4,117 matches
-
de firesc contact, ceea ce comunică o continuă stare de inadecvare, de stranietate și rizibil, de familiaritate a lucidității cu misterul dezumanizării. Cu misterul în care Constantin Popa își învăluie un protest fără echivoc, ridicînd acuitatea pamfletului la iradiația parabolei. Iar scriitura acestui acrobatic contrapunct existențial, de autentică modernitate, ne-a fost o pasionantă provocare de a desluși cifrul teatral care, șlefuit pe fețe și pe munchii, să incite pe spectator să-l citească prin efectul de transparență. Spectacolul nu se va
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
dintr-un orizont existențial, altul, activ în diapazonul contestării politice. Florin Faifer Constantin Popa Regulamentul de bloc Citindu-se această curioasă piesă la Cercul de lectură aș Secției de dramaturgie, n-a fost nimeni care să nu fie atras de scriitura alertă ca și citirea de altfel -, de gradația ingenioasă a conflictului, de culoarea ei, iar unii de semnificația ei parabolică ieșind din cheia realistă. Intruziunea dezinvoltă a vecinilor de bloc, diapedeza lor nestingherită, ocupația amabilă și împăciuitoare la care se
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
gînduri mi-au fost provocate, evident, de textul lui Constantin Popa. Un text dens și neliniștitor, ca o sirenă în noapte. Un text ca un oftat profund, după care ai nevoie de aer. Un text polifonic ca mesaj și ca scriitură dramatică. Un text ale cărui litere îți rămîne înfipte în memorie, ca niște ace reci și febrile, multă vreme după lectură... A freamăt... A neuitare. Ovidiu Lazăr *** Stau și mă gândesc cum să fac această operație matematică: să scad din
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
nu erau decât derivații și aspecte ale unei inconveniențe mai grave, aceea a lipsei de respect față de „cuvânt”: textul era înăbușit de instrumente și sufocat de amestecul unor polifonii complicate. În zilele noastre - afirma cardinalul Bernardino Cirillo în anul 1549 -, scriitura imitativă a ajuns la un nivel atât de înalt, încât, în timp ce o voce spune „Sanctus”, o altă voce pronunță „Sabaoth” iar altă voce, „Gloria tua”, obținându-se un produs sonor bâlbâit și deranjant ... Trebuie să înlăturăm, deci, din biserică aceste
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
influența cântecului gregorian. Esența armoniei palestriniene stă în contrastul dintre disonanță și consonanță, cu momente de tensiune urmate imediat de altele de destindere; din această alternanță rezultă o desfășurare sonoră care, uneori, pare lipsită de personalitate. Măiestria lui Palestrina în scriitura contrapunctică a fost dintotdeauna un obiect de mare admirație. Față de anumiți contemporani ai săi, Palestrina apare puțin înclinat în a conferi cuvintelor o profunzime expresivă prin intermediul modulațiilor armonice sau a disonanțelor, tratând în egală măsură toate vocile cu aceeași importanță
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
fi sintetizate astfel: - tendința spre monumental, realizată de totalitatea vocilor în cor, de vocile soliste și de grupurile instrumentale, trăsături ce caracterizează așa-zisul stile concertato; - tendința prezenței mai multor coruri (policoralitate), obținându-se astfel o polifonie de tip coral, scriitura, în general, fiind de tip omofonic; - evidențierea vocilor umane solistice, căutându-se în special efecte vocale care să fie în sintonie cu textul și cu sentimentele exprimate de acesta sau cu sentimentele care se doreau a fi exprimate (afectele); - influența
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
în preajma nunții, a iubitului ei. Tendința feministă, vizibilă ici-colo, e în final dezactivată de amănuntul realist, ce denotă buna cunoaștere a lumii rurale. Alte proze (Bunicuța, Sunt lacrimae rerum, Umbra Mariei Antoaneta, Prin Pădurea Fontainebleau ș.a.) relevă, în incipit, în scriitură, dar și în tematică, o influență măcar, dacă nu cumva o colaborare, a lui D. Anghel. După moartea „dioscurilor” N. a fost muncită de dorința de a se justifica, de a explica dramele. În ciuda multiplelor îndemnuri de a renunța, de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288412_a_289741]
-
direct a fost apariția cărții de convorbiri Primejdia mărturisirii (1993) - și că a devenit el însuși preot motivează deschiderea înspre fundamentele mistice ale imaginarului poetic. Dar terminologia și aluziile la mitosul biblic propun un lirism ce stimulează reflecția, iar nu scriitura profetică. Desfășurarea alegorică a versurilor, nutrită de parabole biblice, nu este o simplă transpunere plasticizată a unor episoade evanghelice, ci mai curând o asumare a spiritului acestora. Ușurința de a utiliza „materialul” biblic și recuzita din domeniu îl face pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288820_a_290149]
-
