4,290 matches
-
Ecumenică a ridicat, la 10 octombrie 1776, pe mitropoliții Ungrovlahiei la treapta de locțiitori ai Cezareei Capadociei, ar putea fi interpretat tot în lumina conștiinței că Biserica Ortodoxă Română a păstrat neștirbită moștenirea ideilor creștine ale Sfântului Vasile cel Mare. Popularitatea Sfântului Vasile cel Mare în Biserica Ortodoxă Română este afirmată mai ales de nenumăratele traduceri în românește din oprea sa. Alături de cinstirea cultică a Sfântului Vasile cel Mare prin sărbători, cântări, iconografie, cuvântări etc., melozii anonimi ai neamului nostru și-
Adversus haereses. Filosofie creştină şi dialog cultural (III) by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/178_a_154]
-
să nu uităm, până la intervenția autorităților televizuale sau a justiției, există telecomanda!), „vipurile” emergente au persistat în cultura monologică în care crescuseră înainte sau după 1989, trebuind să învețe însă până la urmă rudimentele dialogului, grație talk-show-urilor, al căror vârf de popularitate poate fi datat între sfârșitul anilor ’90 și 2000-2001, într-o perioadă în care viața politică mai prezenta suficient dinamism pentru a trezi interes și putea fi discutată de oricine, ca fotbalul, abisurile psihologiei sociale și misterele universului. (Doar emisiunile
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
strategi ai „Regimului Iliescu”, buni cunoscători ai intelectualului român încă de pe când îl reeducau, fabricau, utilizau și manipulau, adică din perioada 1948-1989. Poate că „Regimul Băsescu”, instalat surprinzător prin ambigua alternanță politică de la sfârșitul anului 2004 și repede compromis - în ciuda popularității relativ stabile a președintelui însuși: un alt paradox al (sondării) opiniei publice - prin bâlbâieli, gafe, erori, extravaganțe geopolitice și dezbinare (toate dând celor care își mai amintesc crizele „Regimului Constantinescu” sentimentul că istoria se repetă), a venit prea târziu pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
tocquevilliană; sau, în alți termeni, bazat pe redefinirea drepturilor politice ca „drepturi ontologice” - cum numesc eu ceea ce unii suporteri ai globalizării desemnează prin formula „bunuri publice globale”: aer curat, apă potabilă, hrană etc. Corporațiile instrumentează dibaci aceste noi culturalisme, astfel încât popularitatea mediilor „etnice” nu le-a putut scăpa. Vicepreședintele executiv al redutabilei American Association of Advertising Agencies, Jerry Gibbons, o spune perfect (traduc de pe situl NCM): „(Sondajul) demonstrează că mediile etnice și reclamele comerciale pe care le conțin operează o legătură
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Gesellschaft („societate” - dar, vom vedea mai jos, aceasta e o echivalare prea literală) și Gemeinschaft („comunitate”), avansată de Ferdinand Tönnies (1855-1936), unul din clasicii mondiali ai sociologiei (în sens mai larg, ai științelor sociale). Principala victimă a acestui succes de popularitate este tocmai substanța crucialei contribuții a lui Tönnies la teoria socială: cei mai mulți cred că savantul german a propus o antinomie, iar destui consideră că el opta, nostalgic și regresiv, pentru comunitate; ba, susțin criticii săi mai vehemenți, pleda, reacționar și
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
al XIX-lea, în scrierile bizarului Franșois-Xavier Garneau. În Statele Unite, doar cei ce-și spun anarchist communitarians și se autodefinesc drept libertarian socialists par ceva mai confuzi (vezi și mai jos rândurile despre libertarian). Să revenim la filologie și la popularitatea termenului comunitarian la noi. Fenomenul este inevitabil, uzul va fi probabil dictat de această majoritate bilingvă (români anglofoni). Am văzut chiar termeni mai problematici, ca utopianism în locul mai vechiului utopism (luat din franceză), cosmopolitanism în loc de cosmopolitism, conservativ în loc de conservator. O
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
dinamic de Eisenstein, nici sofisticatul balet optic al camerei lui Dziga Vertov și Mihail Kauffman, ci Mary Pickford, Douglas Fairbanks, Charlie Chaplin. Cuvintele de apreciere ale starurilor Hollywoodului la adresa Crucișă torului Potemkin au fost folosite ca reclamă pentru a crește popularitatea filmului în URSS! Dacă până în 1928 Partidul s-a menținut oarecum în afara polemicilor din cinema, din acel an, odată cu izgonirea din URSS a lui Troțki și stalinizarea totală a conducerii sovietice s-a pus piciorul în prag. Peisajul cinematografiei sovietice
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
sunt limitate drastic de o temă unică obligatorie : glorificarea eroismului în luptă și muncă al omului nou sovietic în beneficiul statului socialist. Filmul trebuie să îndeplinească patru cerințe : ideinost, angajarea în susținerea unei idei sau ideologii cu valoare social-politică ; narodnost, popularitate și accesibilitate pentru a fi receptat de popor ; klassovost, caracter de clasă, reflectat în lupta împotriva idealurilor, modului de viață și esteticii burgheze ; partiinost, alegerea acelor procedee de creație pe care le indică Partidul și respingerea celorlalte. În anii ’40
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
