17,708 matches
-
Capul acela tușea din treizeci în treizeci de secunde, o tuse care venea de foarte departe pentru a anunța că toate clipele fericite aveau un sfârșit, la fel ca și trupurile. Deținătorul acestui cap de muribund se numea Mazerulles. Inspectorul rosti acest nume ca pe o lovitură de bici. Am înțeles că era secretarul lui. Acesta scotoci prin memorie și își aminti de tânără, din ziua când sosise. Oamenii nu primesc întotdeauna rolul care li se potrivește. Ai fi zis că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Într-un colț al bucătăriei, am pregătit pături și o saltea. O convinsesem pe Josăphine să meargă cu mine la V. pentru a-i povesti totul lui Mierck. Urma să plecăm la răsăritul soarelui. Adormise ca un sac și a rostit prin somn câteva cuvinte pe care nu le-am înțeles. Se auzeau din când în când loviturile unui tun, dar fără convingere, doar pentru a aminti că este acolo, ca un clopot al răului. Nu am îndrăznit să mă întorc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
vatra imensă. Și Bourrache lângă ea, așezat pe un taburet de spiriduș, cu picioarele întinse spre cenușa din vatră, cu capul înclinat, înclinat spre vid. Un uriaș mort. Nu mă auzise venind. Am rămas în picioare lângă el și am rostit cuvintele. Nu s-a mișcat, nu a răspuns nimic. Am privit focul bătând din aripă, ultimele flăcări micșorându-se, deformându-se, luptând încă pentru a se ține drepte și în sfârșit dispărând. Am văzut atunci privirea lui Clămence, ochii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
aceste din urmă flori cu o voce schimbată. Nu mai era vocea unui preot. Dar nici cea a unui horticultor. Vocea unui om plin de amărăciune, a unui om rănit. L-am oprit cu un gest când se pregătea să rostească cu voce tare, în camera întunecată, numele acelei flori. Nu voiam să aud acel nume. Îl știam prea bine. Îmi zvâcnea în cap de două zile, și zvâcnea, zvâcnea fără-ncetare. Chipul micuței mi-a venit iarăși în minte, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
întinsese pe pat, pe acest pat de luptă și suferință. Respira cu o încetineală îngrozitoare, iar obrajii îi erau aproape reci. Culoarea ei era culoarea celor pe care viața îi părăsește. Mi-am lipit buzele de ale ei, i-am rostit numele, l-am strigat, i-am prins fața în mâini, i-am lovit obrajii și i-am suflat aer în gură. Nici nu mă mai gândeam la copil. Nu mă gândeam decât la ea. Am încercat și să deschid fereastra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
fiu singur, foarte repede, pentru că din momentul acela aveam să fiu singur toată viața. La cimitir, eram șase oameni: preotul, Ostrane groparul, Clămentine Hussard, LĂocadie Renaut, Marguerite Bonsergent - trei bătrâne care mergeau la toate înmormântările - și cu mine. Părintele Lurant rosti ultima rugăciune. Ostrane puse mâinile sale bătătorite pe lopată. Eu priveam peisajul, pajiștile care se întindeau spre Guerlante, costișa cu arbori goi și cărări cafenii și murdare, cerul acoperit. Bătrânele aruncară o floare pe sicriu. Preotul făcu semnul crucii. Ostrane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
spre ea, cu capetele lor hidoase, cu colți și gheare. Ea își apăra fața cu mâinile, dar animalele înaintau și ajungeau să o atingă, să o muște, să rupă bucățele din carnea ei, pe care le înghițeau imediat. Clămence îmi rostea numele. Avea în gură nisip și rădăcini, iar ochii ei nu mai aveau pupile. Erau albi și șterși. M-am trezit tremurând. Ud leoarcă, gâfâind. Atunci am văzut că eram singur în pat. Brusc, am înțeles cât de mare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Și lăsă și această frază neterminată. Buzele i se mișcară puțin, iar pleoapele i se zbătură pentru un moment, sub efectul luminii. Știam bine despre ce voia să vorbească. Ne înțelegeam pefect. — Aș fi primit un răspuns? l-am întrebat, rostind încet cuvintele, cum o făcuse și el. Respiră zgomotos, făcu să răsune în mâna stângă ceasul care atârna la capătul unui lanț de care era agățată o stranie cheiță neagră, apoi se uită în depărtare, către cerul de un albastru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