prozei narative (un comentariu pe marginea dezbaterii, de actualitate în epocă, în legătură cu raportul fiction/faction în literatura americană), ilustrând o linie de preocupări ce se regăsește în colaborarea la realizarea versiunii în limba română a cercetării lui Dan Cristea dedicate scriiturii autobiografice, Versiune și subversiune (1999), dar mai cu seamă în cartea Viziuni americane. Romanul american contemporan (1997). Lucrarea a fost scrisă în anii ’80, în ambianța universitară nord-americană; sunt tratate, în termenii cercetării naratologice mai noi, „spațiul verbal” și strategiile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287927_a_289256]
-
altceva, astfel scrisul fiind, În lipsă de acțiune și de lecturi, un act existențial, nu hedonist, astfel devenind o acțiune necesară, autoarea Încercînd la un moment dat să provoace scrisul, să-l incite, căutînd să acționeze, să se miște pentru scriitură: „M-am plictisit de atîta scris. Sper să mă duc duminică la Satkovitz și voi avea din nou despre ce scrie”. Speranța („Dar de ce am Început azi să scriu din nou? Fiindcă plecarea noastră acasă a devenit din nou actuală
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
o perspectivă aparte, originală. "Existențialismul" lui Foucault nu se potrivește cu cel al lui Sartre, cu atât mai puțin are vreo legătură cu Heidegger, filosof pe care gânditorul de la Collège de France l-a citit și înțeles. Cu toate acestea, scriitura foucauldiană este și Picasso (idei abstracte plecate dintr-un concret istoric), este și Dali (idei originale plecate dintr-o depășire a concretului istoric, a realului), este și Georges de la Tour (intercalarea paragrafelor clare, inteligibile cu cele abstracte, încărcate de ambiguitate
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
fascinat de imaginea în sine a unei femei dincolo de orice cunoaștere a persoanei respective. Din acest motiv, imaginea cade într-un impresionism cotidian... Cărțile lui Foucault sunt însoțițe de supratema puterii 7, indiferent cum se intitulează acestea. Din acest considerent, scriitura foucauldiană este și una a unui gânditor politic, la fel cum "opera" lui Nietzsche nu este doar a unui filolog. Nietzsche nu și-a spus niciodată "filosof", deși face parte din seria filosofilor canonici. De aceea, cărțile foucauldiene sunt căutări
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
al V-lea î. Hr., când politica greacă se transformă în opusul ei)? De ce societatea modernă se lasă condusă de raportul mutual politică-război? De ce politica de azi nu poate fi politică în semnificația ei originară, aceea prezentă în Grecia antică? Țesătura scriiturii foucauldiene nu este atât de dificilă precum pare la o primă vedere. Istoricul nostru își prezintă "structural", schematic, destul de coerent argumentele, în ciuda tablourilor sale clar- obscure. Prezentarea problemelor care i-au reținut atenția este învăluită de un discurs original în
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
Cuvintele și lucrurile (1966) și Arheologia cunoașterii (1969) nu sunt structuraliste în nucleul lor narativ, atunci care sunt structuraliste? Oricum, între Foucault, Barthes și Derrida nu prea există legături de sens. Ideea de "structură" are totuși o dublă semnificație în scriitura foucauldiană, aceea de "instituții", dar și de procese ale civilizării europene (nebunie, sexualitate, crimă și penitență, puterea-cunoaștere). Prezența conceptului amintit și notorietatea sa, după polemica cu Sartre (1905-1980) din anii '60, i-au făcut pe unii intelectuali să-l "integreze
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
cu acela al unor romancieri precum R. Musil sau Th. Mann. Pe de altă parte, preocuparea sa pentru istoria ideilor, îndeosebi în anii '50-'60, face ca atenția să se îndrepte spre ideile sale. Partea ideatică este elementul decisiv al scriiturii sale. Dezbaterea ideilor, prezentarea critică a ideilor pe relația T-P (trecut-prezent), formularea unor altfel de idei și de posibilități de a spune însoțesc scrierile foucauldiene. Faptul că Foucault nu era preocupat dacă ceea ce scrie este în acord sau în
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
aceste "influențe", ci în dezbaterea unor probleme menținute în societate pe un fond de cunoaștere istorică. Dacă Febvre s-a pronunțat pentru istorii problematizante, Foucault nu a ezitat să pună în practică un nou mod de a problematiza. Întreaga sa scriitură este una problematizantă. Acest nou mod de a pune probleme se întemeiază pe învățături din psihanaliză, din semiotică, desprinse din dezbaterile contemporane de idei; pe teorie semiologică, atunci când se ocupă de tratarea enunțurilor; pe unele idei din Marx și Comte
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
între ele, împrumuturi, analogii, tehnici de re- și configurare, schimbări de concepte, modificări de sensuri, includerea unor raporturi semnificante în câmpul cunoașterii, opinii, atitudini, bizarerii de gândire etc.). Cele două regimuri sunt vizate de Foucault în eclectica sa capodoperă de scriitură contemporană, Cuvintele și lucrurile (1966). Aceste două regimuri, deși sunt amestecate unul cu celălalt, deși se află într-un raport de vecinătate izolată, deși se intersectează și se dezvoltă împreună în jocurile și luptele din ele, sunt incompatibile din trei
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