și imagini caracteristice cântecului lăutăresc, precum interjecțiile, hiperbola, metafore tipice, încheieri împrumutate din genul epistolar. Versurile sunt totuși curgătoare, ceea ce a dat posibilitate lui Grigore Ventura și George Cavadia să le folosească în câteva romanțe ce au cunoscut o mare popularitate. Sub influența simbolismului, Ș. a scris câteva Sonete decadente, utilizând procedee și motive proprii acestui curent literar. SCRIERI: Poezii, îngr. și pref. T. G. Djuvara și D. C. Ollănescu-Ascanio, București, 1902; Poezii alese, pref. E. Lovinescu, București, 1927; Poezii alese
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289636_a_290965]
-
creșterea costurilor activităților politice. Creșterea rolului mass media în societate, în general, și în viața politică, în particular, antrenează o serie de transformări, dintre care amintim: guvernanții caută tot mai mult să-și valorizeze acțiunile și urmările lor în sensul popularității; viteza mare a informației și caracterul ei efemer încurajează, mai degrabă, rezolvarea problemelor pe termen scurt; descurajează gestionarea problemelor mai puțin spectaculoase prin definiție; sporește dificultatea guvernanților în luarea unor măsuri impopulare. Marketingul politic și sondajul de opinie sînt utilizate
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
observa transformări incontestabile în ceea ce îi privește pe guvernanți, pe guvernați, dar și în funcționarea spațiului public. Mediatizarea afectează munca guvernanților și conduita lor în afaceri, accentuînd mai ales preocuparea de a-și valoriza acțiunile și urmările lor în sensul popularității. Invitat să își exprime părerea în problema puterii mediatice 35 și pornind de la experiența sa de ministru al agriculturii, Michel Rocard apreciază că un responsabil în funcție rezervă comunicării 70% din timpul său. În cartea sa Le coeur à l
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
rigiditate. O imagine politică nu poate fi modificată atît de ușor precum ne lasă să credem experții în marketing. Actanții politici generează acțiuni, gesturi, discursuri, luări de poziție care, prin acumulare, contribuie la construirea identității lor politice. Notorietatea lor, precum și popularitatea, credibilitatea, trăsăturile imaginii personale, localizarea în spațiul politic se desemnează sau se precizează în mod progresiv. Capitalul dobîndit de un om politic este nelichid în acest sens, astfel încît este dificil de transferat dintr-o uzanță, dintr-un proiect sau
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
la președinție în Franța, adică a proprietăților pe care trebuie să le aibă capitalul său politic pentru a concura cu un real succes în alegerile prezidențiale. O. Duhamel și J. Jaffré consideră că șansele pentru președinție depind de notorietate, de popularitate, de sprijinul unui partid important și de statura omului politic.62 Vom fi de acord cu faptul că, în aceste condiții, șansele la președinție vor ține, mai curînd, de un capital politic construit în timp, chiar și pentru sistemul politic
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
înainte de scadență nu este o afirmație suficientă, pentru a ruina importanța comunicării în cursul campaniei. Trebuia, in fine, reîmprospătată memoria alegătorilor și repovestite acestora peripețiile "dramei" coabitării, pentru a reactiva în ființa acestora mecanismele care i-au îndemnat la sprijinirea popularității prezidențiale. În acest sens, se poate spune despre campania președintelui, care își încheia mandatul, că era susținută în întregime de poziția instituțională. Reducînd pe cît e cu putință distanța dintre președinte și candidat, prin declarația sa tardivă, ca și prin
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
prezidențiale. V.Giscard d'Estaing, în 1981, a ales varianta opusă, optînd pentru strategia cetățean-candidat și ținînd cont de condițiile dificile de la sfîrșitul mandatului său. Vedem, așadar, că avantajul poziției instituționale trebuie să se însoțească de un bilanț satisfăcător în privința popularității. Pe termen scurt, în sfîrșit, pozițiile de putere ocupate de protagoniști le limitează mult strategiile acestora. Pentru a ilustra această dependență a strategiilor de comunicare față de cadrul politic, remarcăm faptul că poziția de putere condiționează, în mare măsură, conținutul mesajului
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
devenit o armă indispensabilă. Ca urmare, comunicarea nu mai este doar afacerea unor secvențe izolate, ca în cazul conjuncturilor electorale, ci devine o condiție permanentă a sprijinului popular. Președintele conduce o campanie fără oprire, în care comunicarea se bazează pe popularitate. Vorbind despre derularea ședințelor de lucru de la Casa Albă, un consilier al lui R.Reagan, care a fost și managerul campaniei lui G. Bush în 1988, declara: "Nu îmi amintesc să fi asistat măcar la o reuniune mai mare de
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