un genunchi îndoit și, lângă el, un cocoș galic, imens și tare mândru, surprins în clipa în care cântă, ținându-se drept pe picioarele terminate cu gheare. Primarul inaugură statuia pe 11 noiembrie 1920. Ținu un discurs cu voce tremurată, rostind cuvinte înălțătoare și dând ochii peste cap, apoi citi numele celor patruzeci și trei de bieți flăcăi din orășel care muriseră pentru patrie, lăsându-i după rostirea fiecărui nume destul timp lui Aimă Lachepot, soldatul de gardă, ca să bată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
un scenariu subliniat de ea, acolo unde intra în scenă, Maestrul îi arătase demult cum se învață rolul, cum îl vezi pe hârtie, cum îl înveți logic, ce important e să-ți înțelegi personajul, să gândești la ce spui, nu rosti cuvintele pe bandă rulantă, nu mima realitatea din text, o să vezi și tu cât de important e partenerul, că, dacă n-are cine-ți da replica, degeaba, nu joci cum trebuie, nu poți, o să vezi cum îți vine textul automat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
arde lampa toată noaptea, uite ce mai citesc ăia, fă!!!, se auzea prin sat. Păi, da, citeam, mă mir că tinerii ăștia de azi nu citesc!!! — Darul lui Dumnezeu ai fost tu, băiatul meu. Te-ai născut așa, vorbind, ai rostit cuvinte încă din scutece, vorbeai și ascultai, ma-ma-ma, taaa-ta-ta, ai construit propoziții când alții tremurau în laptele mă-sii lor, de ce creșteai, de aia te făceai mai isteț și mai îndrăzneț, învățai într-o lună ce alții învață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
altul, pe-atunci, erai un copil și nu înțelegeai tot, doar străluceai, îl ridicai pe Shakespeare deasupra capului, ținând volumul deschis, și mi te adresai ca unui alt actor, eram un bun partener: Recită tirada, rogu-te, cum ți-am rostit-o eu, ușor curgător; ci, dacă o răcnești, așa cum fac mulți dintre actorii ăștia, mai bine îl pun pe crainicul orașului să-mi recite versurile. Nici nu despica văzduhul cu mâinile, așa, de parcă ai tăia lemne, ci fii în totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
TÂNĂRUL ARHITECT Living minimalist mobilat, o scară interioară ce se sprijină, din construcție, pe o bară metalică. Interior extrem de modern. Emma e singură, are la ureche un hands free, vorbește cu cineva... EMMA - Sunt o femeie împlinită, draga mea (va rosti extem de subtil, dar cu o tristețe ascunsă, apoi, repede, își va schimba expresia feței, va râde fals, adică sunt bine, vezi ce bine sunt?), ce mai fac?, ei, bine, sunt bine... știi că românii se împart în două: provocatori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
fi omorât-o, e obositor să fii mereu altcineva... Și când ai avut cel mai mare succes? — Când m-a văzut Smoktunovski, la Moscova, în Hamlet și... — În Hamlet?, și Tina tresare curios, buzele i se usucă pe măsură ce secundele trec, rostește apoi încet, doar pentru ea: în Hamlet... — Ei, da, ce te miri așa, îți ziceam că a venit Smoktunovski la cabină și, la sfârșit, m-a îmbrățișat, spunându-mi moi maestrî!!!, maestrul meu, da, atunci am simțit că zbor. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
acopere și podeaua cu o pânză roșie, ar fi fost mai sugestiv, corectez mâine -, ia cartea, deschide și așteaptă. Hamlet: Mă bucur mult și fără gând ascuns/ Iau parte la întrecerea frățească./ Ne dați spadele. (Cu atâta instinct și-a rostit replica, încât aproape a tras-o pe Anita după el.) Laertes: Îți râzi de mine, Hamlet. (Dar nu, fata s-a luat prea în serios.) Hamlet: Nu, jur pe mâna ce va ține spada... Și tânărul actor se plimbă de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
alte trăiri. Cine să îi judece?... Cortina. Sala tronului în palatul Regelui Lear, intră Kent, Gloucester, Edmund. Replici. Timpul. Intră Regele Britaniei cu suita lui de cavaleri. N-am chef să mai aștept masa nici o clipă. Să fie gata cina*... rostește Lear. Cele trei fete. Cum iubim? Ca sarea-n bucate, își amintește Maestrul de basm. Fetelor... ia să vedem din voi tustrele care/ Mai tare ne iubește? Goneril: ca lumina ochilor, ca văzduhul, ca puterea, libertatea și cinstea. Maestrul aude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
epocă. Zeii mei, apoi tata: zeii judecă, să nu trădezi, să nu te întorci fără Euridice! Tina-Anita, totuna, începe să priceapă... Actul IV. Aceeași pârloagă. Apoi, Cordelia în scenă: ... dragostea de tine și dreptate. Fals, nu e Cordelia. Maestrul își rostește mai departe replicile, dar plânge în minte și în inimă... Actul V. Tabăra britanică, lângă Dover. Lear și Cordelia. Zeii pe care Shakespeare îi invocă. N-am înnebunit când am făcut Hamlet și-am să înnebunesc acuma, la Regele Lear
