5,338 matches
-
am văzut pe el. Tot ca în română, spaniola folosește o prepoziție specializată pentru complementul direct, dacă acesta este o persoană: la madre ama a la hija = mama iubește pe fiică, dar la madre ama el jardin = mama iubește grădina. Pronumele de politețe este în spaniolă usted (la sg.) și ustedes (la pl.), care provin din sintagma reverențială Vuestra Merced. La pronu-mele demonstrative există trei grade de depărtare (la fel ca în catalană și în portugheză): éste "acesta (de lîngă mine
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
latinești care aveau în componență pe n au evoluat la ăo. În fonetică, portugheza se remarcă printr-un sistem vocalic bogat, alcătuit din vocale orale și nazale, cu mai multe grade de apertură. Există, ca în celelalte limbi romanice iberice, pronume demonstrative pentru a reda trei grade de depărtare: este esse aquele. Portugheza, la fel ca româna, are formule de adresare cu mai multe grade de politețe: tu, você, Senhor(a), Vossa Excelência. Ca în spaniolă, există două verbe pentru semnificația
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
a elementelor originare sau o dezvoltare a unor situații care pentru limba-bază erau nespecifice. Astfel, în flexiunea nominală, se constată reducerea accentuată a cazurilor și dispariția genului neutru (cu excepția românei). A apărut o nouă categorie morfologică, a articolului, dezvoltat din pronumele demonstrativ latinesc ille (în sardă din demonstrativul ipse), cînd este hotărît 41, și din numeralul unus, dacă este nehotărît. Gradele de comparație ale adjectivelor și ale adverbelor (ale celor care cunosc această categorie) se realizează cu ajutorul unor adverbe de comparație
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cazul extrem fiind reprezentat de transformarea unui cuvînt în desinență, așa cum s-a întîmplat cu descendenții lat. habeo, folosiți cu valoare de auxiliar pentru viitor și pentru condițional în limbile romanice occidentale. O altă formă evidentă de gramaticalizare este folosirea pronumelui personal ca marcă de persoană în limbile germanice și în franceză, ceea ce a permis reducerea s-au chiar înlăturarea desinențelor cu această funcție. În sfîrșit, uneori, formele flexionare au primit statut de cuvînt în limbă, s-a produs o "lexicalizare
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
gust și gusta, acestea moștenite din latină (lat. gustus și gustare). Tot printr-o lexicalizare, dar de data aceasta fără model, s-a realizat substantivul feminin iele, al cărui element originar nu este decît forma flexionară de feminin plural a pronumelui personal de persoana a treia. Un alt tip de lexicalizare este reprezentat de verbul românesc mulțumi (originar mulțăni) din sintagma mulți ani. Fenomenele de lexicalizare s-au petrecut și se petrec în istoria limbilor, însă cele mai multe dintre ele au avut
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
și sp. la grana "sămînță". Există unele situații în care fenomenul lexicalizării atestă mutații ce sînt o mărturie a profunzimii transformărilor produse prin trecerea de la latină la limbile romanice, nu numai sub aspect fonetic, ci și sub aspect semantic. Astfel, pronumele latinesc nemo, -inis, care s-a păstrat în română (nimeni) și în unele graiuri italiene, a fost concurat și înlocuit în spaniolă de nadie, prin lexicalizarea lat. natus "născut" (deci, "cineva", "om"), care a primit în construcțiile negative semnificația "nimeni
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
persona (ce a avut o evoluție semantică pornind de la "mască de teatru" și ajungînd la "individ"), a avut în faza medie construcția ne...personne cu semnificația "nici unul", pentru ca, în epoca modernă, personne să primească, alături de semnificația "persoană" și valoarea de pronume nehotărît cu înțelesul "nimeni", adică un conținut opus. Uneori, lexicalizarea și gramaticalizarea s-au împletit, în sensul că elementele antrenate în unul din aceste procese au participat și la celălalt. Astfel, extinderea flexiunii analitice în limbile romanice și în cele
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Așadar, situația generală a evoluției cazurilor latinești relevă o dominanță a formelor de la cazurile oblice în raport cu nominativul. Totuși, forma de nominativ s-a transmis uneori în cazul numelor de ființe umane: lat. homo > rom. om, it. uomo, fr. on (devenit pronume nehotărît, după model germanic, germ. Mann s.m., man pron.), lat. soror > rom. sor(u) (soru-mea, sor-mea), v.it. suoro și suore, fr. soeur. Există și cazuri de lexicalizare a ambelor forme, de nominativ și de caz oblic, așa cum s-
