KorAP: Find »[drukola/base=odaie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...161 162 163 ...219 >

5,469 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941

o ființă care și în vis îl poartă numai pe el în inimă... Dar asta nu se poate! Marta! Unde-i Marta? Mâine neapărat va merge la ea... A doua zi se deșteptă în sărutările soarelui vesel de aprilie, în odaie parcă intrase iarăși primăvara, cu valurile albe de lumină, cu îndemnuri de bucurie. Pe masă, pe o tavă așternută cu șervet înflorit, aștepta ceașca lui de odinioară, plină de cafea cu lapte, și o halcă zdravănă de cozonac. În sufletul

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
mare. Îi era dragă toată lumea. " Dacă aș fi izbutit, acum cine știe unde aș fi", se gândea cu o înfiorare ca un junghi. Dar gândul se stinse ca și cum n-ar fi putut rezista bucuriei de viață ce îi clocotea în inimă. Din odaia aceasta o ușă dublă dădea în cerdacul din față, înconjurat de grădinița cu flori. Acolo, într-un jilț învelit cu o scoarță veche, Bologa se tolăni tihnit, ca un burghez fără griji, după o masă bogată. Avea de gând să

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
ce rost are amintirea aceasta acuma?" se întrebă Apostol, luîndu-și seama și negăsindu-i rostul, nici legătura cu ceea ce-l preocupa pe el în momentele acestea. Mai stătu vreo jumătate de oră în cerdac, fără să găsească soluția. Intră în odaia sa, abătut, nehotărât, cu gândurile împrăștiate. Se puse să caute ceva, apoi se repezi la birou, scoase tremurând hârtie de scrisori și așternu, foarte grăbit, câteva rânduri către avocatul Domșa, anunțîndu-l că consideră logodna cu Marta ca o nesocotință copilărească

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
a cărui moarte contribuise și dânsul cu un "da" foarte convins, și totuși n-a fost în stare să-i potolească zbuciumările, până ce a dobândit o credință nouă... "Sufletul are nevoie de o merinde veșnică, își zise Apostol, plimbîndu-se în odaia de culcare, îmbrăcat, neîndrăznind să se așeze în pat de frica gândurilor. Dar merindea aceasta în zadar o cauți pe afară, în lumea simțurilor. Numai inima poate s-o găsească, fie în vreo tainiță a ei, fie în vreo lume

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
că ea de la el ar dori răspunsurile, și inima îl durea de bucurie. Până acasă, din toate grădinile le râdeau pomii înfloriți, iar pe marginile ulițelor li se scuturau în cale numai petale ușoare, ca la nunțile din povești. În odaia lui, Apostol găsi atâta miros de floare, că se tulbură, suspină și se uită recunoscător la Ilona care, deodată, încurcată, îi zise, ca și cum ar fi răspuns la o întrebare: ― De când ai plecat d-ta, m-am culcat eu aici, c-

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
și întrebîndu-i cum merge slujba și ce s-a întîmplat mai de seamă în lipsa lui. Sergentul dădu să-i explice ceva, dar Apostol, aruncîndu-și ochii prin niște hârtii indiferente, nu-l ascultă deloc, fiindcă toate gândurile îi fugeau înapoi, în odaia unde rămăsese Ilona și de unde Petre nu se mai urnea, ca și cum anume n-ar fi vrut să-i lase singuri. Apoi, înainte ca sergentul să sfârșească lămuririle, se întoarse dincolo și, fără să se uite la Ilona, zise nerăbdător către

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
lor fierbinți se crâmpoțiră, cu o patimă furioasă, câteva clipe. Apoi Ilona își veni în fire, se smulse ca o șopârlă, își potrivi năframa pe cap dintr-o singură mișcare și pieri pe ușă afară... În același moment vraja din odaie se stinse ca un vis. Apostol se uită împrejur cu frică și i se păru că s-a trezit într-o casă străină. Pânza de soare rămăsese pe loc, dar avea o melancolie de amurg în sclipirile-i tremurate. Pe

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
ca un vis. Apostol se uită împrejur cu frică și i se păru că s-a trezit într-o casă străină. Pânza de soare rămăsese pe loc, dar avea o melancolie de amurg în sclipirile-i tremurate. Pe urmă toată odaia se umpluse parcă numai cu gândurile lui, ca un stol de păsărele scăpate dintr-o colivie. " Ce înseamnă romantismele astea caraghioase de licean amorezat? își zise cu o revoltă pe care o simțea el însuși falsă și care totuși credea

