KorAP: Find »[drukola/base=plâns & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...161 162 163 ...222 >

5,550 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601

fi descoperiți, ca taina lor să devină un scandal și să nu mai fie nevoiți să se ascundă prin unghere și poduri pentru a se iubi pe bîjbîite. Uneori, cînd Jacinta mergea s-o Îmbrace pe Penélope, fata hohotea de plîns și Îi mărturisea dorința ei de a fugi cu Julián, de a lua primul tren și de a se duce unde nimeni nu-i va mai recunoaște. Jacinta, care Își amintea ce hal de lume se Întindea dincolo de gardurile vilei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
acoperindu-se cu văluri de ceață albă. VÎntul Înghețat Își deschidea drum prin hainele mele, măturînd rana care Îmi sîngera pe față. Nu știu dacă am plîns de durere, de furie sau de frică. Zăpada, indiferentă, a luat cu ea plînsul meu laș, iar eu m-am Îndepărtat Încetișor În zorii prăfoși, o umbră printre altele, deschizînd brazde În mătreața Domnului. 2 Pe cînd mă apropiam de intersecția cu strada Balmes am băgat de seamă că o mașină mă urmărea, Înaintînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
a risipit și am deschis ochii Într-o Încăpere Întunecată, străjuită de două lumînări istovite care pîlpîiau pe noptieră. Fermín, răpus În fotoliul din colț, sforăia cu furia unui om de trei ori mai mare. La picioarele lui, răsfirat În plînsul filelor, zăcea manuscrisul Nuriei Monfort. Durerea de cap se redusese la o palpitație lentă și călduță. M-am prelins pe furiș pînă la ușa Încăperii și am ieșit Într-o cămăruță cu balcon și cu o ușă ce părea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
fereastra mea cu o piață pustie În care se Înălțau cîteva scrînciobe și cam atît. Tata, adîncit Într-un scaun lîngă patul meu, și-a ridicat ochii și m-a privit În tăcere. I-am zîmbit și a izbucnit În plîns. Fermín, care dormea ca un prunc pe coridor, și Bea, care Îi ținea capul În poală, i-au auzit hohotele și au intrat În cameră. Îmi aduc aminte că Fermín era slab și alb ca un os de pește. Mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

acestea trebuie suportate, dar, ceea ce e mai important, trebuie să reziști gândului: „Iată-i, sunt zece mii și nu-i ucide nimeni, iar eu sunt ucis!“ Ei bine, astea-s preliminariile. Eșafodul are o scară; aici, în fața scării, a izbucnit în plâns, și doar era un bărbat puternic, curajos, mare tâlhar, după cum ziceau oamenii. Lângă el fusese preotul tot timpul, mersese cu el în căruță tot drumul și-i vorbise mereu, dar nu-i de crezut că auzea ce-i spune: chiar dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
își spun: „Bună ziua“. Îmi imaginez ce uimită era Marie. Odată, două fetițe au făcut rost de mâncare, i-au dus-o, i-au dat-o, după care au venit și mi-au spus mie. Ziceau că Marie a izbucnit în plâns și că acum ele o iubesc foarte mult. Curând toți au început s-o iubească, așa că au început să mă iubească și pe mine. Au ajuns să vină des la mine și mă tot rugau să le povestesc câte ceva; cred

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ciudată, dar tocmai prin asta a fost grozavă. — O idee ridicolă, spuse Toțki, însă, de altfel, poate fi înțeleasă: o lăudăroșenie de tip special. Poate că tocmai de asta era nevoie, Afanasi Ivanovici. — Cu un asemenea petit jeu, te-apucă plânsul mai degrabă decât râsul, observă doamna cea volubilă. — O chestie absolut imposibilă și absurdă, susținu și Ptițân. — Și ați reușit? întrebă Nastasia Filippovna. — Aici e buba: n-am reușit, a ieșit o porcărie; într-adevăr, fiecare a povestit câte ceva, mulți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Mai bine râzi, ca mine! continuă Nastasia Filippovna, căreia îi străluceau și ei două lacrimi mari pe obraji. Încrede-te în timp, totul o să treacă! Mai bine să te răzgândești acum decât pe urmă... De ce v-a apucat pe toți plânsul? Uite, și Katia plânge! Ce-i cu tine, Katia, draga mea? Ție și Pașei vă las destul, am și dat dispozițiile trebuincioase; acum rămâneți cu bine! Ești fată cinstită și te-am pus să mă slujești pe mine, care-s

