7,150 matches
-
editată și în broșură (1923). Amplificată, va fi inclusă, sub titlul Luptele de emancipare ale românilor din Ardeal în lumină europeană, în volumul colectiv Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul (1929), o versiune franceză fiind tipărită în 1933 la Paris. Probabil că nostalgia locurilor natale, dar și radicala transformare la care sunt supuse acestea îl determină pe M., format ca om de știință, să încerce uneltele scriitorului. Alăturat în chip firesc sămănătoriștilor, el a preluat multe din stereotipurile lor. Dar harul povestirii, capacitatea
MOROIANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288253_a_289582]
-
Debutează în „Tribuna” din Cluj (1962). Prima carte de versuri, La poarta pietrelor, îi apare în 1972. Pentru romanul Vina (1980) obține Premiul Uniunii Tineretului Comunist și Premiul Asociației Scriitorilor din București. Poeziile din La poarta pietrelor stau sub semnul nostalgiei pricinuite de trecerea inexorabilă a timpului, care aduce cu sine pierderea inocenței primordiale. Vocea lirică este încă lipsită de consistență și personalitate, uneori imaginile sunt indecise, alteori tributare (strident) unor modele celebre (lui Ion Barbu, de pildă, în Lasă-mi
MORARU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288247_a_289576]
-
are stație feroviară și o serie de microbuze spre orașele din jur, însă frecvența curselor nu este mare, astfel că mulți dintre locuitori trebuie să apeleze și la mașini de ocazie sau alte mijloace de transport. Sătenii își amintesc cu nostalgie de perioada comunistă, când naveta către Luduș era intensă, și autobuzele plecau zilnic pline cu muncitori. Acum oferta de muncă în oraș este mult redusă. Șoseaua principală a satului, care face legătura Ațintiș-Luduș este asfaltată și destul de bine menținută. Se
[Corola-publishinghouse/Science/2221_a_3546]
-
urmare reduse: un magazin alimentar, un bar, o firmă de materiale de construcții, un atelier de tâmplărie pentru persoană fizică, fosta AGROCOOP (include magazin și bar), un punct local de colectare a laptelui, un centru de însămânțare a bovinelor. Există nostalgia vremurilor când în comună existau mulți navetiști și oferte numeroase de muncă în afara satului. Sătenii percep nivelul de trai din acea perioada a navetismului ca fiind mai ridicat față de perioada actuală. Caseta SEQ Caseta \* ARABIC 5. Relatări despre navetismul dinainte de
[Corola-publishinghouse/Science/2221_a_3546]
-
Mare filozofilor din pustie: „Ce vine mai întâi: mintea sau cuvintele (noûs y grámmata)?” (Vita Antonii, 73). Provocarea este reluată în alți termeni și transmisă tuturor celor furați, ca și subsemnatul, de visul tiranic al stimei de sine sau de nostalgia burgheză după stabilitate. Dobândim aceste „idealuri” prin exaltarea cunoașterii factuale a realității (folosindu-ne de un nomenclator de concepte exacte și de câteva reguli de inferență logică). Idealul pozitivist al cunoașterii - înțeleasă ca act de posesie - este trădat de obsesia
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ar trebui să ni se mai pară un paradox. Este concluzia spre care ne conduce și volumul Omul recent, comentat dintr-un unghi critic și, deopotrivă, simpatetic în eseul despre „căutarea firului pierdut”. După câteva însemnări despre transparența liturgică și nostalgia paradisiacă a jocului (e.g., fotbalul), urmează o apologie a neînțelegerii ca spațiu epistemic intermediar. Neînțelegerea este locul simbolic al minții în care o mai profundă cunoaștere de sine poate anticipa recunoașterea tainei lui Dumnezeu. Acest exercițiu de recunoaștere și recunoștință
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
bine că templul (devenit bibliotecă sau academie) are un renume fals atunci când nu comunică un mesaj străzii. Este bine să reținem acest detaliu: chiar seduse de tentațiile politicului (neștiind dreapta ce poate face stânga!), primele generații de cărturari români aveau nostalgia ctitoriilor. Astfel s-a ajuns ca singurul volum antum semnat de Nae Ionescu să fie o colecție de articole din Cuvântul. Nici „conferințelor radiofonice” ținute de numeroși universitari sau membri ai Academiei Române nu le lipsea audiența. Astăzi le putem verifica
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
inimă neîmpărțită. Nici în laudă, nici în mustrare, conștiința creștinilor nu trebuie să se teamă de adevăr. Numai adevărul ne va face liberi (Ioan 8, 35). Excurs: drumul către libertatetc "Excurs \: drumul către libertate" Eleutheria - un nume de stradă, promisiune, nostalgie și destin. Am știut că acest orizont metafizic și social, individual și comunitar, era refuzat românilor din momentul în care am dorit, ca puști pasionat de figura lui Henri Coandă, să devin pilot kamikaze al aeronavei prezidențiale. Mă întrebam mereu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
