4,832 matches
-
a cincea oară. Biserica a fost vandalizată și distrusă complet în 1941, de către „Balli Kombëtar”, o formațiunea albaneză nazistă din Kosovo din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ulterior, după prăbușirea Albaniei Fasciste, biserica a fost restaurată prin truda sârbilor din Podujevo. Reconstruirea a fost finalizată în 1971. Biserica a fost atacată încă odată după expulzarea cetățenilor sârbi din Podujevo din 1999. Extremiștii albanezi au incendiat-o, deteriorând iconostasul și inventarul bisericii. În 2003, UNMIK a trimis o cerere Episcopiei
Biserica Sfântul Ilie din Podujevo () [Corola-website/Science/318452_a_319781]
-
(adesea menționat de sârbi că SANU Memorandum) a fost un document redactat de o comisie a Academiei Sârbe din 1985 până în 1986. În 1986, anumite părți din document au fost publicate de "Večernje novosti". Memorandumul a devenit foarte cunoscut în Iugoslavia deoarece punctele de
Memorandumul Academiei Sârbe de Științe și Arte () [Corola-website/Science/318494_a_319823]
-
publicate de "Večernje novosti". Memorandumul a devenit foarte cunoscut în Iugoslavia deoarece punctele de vedere despre națiune erau controversate, si s-a cerut reorganizare fundamentală a statului. Tema principală a fost că descentralizarea a dus la dezintegrarea Iugoslaviei și că sârbii au fost discriminați de către structura constituțională iugoslavă. Alături de celelalte republici iugoslave, inclusiv Șerbia, aceasta a fost considerată a fi o manifestare a naționalismului sârb și a Șerbiei Mare. Se presupune că a fost un moment cheie în dezintegrarea Iugoslaviei, si
Memorandumul Academiei Sârbe de Științe și Arte () [Corola-website/Science/318494_a_319823]
-
un moment cheie în dezintegrarea Iugoslaviei, si a contribuit la războaiele iugoslave. Comisia era alcătuită din 16 intelectuali sârbi: Memorandumul este împărțit în două părți: una despre „"Crizele în Economia și Societatea Iugoslavă"” iar cealaltă despre „"Statutul Șerbiei și Națiunea Sârbilor"”. În prima parte se relatează despre fragmentarea economică și politică a Iugoslaviei după aprobarea constituției din 1974. A doua parte, relatează despre cea ce considerau autorii că Șerbia are un statut inferior în Iugoslavia, folosindu-se de statul sârbilor din
Memorandumul Academiei Sârbe de Științe și Arte () [Corola-website/Science/318494_a_319823]
-
Națiunea Sârbilor"”. În prima parte se relatează despre fragmentarea economică și politică a Iugoslaviei după aprobarea constituției din 1974. A doua parte, relatează despre cea ce considerau autorii că Șerbia are un statut inferior în Iugoslavia, folosindu-se de statul sârbilor din Kosovo și Croația pentru a justifica afirmația. Ivan Stanbolić, care la acea vreme era Președintele Șerbiei, a numit memorandumul un act „în memoriam pentru Iugoslavia”. Slobodan Milošević l-a numit „o manifestare a naționalismului furibund, o otravă injectata de
Memorandumul Academiei Sârbe de Științe și Arte () [Corola-website/Science/318494_a_319823]
-
recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 3.432 locuitori din sat, 3.069 erau ucraineni (89.42%), 287 ruși (8.36%), 38 evrei (1.11%), 13 români (0.38%), 6 bulgari, 3 polonezi, 3 găgăuzi și 1 sârb. Aici a existat o stațiune maritimă. În perioada interbelică, satul s-a aflat în aria de interes a activiștilor bolșevici din URSS, aici existând un comitet revoluționar clandestin. Mai mulți săteni au participat la Răscoala de la Tatarbunar din septembrie 1924
Zolocari, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318484_a_319813]
-