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mâinile și o respecta ca pe maică-sa? De ce, de trei zile, ne dă bătăi de cap? Ce să caute aici Gavrila Ivolghin? De ce ieri și astăzi s-a apucat să-l laude pe Gavrila Ivolghin și a izbucnit în plâns? De ce blestematul de «cavaler sărman» e pomenit în scrisoarea anonimă, în timp ce scrisoarea prințului nici măcar surorilor nu le-a arătat-o? Și de ce... la ce bun, la ce bun, ca o pisică smintită, am dat fuga la el și l-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
spună? Aiurează sau nu? li se adresă tuturor Lizaveta Prokofievna, tremurând de furie. — Toți mi-au spus, toți, până la unul, în toate aceste trei zile! Niciodată, niciodată n-o să mă mărit cu el! Strigând toate acestea, Aglaia izbucni într-un plâns cu lacrimi amare, își acoperi fața cu batista și se prăbuși pe scaun. — Păi nici nu te-a ce... — Nu te-am cerut de soție, Aglaia Ivanovna, rosti prințul fără voie. — Ce-e? strigă deodată Lizaveta Prokofievna, mirată, înfuriată și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
poate că și altui copil îi va fi milă de mine, fiului meu, le roi de Rome*; ceilalți mă urăsc cu toții, iar frații mei vor fi primii care mă vor vinde în caz de eșec!“ Am izbucnit în hohote de plâns și m-am aruncat la pieptul lui; asta n-a mai putut nici el s-o suporte; ne-am îmbrățișat și lacrimile ni s-au amestecat. „Scrieți-i, scrieți-i împărătesei Josefina!“ i-am spus eu plângând. Napoleon a tresărit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
sări spre el, îl îmbrățișă tare și îl sărută de câteva ori. Apoi se repezi din nou la maică-sa și își ascunse cu totul fața la pieptul ei, ca să n-o mai vadă nimeni, după care iarăși izbucni în plâns. Lizaveta Prokofievna o acoperi cu un colț al șalului ei. — Ei, ce faci cu noi? Ești o fetiță crudă, după toate astea! Asta ești! spuse ea, dar deja bucuroasă, de parcă ar fi început să respire mai ușor. — Crudă! Da, sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
vreo carte. Știi ceva? îi spuse odată Aglaia, întrerupându-l din lectura ziarului. Am remarcat că ești teribil de puțin instruit, nu știi nimic temeinic, dacă ești întrebat: cine anume, în ce an, pe baza cărui tratat? Ești vrednic de plâns. — Ți-am spus că n-am cine știe ce erudiție, îi răspunse prințul. — Atunci ce poate găsi omul la dumneata? Cum pot să te respect în cazul ăsta? Citește mai departe. De altfel, nu-i nevoie, nu mai citi. Și iarăși, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
la dumneata? Cred că o să fiu în stare. — Păcat; mi-ai oferi un prilej să râd. Măcar sparge vaza chinezească din salon! E scumpă: sparge-o, te rog! E primită cadou, mama o să-și piardă mințile și o să izbucnească în plâns de față cu toată lumea, atât de mult ține la ea. Fă un gest obișnuit de-al dumitale, lovește-o și sparge-o. Așază-te înadins cât mai aproape de ea. — Dimpotrivă, o să încerc să stau cât mai departe. Mulțumesc că m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Epancini ca să se intereseze de sănătatea lui. La unsprezece și jumătate mai veni unul, ceea ce îi făcu plăcere. Vera Lebedeva sosise printre primii ca să-l viziteze și să-i fie de ajutor. În primul moment, când îl văzuse, izbucnise în plâns, dar apoi, după ce prințul o liniștise, începuse să râdă. Prințul era oarecum impresionat de profunda compasiune pe care i-o arăta această fată; îi prinse mâna și i-o sărută. Vera se îmbujoră. — Ah, ce faceți, ce faceți? exclamă ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905

religioase. Ce e drept, ea n-a construit biserici; dar a ridicat morminte, morminte peste tot. Iubirea? Dar priviți cum fiece rază de soare se-ngroapă într-o lacrimă, de parcă astrul strălucitor s-ar fi născut dintr-un acces de plâns al Divinității! Nefericirea este starea poetică prin excelență. În măsura în care animalele sânt capabile de nefericire în dragoste, participă la umanitate. De ce n-am admite că privirea umedă a câinelui sau duioșia resemnată a măgarului nu exprimă uneori regrete fără cuvinte? Există

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
ea și altundeva decât în pat. Dar la drept vorbind, nu-i și aceasta o înșelăciune? Sîntem oare mai departe unul de altul decât în cvasiidentitatea orizontală? De unde altcum pornirea obscură și nestăpânită, a ceasurilor tulburi, de a-ți vărsa plânsuri tainice pe sânii femeilor pierdute, în hoteluri vechi? Nu atât din instinct, cât din groaza de plictiseală atârnăm de femeie. Și se prea poate ca ea să nu fie decât o născocire a acelei groaze. Din frica de singurătate a

