5,132 matches
-
Darren spunea adevărul? Garajul Broadstane avea o reclamă: ceva de prost gust, cu o cheie care zâmbea, și cu un șurub și o piuliță vesele. În reclamă scria „DESCHIS 24 DE ORE“, astfel că Logan formă numărul. În urechi Îi răsună tonul de apel, iar și iar. Tocmai era pe punctul de a Închide când o voce aspră zbieră În urechea lui: — Garajul Broastane! — Alo? zise Logan, când Îi reveni auzul. Ești Ewan? — Cine e? — Sunt comisarul Logan McRae de la Poliția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
așezat un bărbat cu aer serios, cu un cap ca de glonț și fără mult păr. Era Îmbrăcat În uniforma oficială. Încheiată până sus. Nu era un semn bun. — Sergent McRae. Vocea era mai puternică decât te-ai fi așteptat, răsunând În cameră fără să prevestească nimic bun. Știi de ce ești aici. Nu fusese o Întrebare; pe birou se afla un exemplar din Press and Journal. Aranjat frumos lângă tastatură și raportul zilnic. — Da, domnule. — Ai ceva de zis? O să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
și cuarț sclipeau În lumina de pe stradă, imitând zăpada. Viscolul se transformase Într-o ninsoare răzleață, care plutea lent prin noaptea aspră. Pășiră Împreună prin zăpada până la glezne către ușa din față. Insch era primul. Apăsă butonul soneriei, iar „Greensleves“ răsună de undeva de dinăuntru. După două minute, ușa fu deschisă de o femeie ploeștită și nemulțumită, spre cincizeci de ani, Îmbrăcată Într-un halat roz de baie. Nu era machiată, iar urmele vagi de rimel i se scurseseră dinspre ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Nu vorbi așa despre taică-tu! — În fiecare seară! Gerald Cleaver m-a folosit În fiecare seară nenorocită! Aveam unșpe ani! Watson ajunse la masa de telefon,unde covorul făcea loc foliei de plastic. — Ticălos mizerabil și smiorcăit ce ești! Răsună o palmă, carne lipită de carne, apoi urmă o clipă de tăcere. Agenta Watson riscă o privire rapidă În sufragerie, dar nu reuși să vadă decât umbre pe tapet. Martin Strichen era ghemuit cu o mână pe obraz, iar mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
fi apărut cu cinci minute Întârziere? Dacă n-ar fi Înghețat când Martin Strichen scosese cuțitul? Dacă ar fi ajuns la el la timp?... Decis să nu se gândească la asta, Logan porni celălalt radio, rotind butonul până din boxe răsunară melodiile plăcute ale Northsound DJ. Era un mic semn că lumea se afla Încă acolo unde-ar fi trebuit. Bătând din degete În ritmul muzicii, simți cum o parte din tensiune i se ridică de pe umeri. Poate că lucrurile ieșiseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
în care se reflectau culorile apusului - sau răsăritului - ziduri erodate de vremuri inexistente, copaci cu frunze verzi sau cu frunze îngălbenite sau deja cu crengile pustii, copaci înfloriți, copaci de diverse feluri, pui de copaci... la fiecare colț de stradă răsuna un ecou, niște pași, niște glasuri, niște prezențe fantomatice care erau de fapt poveștile... însă nu locuitorii. Legendele de demult și basmele încă neinventate, așteptând să apară, alunecau invizibile ca niște vorbe răzlețe, înșiruite pe lîngă pereți, pe trotuare, pe după
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
se stingeau, pluti un singur gând: „Mai aveam atâtea de făcut...“. Ucigașii îl priveau implacabili. Chereas spuse încet, pe un ton profesional: „E mort, hai să mergem“. Nu apăruse nimeni. — Te iubesc! strigă Milonia, și glasul ei ascuțit de disperare răsună în atrium. Alergă, se aruncă asupra celui căzut, văzu sângele, îi luă capul în mâini. — Ascultă-mă, te-am iubit întotdeauna, chiar și atunci când tu nici măcar nu știai că exist... Vin cu tine... Îi mângâia părul, încerca să-i vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
vezi de departe cum vin. Loviturile trădătoare sosesc pe drumurile Romei. Făurarul își vârâse enormul pumn stâng în coiful micuț și, cu mâna dreaptă în care ținea galdius-ul, mima loviturile la cap, la tâmple, la frunte și la ceafă: lama răsuna când izbea fierul, dar mâna, apărată de coif, părea invulnerabilă. Copilul privea toate acestea ca pe o operațiune secretă, neavând cunoștință de tăcutul și neașteptatul acord al tatălui său. Abia după mulți ani avea să-și amintească și să înțeleagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să se înțeleagă că ideea îl înspăimânta. Dar cred că nimeni n-a înțeles încă asta. Sfârșitul lui Cremutius Cordo și al lui Caius Silius — N-aș fi crezut că ivirea zorilor poate provoca teamă, spuse Drusus. Orice glas care răsuna mai tare în liniștea grădinii îi făcea să tresară; zorii erau momentul arestărilor neșteptate, iar soarele aducea noutățile polițienești de peste noapte. Abia se luminase de ziuă, când își făcu apariția cavalerul Tatius Sabinus - cel care plânsese de emoție în ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