vinovăție a devenit o competiție infantilă cu tema: „Cine aruncă primul piatra?”1. Nu interesul genuin pentru puritatea Bisericii, ci vendeta personală și diatriba ideologică (de pe poziții aprioric anticreștine sau antiortodoxe) s-au făcut resimțite în ultimul timp. Etosul revoluționar - nostalgia după „lumea civilizată” exprimată prin raderea metaforică a bărbilor ultimilor preoți (sau, în imaginația viscerală a lui Diderot, que le dernier des rois fût étranglé avec les boyaux du dernier prêtre) - și-a etalat toată elocvența. Dosariada a oferit un
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Naturwissenschaften și Geisteswissenschaften slujește tocmai acelei dezbinări lăuntrice atât de proprii omului modern. Au existat, desigur, atitudini irenice și simpatii explicite față de tradiția preclasică. De la Chateaubriand (1768-1848) și Novalis (1772-1801) până la Søren Kierkegaard (1813-1855) sau John Ruskin (1819-1900), o anumită nostalgie pentru ordinea creștină devine manifestă. Care este însă principala insuficiență a acestui demers? Tradiția poate fi recuperată doar tematic, ca ordine naturală pe care prezentul se obligă să o conserve. Tradiția devine un parc natural al conștiinței sau o rezervație
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
după experiența proprie și, la fel de puțin sistematic, după mărturia amicilor care vorbesc despre natura profundă a cunoașterii într-un orizont postsecular. Mai întâi, observ că memoria copilăriei reține impresii mișcătoare, imagini foarte vii, freamătul percepțiilor originare - toate învăluite în aroma nostalgiei. Pe fundal, zâmbetul părinților aduce mereu surplusul de lumină al unei cunoașteri care n-a suferit încă disciplina scrisului și rutina cititului. La vârsta primilor pași suntem străini de ceea ce înseamnă „atitudine critică” sau „percepție culturală”, așa încât orice act de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
zidește”? Multiplultc "Multiplul" Îmi amintesc cum, în grupul de prieteni din primii doi-trei ani de facultate, mărturisisem cândva că nu istoria ideilor contează, ci mântuirea sufletului. Orice am fi înțeles atunci prin suflet sau mântuire, ni se părea că această nostalgie originară merita cel puțin sacrificiul unei vieți. Mântuirea deci, dar nu la urma urmei, ci înainte de toate. Adăugam la aceasta somația lui Cioran către contemporanii săi: a fi doar inteligent, când ești deja inteligent, e un păcat de moarte. Ca
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cacofonic și infantil. Să fie oare trăncăneala, și nu mirarea originară a filozofiei antidotul pentru nevroza unei umanități postistorice? Eseistica postmodernă pare un aspirator fără filtru al celei mai vulgare cotidianități. Când posteritatea devine o banală posterioritate, dispare și harul nostalgiei. Dar nici nostalgia nu mai este ce era odinioară... În plină boemă futuristă, trădarea lui Socrate continuă. Memoria adolescenței sub comunismtc "Memoria adolescenței sub comunism" Sous l’histoire, la mémoire et l’oubli. Sous la mémoire et l’oubli, la
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Să fie oare trăncăneala, și nu mirarea originară a filozofiei antidotul pentru nevroza unei umanități postistorice? Eseistica postmodernă pare un aspirator fără filtru al celei mai vulgare cotidianități. Când posteritatea devine o banală posterioritate, dispare și harul nostalgiei. Dar nici nostalgia nu mai este ce era odinioară... În plină boemă futuristă, trădarea lui Socrate continuă. Memoria adolescenței sub comunismtc "Memoria adolescenței sub comunism" Sous l’histoire, la mémoire et l’oubli. Sous la mémoire et l’oubli, la vie. Mais ecrire
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
forfecate de spițele istoriei, Angelo adoptă umorul anticalofil. Astfel, copioasa narațiune capătă un ritm alert, cu impact direct asupra cititorului. Genul literar ales e totuși unul din lucrurile care contează cel mai puțin, mai ales atunci când autorul „încearcă o stranie nostalgie pentru lucrurile pe care nu le-a trăit” (p. 170). Dar nu regretele inundă superbele sale pagini de însemnări, ci lungi liste de scriitori, cum sunt Jules Vernes, Alexandre Dumas, Karl May, Fenimore Cooper, Jack London. Cărțile acestora stăteau în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
creștinesc al „vechii Europe”, cu accentele sale superbe de ruralitate idilică și religie cosmică. Creștinismul mileniului trei va fi urban sau nu va fi deloc, atracția către orașe fiind globală. Critica „neopășunismului” nu are ca rădăcină o alegere de gust. Nostalgia agrariană este legitimă atâta vreme cât nu cauționează lenea intelectuală și anacronismul judecății. Istoria Europei vorbește cu argumente copleșitoare despre momentele de beznă spirituală, degradare biologică ori năpastă materială cunoscute de lumea țărănească - Rusia facând aici o figură aparte. Gravitația către polul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și-a consumat ultimul act. Prin urmare, omul recent n-a făcut nici măcar efortul de a se naște. El se târăște buimac printre vestigiile culturii tradiționale. Arhetipul antropologic al creștinismului medieval fusese sfântul: bipedul vertical, cu aripi de heruvim și nostalgii orbitoare, dar realizate. Arhetipul antropologic al postmodernității este larva fără memorie: un ins inițiat în mistica neputinței, în arta plictisului și retorica ignoranței. Semn al sfârșitului, el este apoteoza sfârșelii. Omul recent a încetat să mai creadă în lucrurile care