și de sărbătoarea națională de la 14 iulie, președintele Mitterrand are un ritm de apariții televizate foarte neregulat. Discreției din primele luni de stare de grație cu opinia publică, îi succede o perioadă de comunicare intensă, pentru a frîna pierderile de popularitate din anii 1983 1984. Apoi, președintele apare tot mai rar, pînă la alegerile legislative din 1986, anticipînd ascunzișul prezidențial al coabitării. În sfîrșit, între 1986 și 1988, el își sporește ocaziile de vizualizare televizată, pentru a compensa simbolic îngustarea cîmpului
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
iar adevărata problemă este de a ști cine va controla scena. Canalele de televiziune ori colaboratorii candidatului sau ai președintelui?" (H. Smith). Care este miza acestui control sau a acestei competiții pentru control? În general, comunicarea este inspirată de administrarea popularității președintelui și a deciziilor acestuia, precum și de menținerea legitimității. Președintele poate folosi accesul direct, accesul indirect și interacțiunea dintre acestea două, în funcție de circumstanțe și de obiective. Mecanismul care permite menținerea legitimității de acțiune și a popularității persoanei rezidă în a
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
este inspirată de administrarea popularității președintelui și a deciziilor acestuia, precum și de menținerea legitimității. Președintele poate folosi accesul direct, accesul indirect și interacțiunea dintre acestea două, în funcție de circumstanțe și de obiective. Mecanismul care permite menținerea legitimității de acțiune și a popularității persoanei rezidă în a îmbina prezentarea problemelor ce compun agenda politică, cu vizualizarea președintelui și a legăturii care se poate stabili între cele două aspecte. În concluzie, președintele fie poate îndemna în mod justificat la dezbaterea mediatică a unor probleme
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
nu mai este decît de unu la doi, fără a mai număra și conferințele de presă. În concluzie, vizualizarea mediatică a președintelui a crescut considerabil în timpul crizei internaționale 64. Informațiile au ca efect amorsarea evaluării politice cu ajutorul mecanismului vizualizare/atribuție/popularitate. Acesta este și efectul de amorsare studiat de Iyengar și Kinder (1987): cu cît o problemă este mai dezbătută de mijloacele mediatice, cu atît se impun criteriile de evaluare specifice autorității indicate. Nu ar trebui să restrîngem comunicarea prezidențială la
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
pare lung pentru candidații la integrare. Un timp care nu a fost linear de la primele angajamente euroatlantice din 1993-1994. Nesigur la început, apoi accelerat. Un timp al dependenței și al încercării de a fi recunoscut. Această nevoie de recunoaștere explică popularitatea încă mare a președintelui Băsescu, personaj ce adoptă o atitudine îndrăzneață, insolentă uneori. Iarna românească, noiembrie 1989: nu se întâmplă nimic La București nu se întâmplă nimic. Cu zâmbetul pe buze, în iunie 2005, un prieten istoric îmi povestea: "Aveam
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
de la Europa Liberă prin ferestrele deschise ale tuturor caselor pe lângă care trecea. Se putea chiar crede că toată lumea se săturase de Ceaușescu și de aiurelile lui, din ce în ce mai staliniste, din ce în ce mai zgomotoase, mai ales în clamarea temelor naționaliste care îi aduseseră cândva popularitatea. La începutul lui noiembrie, în Piața Amzei, la Gara de Nord, în Piața Matache, apărea un manifest, intitulat Luneta, și revendicat de Frontul Democrat Român, o organizație până atunci necunoscută. Autorul acțiunii era tipograful Valentin Hurduc, de la Casa Scânteii. Același Valentin Hurduc
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
avea și un interes personal urgent și decisiv acela de a lichida vechea gardă pentru a prelua personal controlul poliției politice, Securitatea, "brațul înarmat" al Partidului Comunist. Mimând o liberalizare strict controlată, care îi aducea și un spor masiv de popularitate, el a reușit, între 1965 și 1968, să-și subordoneze integral serviciile de securitate și să le pună sub controlul activiștilor mai mult sau mai puțin civili. Acesta a fost un complicat proces prin care teroarea anilor '50 a fost
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
politică (câțiva dintre autorii de vârf ai acestui nou val ajung repede membri ai Comitetelor de partid, până și ai celui central), dar produsul finit păstra totuși un vag aer de libertate și chiar de frondă, care îi asigura o popularitate fără precedent foarte repede, un asemenea roman semidisident devenise cel mai căutat cadou când trebuia să mergi la medic și lăsa să adie speranța unei și mai mari liberalizări în viitorul apropiat. Chiar dacă Ceaușescu însuși rămăsese captiv al celui mai
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
externe un eventual conflict cu Moscova, pe care Ceaușescu îl provoca punând parcă la încercare limitele refuzului intervenției externe, pe care Gorbaciov îl formulase destul de clar în ultimele luni -, cât reînvierea acelui entuziasm patriotic din 1968, care să-i readucă popularitatea. Cu toate acestea, și în pofida faptului că întreaga populație activă a țării era într-un fel sau altul înregimentată, fie în partid și UTC, care, împreună, cuprindeau mai bine de un sfert din populația țării, fie măcar în sindicat și
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]