4,286 matches
-
cum sunt cele ale Cernei, Eșelniței, Mala, Mraconiei, Camenița, Liubcova, Plavișevița, Liubotina. În componența acestora intră mai multe specii de salcie :salcie alba ("Salix alba"), răchită ("Salix fragilis"), salcie ("Salix triandra"), răchită roșie ("Salix purpurea"), plopul alb ("Populus alba") și plopul negru ("Populus nigra"), iar pe culoarele văilor unor afluenți ai Dunării, anin negru ("Alnus glutinosa"). În subarbustiv vegetează cătină roșie ("Tamarix tetrandra") sau murul de miriște (Rubus caesius). Pajiștile sunt destul de restrânse ca suprafață, fiind intercalate între păduri și terenuri
Parcul Natural Porțile de Fier () [Corola-website/Science/306948_a_308277]
-
în Munții Apalași și pe coasta de vest a Americii de Nord. este o pădure aproape exclusiv de conifere, majoritatea florei fiind alcătuită din brazi, pini, zade și molizi. Totuși, în extremitățile sudice ale taigalei pot fi întâlniți și arbori foioși, precum plopul, mesteacănul și arinul. Alte specii de plante des întâlnite în taiga sunt mușchii și lichenii. Fauna este formată din animale rezistente la aceste condiții climatice excesive: În taiga viața animală este bogată, în cea nord-estică întâlnindu-se peste 300 de
Taiga () [Corola-website/Science/303121_a_304450]
-
Mănăștur. Deși denumit cartier, zona în sine este considerată de obicei ca făcând parte din cartierul Mănăștur. Situat în sud-vestul orașului, este o zonă de tranzit cu trafic intens. La est este învecinat cu centrul orașului, la nord cu Cartierul Plopilor, la vest și sud-vest cu cartierul Mănăștur, la sud cu cartierul Zorilor și cimitirul din Mănăștur. Până la 1895 a fost o suburbie a Clujului, cu case de familie și cu grădini. Cartierul s-a dezvoltat mai ales în secolul XIX
Cartierul Grădinile Mănăștur din Cluj-Napoca () [Corola-website/Science/302333_a_303662]
-
trecut suprafețe mari. Odată cu dezvoltare agriculturii și extinderea suprafețelor pe care s-au construit locuințe pădurile au fost defrișate. În acest moment pe valea Cernei și a Oltețului se întâlnește o vegetație de lunca formată din specii de esență alba-sălcii plopi, arini și rachița. Pădurile de lunca sunt cunoscute sub denumirea de zăvoaie. Pe panțele dealurile se găsesc pădurile de stejar, garnița, gorun, jugastru, ulm. Că specii de arbuști: porumbarul, păducelul, sângerul, alunul, măceșul. Dintre plantele cultivate în această zonă predomina
Comuna Diculești, Vâlcea () [Corola-website/Science/302018_a_303347]
-
fanfara militară, caleștile boierilor, care fumau pipe, dar și tineri alături de doamne elegante, despre care notează că se fardau excesiv ("„mult sulemenite”"). La 6 septembrie 1846 grădinarul parcului solicita 5.500 de arbori, dintre care 400 de tei, 300 de plopi (ambele soiuri la o înălțime de circa 4,5 m), 200 de carpeni, 200 de ulmi, 300 de paltini, 400 de jugaștri, 400 dealuni, 400 de bucăți de lemn câinesc, 100 de călini, 300 de sângeri, 100 de stejari (cu
Parcul Copou () [Corola-website/Science/302104_a_303433]
-
de tei, 600 de paltini, 600 de jugaștri, 600 de cireși, 600 de ulmi, 400 de aluni, 400 de carpeni, 300 de călini, 400 de corni, 200 de dârmoji, 400 de clocotici, 500 de sângeri, 300 de pădureți, 200 de plopi, 200 de soci, 200 de mălini și 1.500 de bucăți de lemn câinesc. Întreaga comandă urma să fie adusă „din pădurile clerului cele mai apropiate”. În 1860 ministrul de interne Mihail Kogalniceanu a dispus pentru prima dată luminarea parcului
Parcul Copou () [Corola-website/Science/302104_a_303433]
-
mare viteză, era eficace până la o distanță mai mare și curăța mai bine țeava de detritusul ars. Un test din 1849 făcut la Vincennes a demonstrat că la o distanță de tragere de 15 metri, glonțul străpungea două scânduri din plop, fiecare groasă de 17 mm, aflate la o distanță de 50 cm. Printre soldați circulau zvonuri cum că glonțul putea penetra un soldat și ranița sa, fiind capabil să ucidă și pe cel care venea din urmă, sau că putea