condamnă imediat pe toți cei care răspândiseră zvonul și pe care putuse să pună mâna. „Și în dimineața asta au crucificat trei oameni pe colina Esquilius; spuneau prin taverne că Tiberius o să moară dacă se întoarce la Roma.“ Însă zvonul răsuna acum într-un milion de guri - iar Drusus încheie sceptic: „Nu se putea găsi în stele o profeție mai de folos pentru puterea lui Elius Sejanus. I-a interzis împăratului să stea la Roma“. Poate din superstiție, poate de teamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
invită pe Nero la Capri, împreună cu tânăra lui soție; o invitație de la care nu se putea sustrage. Și nu fură deloc fericite saluturile și îmbrățisările mamei și ale celor doi frați care îl priveau cum pleacă. Îndată ce casa nu mai răsună de glasul puternic și de râsetele lui Nero, Drusus deschise jurnalul. Iar Gajus, căruia îi plăcea să privească peste umărul lui, citi, scrisă cu acea caligrafie înceată și ordonată, rodul unei gândiri atente, o frază pe care nu avea s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
tânărul să dea vreun semn de teamă. El simți însă că toți ceilalți erau uimiți de frumusețea lui adolescentină. Spuse: — Zeii să te aibă în paza lor, Augusta. Glasul îi era vioi și spontan, toți îi spuseseră asta; într-adevăr, răsună în întreaga sală. Bătrâna ridică puțin capul și-și mișcă buzele uscate: — Bine ai venit, spuse - și lui Gajus i se păru că toți cei prezenți erau surprinși -, în casa care a fost a divinului Octavianus Augustus și a mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o să vină niciodată, pentru că ultima oară au avut o întrevedere urâtă: ea i-a arătat scrisorile acelea îngrozitoare ale lui Augustus... Gajus se încordă în colțul lui, dar celălalt nu părea să se teamă că e auzit; dimpotrivă, glasul lui răsunase destul de puternic, încât părea că i se adresează. — Care scrisori? îl întrebară ceilalți. Libertul sirian continua să râdă. — Scrisori din vremea când Tiberius era exilat la Rhodos. Livia le-a păstrat patruzeci de ani; el s-a înfuriat, a încercat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pună întrebări. După două zile, Helikon îi șopti: — Se spune că o femeie importantă de la Roma s-a sinucis. Callistus spune că o cunoști; se numea Plancina. Silabisi numele cu greutate, cu accenul lui străin; pentru urechile lui Gajus, el răsună asemenea apelor unei cascade: era soția lui Calpurnius Piso, buna prietenă a Mașterei, femeia care, la Antiohia, o ascunsese în casa ei pe vrăjitoarea siriană. Gajus tăcu o clipă, apoi îl întrebă: — De ce s-a sinucis? Nu putea descrie senzația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Era asaltul dat puterii - și se putea transforma într-un triumf sau într-o înfrângere cruntă. Însă nu-i fu teamă nici o clipă; în cei douăzeci și cinci de ani, cât avea, mersese adesea alături de moarte. Și pentru prima oară, glasul lui răsună liber: — Vă jur pe amintirea lui Augustus, a lui Agrippa și a lui Germanicus că-mi voi da viața pentru ca încrederea voastră să nu fie înșelată. Era o frază scurtă, rostită dintr-o suflare, ca orice discurs gândit pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
temut se concentră să-l asculte, fiindcă urmau să iasă la iveală trăsăturile lui. După de-acum îndepărtatele funeralii ale Mașterei, îi auziră glasul. Și descoperiră că nu mai semăna deloc cu vocea speriată, de adolescent, de atunci și că răsuna limpede. Începu, cum se cuvenea, comemorându-l pe Tiberius, în cuvinte dar prudente și puține; fură pe placul tuturor, pentru că nimeni nu-l plângea pe mort. Patricienii culți observară că pronunția lui era clasică, elegantă; emoționați, câțiva bătrâni spuseră: „Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
spelunca lui. Vor fi Geniile păcii. Fiindcă m-am gândit ca aici, în fiecare an, să se desfășoare un rit la fel cu cel de la Sais, în memoria marelui vis care l-a ucis pe tatăl meu. În odeion vor răsuna cele mai minunate instrumente, vor cânta cele mai frumoase glasuri ale Orientului, așa cum le auzeam seara în palatul de la Epidafne, pe Orontes, în timp ce tatăl meu, întocmai cum se varsă un vin prețios, picătură cu picătură, dăruia acelor ținuturi, unul după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