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
a vorbit bădăranul, chiar dacă a vorbit cu ea? răspunse Bologa întrebării care-i tot sfârâia în minte. Am să ajung de râsul lumii cu asemenea..." ― adăugă apoi nervos, așezîndu-se iarăși pe laviță, unde stătuse adineaori când fusese și Ilona în odaie. Căuta să se gândească la altceva, dar simți că nu e în stare, iar din fundul inimii auzi un glas limpede: "Ilona mi-e dragă..." Apoi nu se mai împotrivi glasului și sufletul i se însenină și i se umplu

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
s-a ivit o îngrijorare ciudată și o dorință dârză. Dădu să sară de pe scaun, să alerge la Ilona, s-o ia în brațe și să n-o mai lase să plece de lângă dânsul. De aseară, de când a fugit din odaie, n-a mai văzut-o deloc... Unde a umblat și de ce n-a venit? Rămase totuși la birou, coborîndu-și privirile iarăși pe harta cu pozițiile trupelor. Pe buze îl frigea sărutarea de aseară și în suflet i se zvârcoleau umbrele

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
de la Bologa cum stă pacea, că pe aici iar se aud vești de bătălii. ― Noi vom afla cei din urmă pacea, zise Apostol, fiindcă pacea o fac cei ce n-au cunoscut războiul! În aceeași seară, trecând din cancelarie în odaia sa, găsi acolo pe Ilona care, fără sfială, aproape sfidător îi zise: ― Te-am așteptat să-ți spun că nu-s supărată, dar mi-e rușine... Apostol o luă în brațe și ea își ascunse obrajii pe pieptul lui. ― Ilona

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
stat pe cuie. În mintea lui se stinseră toate gândurile care nu priveau pe Ilona, precum inima și toată ființa lui numai pe ea o râvneau în fiece clipă cu o patimă disperată. Din cinci în cinci minute trecea în odaia de dincolo, mereu cu speranța de a o vedea măcar pe Ilona. De câteva ori încercă să se gândească la Cervenko, la Dumnezeu, la iubirea omului... Nu era în stare și de altfel era convins că, prin asemenea încercări, ar

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
se bucura aflând de la el câte ceva din copilăria "fetiței". De altminteri nici Ilona nu se mai ascundea și-și făcea mereu de lucru pe acasă, să fie mereu în ochii și în calea lui. Totuși, se ferea să intre în odaia "domnului ofițer", să n-o prindă tatăl său, dar mai cu seamă fiindcă îi era frică să n-o găsească Apostol iar acolo și să nu se întîmple cumva să nu mai poată scăpa din îmbrățișările lui. Numai de două

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
Nu văzu deloc pe Ilona. De-abia seara o întîlni, în tindă. Era gătită. În cap o năframă de mătasă verde ca iarba, iar pieptul strâns într-un lăibăraș de catifea roșie, ca în corset. În cancelarie nimeni; în cealaltă odaie însă Petre horobăia, mormăind rugăciuni. Apostol, care tocmai ieșea din cancelarie, o surprinse pe când ea căuta să se strecoare nesimțită. Îi veni să țipe de bucurie și totuși încremeni în fața ei, privind-o doar cu niște ochi lacomi și plini

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
să țipe de bucurie și totuși încremeni în fața ei, privind-o doar cu niște ochi lacomi și plini de spaimă. Și ea se opri, îngrozită, și se clătină puțin pe picioare... Astfel trecură câteva clipe, amestecate cu rugăciunile ordonanței din odaia ofițerului. Apoi Bologa șopti cu o lucire nouă: ― De ce te ascunzi de mine, Ilona? Fata, ca și cum n-ar fi înțeles întrebarea, păli și răspunse îndată la altă întrebare ce tremura în ochii lui: ― Lasă-mă... Trebuie să mă duc la

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
a bătut joc de dânsul. Pe buze îl ardea sărutarea ei și în inimă o fericire atât de vie, că începu să strige, în neștire, ca și cum ar fi încercat să înăbușe un glas tulburător: ― Petre!... Petre!... Ordonanța apăru în pragul odăii, crezând că s-a întîmplat ceva. Apostol își veni în fire, se uită foarte vesel la Petre o clipă și-i zise, numai ca să nu tacă: ― Ce faci, Petre?... Gata cina? Patul? Mi-e foame, Petre, și sunt așa de

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
urmă să mă pot duce la biserică... ― Bine, bine, Petre... Du-te... unde vrei! strigă Apostol de-abia stăpînindu-se să nu-l îmbrățișeze, într-atîta bucuria din sufletul lui simțea nevoia să se împartă și să se desfete. Nu intră în odaie, ci se repezi afară, ca și când ar fi vrut să-și vestească fericirea deodată cerului și pământului. Răcoarea serii îl dezmetici. Se întoarse înapoi. În fața casei îi apăru ca o străfulgerare prin creieri să meargă și el la biserică, într-o