Glonțul Minié () [Corola-website/Science/303305_a_304634]
-
Timișoara, amplasat în partea de est a orașului, la nord de Canalul Bega. Numită inițial Colonia Crișan, zona a fost populată în jurul anului 1750, când aici era o orezărie. Zona a fost alipită Timișoarei în 1949, și formeză împreună cu cartierul Plopi, circumscripția a IX-a a orașului. Satul Ghiroda a fost atestat documentar pentru prima dată în 1389, sub numele "Györeg". La conscripția din 1717, avea 24 de case și se numea "Gironda". Harta Contelui Mercy din 1723-1725 o arată cu
Ghiroda () [Corola-website/Science/303999_a_305328]
-
2.340 ha. Resursele acvatice ale orașului sunt de 180 ha și sunt formate din suprafața râului Bâc 7,11 ha, 5 iazuri cu o suprafață de 18 ha și mlaștini protejate. Cartierele Strășeniului sunt: Fundătura, Podul Volocii, Centru, Aleea Plopilor, Podișul, Satu Nou. Pădurile situate la N-E-ul orașului, ocupă 40% din terenurile fondului silvic al țării. Acestea cuprind o vastă varietate de arbori: stejari, tei, ulmi, arțari, carpeni, plopi etc.; animale: bursucul, veverița, mistrețul, căprioara, vulpea, cerbul etc.; specii de
Strășeni () [Corola-website/Science/298032_a_299361]
-
și mlaștini protejate. Cartierele Strășeniului sunt: Fundătura, Podul Volocii, Centru, Aleea Plopilor, Podișul, Satu Nou. Pădurile situate la N-E-ul orașului, ocupă 40% din terenurile fondului silvic al țării. Acestea cuprind o vastă varietate de arbori: stejari, tei, ulmi, arțari, carpeni, plopi etc.; animale: bursucul, veverița, mistrețul, căprioara, vulpea, cerbul etc.; specii de păsări: grangurul, privighetoarea, mierla, pițigoiul, ciocănitoarea, cucul și plante: viorele, brebenei, leurda, toporași, ghiocei, lăcrămioarele. Pe coline se cultivă viță de vie, pe versanți — pomi fructiferi: meri, pruni, caiși
Strășeni () [Corola-website/Science/298032_a_299361]
-
fortificațiile medievale de la Boița și nu în ultimul rând cetatea Tălmaciului (denumită de racoviceni „Cășile uriașilor”) adevărata „Coroană (cunună) a țării” (în ) construită în perioada 1369 - 1370. Atestată documentar în 22 mai 1443, Racovița împreună cu alte șapte localități învecinate: Boița, Plopi (dispărută), Sebeșu de Jos, Sebeșu de Sus, Tălmaciu, Tălmăcel și Turnu Roșu, au făcut parte din Scaunul filial al Tălmaciului, ca subunitate administrativă a Scaunului Sibiului, fiind înglobat la rândul său în 1453 în autoadministrarea sașilor din cele „Șapte Scaune
Comuna Racovița în Evul Mediu () [Corola-website/Science/311047_a_312376]
-
Miniere din Hürth. se află la sud vest de Câmpia Brühl. Lacul este de o mărime mijlocie ( ca. 26 ha cu adâncimea maximă de 7,5 m), cu o apă bogată în calcar, înconjurat de o pădure mixtă, alcătuită din plopi, conifere, stejari, fagi, mesteceni, zade, anini etc. în apă fiind răspândite plante acvatice sau cele care preferă regiunile umede ca "Myriophyllum heterophyllum, Sparganium minimum, Utricularia vulgaris, Epipactis helleborine". Fauna lacului este alcătuită din păsări ca "Alcedo atthis, Gallinula chloropus, Podiceps
Lacul Heider Berg () [Corola-website/Science/311785_a_313114]
-
duminica a doua de după Rusalii). Mănăstirea se află într-o zonă retrasă de pe dealul Bucium, în partea de sud a municipiului Iași, putându-se ajunge la ea de pe Șoseaua Bucium (aflată pe Drumul Național Iași-Vaslui) urmând a doua stradă după Plopii fără soț (ai marelui poet Mihai Eminescu). Adresa mănăstirii este Strada Păun nr. 14. În anul 1820, în vremea arhipăstoririi mitropolitului Veniamin Costachi al Moldovei, a fost fondat la Muntele Athos, Schitul Românesc Prodromu cu hramul "Sfântului Ioan Botezătorul", întemeierea