Ordnungsdienst). În aprilie 1943, Reichsführer-ul SS Heinrich Himmler a creat Divizia a 21-a Waffen Montană din SS Skanderbeg (prima albaneză), condusă de albanezi și voluntari kosovari albanezi. Din august 1944, divizia a participat la operațiuni împotriva partizanilor iugoslavi și sârbi locali. Disciplina în divizie era slabă și de la începutul anului 1945 a fost desființată. Emblema a diviziei a fost un vultur negru albanez. Batalionul al 373-lea Infanterie al Wehrmacht-ului, condus de belgieni valoni, a luat parte la acțiuni
Colaborarea cu Puterile Axei în timpul celui de al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/320399_a_321728]
-
un croat non-comunist, a fost numit noul prim-ministru pentru a ajunge la un compromis între Tito - a cărui forțe a reprezentat de facto guvernul teritoriilor eliberate - si monarhia, care-l preferă pe Draža Mihailovici și cetnicii lui dominat de sârbi. După ce l-a respins public pe Mihailovici, Șubașici s-a întâlnit cu Tito pe insula Vis și au semnat acordul Tito-Șubașici, care i-a recunoscut pe partizanii că principala armata legitimă a Iugoslaviei, în schimbul recunoașterii partizanilor în mod oficial și
Ivan Șubașici () [Corola-website/Science/320417_a_321746]
-
format din Iuliana Nucu și Geta Cojocaru, de la Metal Galați, iar întrecerea masculină a fost adjudecată de Radu Adrian și Adrian Pricop, de la Franke București. Din anul 2002, conducerea Comisiei Naționale de volei pe plajă este preluată de d-șoara Oana Sârb, an în care Jocurile Balcanice de seniori au loc la Satu Mare, România obținând o medalie de aur la masculin și una de bronz la feminin. În 2003 de asemenea se reușește obținerea medaliei de aur la masculin, de data aceasta
Volei de plajă () [Corola-website/Science/320497_a_321826]
-
von Brukenthal, a fost trimis să studieze la gimnaziile din Sibiu și Cluj și apoi la Viena, unde a urmat studii superioare de filozofie, teologie, istorie și de știinte fizico-matematice. Nu a reușit să îmbrățișeze cariera preoțească din cauza uneltirilor mitropolitului sârb Ștefan Stratimirovici, obținând un post de profesor la Școala teologică ortodoxă din Sibiu (1811-1816). Ca profesor, Gheorghe Lazăr a tradus în limba română o serie de lucrări cu caracter pedagogic și chiar un manual de pedagogie. Din acest motiv a
Statuia lui Gheorghe Lazăr din Sibiu () [Corola-website/Science/323992_a_325321]
-
aliate sârbo-bosniace i-au învins cu greu pe turci. Înaintea bătăliei, Lazăr a respins legământul de vasalitate și pace și a fost hotărât să lupte până la ultimul om, deoarece nu dorea să iși trădeze poporul. I-a blestemat pe toți sârbii care nu l-au ajutat să lupte împotriva turcilor cu așa numitul "„Blestem de la Kosovo”" înscris la Gazimestan ("Calea războinicului"), unde se presupune că ar fi murit, astăzi este un monument pentru sârbii care au luptat împotriva turcilor.
Lazăr al Serbiei () [Corola-website/Science/319442_a_320771]
-
trădeze poporul. I-a blestemat pe toți sârbii care nu l-au ajutat să lupte împotriva turcilor cu așa numitul "„Blestem de la Kosovo”" înscris la Gazimestan ("Calea războinicului"), unde se presupune că ar fi murit, astăzi este un monument pentru sârbii care au luptat împotriva turcilor.
Lazăr al Serbiei () [Corola-website/Science/319442_a_320771]
-
a revoluției lui Tudor Vladimirescu). Otomanii au fost de asemenea de acord să cedeze muntenilor controlul asupra porturilor dunărene Giurgiu, Brăila și Turnu. De asemenea, convenția a recunoscut autonomia Principatului Șerbiei. Șerbia recâștiga controlul asupra unor teritorii pierdute în 1813. Sârbii au primit și dreptul la libertate a mișcării prin Imperiul Otoman. Repudierea acestei convenții de către sultanul Mahmud al II-lea a fost pretextul pentru declanșarea războiului ruso-turc din 1828 - 1829.
