4,479 matches
-
popescu 006 aceste personaje nu există Publicul: gheorghe popescu gheorghe popescu gheorghe popescu gheorghe popescu gheorghe popescu gheorghe popescu gheorghe popescu gheorghe popescu gheorghe popescu gheorghe popescu gheorghe popescu gheorghe popescu TABLOUL I (Un interior care, după obiectele ce-l populează, este atins de o oarecare modestie, de așa-zisul aer mic-burghez; e camera unui actor fost actor care-și sprijină memoria pe un ambient ticsit de obiecte adunate de prin consignații rafturi cu cărți, un birou pe care își fac
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
că nu mai au nume... Și, culmea, sunt liniștiți... (numele îți creează obligații, așa că e mai bine să fie aruncați într-un nume comun, în care nu mai ai responsabilități față de ceilalți și față de tine). În aceste condiții, oamenii ce populează această piesă au mers progresiv spre o moarte fizică, ca o consecință a unei morți spirituale. Și tocmai de asta cele cinci personaje formează un "cvintet" ce "interpretează" o stranie și înfricoșătoare "partitură" ce are doar două note cea a
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
volum, este poate cel mai cunoscut reprezenant al acestui curent). O altă ramură a minimalismului, cea mai recentă, este „literatura Amélie Poulain”, care proiectează o viziune la fel de idilizantă asupra unei urbanități somptuare, rezistentă la rațiunea calculatoare a societății occidentale capitaliste, populată cu personaje bizare, dar bogate sufletește, În compensația inadaptabilității de care dau dovadă la mecanica integrării sociale capitaliste. Martin Page este scriitorul „Amélie Poulain” exemplar, cu al său roman M-am hotărît să devin prost cu sensul de: am Încercat
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
este abia perceptibil. Toma Pavel, La Pensée du roman, 2005 Exigența modernă a autenticității nu e atît de recentă pe cît pare, nici În ceea ce vizează și nici În formulare. Pentru că ea prezidează Întreprinderea literară cunoscută de cîteva decenii dar populară de mai puțin de două sub numele de autoficțiune, și pentru că termenul trezește oarece interes În lumea literară și universitară din România, aș vrea să Încerc să schițez cîteva criterii care să orienteze discuțiile pe marginea autoficțiunii și care să
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
1989 cooperează la impunerea unei literaturi a detaliului concret, umanizată, tandră, discretă, emancipată și totuși Îndatorată predecesorilor, nostalgică și oarecum neputincioasă de a oferi mai mult decît programul minimalist Îi impusese. Jean Echenoz - pionierul - reciclează genuri de consum În romane populate de antieroi al căror singur adevărat eroism este cel de supraviețui unor aventuri contrafăcute, vag autoscopici, vag patetici, fals impasibili. Jean Echenoz este un foarte bun interpret al simulării. Atîta vreme cît romanul de gen simluează viața și se mulțumesc
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
stau, zice Ferrer, juste un verre et je m’en vais, conchide și Echenoz, buclându-și cartea cu același je m’en vais cu care Începuse. Pe de altă parte, motivul plecării este poate singurul care domină spațiile ficționale echenoziene, populate cu personaje vremelnice, marcate de instabilitate. Se poate vorbi mult Încă despre literatura propusă de Echenoz: despre genurile literare minore care-și dovedesc acum valoarea prin reutilizare, despre picaresc În plină globalizare, despre focalizarea detaliului insignifiant și, implicit, despre realitate
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
un moment dat. Ceea ce se petrece În romanele lui Volodine este un război difuz, nu numai a vieții cu moartea, ci mai ales a ordinii cu haosul. După ce, În 1988, una din primele sale cărți, Enfers fabuleux (Infernuri fabuloase) era populată cu mutanți rezidenți ai unei mănăstiri, care se Îndeletniceau cu arderea de vii a inocenților Într-un nou holocaust, după ce acțiunea romanului Lisbonne, dernière marge (Lisabona, ultima graniță, 1990) se petrecea Într-un neverosimil secol II, Volodine se desparte de
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Față de cărțile sale anterioarwe, Volodine renunță la construirea de lagăre naratrive, dar totodată și la proiectul epic specific romanului În favoarea “instantaneelor romanești” Înlănțuite doar grație personajelor, acumulate. Scăpat de sub influența letală a războiului și a iminenței exterminării, spațiul scriptural se populează cu imagini - În linia “post-exotică”, desigur, atît ca geografie (se menține preferința pentru Orientul Îndepărtat), cît și ca estetică, prin surprinderea unui cotidian magic, prin hiperbolizarea biblică (personajul Laetitia Schiedmann trăiește mai bine de două sute de ani), sau purtînd sechelele