Mănăstirea Bucium din Iași () [Corola-website/Science/311314_a_312643]
-
Larix decidua"), zâmbru ("Pinus cembra"), fag ("Fagus sylvatica"), stejar ("Quercus robur"), gorun ("Quercus petraea"), frasin ("Fraxinus"), tei ("Tilia"), paltin de munte ("Acer pseudoplatanus"), carpen ("Carpinus betulus"), jugastru ("Acer campestre"), mesteacăn ("Betula pendula"), ulm ("Ulmus glabra"), scoruș de munte ("Sorbus aucuparia"), plop tremurător ("Populus tremula"), salcie albă ("Salix "), iovă ("Salix caprea"), arin ("Alnus glutinosa"), corn ("Cornus mas"), alun ("Corylus avellana"), mur ("Rubus fruticosus L."), zmeur ("Robus idaeus") sau afin ("Vaccinum myrtillus L."). La nivelul ierburilor vegetează mai multe specii floristice, printre care
Ineu - Lala () [Corola-website/Science/311375_a_312704]
-
petraea"), stejar ("Quercus robur"), fag ("Fagus sylvatica"), carpen ("Carpinus betulus"), paltin de munte ("Acer pseudoplatanus"), tei ("Tilia cordata"), frasin ("Fraxinus excelsior"), castan sălbatic ("Aesculus hippocastanum"), ulm ("Ulmus glabra"), arțar ("Acer platanoides"), jugastru ("Acer campestre"), mesteacăn ("Betula pendula"), cireș ("Prunus avium"), plop tremurător ("Populus tremula"), arin de munte ("Alnus viridis"), arin negru ("Alnus glutinosa"), salcie albă ("Salix alba"), salcie căprească ("Salix caprea"). La nivelul ierburilor este întâlnită o gamă diversă de plante (unele foarte rare și protejate prin lege, altele endemice pentru
Parcul Național Munții Rodnei () [Corola-website/Science/311373_a_312702]
-
de pe atunci și satul Ceplenița, satul Buhalnița ce este mai sus de hotarul ceplenițenilor, cu vad și moară în râul Bahlui ce este în ținutul Hârlăului”". În jurul anilor 1600-1605, vornicul Nestor Ureche a construit pe culmea dealului Ceplenița, străjuit de plopi seculari, o curte boierească și un conac. Conacul avea ziduri groase și era formată din șase încăperi boltite în zidărie, întinse pe două nivele (parter + etaj), având în total o suprafață desfășurată de circa 300 m². Sub clădire era o
Conacul Cantacuzino-Pașcanu de la Ceplenița () [Corola-website/Science/312431_a_313760]
-
vegetația pădurilor de foioase. Aceste soluri se întâlnesc în „Butinei", „Coprine”, „Căldare” precum și pe „Valea Lupului” și „Racovicioară”. Pădurile satului sunt formate în majoritate din fag montan , care în „Braniște” coboară până la altitudinea de 600m. Lui i se asociază: carpenul, plopul, mesteacănul, salcia broștească, paltinul și sporadic, ulmul, frasinul și jugastrul. În „Cioru”, alături de speciile menționate mai sus, cresc stejarul și teiul. Dintre arbuștii întâlniți pe liziera pădurilor, prin luminișuri sau prin pășunat, se remarcă: alunul, „sălghișul” (crușanul), cornul, „măcieșul”, mărăcinul
Geografia comunei Racovița () [Corola-website/Science/309472_a_310801]
-
al V-lea, din anul 1453, prin care „Scaunul filial al Tălmaciului” a fost încorporat la cele „Șapte Scaune” ale provinciei Cibiniensis și dat în administrarea celor Șapte Juzi, Tălmaciul împreună cu alte șase comune românești componente: Turnu Roșu, Boița, Tălmăcel, Plopi (dispărută de 400 de ani), Sebeșu de Jos și Sebeșu de Sus: Ca urmare directă a trecerii Transilvaniei sub stăpânirea austriacă după anul 1688, în istoria Racoviței se înscriu două evenimente care-i marchează sfârșitul secolului al XVII-lea: unirea
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
și Negrileasa. În porțiunile de lunci de pe malul Văii Mogoșului, găsim o vegetație specifică locurilor bogate în umezeală, formată din specii ca: rogoz, coada calului, pipirig, izma, piciorul cocoșului etc. Din rândul vegetației lemnoase găsim: salcia alba, răchita, arinul și plopul. În general vegetația comunei este încadrată organic în flora Munților Apuseni întâlnindu-se speciile specifice acestei zone din țara noastră. Peisajul (valori ecologice) Botanica conservă o specie ocrotită, de mare efect peisagistic, narcisa (Narcissus stellaris), numită de localnici rușculița sau