Convenția de la Akkerman () [Corola-website/Science/319439_a_320768]
-
cu amărăciune familiei Karađorđević. În ianuarie 1916, după înfrângerea Șerbiei, Muntenegru a fost ocupat de Austro-Ungaria, iar regele a fugit în Italia și apoi în Franța. Guvernul și-a transferat operațiunile la Bordeaux. După sfârșitul Primului Război Mondial, o adunare organizată de sârbi la Podgorica a votat detronarea lui Nikola și anexarea Muntenegrului la Șerbia. Câteva luni mai tarziu, Șerbia (ce includea Muntenegru) s-a unit cu fostele teritorii slave sudice ale Austro-Ungariei pentru a forma Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, care a
Nikola I al Muntenegrului () [Corola-website/Science/319517_a_320846]
-
Primului Război Mondial, o adunare organizată de sârbi la Podgorica a votat detronarea lui Nikola și anexarea Muntenegrului la Șerbia. Câteva luni mai tarziu, Șerbia (ce includea Muntenegru) s-a unit cu fostele teritorii slave sudice ale Austro-Ungariei pentru a forma Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, care a fost redenumit Iugoslavia în 1929. Nikola a plecat în exil în Franța în 1918, dar a continuat să-și revendice tronul până la moartea să ce a avut loc trei ani mai târziu la Antibes. El
Nikola I al Muntenegrului () [Corola-website/Science/319517_a_320846]
-
fiind consfințită de intrarea trupelor românești în Timișoara pe 3 august 1919. Deși România revendicase Banatul în cadrul granițelor sale naturale, până la Tisa și Dunăre, Banatul a fost în cele din urmă împărțit între Regatul României (aproximativ 2/3) și Regatul sârbilor, croaților și slovenilor (aproximativ 1/3). Administrația românească s-a instalat abia în vara anului 1919, unirea fiind consfințită prin intrarea armatei române în Timișoara la 3 august 1919. Situația din Banat în toamna anului 1918 devenise tot mai tensionată
Unirea Banatului cu România () [Corola-website/Science/319959_a_321288]
-
să fie ocupat de forțele aliate sârbe și franceze. Sesizând oportunitatea creată, trupele sârbe au trecut Dunărea chiar înainte de parafarea acordului de armistițiu și au ocupat orașul Biserica Albă (Bela Crkva), unde au instaurat administrația sârbească. La 14 noiembrie 1918, sârbii au ocupat Timișoara, iar la 20 noiembrie au ajuns la Mureș și s-au desfășurat pe linia Szeged - Lipova. Imediat, comandamentul sârb a preluat administrația militară a Banatului, a dizolvat gărzile naționale, iar mai târziu a preluat și administrația civilă
Unirea Banatului cu România () [Corola-website/Science/319959_a_321288]
-
generalului Mackensen. Ajunse la Timișoara, trupele sârbești au fost întâmpinate cu amiciție, ca trupe ale Antantei, deci aliate României. La scurt timp însă, lucrurile s-au schimbat radical, după ce românii bănățeni au devenit ținta predilectă a persecuțiilor noii administrații. Inițial, sârbii au deținut doar administrația militară și au lăsat administrația civilă pe mâna maghiarilor. Ambele însă vedeau în români primejdia cea mai mare. Noile autorități au trecut la anihilarea sistematică a mișcării naționale românești, la desființarea consiliilor naționale române și a
Unirea Banatului cu România () [Corola-website/Science/319959_a_321288]
-
mâna maghiarilor. Ambele însă vedeau în români primejdia cea mai mare. Noile autorități au trecut la anihilarea sistematică a mișcării naționale românești, la desființarea consiliilor naționale române și a gărzilor românești. În funcțiile oficiale au fost numiți tot mai mulți sârbi. Otto Roth și reprezentanții social-democraților din rândul minorităților maghiare și șvăbești vedeau în armata sârbă un ajutor pentru perpetuarea stăpânirii maghiare. Ei sperau în continuare că războiul se va termina cu o Ungarie Mare, care să cuprindă și Banatul. Pe