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Chiar dacă astfel de rețele prind viață ca elemente ale expresiei artistice, se cuvine să fie totuși percepute ca vectori. Gândiți-vă la diferența dintre străzile din Manhattan, dispuse, de dragul ordinii, ca o rețea de căi goale și apoi aceleași căi populate de șiruri de oameni și vehicule îndreptându se fiecare în direcția lui, în toate cele patru direcții. O diferență asemănătoare există între simplele șarpante ordonatoare în compoziția artistică și arterele impulsionate de energia vizuală direcționată. Interacțiunea sistemelor Așadar, întorcându-ne
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
filtrul gândirii. Vederea autocentrată Din punct de vedere perceptiv, o persoană este un privitor care se vede pe sine în centrul lumii care-l înconjoară. Pe măsură ce se mișcă, centrul lumii rămâne cu el. Considerându-se centru primar, el vede lumea populată cu obiecte secundare, excentrice sieși. Privirea către o statuie corespunde trimiterii unui vector către acel obiect; contemplarea devine o manipulare a obiectului de către privitor. Dar aici dinamica oricărui centru operează din nou reciproc atât în direcția externă, cât și în
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
Pe măsură ce privitorul își ridică capul spre plafonul plat sau boltit, el devine conștient de structura spațială a încăperii. Privind în sus, se așteaptă să vadă în pictură ceea ce se poate vedea în lumea fizică, poate o cupolă sau cerul liber populat de nori și îngeri. Totuși, într-un sens mai restrâns, din câmpul vizual receptat de ochi, tavanul sugerează o mișcare subiectivă sus-jos. La urma urmei, nici nu interesează care este orientarea noastră spațială în vreme ce privim o pictură atât timp cât direcția privirii
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
mai ales pentru picturile care par să continue structura arhitectonică prezentând o scenă celestă care ar putea fi zărită prin acoperișul deschis. Schöne observă în astfel de reprezentări o contradicție între tratarea picturală a arhitecturii și figurile umane ce-o populează. Andrea Pozzo, de exemplu, în celebra sa boltă de la San Ignazio din Roma, prezintă arhitectura ca și cum ar fi văzută dintr-un loc de contemplare aflat exact sub centrul picturii, în timp ce figurile sunt reprezentate ca și cum ar apărea la o oarecare distanță
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
călăi se situează ceva mai jos, în vreme ce martirul zace la baza scenei. Această diagramă spațială este o moștenire a picturilor medievale de altar, adăugându-i-se aici redarea unui eveniment fizic ce-i arată pe toți la nivelul solului. Judecătorii populează centrul de echilibru din mijlocul scenei, grupul central trimițând un vector spre scena torturii din prim-plan, care este acum principalul punct de interes. De-a lungul Renașterii și după aceea, proiecția frontală păstrează rareori o simetrie desăvârșit de simplă
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
o atitudine reverențioasă: "Încă mă rog,/ Mă închin celui de o ființă/ Pasăre care mă auzi în bătăile trecerii tale,/ Veneam bătrân, mă așezam în credință și plângeam prin râpile medievale." D. M. Ion utilizează și el un univers grațios, populat cu îngeri și cu sfinți; apar Sf. Ion, Sf. Dumitru prezenți ca simboluri ale sacrificiului. Vânătorile semnifică simbolic pânda teribilă și feroce, ea te urmărește și dincolo de moarte. În acest context, viața devine un adevărat infern: Omul șade ca o
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Trăitor într-o morișcă/ Neagă, jură, fă ce vrei./ Fundul văii va fi martor/ Lângă linia ferată/ Lângă sângele femeii/ Risipit în lungul ei." Locul nostalgic, în care soarele a putrezit și în care zidurile au făcut mucegai,este orașul populat cu măști și în care poeta cheamă gânduri sinucigașe: Mă constrânge veghea pe înălțime,/ zilnic îmi inspiră gând sinucigaș/ Să nu pierd prilejul golului din mine." Viața înseamnă trecere, un timp neliniștit tradus într-o muzică eminesciană: "Pentru vapoare, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
nou la T. Arghezi. Cu toate că Arghezi trăiește mai puțin în spiritualitatea epocii noastre, poeții nu se pot despărți de cel care, de finindu-se, a spus că haru-i de la duhul sfânt". Universul dematerializat, prezent și în poezia lui Blaga, este populat de imagini grațioase; însuși poetul este un înger, el meditează asupra confruntării cu lumea, precum și asupra disciplinării raționale a unui materialism terestru, turnate în ritmica pură a imnului, a cântecului. Dar la această decantare a preocupărilor despre poet și poezie
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
parceleze și Universul. Acest efort orientat către a avea totul la dispoziție este vizibil în dimensiunea industrială a umanității. * În fond, societatea contemporană este efectul unei radicale întoarceri a privirii; de la lumea de dincolo la cea de aici. După ce a populat cu îngeri și demoni spațiul de dincolo, și-a orientat atenția pentru a face aceleași gesturi și aici. Nu putem sesiza drept rezultat al muncii sale un Rai și un Iad aici? Vă dau un exemplu: uitați-vă mai întâi
