământ, cu pieptul tresăltându-i, cu ochii umezi, murmurând: „Julien, je t’aime!“ și cerând supusă să fie posedată acolo, pe loc. „Elle poussa un cri, frappée, comme de la foudre, par la sensation qu’elle appelait.“ Henry auzise țipătul acela de mai multe ori, prin pereții subțiri ai camerelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
tine. — Putem dezbate toate astea prin scrisori, ca până acum, Îi zise ea. Se Întoarse să examineze tapetul Lincrusta, trecându-și un deget Înmănușat peste modelul În relief - pentru că apartamentul era neîncălzit, Își păstraseră hainele groase pe ei. — E frumos, murmură ea. — Mi s-a spus că e ultima modă, zise el. Ți-am spus că cei de la Atlantic m-au rugat să scriu un articol retrospectiv despre opera ta? În ciuda chipului pe jumătate Întors, văzu obrazul neted al lui Fenimore

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
pe Gus Barker pozând nud - bietul Gus, care, trei ani mai târziu, murise Împușcat de gherilele confederate de pe râul Rappahannock - și de propriile emoții trăite cu acea ocazie, dar lui Du Maurier nu-i spuse nimic despre toate acestea. — Revoltător, murmură el. Și plin de cruzime. — Da, uneori mi se pare că cruzimea e singurul păcat adevărat, zise Du Maurier. I-am spus că nu pot crede Într-un Dumnezeu capabil de atâta meschinărie și că intenționez să revin la arta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
departe de locul acesta, ne plimbam prin Kensington Gardens - și ce plăcere mi-a făcut să Îmi amintesc de Întâlnirea aceea, după ani de zile. Nu am avut puterea să-l privez de un privilegiu asemănător. — Desigur, desigur... e bine-venit! murmură Henry, Încântat de complimentul subtil, dar și tulburat de problemele sociale ridicate de prezența băiețelului. Dar cum are să Își umple timpul cât noi discutăm despre ceea ce ne interesează? — Are instrucțiuni clare să stea cuminte și să nu ne Întrerupă, spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
râzând tare pe alocuri, dar, pe măsură ce piesa se desfășura, rămaseră tăcuți. Textul, desigur, devenea din ce În ce mai sumbru, și fără Îndoială acesta era motivul tăcerii. Când Încheie, epuizat și răgușit de efort, se auziră aplauze răzlețe, Însoțite de zâmbete politicoase și mulțumiri murmurate din partea actorilor, care Însă săriră de pe scaune și dispărură cu o viteză deconcertantă. — Unde au plecat toți? se Întrebă el cu glas tare, În timp ce Compton Îl ajuta să Îmbrace paltonul. — S-au dus la cină, Îi răspunse Compton, și cred

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
masca naratorului, se Întreba evident Încotro să se Îndrepte. „Citind și recitind aceste ultime pagini, constat că am fost impardonabil de egoist, exagerat de prolix și de difuz“, recunoștea Peter; și „Da, da, băiete dragă, mă tem că așa e“, murmură Henry În timp ce citea aceste cuvinte. Apoi, povestirea cârmea brusc spre domeniul supranaturalului. Peter, Închis Într-o instituție pentru nebunii periculoși (pentru a-și fi ucis diabolicul tată vitreg), și iubita sa, ducesa de Towers, reușeau să comunice În mod miraculos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
Maurier. Se asigură că paturile din hoteluri sunt aerisite și Îmi Încălzește cămășile de noapte la foc, drăguța de ea. Oricum, am nevoie de bani. Vederea mă lasă. În ultimele săptămâni, a trebuit să renunț complet la desen. — Dragul meu, murmură Henry compătimitor. — Gerald o să-și termine curând studiile la Harrow și am decis să-l facem avocat. Asta o să coste bani. Știu că el n-o să-și plătească studiile câștigând burse și sponsorizări, de asta poți fi sigur. Iar nunta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
din rândurile rasei omenești. Am scăpa, cu ocazia asta, și de ifosele fandosite și de poftele furișe care Însoțesc până și pomenirea corpului uman În societatea bine crescută, denaturând relațiile dintre bărbați și femei. — O teorie interesantă, chiar dacă puțin utopică, murmură Henry, amuzat În sinea lui de faptul că firavul, mărunțelul Du Maurier apăra cu atâta devotament această cauză. — De-aia nudul În artă e atât de important. El Întreține un beau idéal al trupului uman, pentru ca noi să Îl contemplăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
spun definitiv, nu pentru câteva luni În fiecare an. Acum ne-o putem permite, la urma urmelor. Era tipic pentru Du Maurier faptul că putea accepta cu mai mare ușurință o cheltuială mare decât una mică. — Știu și eu, Kiki, murmură Emma. O să-ți lipsească mult câmpia. — În oraș sunt parcuri pentru plimbare. Parcuri fără suișuri și coborâșuri. Dealurile din Hampstead Încep să mă obosească. Mereu mă Întorc acasă gâfâind. Da, știu, dar... — Acum, că lui Gerald Îi merge atât de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
ai autorului printre spectatori. — Nu-i așa că a fost grozav!? Îi spuse Florence Bell la ureche, bătând energic din palme. — Grozav, aprobă Elizabeth. Ce păcat că Henry nu e aici, să vadă. — Și să audă aplauzele! — Bravo, draga mea, Îi murmură Alexander lui Marion Terry, În timp ce aceasta pătrundea În culise. — A ieșit bine, Alec? Întrebă ea. Figura de pe verandă? — A ieșit perfect, Îi răspunse el. Și ei, și restul membrilor distribuției se Împrăștiară la cabine, schimbând zâmbete mulțumite, dar nici un alt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
