4,317 matches
-
patriarhului Gherman al Constantinopolului (în 1690), Împotriva ereziilor de Simion, arhiepiscopul Tesalonicului (în 1691) sau Epistolele lui Ignatie Teoforul, arhiepiscopul Antiohiei, pe care le trimite mitropolitului kievean Varlaam Iasinski și patriarhului Ioachim, dovadă că el intervine, cu prestigiul erudiției, în polemica dogmatică ce împărțea la acea dată cercurile ortodoxe de la Kiev și Moscova în reprezentanți ai curentului latin și ai celui grec, tradiționalist. În 1693 oferea, de asemenea, țarilor ruși Ioan și Petru Alekseevici, într-o antologie intitulată Despre prefacerea sfintelor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
un corp abject (dar Michel Tournier ca să nu mergem mai departe în urmă nu ilustra el, oare, deja "murdăria" infectă și sublimă totodată?) construiesc o viziune apocaliptică pe care nu o putem reduce la liniștitoarea etichetă de "fin de siècle". Polemica declanșată de acest terorism intelectual (care amintește de cea stîrnită în jurul afacerii Sokal și Bricmont, pe care Houellebecq îi apără), împinsă pînă la nivelul unui fel de linșaj compasional, împotriva unui scriitor cu umor rece și ambiguu, care se recunoaște
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
nevoie de ciorne sau de ani de ucenicie. Încă de la primele scrisori, talentul și siguranța tonului, mîndru și neliniștit, demn și dureros, se manifestă fără efort, într-o retorică discretă, echilibrată și pudică. Niciodată grosolan, chiar în miezul pătimaș al polemicilor sale, elegant și aristocratic în complimente ca și în execuțiile ferme și imparabile. Dincolo de imaginea cumva țeapănă, închisă pe care s-au străduit să o edifice exegeții săi de-a lungul timpului, Corespondența intimă a lui Mauriac ne arată un
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
având în vedere chestiunea generală de mare importanță, am circumscris lupta pe terenul unei chestiuni speciale. Rațiunea este simplă. Trebuia opusă o asociație unei asociații, trebuiau angajate interese și soldați în armata noastră. Știam bine că între Prohibiționiști și Liber-schimbiști polemica nu se putea prelungi fără a agita și, la sfârșit, rezolva, toate chestiunile morale, politice, filozofice, economice care țin de Proprietate; și întrucât comitetul Mimerel, neocupându-se decât de un scop special, a compromis acest principiu, trebuia să sperăm că
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
C.-F. Chevé, a încercat să le spulbere îndoielile într-un articol asupra lucrării Capital și rentă. Bastiat a răspuns domnului Chevé și a trimis scrisoarea sa Vocii poporului. Atunci maestrul a luat locul elevului: exaltat de succesul recentelor sale polemici cu domnii Considérant, Louis Blanc și Pierre Leroux, domnul Proudhon s-a însărcinat să-l extermine, dintr-o clipire, pe îndrăznețul care se aventura astfel în vizuina leului. Dar, până în acest moment, domnul Proudhon nu avusese de-a face decât
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
sistemul monetar până la începutul secolului XX (n. tr.). 46 A se vedea a douăsprezecea scrisoare din pamfletul Gratuitatea creditului (n. ed.). 47 A se vedea Introducerea lucrării Capital și rentă (n. ed.). 48 Lucrare apărută în februarie 1849, pe fondul polemicilor purtate cu Proudhon (n. tr.). 49 Istoric roman din secolul I d.Hr (n. tr.). 50 A se vedea pamfletul Bacalaureat și socialism (n. ed.). Articol apărut inițial în 1849; reprodus după textul din ediția originală în șapte volume a Operelor
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
ralia însă loviturii de stat a lui Ludovic-Napoleon Bonaparte din 2 decembrie 1851. În cursul evenimentelor din 1848-1849, Adolphe Thiers este un adept al menținerii votului cenzitar și al unui rol semnificativ al Bisericii Catolice în învățământ. El intră în polemică cu liberalii economiști reprezentanți de Bastiat, pe care îi acuză chiar că se fac vinovați de a inspira radicalismul de stânga, polemică la care face referire și textul de față (n. tr.). 52 În momentul în care acest opuscul a
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
aspiră să devină „o punte de legătură între Franța și România, un tablou viu al celor ce se petrec în Țările Române”. Se vorbește, de asemenea, despre caracterul eclectic al periodicului, care nu va face distincție între școlile literare, combătând „polemicile violente și elogiile hiperbolice” și cultivând un aspect „demn și occidental”. În general, se evidențiază o direcție filofranceză și antigermană printr-o serie de intervenții teoretice: C. Al. Ionescu-Caion scrie articolul Cultura germană și spiritul român, Henry Bogniart - Doctrina pangermanică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287726_a_289055]
-