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
fata aia chiar astă-seară. N-a fost cazul să-l Întrebe despre ce fată vorbea. — Aș fi mândru s-o iau cu mine acasă și s-o prezint familiei mele, a continuat Paskert. Amory era, evident, impresionat. Dorea să fi rostit el cuvintele acelea, nu Paskert. Avuseseră o rezonanță atât de matură. — Mă Întreb cum or fi actrițele, chiar așa de stricate? — Nu, domnule, nici pe departe, a protestat vehement tânărul monden, și știu că fata aia e de o bunătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Încă o duzină, diferențiale În funcție de vârstă și poziție. Orice făcea un student mai tânăr ca să apară În fasciculul puternic al proiectorului era Înfierat cu eticheta de „luarea nasului la purtare“. La cinema Înfloreau comentariile caustice, dar ele erau În general rostite de tineri care-și luau nasul la purtare; a aduce vorba despre cluburi Însemna a-ți lua nasul la purtare; a lua poziție fermă față de ceva, bunăoară față de partidele de băut sau față de abstinența alcoolică Însemna a-ți lua nasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Invilliers a fost parțial păcălit și total Încântat. Fără să poarte nimănui pică, aproape că hotărâse că Princeton consta În parte din filistini mumificați și În parte din plicticoși mortali și că a da peste o persoană În stare să rostească numele lui Keats fără să se bâlbâie, dar care, evident, se spăla și pe mâini, era un eveniment. — Ai citit Oscar Wilde? a Întrebat el. — Nu. Cine a scris-o? — E numele unui autor. Nu știi? A, sigur. O coardă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
oprit, Îndatoritor, lângă bordură și Amory a alergat spre promenada de scânduri. Mai Întâi a constatat că oceanul era albastru și că exista o cantitate de apă enormă, că valurile mugeau și mugeau - de fapt, toate banalitățile ce se pot rosti despre ocean, dar dacă i-ar fi spus cineva că gândește platitudini, ar fi rămas cu gura căscată de mirare. Acum luăm prânzul, a decretat Kerry, ajungându-l din urmă cu grupul. Hai, Amory, rupe-te de peisaj, coboară cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
i se prelingea pe obraz. — O, Amory, a zis ea disperată, dac-o frec, parcă-mi ia foc gâtul. Ce să fac? Lui Amory i s-a ivit În minte un citat și n-a rezistat tentației de a-l rosti cu voce tare: „All the perfumes of Arabia will not whiten this little hand.“ Ea și-a Înălțat privirea, iar scânteia de lacrimă din colțul ochiului părea un cristal de gheață. — Nu-ți prea pasă. Amory a Înțeles, greșit. — Scumpă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
și să-mi pândești privirile. În plus, trebuie să mă gândesc bine ce spun când vorbesc cu tine; imediat mă critici. — Prin urmare, te fac să gândești, a repetat vanitos Amory. — Mă faci să stau cu nervii Încordați - ea a rostit aceste cuvinte cu emfază - și când Îmi analizezi orice emoție, cât de mică, orice instinct, atunci pur și simplu nu le mai am. — Știu. Amory a fost de acord cu observația ei și a clătinat din cap, În semn că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
fi o plictiseală mortală, există atâtea altele de făcut la New York În timpul semestrului. Oricum, presupun că habar n-au ce pierd. Atitudinea domnului McDowell degaja o asemenea impresie de cumetrie, Încât Amory aproape că-l Îmbrâncise prin geamul deschis când rostise cuvintele respective. În februarie, maică-sa are să se mire că n-a intrat În nici un club și-i va mări alocația... Un neghiob lipsit de glagore. Prin fumul dens și aerul de seriozitate solemnă care umpleau camera răzbătea inevitabilul strigăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
fie un sfânt fără prihană? — Nu! În orice caz, nu ca alți tipi cunoscuți de mine. Nu pune piciorul la Philadelphian Society. N-are Încredere În putregaiul ăla. Nu crede că bazinele de Înot publice și o vorbuliță de Încurajare rostită la timp pot vindeca lumea de rele. Mai mult, nu-și refuză un păhărel dacă simte nevoia. — Evident că vede lucrurile greșit. — Ai stat de vorbă cu el mai recent? — Nu. — Atunci nu ți-ai putut forma o părere. Discuția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]