în Vest, Camera 210, mai ales când se recurge la convenția jurnalului, sau naturalețea schițării reacțiilor la oamenii simpli deveniți soldați asigură prozei de război a lui V. ritm interior și dramatism de substanță. Se remarcă îndeosebi, prin tematica și scriitura modernă, Camera 210, un jurnal de spital cu trăiri la limita între realitate și halucinație. SCRIERI: Muguri, București, 1940; Roiul de aur, București, 1951; Se risipește negura, București, 1951; Huțulca, București, 1953; La poalele Ceahlăului, București, 1953; Valea Fierului, [vol
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290548_a_291877]
-
și aceea ulterioară acestui studiu, este departe de a ilustra pledoaria teoretică a autorului. B. construiește, în Echinoxul nebunilor și alte povestiri (1967), un univers mitopoetic în care realul și imaginarul, obiectele concrete și fantasmele reveriei se împletesc într-o scriitură de mare densitate stilistică. Înscrise de cei mai mulți exegeți în cadrul literaturii fantastice, prozele baconskyene posedă, dincolo de desfășurarea narativă ce justifică încadrarea tipologică menționată, un accentuat caracter parabolic; personajele, întotdeauna nenumite (cu excepția straniului călugăr Apolinarie din Farul), sunt în fapt ipostaze existențiale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
încorsetări inutile, dar și dorința de evidențiere a propriei individualități prin detașarea de direcția comună. Numeroase alte fragmente din lucrări epice precum Boris Sarafoff, Zig-Zag, Poveste, Poetul Vlahuță, întrerup cursul prestabilit al expunerii tradiționale, dezvăluind intime detalii ale modului de scriitură convențional, la care refuza să adere dintr-un impuls al autoizolării, grefat pe convingerea incompatibilității valorii autentice cu rigiditatea normelor care impietează și nu îmbogătesc sensurile artei. În privința celui de-al doilea aspect, este de menționat tehnica zig-zag-ului. Inaugurată de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pentru că stârnește asupra cititorului același efect resimțit la plonjarea controlată magistral, așa cum am văzut, din universul fantastic al "Sinecorzilor", în "moftul" lumii caragialiene. Ceea ce reiese din cele câteva exemple selectate, este că modul ironic rămâne tributar modelului caragialian atât de scriitură, cât și de "diplomație", de șiretenie necesară scriitorilor integri, care sunt constrânși să recurgă la ironie pentru a dezvălui ceea ce nu pot spune fățiș. Caragiale a fost, indubitabil, pentru astfel de autori, un partener din umbră care le-a validat
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
frecvent utilizatul termen denigrator de "spanac" și chiar mai drastic de către Urmuz, prin intermediul parabolei ce se întrevede în episodul luptei "uriașe"101 dintre cei doi eroi literaturofagi, Algazy și Grummer. În epopeea celor doi, ideea colapsului prin revărsare hemoragică de scriitură parazitară, transpare din ironia care se poate identifica în imaginea literaturii agonice, pe care învinsul Grummer "o vomită în mâinile lui Algazy"102, dar pe care bătrânul o refuză cu dispreț, considerând că "tot ce i se oferă este prea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
atunci lucrurile apar altfel. Nea Jenică devine un bătrân sfătos (prezența burții în acest caz e obligatorie), iar colegul care a zis despre mine că citesc literatură pornografică, un ins plin de haz.20 La Mircea Horia Simionescu, suprapunerile de scriituri, inadvertențele, reluările, labirintul de labirinturi, simultaneismul, stilul parantetic, melanjul de limbaje, etc., subordonate unei invenții epice uluitoare, sunt, în ultimă instanță, modalități de redare a caracterului incomprehensibil al vieții. Textul devine astfel profund neospitalier, incită la un joc de-a
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a v-ați ascuns cu sensul, dezorientează, intrigă și irită. Starea de confuzie și de disconfort, provocată de o strategie auctorială malițioasă, care atrage și respinge deopotrivă, persistă, în ciuda frecventelor pasaje confesive și justificative, sau a celor care dezvăluie secretele scriiturii. Cititorul este simultan tras pe sfoară și inițiat. Pândit de "nesfârșite primejdii" în hățișurile textului, momit pe drumuri înfundate, păcălit și părăsit într-un spațiu al ficțiunii în care totul e posibil, el este, paradoxal, condus cu deferență în atelierele
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
duce la cultură și satisfacții rare, nu e bucurie intensă fără chelălăituri"21. Este, de fapt, o practică autoreferențială comună scriitorilor din "Școala de la Târgoviște", ale căror romane încearcă să atingă, prin meta și intertextualitate (parodie, pastișă și reflecție asupra scriiturii), literaturizarea totală. Texte precum Smărăndița. Roman modern, Dă-dămult... mai dă-dămult, pastișele și parodiile în versuri, dar mai cu seamă ambiguizata Inspecțiune, finalul bifurcat din nuvela Două loturi, digresiunile metatextuale din Poetul Vlahuță și din neterminata Poveste dezvăluie și în acest
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]