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
va fi mulțime mare acolo și nu va putea vedea pe Ilona și poate nici la sfârșitul slujbei nu o va întîlni, iar până să vie dânsul acasă... Pe uliță treceau din când în când oameni singuratici spre biserică. În odaia lui era aprinsă lampa și, prin ferestrele mici, cu Perdeluțele albe netrase, văzu patul așternut. " Dar dacă n-are să vie?" îi răsări prin minte pe neașteptate și în aceeași secundă îi zburară din suflet toate bucuriile. Un fior de frig

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-l enerveze. Trânti volumul pe laviță și se plimbă de ici-colo, din ce în ce mai repede, ca și cum ar fi vrut să grăbească mersul vremii și apropierea clipei hotărâtoare. În sfârșit nu mai putu răbda lumina și stinse lampa. Mai umblă câteva minute prin odaie, dar neliniștea nu-l părăsi. Îmbrăcat cum era, se lungi în pat. Întunericul și tăcerea îl mângâiau. Își auzea bătăile inimii, ca niște gâlgâiri înăbușite. Ca să înșele vremea, se apucă să numere; nu ajunse nici până la zece și pierdu șirul

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
Vidor, uitîndu-se nedumerit spre cei doi gradați, ca și când ar fi vrut să citească vreo explicație pe fețele lor. Bine... Atunci mă duc să dau fetei legătura și vin... Apostol ramase lângă birou, în picioare, până ce văzu pe Vidor intrând în odaia de dincolo, pe urmă trecu și el, fără șovăire, dregîndu-și puțin glasul, în mers. Pe fața groparului citi un fel de spaimă amestecată cu șiretenie. ― Bade, vorbi Bologa hotărât, mi-e dragă Ilona și vreau s-o iau de nevastă

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
cu glas puțin îngrijorat: ― Ce-i, Apostole?... Ce s-a întîmplat?... Că doar nici trei ceasuri n-au trecut... ― Tu m-ai învățat, părinte, și ne-am grăbit să-ți cerem binecuvîntarea! zise Apostol zâmbind. Boteanu, nedumerit, îi pofti în odaia unde odinioară a primit pe Apostol și ceru nerăbdător explicații. Când află hotărârea lui Apostol, se uită pe rând la toți trei, neputîndu-și ascunde mirarea. Apoi se scuză pentru o secundă, ieși afară, desigur să spuie și preotesei ce minune

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
la față, numai bărbuța de milițian părea mai blondă, mai rară și mai neîngrijită. După câteva minute, Bologa îl pofti dincolo, să vorbească mai în tihnă. Acolo găsiră pe Ilona, care nu mai lăsa pe Petre nici să intre în odaie, geloasă și dornică să-și servească ea singură logodnicul și să-l îngrijească. Klapka, văzînd-o, nici una, nici două, o luă ștrengărește de gușă, alegîndu-se cu o palmă zdravănă peste mână. ― Aa? Aprigă fetiță! murmură căpitanul uimit. Ce-i drept, lovește

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
pentru că trebuia să se despartă de Ilona. Intră în cancelarie, spuse că pleacă la cartier, apoi se duse dincolo unde Ilona îl aștepta tremurând, plânsă, cu o bănuială rea în inimă. ― De ce te cheamă? șopti ea atât de încet, parcă odaia ar fi fost plină de vrăjmași la pândă. ― Ei, cine știe ce fleacuri, mormăi Apostol cu glas indiferent, gătindu-se de drum. Apoi, după ce își puse casca, merse lângă ea, tulburat și el acuma, simțind în suflet o prevestire grea. Vru să

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
Bologa sări jos, așteptă două clipe pe plutonierul care spunea ceva șoferului, și intrară împreună, în vreme ce mașina trecea mai departe. Două case mari, bătrânești, mărgineau ograda. Cea din dreapta, cu grădiniță de flori în față, văruită de curând, avea vreo cinci odăi. În trei locuia generalul Karg, iar în celelalte două din fund, proprietarul, însuși primarul comunei. Casa din stânga era a unui învățător care a murit, anul trecut, în Italia. Ținuse pe sora primarului. Văduva cu cei cinci copii a fost nevoită

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
o țigară de foi între dinți, slobozind rotocoale albastre. Avea fața cam buhăită, ca după un somn lung, cu visuri plăcute. Aghiotantul se strecură la masa de scris și începu să claseze niște hârtii. Generalul mai măsură de două ori odaia, parcă și-ar fi pregătit un discurs, apoi, cu două degete, scoase țigara din gură și se opri înaintea lui Apostol. Îl privi câteva clipe, încruntă din sprâncene și vorbi declamator, dar fără asprime, întocmai ca odinioară, în tren: ― Te-

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]