Comuna Mogoș, Alba () [Corola-website/Science/310094_a_311423]
-
și a celor azonale de luncă. Predominante sunt pădurile de fag, carpen, gorun și salcâm. Răzleț se întălnesc și păduri de ștejar, pin și molid. Vegetația de luncă este alcătuită dintr-o serie de specii ierboase și lemnoase caracteristice: sălcii, plopi și arini. Plantele mici răspândite în fânețe sunt numeroase. Amintim: trifoiul roșu ("Trifoliul pratense"), păpădia ("Taraxacum oficinale"), ștevia ("Rumex paticentia"), traista-ciobanului ("Capsella bursa pastoris"), coada șoricelului ("Achillea setacea"), mohorul ("Setaia glauca") mai ales în zonele mlăștinoase, coada-calului ("Equisetum arvense"), patlagina
Comuna Petriș, Arad () [Corola-website/Science/310111_a_311440]
-
ar fi faptul că toate casele sunt construite cu „spatele în Crivăț”. Vegetația lemnoasă este în prezent absentă în cuprinsul teritoriului extravilan. Înainte de colectivizare existau păduri unde se întâlneau salcâmi, rugi și porumbari. În cuprinsul vetrei satului se întâlnesc salcâmi, plopi, duzi și pomi fructiferi. Pe marginea ulițelor există pruni și zarzări. Fauna cuprinde specii puține: iepurele de câmp, lupul, căprioara și mistrețul. În pădurea Brebu au fost crescuți fazani; dropia nu s-a mai văzut de ani de zile, în
Florica, Buzău () [Corola-website/Science/310272_a_311601]
-
de către om asupra peisajului. Suprafața terenurilor acoperite cu vegetație forestieră în arealul comunei Carașova este de 6.637 ha. Zona stepei și silvostepei În luncile râurilor întâlnite în arealul acestei comune cresc arbori specifici cum ar fi, cum ar fi: plopi (Plopus alba), sălcii (Salix alba, Salix trianorla), ulmi (Ulmus campestre). Zona pădurilor Pădurile de fag ocupă suprafețe întinse în comună pornind de pe culmea Certej -Pușcașul Mare spre nord, ajungând în arealul sudic al comunei, prelungindu-se pe toată partea estică
Comuna Carașova, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/310315_a_311644]
-
bandă de aceeași culoare. Femela depune ouăle pe pe frunzele unor arbori. Are o generație pe an, viața in formă de fluture durează din mai până in august. Iernează sub formă de larvă. Hrana fluturilor adulți o constituie seva arborilor (plop, salcie, arin etc.) nu nectarul, de aceea nu pot fi văzuți pe flori. Larvele sunt de culoare verde albăstrui și se hrănesc cu frunze. Au un zbor rapid, și sunt foarte precauți, fapt care face foarte grea fotografierea lor. Este
Apatura iris () [Corola-website/Science/309010_a_310339]
-
de sud, al satului Fundu Văii, până la „Linie” sau „Hotar”, unde astăzi se află casa lui Gheorghe Moguț. Spre est și spre vest, era cuprinsă, între zarea Bogdăniței și zarea satului Buda (în trecut Ivești) iar spre sud pînă la „Plop”. Aceste hotare, au fost stabilite în urma unui proces, între răzeșii din Orgoiești și schitul Orgoieștii noi, măsurătorile făcându-se pe 8 oct 1846 „ca să aducă întru împlinire Domnescul hrisov, din anul 1837 no 126 ”. Schitul a fost închinat, Mânăstirii Neamț
Biserica de lemn din Căpușneni () [Corola-website/Science/310576_a_311905]
-
Balcanice. Dealurile sunt pline de pruni (soiuri obișnuite), meri, peri, cireși, gutui, nuci, viță de vie. În lungul văilor unde se observă “patria pădurilor de fag”, stejar, gorun, frasin, tei, salcâm, paltin, iar pe malul apei: răchită, salcă, arini și plopi. Fauna se remarcă prin specii diverse în funcție de vegetație astfel: în pădurile mari și dese se ascund mistrețul, urși din loc în loc, lupi, veverițe, dihori, spre deosebire de apă unde întâlnim: latite, porconi, iar până în 1910 se observă păstrăvul pe valea pârâului Criva
Comuna Balta, Mehedinți () [Corola-website/Science/310646_a_311975]