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
au originea în limbaj, în cultură sau în modul în care ne-am inserat în lume. Probabil că succesul științei va fi deplin în momentul în care vom avea numai mentalități științifice. Dar asta ar însemna ca lumea să fie populată numai de ingineri. De la idealul traiului într-o lume a îngerilor am trecut la așteptarea unei lumi a inginerilor. * Mintea noastră fragmentează lumea în obiecte, pentru a putea opera cu ele, iar simțul metafizic încearcă să le închege într-un
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
deținutului, acesta nu poate fi însă plasat într-un sistem mai restrictiv decât cel stabilit prin hotărârea judecătorească de condamnare). Configurarea executării detenției pe principiile enunțate anterior conduce la organizarea spațiului social al penitenciarului ca loc alcătuit din „lumi distincte”, populate de indivizi asupra cărora presiunile membrilor administrației sunt exercitate în mod diferit. Fiecare dintre aceste „lumi” are ca elemente definitorii diferitele grade de libertate (atât în raport cu lumea interioară, cât și cu lumea din afara zidurilor închisorii) acordate deținutului, precum și o anumită
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
de Veghe, viețuind în copacul vopsit în roșu, hiena ce-și urlă sângele șiroind din trupul ca o rană, tigrul albastru al mâhnirii, calul cu lumânare în mâini, frate bun cu calul-Cataclism sau pisica lătrătoare etc. Acesta e bestiarul ce populează, coborât parcă din gravurile Evului Mediu, neobositele, sfâșietoare lamentații aruștiene, funcționând ca un fel de dublet zoomorf pentru personajele de prim-plan. Pentru că protagoniștii adevărați sunt ceilalți, sunt oamenii de hârtie ale căror întunecate revelații mărturisesc o eternă apocalipsă. Toți
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Împrumutând sonuri diverse, meditațiile lirice din carte se grefează în special pe luciditatea halucinantă a situării, perpetue, într-o zonă a neliniștii în fond benefice, din moment ce generează versuri precum cele din Pledoarie pentru stare de fapt : "Aștept într-o haltă,/ populată cu lumi paralele,/ învierea morților și viața veacului ce va să vie.// Îmi strivesc memoria/ de prima lepădare/ și desenez pe zar strigătul cocoșului.// Navetist de o veșnicie pe drumul Damascului,/ vreau să ies la pensie/ în plină zi de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Ariadna sa". La nivel propriu-zis textual, se exploatează nu atât motivul labirintului (și complementele lui firești: monstrul, rătăcitorul-Tezeu "printre lacrimi și minotauri", firul roșu conducător), cât retorica alterității interioare. Textele dintr-o secțiune extinsă a creației lui Daniel Corbu sunt populate de figuri poetice precum histrioni, pelerine, "masca de comediant", "oglinzile/ în care ți-ai pierdut chipul", "un bufon plângând în singurătate", clovni cu "pelerina înăcrită/ de râs", "clownii falșii profeți" (Pune-ți și tu o mască, Interior cu mască și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
estompează, iar criza provocată de ruptură este depășită. Ceea ce este cât se poate de evident în chiar ultimul text din carte, Erată : "poeme de închiriat,/ poeme de apă minerală,/ de calciu și de magneziu,/ de chitară,/ poeme cu final previzibil,/ populate de gângănii fărâmicioase,/ de whisky and soda,/ poeme cu stil./ am scris aceste poeme în silă,/ și astăzi conținutul lor testamentar/ mă paralizează./ dar mâine îți voi dărui/ câteva crenguțe de liliac alb,/ dragostea mea, erezie". În ordinea propriu-zis poetică
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
divinitatea, subiectul poetic se definește practic ca o sumă de energii, de stihii transfiguratoare, de "flăcări cu tron". Starea sa cea mai caracteristică este jubilația, exaltarea, ek-staza. Bineînțeles, șuvoaiele sale enegetice se revarsă și asupra elementelor, regnurilor și obiectelor care populează lumea, fie ele din categoria aproapelui ori aceea a departelui: "Așa, orice suflare-a mea și gând/ vibrează pân' la marginile lumii,/ schimbându-i mersul după pulsul meu". Practic, totul este inclus în spațiul iradiant al acestei energii fundamental luminoase
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
un simbol al slavei divine, ci al perfecțiunii creatorului uman: "un cântec înalt de fecioare/ leagănă tronul de aur/ acolo trebuie să te odihnești/ meditând la perfecțiune" (Adâncul mării). Un exemplu încă și mai elocvent este oferit de îngerii ce populează întregul univers liric al lui Dan Laurențiu. Foarte rar (îngerul alb este un asemenea exemplu) ei pot fi interpretați ca "simboluri ale proximității divine și mediul privilegiat al revelației" (Andrei Pleșu). Cel mai adesea sunt transformați în negativ, căci dintr-
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]