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de + el), pg. o livro do professor (de + o)43. De la demonstrativul latinesc ille, illa cu aprotetic din lat. ad provine articolul posesiv-genitival din română (al, a, ai, ale), cu care se formează cazul gentiv și care intră în componența pronumelor posesive și a numeralelor ordinale. În celelalte limbi romanice, structurile în care apare obligatoriu acest articol în română (pronumele și numeralul) se traduc prin folosirea articolului hotărît: rom. al doilea = it. il secondo, fr. le segond, sp. el segundo, pg
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
ad provine articolul posesiv-genitival din română (al, a, ai, ale), cu care se formează cazul gentiv și care intră în componența pronumelor posesive și a numeralelor ordinale. În celelalte limbi romanice, structurile în care apare obligatoriu acest articol în română (pronumele și numeralul) se traduc prin folosirea articolului hotărît: rom. al doilea = it. il secondo, fr. le segond, sp. el segundo, pg. o segundo; rom. al meu = it. il mio, fr. le mien, sp. el mio, pg. o meu. Limbile franceză
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
-is(s)ima în paralel cu construcțiile analitice, sufix care însă nu este funcțional și în franceză 44. Toate limbile romanice occidentale au continuat însă din latină realizarea prin supletivism a comparativului și a superlativului la unele adjective și adverbe. Pronumele demonstrative latinești ille și ipse, care se află la originea multora dintre speciile aricolului romanic, sînt și la baza pronumelor personale de persoana a treia din idiomurile neolatine, reprezentînd evoluția uzurilor independente, de pronume propriu-zis. Acest fenomen a fost posibil
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
romanice occidentale au continuat însă din latină realizarea prin supletivism a comparativului și a superlativului la unele adjective și adverbe. Pronumele demonstrative latinești ille și ipse, care se află la originea multora dintre speciile aricolului romanic, sînt și la baza pronumelor personale de persoana a treia din idiomurile neolatine, reprezentînd evoluția uzurilor independente, de pronume propriu-zis. Acest fenomen a fost posibil (și necesar) deoarece, în latină, pronumele personale erau prin excelență substituți ai vorbitorilor și aveau forme numai pentru persoanele întîi
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
superlativului la unele adjective și adverbe. Pronumele demonstrative latinești ille și ipse, care se află la originea multora dintre speciile aricolului romanic, sînt și la baza pronumelor personale de persoana a treia din idiomurile neolatine, reprezentînd evoluția uzurilor independente, de pronume propriu-zis. Acest fenomen a fost posibil (și necesar) deoarece, în latină, pronumele personale erau prin excelență substituți ai vorbitorilor și aveau forme numai pentru persoanele întîi și a doua (ego, tu, nos, vos), încît, pentru persoana a treia, nu exista
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
care se află la originea multora dintre speciile aricolului romanic, sînt și la baza pronumelor personale de persoana a treia din idiomurile neolatine, reprezentînd evoluția uzurilor independente, de pronume propriu-zis. Acest fenomen a fost posibil (și necesar) deoarece, în latină, pronumele personale erau prin excelență substituți ai vorbitorilor și aveau forme numai pentru persoanele întîi și a doua (ego, tu, nos, vos), încît, pentru persoana a treia, nu exista o formă specială, utilizîndu-se substantivul ca atare sau pronumele demonstrative (is, hic
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
deoarece, în latină, pronumele personale erau prin excelență substituți ai vorbitorilor și aveau forme numai pentru persoanele întîi și a doua (ego, tu, nos, vos), încît, pentru persoana a treia, nu exista o formă specială, utilizîndu-se substantivul ca atare sau pronumele demonstrative (is, hic, ille etc.). Ceea ce este remarcabil în cazul pronumelui personal romanic, fie că provine din cel personal latinesc (la persoanele întîi și a doua), fie că provine din cel demonstrativ (la persoa-na a treia) este conservatorismul accentuat, manifestat
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
și aveau forme numai pentru persoanele întîi și a doua (ego, tu, nos, vos), încît, pentru persoana a treia, nu exista o formă specială, utilizîndu-se substantivul ca atare sau pronumele demonstrative (is, hic, ille etc.). Ceea ce este remarcabil în cazul pronumelui personal romanic, fie că provine din cel personal latinesc (la persoanele întîi și a doua), fie că provine din cel demonstrativ (la persoa-na a treia) este conservatorismul accentuat, manifestat prin păstrarea mai multor forme cazuale, iar, la cazurile oblice, a
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
la substantive, păstrează forme de neutru, it. lo, fr. le, sp. lo, provenite din lat. illum. Franceza prezintă, la fel ca limbile germanice, obligativitatea folosirii unui subiect pe lîngă formele verbale cu valoare predicativă, deseori acest subiect fiind exprimat prin pronumele personal, care devine astfel marcă pentru persoană și număr, fără valoarea emfatică pe care o primește o aseme-nea folosire în celelalte limbi romanice, care pot avea subiect inclus. De aceea, pentru a insista asupra persoanei, se folosesc în franceză formele