formulă călăuzitoare în estetică și filosofie. Răspunsurile vin de la Tudor Arghezi, C. Rădulescu-Motru, Dan Rădulescu, N. Davidescu, Radu Dragnea, Mihai Ralea. Reacțiile și ecourile suscitate de anchetă și de articolele apărute sunt relevante pentru direcțiile de gândire din anii ‘30: polemica dintre Vladimir Streinu și G. Călinescu referitoare la relația modernism - tradiționalism, analizată pe trei paliere, și anume modernism - tradiționalism (faza literară), estetism - ortodoxism (faza estetică) și intelectualism - misticism (faza ideologică); reacțiile lui Pompiliu Constantinescu (Creștinismul folcloric, Reflexii polemice) la articolul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287699_a_289028]
-
Papini, Giovanni Gentile, Paul Valéry etc. Tot aici polemizează cu E. Lovinescu, Vladimir Streinu, Mihail Dragomirescu. În 1927 scoate, cu G. Nichita, revista Sinteza. De reținut articole despre Eminescu și Arghezi. Mai colaborează la Sburătorul, Gândirea. Din acești ani datează polemica lui G. Călinescu cu reprezentanții noii spiritualități. Mai târziu ironia lui se extinde și asupra ortodoxiștilor, în scrierile cărora, zice criticul, coboară sfântul mucenic Evlampie, sfântul ierarh Averahie, preafericitul Mamant etc. 1928 Scurt popas timișorean, ca profesor. 1930 Scoate revista
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
unei atari întreprinderi din cauza firii sale susceptibile. Regretatul și marele E. Lovinescu cultiva, în bună credință, această falsă imagine. Într-un articol, în fond elogios pentru critic, dar care n-a fost publicat spre a nu se mâhni cu o polemică oricât de amabilă un om pe pragul morții, repudiam judecata de mai sus: " Dar acum - ziceam - să destăinui domnului E. Lovinescu de unde vine supărarea dincolo de orice limită rezonabilă a celor despre care scriu, deși textele trebuie să pară celui în afară de
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
elucubrațiune". Filologia și istoria au fost stăruitor cultivate la "Junimea", fără rezultate prea apreciabile. Al. Lambrior (1845-1883) a murit prea tânăr ca să fi lăsat lucrări temeinice de filologie. Vasile Burlă (1840-1905) se orientase în limba sanscrită și devenise notoriu prin polemica cu Cihac asupra cuvântului "rață". Gh. Panu (1848-1910) s-a pregătit pentru istorie, a făcut gazetărie și a lăsat niște vioaie Portrete și tipuri parlamentare. Opera istorică a lui A. D. Xenopol (1847-1920) e serioasă, ridicată pe o solidă documentație, dar
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
agreabil, a fost multă vreme în căutarea personalității sale, profesând la început un fals impresionism de divagație literară în jurul autorilor, în fraze sau prea sacadate, sau prea simetrice și lungi. Personalitatea lui E. Lovinescu s-a revelat, după 1919, în polemică. Polemist mare ca și Titu Maiorescu, el s-a specializat în bibeloul grotesc, care presupune o risipire mare de materiale până ce norocul scoate câteva piese de neuitat. Aci nu intră în discuțiune dreptatea ci numai justețea formală a polemicii în
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
în polemică. Polemist mare ca și Titu Maiorescu, el s-a specializat în bibeloul grotesc, care presupune o risipire mare de materiale până ce norocul scoate câteva piese de neuitat. Aci nu intră în discuțiune dreptatea ci numai justețea formală a polemicii în sine. Ceea ce este Beția de cuvinte la Maiorescu reprezintă la Lovinescu Procopovici sau meritul de a nu fi scris nimic, imn malign dedicat zeului necunoscut, adică nulității: "O, divină și subtilă inteligență grecească, cum te recunoști într-o simplă
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
decât durerea acelor ce au murit/ Să se înalțe iarăși nemaiuitatul cântec/ Și jocurile noastre sfințească țerna ta,/ Pământ pe care nimeni în veci nu-l va supune!” Nicolae Iorga. Cărțile lui Nicolae Iorga. Articolele de revistă, studiile, pamfletele, portretele, polemicile. Șuvoi incandescent, fluid, frământat, torturat - rostogolind stâncile și pietrișul erudiției, turbureala patimii, și covârșind. Covârșind prin viziunea nesfârșită, sângerată de jăraticul amurgurilor apocaliptice, frântă de zăbala fulgerelor cu tăinuite și profetice tâlcuri. Viziune ce orbește ochii și apleacă frunțile. Și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287605_a_288934]
-
Ion Pillat) până la Victor Buescu (Limba română și caracterul național-român), Alexandru Busuioceanu (Daci și romani în Carpați) și Leontin Jean Constantinescu (Perspectiva gândirii politice eminesciene, Poziția economică a Europei în lume). În 1951 O. propune o anchetă în jurul ideii de polemică în publicistica emigrației. Răspunsul lui Mircea Eliade, Rolul polemicii și limitele ei organice, determină replica violentă a lui Pamfil Șeicaru, care se simte indirect vizat. N.Fl.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288587_a_289916]
-
național-român), Alexandru Busuioceanu (Daci și romani în Carpați) și Leontin Jean Constantinescu (Perspectiva gândirii politice eminesciene, Poziția economică a Europei în lume). În 1951 O. propune o anchetă în jurul ideii de polemică în publicistica emigrației. Răspunsul lui Mircea Eliade, Rolul polemicii și limitele ei organice, determină replica violentă a lui Pamfil Șeicaru, care se simte indirect vizat. N.Fl.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288587_a_289916]
-