Unirea Banatului cu România () [Corola-website/Science/319959_a_321288]
-
reprezentanții social-democraților din rândul minorităților maghiare și șvăbești vedeau în armata sârbă un ajutor pentru perpetuarea stăpânirii maghiare. Ei sperau în continuare că războiul se va termina cu o Ungarie Mare, care să cuprindă și Banatul. Pe de altă parte, sârbii duceau în occident o puternică propagandă pentru cauza lor, urmărind politica „faptului împlinit" și încheierea războiului cu un Banat aflat de facto sub suveranitate sârbească. În ciuda restricțiilor și impedimentelor de tot felul impuse de trupele de ocupație, mii de bănățeni
Unirea Banatului cu România () [Corola-website/Science/319959_a_321288]
-
decis retragerea treptată a trupelor sârbești și preluarea de către trupele franceze. Acestea au preluat estul Banatului în ianuarie 1919. În 1919, Banatul a fost împărțit între Regatul României și Regatul Serbiei, Croaților și Slovenilor (numit mai târziu Regatul Iugoslaviei). Revendicarea sârbilor nu se baza pe vreun drept istoric, ci pe existența a 250.000 de sârbi locuitori la nord de Dunăre. Alt argument al sârbilor a fost poziția geografică a capitalei Belgrad, aflată exact la granița cu Banatul și, prin urmare
Unirea Banatului cu România () [Corola-website/Science/319959_a_321288]
-
Banatului în ianuarie 1919. În 1919, Banatul a fost împărțit între Regatul României și Regatul Serbiei, Croaților și Slovenilor (numit mai târziu Regatul Iugoslaviei). Revendicarea sârbilor nu se baza pe vreun drept istoric, ci pe existența a 250.000 de sârbi locuitori la nord de Dunăre. Alt argument al sârbilor a fost poziția geografică a capitalei Belgrad, aflată exact la granița cu Banatul și, prin urmare, vulnerabilă din punct de vedere strategic și militar. Mai târziu, o ultimă încercare de independență
Unirea Banatului cu România () [Corola-website/Science/319959_a_321288]
-
împărțit între Regatul României și Regatul Serbiei, Croaților și Slovenilor (numit mai târziu Regatul Iugoslaviei). Revendicarea sârbilor nu se baza pe vreun drept istoric, ci pe existența a 250.000 de sârbi locuitori la nord de Dunăre. Alt argument al sârbilor a fost poziția geografică a capitalei Belgrad, aflată exact la granița cu Banatul și, prin urmare, vulnerabilă din punct de vedere strategic și militar. Mai târziu, o ultimă încercare de independență a venit din partea germanilor din Banat, care, în data
Unirea Banatului cu România () [Corola-website/Science/319959_a_321288]
-
Carintia și Știria au fost reținuți pentru suspiciunea de a fi dușmani ai Imperiului Austriac, care a dus la o neîncredere între germano-austrieci și sloveni. După prăbușirea Austro-Ungariei în 1918, Maribor a fost pretins atât de Statul slovenilor, croaților și sârbilor cât și de către Austria Germană. După 1918, cei mai mulți dintre germano-austrieci, sloveni, croați și sârbi au părăsit Maribor pentru Austria, inclusiv oficialii vorbitori de limba germană, care nu provin din regiune. În 1941, Știria de Jos, o parte iugoslavă a Știriei
Maribor () [Corola-website/Science/297236_a_298565]
-
Austriac, care a dus la o neîncredere între germano-austrieci și sloveni. După prăbușirea Austro-Ungariei în 1918, Maribor a fost pretins atât de Statul slovenilor, croaților și sârbilor cât și de către Austria Germană. După 1918, cei mai mulți dintre germano-austrieci, sloveni, croați și sârbi au părăsit Maribor pentru Austria, inclusiv oficialii vorbitori de limba germană, care nu provin din regiune. În 1941, Știria de Jos, o parte iugoslavă a Știriei, a fost anexată de Germania nazistă. Trupele germane au intrat în oraș, pe 8
Maribor () [Corola-website/Science/297236_a_298565]