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
marcă pentru persoană și număr, fără valoarea emfatică pe care o primește o aseme-nea folosire în celelalte limbi romanice, care pot avea subiect inclus. De aceea, pentru a insista asupra persoanei, se folosesc în franceză formele de caz oblic ale pronumelui personal (moi, toi, lui), fenomen existent și în italiană, unde pronumele de nominativ nu s-a gramaticalizat însă. La plural, nos și vos s-au combinat în spaniolă cu alterus, -a rezultînd la nominativ forme cu diferențe de gen (nosotros
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
primește o aseme-nea folosire în celelalte limbi romanice, care pot avea subiect inclus. De aceea, pentru a insista asupra persoanei, se folosesc în franceză formele de caz oblic ale pronumelui personal (moi, toi, lui), fenomen existent și în italiană, unde pronumele de nominativ nu s-a gramaticalizat însă. La plural, nos și vos s-au combinat în spaniolă cu alterus, -a rezultînd la nominativ forme cu diferențe de gen (nosotros, nosotras, vosotros, vosotras), deși la acuzativ au rămas nos și vos
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
nominativ forme cu diferențe de gen (nosotros, nosotras, vosotros, vosotras), deși la acuzativ au rămas nos și vos, ceea ce arată că, la început, alterus reprezenta doar o insistență asupra subiectului, așa cum se constată în franceză: nous autres Français "noi, francezii". Pronumele reflexiv latinesc a avut o evoluție similară cu cea a pronumelui personal, iar dacă în latină avea forme numai pentru persoana a treia (aceleași la singular și la plural), o dată cu delimitarea unei diateze reflexive (pronominale), unele forme neaccentuate de la persoanele
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
la acuzativ au rămas nos și vos, ceea ce arată că, la început, alterus reprezenta doar o insistență asupra subiectului, așa cum se constată în franceză: nous autres Français "noi, francezii". Pronumele reflexiv latinesc a avut o evoluție similară cu cea a pronumelui personal, iar dacă în latină avea forme numai pentru persoana a treia (aceleași la singular și la plural), o dată cu delimitarea unei diateze reflexive (pronominale), unele forme neaccentuate de la persoanele întîi și a doua de la pronumele personal au primit și valoare
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
evoluție similară cu cea a pronumelui personal, iar dacă în latină avea forme numai pentru persoana a treia (aceleași la singular și la plural), o dată cu delimitarea unei diateze reflexive (pronominale), unele forme neaccentuate de la persoanele întîi și a doua de la pronumele personal au primit și valoare de pronume reflexive. Latina avea o formă compusă a lui se cu prepoziția cum, secum, din care au rezultat it. seco, sp. consigo, pg. comsigo (formele din spaniolă și din portugheză conțin a doua oară
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
iar dacă în latină avea forme numai pentru persoana a treia (aceleași la singular și la plural), o dată cu delimitarea unei diateze reflexive (pronominale), unele forme neaccentuate de la persoanele întîi și a doua de la pronumele personal au primit și valoare de pronume reflexive. Latina avea o formă compusă a lui se cu prepoziția cum, secum, din care au rezultat it. seco, sp. consigo, pg. comsigo (formele din spaniolă și din portugheză conțin a doua oară prepoziția cum, deoarece în timp sigo nu
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
oară prepoziția cum, deoarece în timp sigo nu a mai fost simțit ca se + cum). În italiană, spaniolă și portugheză, s-au creat compuse similare și pentru persoanele întîi și a doua, la singular și la plural. Unele forme ale pronumelor personale se folosesc în limbile romanice cu valoare de pronume de politețe, o specie necunoscută limbii latine clasice. Desigur, toate limbile pot avea structuri discursive reverențiale sau formule reverențiale, care pot evolua spre structuri sintagmatice șablonizate, încît pot exprima reverența
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
fost simțit ca se + cum). În italiană, spaniolă și portugheză, s-au creat compuse similare și pentru persoanele întîi și a doua, la singular și la plural. Unele forme ale pronumelor personale se folosesc în limbile romanice cu valoare de pronume de politețe, o specie necunoscută limbii latine clasice. Desigur, toate limbile pot avea structuri discursive reverențiale sau formule reverențiale, care pot evolua spre structuri sintagmatice șablonizate, încît pot exprima reverența și fără existența unor pronume specializate în acest sens. De
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]