decolteul și, făcând o glumă pe seama nobilei amintiri a străbunei sale, adăugă că ea nu avea nevoie de bijuterii, pentru că acestea ar fi acoperit ceea ce fiecare bărbat și-ar fi dorit de fapt să vadă. Ea râse, și glasul ei răsună în sală; râseră și cei aflați în apropiere, iar Calpurnius Piso tăcu, prefăcându-se că n-a auzit. Împăratul o invită pe femeie lângă el și curând, oaspeții observară că între cei doi se întâmpla un lucru iremediabil. „Prea mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
funeralii; vestea despre cumplitul proces nocturn se transmitea rapid, iar ceilalți senatori, treziți brusc, se adunau în grupuri speriate în casele prietenilor. Curia era închisă, zona Forurilor era pustie, cu porticurile aflate încă în umbră. Pe pavaj, printre palatele închise, răsunau pașii cadențați ale cohortelor lui Chereas și Sabinus, care patrulau prin oraș. Cei ce ieșiseră în stradă se retrăgeau repede sub porticuri, ca în vremea lui Tiberius. Germani Corporis Custodes staționau înarmați, insensibili și nemișcați, cufundați în tăcere, la toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
E mort. Să plecăm de-aici, toți, porunci în șoaptă, însă foarte dur, Valerius Asiaticus. Se supuseră în tăcere, risipindu-se. Nu se auzeau alte glasuri. Încă nu apăruse nimeni. — Te iubesc! strigă Milonia, și glasul ei ascuțit din cauza disperării răsună în atrium. Alergă, se aruncă asupra celui căzut, văzu sângele, îi luă capul în mâini. — Ascultă-mă, te-am iubit întotdeauna, chiar și atunci când tu nici măcar nu știai că exist... Vin cu tine... Îi mângâia părul, încerca să-i vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mai minunată vrajă a sa. Când am ridicat ochii de pe pieptul lui i-am văzut privirea, o privire pe care nu o mai cunoscusem, o privire care s-a fixat Într-a mea, iar glasul lui, al lui Petre, a răsunat de pe altă lume: „Ești Încă copil“. Și pe acel copil Îl săruta În neștire fără sfârșit. Îi țineam o mână după talie, și alta pe mâna lui, la jumătatea antebrațului. Strângeam În neștire stofa costumului, trăiam clipe de adevărată feerie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
trebuie să fie pierdut“. Oare cum voi reacționa la vederea gheții? Mă Înfior de pe acum. Mă doare această renunțare, mă doare adânc, Îmi rupe echilibrul sufletesc, mă face să decad fără țipete, doar geamătul copacului care cade la pământ Îmi răsună În suflet. Atât. Și acest copac nu se mai poate ridica. Doamne, ce-am făcut? Seara n-a venit Petre și am fost cu Șerban la teatru. Apoi am aflat că Petre a venit pe la 9 și a declarat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
trei batiste de culori diferite, deși la început par imposibil de despărțit. E destul de greu de interpretat și necesită multă îndemânare, însă Kara își evaluă performanța ca fiind destul de bună. David Balzac nu era de aceeași părere totuși. - Ți-au răsunat monedele, rânji acesta. În limbajul breslei, era o critică foarte aspră: însemna că trucul era prost executat și previzibil. Bătrânul magician, cu părul în totalitate alb și cu barba pătată de tutun în jurul gurii, își puse mâinile în cap exasperat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
mai avea petarde, ceea ce însemna că nu mai putea simula focuri de armă. Să dea foc unei tarabe? Nu părea genul de panică de care avea nevoie în acel moment. Furia și angoasa îl cuprinseră din nou. Dar atunci îi răsunară în minte cuvintele mentorului său, după ce făcuse o greșeală pe scenă pe vremea când era doar un copil, o greșeală care ar fi putut fi hotărâtoare pentru performanța acestuia. După spectacol, iluzionistul bărbos cu figură demonică îl luase deoparte. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
le folosească pe acelea; toate erau prevăzute cu poduri și cu bariere electronice, iar asta pentru el însemna pierzanie. Cel mai probabil va abandona mașina într-un cartier mai liniștit, de unde va încerca să fure alta. O altă voce îi răsună atunci în căști: - Sachs, l-am depistat! - Unde, Rhyme? Se părea că virase la stânga pe Strada 125. - Pe lângă Strada 5, încercă să explice criminalistul. - Sunt foarte aproape de intersecția 125 cu Adam Clayton Powell. Voi încerca să-l opresc. Dar trimiteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]