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
gol? Constatăm îndată că descrierea omului recent nu oferă neapărat soluția ieșirii din izolarea individualistă. Cum anume, pe de altă parte, „Viu este Dumnezeu” nu presupune regresia într-o formă autistă de raportare la lume, într-un sens apropiat de nostalgiile teocratice ale islamului contemporan. Propunerea comunitarienilor este o soluție, în genul celei schițate de Alisdair MacIntyre? Trebuie, dimpotrivă, forjat un concept de raționalitate universală, așa cum propune mai degrabă papa Benedict al XVI-lea în alocuțiunea recentă de la Regensburg (2007)? Cum
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
îndemn o veritabilă noutate, câtă vreme constituirea efectivă a Bisericii apostolice se leagă organic de evenimentul întemeietor al Cincizecimii? Pentru credincioșii din ecclesia nu există un timp istoric de grație și altul de damnație. În liturghie nu rămâne loc pentru nostalgii, nici pentru reverii utopice. Este suficientă urgența pragmatică a unei compasiuni față de întreaga făptură. Iar pentru aceasta, ne amintește povestea Micului Prinț, on a besoin des rites. Despre cele trecute și viitoare, tradiția ne dă dreptul să spunem, cu smerenie
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și culturale care compun o civilizație, preferând oricăror aproximații ideologice decupajul infinitezimal în arii precis determinate. Astfel s-au scris nenumărate monografii despre culturi regionale, cuprinzând un bogat index al vieții private a omului european, pulsând între angoase infernale și nostalgii paradisiace. Abundența studiilor specializate, relevante pentru specialiștii „de meserie”, însă irelevante pentru profani, indică lipsa de conținut formativ a cunoașterii istorice moderne. În plină vârstă atomică a umanității, uitarea totalității se obține din submersia în oceanul amănuntelor. Detaliile se dovedesc
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cauzală sau ontică a donatorului, donatarului și a datului. Darul, ca o victorie obținută de o echipă într-un meci de fotbal total, pare să nu rezulte din nimic altceva decât din ivirea de sine. Darul este o revelație. Paradisul nostalgiei ludicetc "Paradisul nostalgiei ludice" În ce constă, deci, darul fotbalului atunci când spectacolul se produce în torentul unei dăruiri totale? Vom răspunde: în apofaza jocului care transcende limita discursivității. Jocul, redus la pura sa imanență, indiferent de rezultat, este extazul libertății
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a donatorului, donatarului și a datului. Darul, ca o victorie obținută de o echipă într-un meci de fotbal total, pare să nu rezulte din nimic altceva decât din ivirea de sine. Darul este o revelație. Paradisul nostalgiei ludicetc "Paradisul nostalgiei ludice" În ce constă, deci, darul fotbalului atunci când spectacolul se produce în torentul unei dăruiri totale? Vom răspunde: în apofaza jocului care transcende limita discursivității. Jocul, redus la pura sa imanență, indiferent de rezultat, este extazul libertății la care omul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
discursivității. Jocul, redus la pura sa imanență, indiferent de rezultat, este extazul libertății la care omul aspiră din cea mai fragedă copilărie. Să nu fie oare jocul limbajul adamic, lipsit însă de amenințările hazardului? Bucuria nemotivată a jocului nu întrupează nostalgia noastră profundă pentru teodrama paradisiacă? Despre virtuțile apofatice ale neînțelegeriitc "Despre virtuțile apofatice ale neînțelegerii" Există domenii în care setea de inteligibilitate nu poate fi pe deplin satisfăcută și în care, în același timp, refuzul de a ne supune oricăror
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cuvinte, „neînțelegerea” trebuie dezlegată prin operațiile sintetice ale hermeneuticii. De „înțelegerea greșită” se ocupă științele exacte. Este un pas înainte, căci Dilthey sesizează haloul indeterminării în care întreaga facticitate a vieții umane vibrează. Totuși, celălalt pas rămâne pe loc, împreună cu nostalgia progresist-istoristă, conform căreia orice relectură a realității trebuie să fie neapărat „mai bună” decât cea precedentă. Pentru Martin Heidegger, hermeneutica nu va putea ieși de sub stigmatul inautenticității care configurează, cel mai adesea și cel mai ușor, raporturile dintre oameni. Distanțarea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mori amintind de același apostol Pavel (s. 35: Der Tod ists beste Ding/„Moartea e cel mai bun lucru” consună perfect cu exclamația din epistola către filipeni șFilipeni 1, 21ț: „Pentru mine Hristos e viață, iar moartea un câștig”) exprimă nostalgia contemplativului pentru isihie (die Ruh, s. 38, substantiv tradus de I. Pârvulescu prin pace). În spectrul regăsirii de sine (s. 58), tema nativității mistice apare într-un dublu sens: atât al nașterii sufletului „din apă și din Duh” (Ioan 3
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]