John Singer Sargent prietenului său, Graham Robertson. Pentru că e scos din ritm, Îi șopti la rândul său Robertson. Nu-l condamn. Tu pricepi despre ce e vorba În scena asta? Nu, dar speram să-mi spui tu la următorul antract, murmură Sargent. Scena Îi punea Împreună pe Guy Domville, teoretic așteptând nerăbdător iminenta cununie a lui Mary, fiica dnei Domville, cu locotenentul George Round, adevăratul iubit al lui Mary, care fusese izgonit cu câteva luni Înainte de mama ei și de lordul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
spre culise, șocat, amețit de zgomot și năucit de lumina reflectoarelor. Se Împiedică de o mobilă din recuzita piesei și rămase locului, neștiind Încotro să o apuce, ce să facă, iar Alexander Îl ajunse din urmă. — Îmi pare rău, Henry, murmură el. — De ce m-ai expus acestui... acestui tratament infam? — Nu m-am așteptat la așa ceva. Ai auzit și tu cum strigau să iasă autorul la rampă. Înseamnă că ți s-a părut că spectacolul a fost reușit? Întrebă el sarcastic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
puteri; și, dacă am dat greș, nu putem decât să Încercăm să ne comportăm mai bine În viitor, pentru a merita noi laude. Făcu o plecăciune, care provocă din nou aplauze. — Ce discurs lingușitor, șopti Du Maurier. — Ce spectacol infernal, murmură Sargent. — Alec a salvat situația, o Încurajă Lily Hanbury pe dna Alexander. — Situația poate, spuse Florence. Dar ce-o să se Întâmple cu spectacolul? La semnul lui Alexander, Walter Slaughter Începu să dirijeze imnul național. Publicul se ridică În picioare și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
prieteni. Dar tu ai ocupat un loc special În inima lui... Henry (ezită la numele mic și roși puțin rostindu-l). S-a considerat Întotdeauna privilegiat pentru că a putut spune că un scriitor atât de distins Îi e prieten. — Prostii, murmură el. — E adevărul. Gerald se numără printre primii cu care vorbi acasă la Ainger. Venise În ziua aceea de la Bristol, unde se juca Trilby. Stătea În seră și fuma o țigară, trăgând fumul În plămâni ca și cum ar fi fost o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
de veseli și de plini de viață erau toți În tinerețe. I-am cunoscut bine, la fel ca și Henry, bineînțeles. Acum Însă, parcă toate familiile au un potențial tragic... Propriul meu fiu, Philip, e În Flandra... Cele două femei murmură a compătimire. — Mulțumesc lui Dumnezeu, nu participă la lupte. E medic Într-o unitate de ambulanțe. Dar munca e periculoasă, În apropierea frontului. — Eu nu pricep pentru ce se duce războiul ăsta Înfiorător, spune dna James. Cred că nimeni nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
cu pătura și cearșaful trase ordonat până sub bărbie de asistentă. Pare să doarmă, dar cine poate ști? — Domnu’ James, rostește Burgess, mi-a venit ordinul de demobilizare. Scriitorul deschide ochii, privește În sus la Burgess și zâmbește stins. — Burgess, murmură el. — Mi-a venit ordinul de demobilizare, repetă acesta, ceva mai tare. Am primit scrisoarea azi-dimineață. M-am gândit că v-ar plăcea să știți (scriitorul Închide iar ochii). Și vreau să vă mulțumesc din toată inima, continuă Burgess. Mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
Se aude o bătaie discretă În ușă. — Trebuie să fie asistenta de zi, spuse Burgess. Vă mulțumesc că m-ați ascultat, domnule. Sper că nu v-am supărat, dar aveam nevoie să-mi iau o piatră de pe inimă. — Mulțumesc, Burgess, murmură scriitorul, fără să deschidă ochii. — Carevasăzică, ce vrei să faci acum, Burgess? Îl Întreabă Joan Anderson câteva zile mai târziu. — Ce să fac? repetă el fără să priceapă. Când bătrânul... dă colțul. — A. Am timp destul să mă gândesc când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
să se retragă. Ceilalți fac cu rândul la căpătâiul lui, dând liber asistentelor În ziua aceea și următoarea. Burgess, În special, petrece ceasuri Îndelungate lângă pat, urmărindu-i respirația, Încordându-și auzul pentru a prinde cuvintele neinteligibile pe care le murmură când și când. Pe 27, asistenta o cheamă pe dna James, căci ritmul repirației pacientului a devenit neregulat, dar criza trece. Pe 28, nu mai poate mânca. La patru după-amiaza, În timp ce afară se lasă Întunericul, Începe să respire scurt și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
rămâneți aici atâta timp cât mai este de lucru, În timp ce rezolvăm problema moștenirii și așa mai departe. Bineînțeles că sunteți liberi să plecați imediat, dacă doriți... — Eu, unul, domnule, nu am deloc o asemenea dorință, spune Burgess repede și cele două femei murmură la unison, aprobându-l. — Mă bucur să aud, spune Harry. Am motive să cred că, plin de generozitate, unchiul Henry mi-a lăsat mie Lamb House și mi-ați lua o povară uriașă de pe suflet dacă aș ști că vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]