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
pleacă din priviri și mor în umbra melodioasă a inimii? Totul prinde glas timid și lucrurile parcă-și înalță acordurile spre cer. Ca un bolnav astral, senzații tulburător de fine să te apropie de taina muzicală a ființei. Auzi totul, plânsul eteric al unei lumi ascunse? Parcă florile și-au rupt rădăcinile în inimă... și ai rămas singur cu suspinele lor... Asculți amurgul unui crin? Sau melodia sfâșietoare a unui parfum necunoscut? De-am mirosi un trandafir până la sunet, ce marș

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
o boală. De unde ar pleca altcum mândria sângelui trist? Sânt priviri feminine care au ceva din perfecțiunea tristă a unui sonet. Fără nefericire, iubirea n-ar fi mai mult de o administrație a naturii. În fiece parfum se tânguie un plâns imaterial al florilor, de dată ce ne inspiră o destrămare funebră. Învăluiți în el, neliniștea morții ne cuprinde ca o sevă pornind de departe și ridicîndu-se domol și trist în vlaga trupului. Și cum suspină un trandafir în mâhnirea noastră

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
de a te trânti la pământ, mușcîndu-l înfuriat și vărsîndu-ți turbarea sau religiozitatea negativă a cărnii. Să fie creierul alee pentru îngeri ce poartă potcoave, de nu pot să-nțeleg ecoul lui vulgar și divin? Sau se vor fi aprins plînsurile? Ori vânturi ce-ntețesc incendiul lacrimal al lumii? Când zăresc cerul, îmi vine să mă dizolv în el, iar când privesc pământul, să mă îngrop în măruntaiele lui. Atunci să mă mai mir de ce unul și altul se descompun în

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
să mângâi un călău. Poezia și crima să aibă același izvor? În tristețe, totul are două fețe. Nu poți fi nici în iad și nici în rai, nici în viață și nici în moarte, nici fericit și nici nefericit. Un plâns fără lacrimi, un echivoc fără sfârșit. Căci nu te izgonește ea în aceeași măsură din această lume, ca și din cealaltă? Ești trist de totdeauna, nu de acum. Și acest totdeauna e toată lumea înainte de nașterea ta. Nu-i tristețea amintirea

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
de mult. Spre o căință plină de cântec înalță-mi cugetul și nu mă mai lăsa vecin mie, ci întinde-ți deșerturile tale între inima și gândul meu. Au nu vezi tu vrăjmașul duh al soartei mele, ursită blestemelor și plînsului? Ce rugi găsi-voi pentru tine, Moșneag neputincios, și din ce istoviri ridica-voi un urlet spre nepăsarea ta? Dar cine-mi spune că sânt și eu bătrân, mai bătrân ca tine, că inima mi-e mai căruntă decât barba

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
endormirai d'un sommeil de mort sur ma destinée. (Lucile) Lumea e salvată de cele câteva femei care au renunțat la ea. Anemia este înfrîngerea prin sânge a timpului. De-aș trece lacrimile prin sită, de-aș pune la teasc plânsurile, ca din drojdia lor să-mi otrăvesc credințele, sub un cer fugar! Nimic nu exprimă mai chinuitor decepțiile unui suflet religios ca dorul de otrăvuri. Ce flori veninoase, ce adormitoare crude să ne vindece de molima înfiorătoarei lumini? Și ce

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
mâinile nu se întind spre rugăciune, mâinile de muritori, ca să-mi sprijin pe ele mâhnirea drăcească și spaima asasină? Și pietrele, de ce nu-mi suspină groaza și oboseala spre un cer înlemnit de propria lui lipsă? Iar tu, Natură, ce plânsuri mai aștepți de nu te răzvrătești cu rugi și cu blesteme? Și voi, obiecte fără suflet, de ce nu urlați soarta vrăjmașă a sufletului? Sau vreți să moară rostogolindu-se pe voi, pe voi care nu cunoașteți frica de a deveni

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
îndepărtate ale lui Dumnezeu. Nici o lume nu ne oferă din plin înșelăciunile viețuirii; doar teama trezirii din ele se schimbă în tărie de la una la alta. Văzut-am toate lucrurile ce sânt - și m-am retras pe extremitățile inimii... În plânsul ceasurilor tulburi parcă aud ființele ce le-am ucis în vis... Nu mai găsești odihnă pe pământ decât în ochii care nu l-au zărit. M-aș vrea îmbălsămat în toate privirile fără lume. Deasupra fiecărui gând se boltește un

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]