Cu sobrietatea lor caracteristică, astfel de cercetări laborioase au meritul de a oferi unei culturi prin excelență lăutărești, cum este a noastră, măcar unele din partiturile necesare oricăror ulterioare interpretări. Aurel CODOBAN Prolegomene Opera lui Mihai Eminescu continuă să suscite polemici și astăzi, la peste un secol de la trecerea în neființă a poetului. Unul dintre interpreții creației eminesciene aprecia că nu oricine ar trebui îngăduit să se exprime despre Eminescu, ci numai persoanele cu adevărat competente. Motivul, spune autorul, este acela
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
familiei sale nu rostește un discurs politic, dar în fața unei camere de filmat, în preajma unor atentate, același enunț dobândește caracter politic. Dacă discursul politic este un concept extrem de uzual și unanim acceptat în literatura de specialitate, limbajul politic stârnește încă polemici și nu se bucură de aceeași circulație. Subliniem încă o dată că în cadrul cercetării noastre, limbajul politic este conceput ca o modalitate de actualizare individuală a codului, în contexte determinate, vizând conținuturi și funcții specifice. Plecăm de la premisa că nu se
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
publicat în Curierul de Iași, în luna august a aceluiași an. La începutul activității în redacția Timpului, poetul evită redactarea editorialelor, sarcină îndeplinită de Slavici, limitându-se la comentarii succinte și la realizarea rubricilor permanente de politică internă și externă. Polemica cu publicațiile care susțin politica liberală (Românul, Pressa, Dorobanțul și Telegraful) debutează la sfârșitul lui noiembrie 1877, cu articolul "Unde dai și unde crapă", în care gazetarul ironizează garda națională, stârnind reacțiile gazetelor liberale. În articolul "Pro domo", din 5
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
vrea să vadă"219. Eminescu este recunoscut drept unul dintre cei mai acizi redactori de la Timpul, cu un discurs bine argumentat, care se distinge în presa vremii prin erudiția și bogăția mijloacelor de expresie. Jurnalistul nu ezită să intre în polemică cu gazetarii de la publicațiile adverse sau cu oamenii politici ai timpului. Campania de presă inițiată de Slavici și Eminescu în noiembrie 1877, pentru apărarea drepturilor poporului român, culminează cu studiul "Basarabia", publicat în martie 1878. Eminescu redactează materialul ca un
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
puternic discurs politic este deschisă în februarie 1857, prin apariția la București a ziarului Concordia, înlocuit în cursul aceluiași an de Românul. Gazeta liberală, condusă de C.A. Rosetti, cel care va deveni mai târziu unul dintre principalii parteneri de polemică ai lui Eminescu, se distinge prin tonul vehement, prin mărturisirea obiectivelor editoriale, sugerate încă din articolul-program al revistei: La lucru, frați români! Să ne suim cu mintea mai presus de sfera cea strâmtă a patimilor individuale și, ridicând în inima
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
mijloacele expresiei jurnalistice. Fără îndoială că publicistica eminesciană mai poartă aluviunile discursului pașoptist, dar conștiința saltului calitativ și a responsabilității față de opinia publică impune jurnalistului acribie și profesionalism, atât în planul informațiilor cât și în planul expresiei. Intrat în focul polemicilor, Eminescu nu evită însă nici formulările de o violență accentuată, astfel încât "locvacitatea nestrunită, virulența polemică, îndrăznelile lexicale profane, imagistica provocatoare se află etalate emfatic în publicistica sa"235. Dacă pentru mulți dintre reprezentanții pașoptiști gazetăria reprezenta o activitate conjuncturală, subordonată
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
din planul politicii internaționale, gazetarul surprinde prin documentarea serioasă a materialelor pe care le dă tiparului, prin respectul față de adevăr și spiritul critic care guvernează redactarea articolelor. Pasiunea cu care jurnalistul își comunică concepțiile politice, verva cu care intră în polemică cu alte publicații ale timpului oferă imaginea unui om angajat, extrem de receptiv la problemele epocii și cu vocația scrisului jurnalistic. Indiferent de ținuta și caracterul publicațiilor la care colaborează de-a lungul vieții, Eminescu imprimă acestora pecetea inconfundabilă a stilului
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
discursul jurnalistic al epocii să-și înnoiască tiparele, tot astfel cum poezia eminesciană determină intrarea lirismului românesc pe noi coordonate. Odată cu Eminescu, se dezvoltă la noi jurnalismul profesionist, iar disputa cu C.A. Rosetti rămâne una dintre cele mai înverșunate polemici din istoria presei românești. Redactori la publicații adverse, Eminescu și Rosetti se disting în epocă prin superioritatea calitativă a discursurilor și prin argumentația solidă a materialelor publicate. Depășind adversitatea politică dintre gazetele la care scriu, cei doi jurnaliști ilustrează în
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]