KorAP: Find »[drukola/base=scuza & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...161 162 163 ...211 >

5,253 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394

voi muri de infarct, în picioare în w.c.-ul metalic care dansează, cu pachetul de șervețele detergente plutind în chiuvetă. Mă ridic. — Unde te duci? — Cobor. — Ce naiba zici? — Au închis ușa, avionul s-a pus în mișcare. Stewardesa mă oprește: — Scuzați-mă, domnule, unde mergeți? — Trebuie să cobor, mă simt rău. — Chem un medic. — Sunt medic. Mă simt rău, lăsați-mă să cobor. Probabil că am un aspect înfiorător, fata în uniformă cu părul blond strâns la spate și un năsuc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
și neobosită, doar puțin mai misterioasă. Chiar și privirea pe care mi-o aruncă este aceea dintotdeauna, participând la lucrurile superficiale, dar distrată în profunzime. Nu mai are nevoie de mine. Mă întorc cu carafa, le torn tuturor de băut. — Scuzați-mă și plec. Nu am avut nici măcar grijă să închid ușa, atât de tare mă grăbesc să formez numărul ei. Nu era acasă nici măcar seara. Am pus jos receptorul, am pus jos singurătatea pe care o simțeam peste tot, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
nimic! Se agită, țipă, crede că vreau să-l fur, ce să fur? Grămada aceea de zdrențe putrede? Dinții care, atunci când deschide gura și un plânset răgușit i se rostogolește în șanțul lucitor al gâtului, se vede că lipsesc? — Mă scuzați, am căzut. Ce am atins? Ce miasme am respirat? Bărbatul emană un miros îngrozitor, ca de câine abandonat cu burta spintecată pe marginea drumului. Și Italia puțea atunci când tragedia a copleșit-o, când a înțeles că o părăseam, că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
cel mai bun prieten al său în ziua cea mai urâtă din viața mea. Îl privesc fără să-l înțeleg, mă gândesc la cuvintele scrise pe un zid: cum poți vedea fundul apei, dacă nu încetezi să-i tulburi suprafața? — Scuză-mă, trebuie să-i telefonez lui Bambi. Se duce la fereastră, se întoarce cu spatele, bolborosește. Nu vrea să-l aud. Îi văd fundul, a împlinit cincizeci și șapte de ani luna trecută, este definitiv gras. Și-a schimbat tonul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
ușa bucătăriei, care este pustie, se vede doar o cană cu gura în jos pe chiuvetă. — Sunt aici. Italia stă pe pat, își ține coatele sprijinite de pernă și privește fâșiile de plastic ale perdelei de după care apar. Te odihneai, scuză-mă. Nu, eram trează. Mă apropii și mă așez lângă ea pe patul fără cearșaf. Italia e îmbrăcată cu o rochie bleumarin, pe gât, care nici nu pare să fie a ei. Pare o rochie a Elsei. Nu și-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
salam și șuncă. Era bine alcătuit, printre felii se vedeau bucăți de murături, vinete și roșii uscate. — Prietena mea nu se simte bine, ați putea să ne conduceți în cameră? Femeia ne privea interzisă, poate nu-i mai inspiram încredere. — Scuzați-ne, am zis și am pus o bancnotă de o sută de mii pe masă, împreună cu cartea de identitate. Mai târziu cobor să vă aduc actele doamnei. Luă bancnota, se îndreptă fără grabă spre bar, deschise o cutie de metal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225

cu povestea ipotecii... — Cum? - exclamă nepoata sărind în picioare -. Da’ ce-i asta, ce-nseamnă toate astea, ce rost are vizita asta? — Ți-am mai spus, nepoată, că domnul acesta dorește să te cunoască... Și nu te-aprinde-așa... Dar sunt lucruri... — Scuzați-o pe doamna dumneavoastră mătușă, domnișoară - o imploră și Augusto, ridicându-se la rându-i în picioare, și la fel făcură și unchiul și mătușa -; dar nu a fost altceva... Cât despre chestiunea ipotecii și despre abnegația și pasiunea dumneavoastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
crezi oare că nu sunt cu adevărat îndrăgostit de dumneata? — Nu vorbi așa de tare, don Augustino, te poate auzi servitoarea... Da, da - continuă el tot mai exaltat -, se găsesc unii care mă consideră incapabil să mă îndrăgostesc cu adevărat!... — Scuză-mă o clipă - îl întrerupse Eugenia, ieșind și lăsându-l singur. Se întoarse în scurt timp și cu cea mai mare liniște îi spuse: — Ei, don Augusto, te-ai calmat? — Eugenia, Eugenia! În acest moment se auzi soneria de la intrare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350

furișează înapoi, o auzeam pe mama amenințând că se sinucide pentru că se teme prea mult că o să moară; pe tata furios că nu ne-au mai rămas bani să îi dăm lui Miep pentru mâncare; și pe mine, cerându-mi scuze că am uitat să descui ușa de la stradă. Noaptea, după ce muncitorii pleacă, ne furișăm afară din anexa secretă, jos, în birourile și în depozitul de la etajele inferioare. Pentru câteva ore, stăpânim clădirea, dar întotdeauna încuiem ușa de la stradă ca să fim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
câteva ori, pe când eram încă un băiat. M-am oprit la capătul rândului pe care stătea ea și am întrebat dacă locul de alături era ocupat. Și-a ridicat privirea. Am așteptat. A spus că nu este. Am murmurat un „scuzați-mă“, m-am strecurat pe lângă ea și m-am așezat alături. Marți ne-am întors pe aceleași locuri și ne-am zis bună dimineața. Miercuri, o ajutam să își dea jos și să își pună haina. Era la fel de ponosită ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
lovit masa în timp ce mă ridicam. Apa din pahare tremură. Ar trebui să ne grăbim, am spus. Nu vrem să pierdem ședința de după-amiază. În fiecare zi inventam câte o nouă proprietate îndepărtată pe care trebuia să o văd. Asta era scuza pentru că lipseam de la birou. Sigur ești în regulă, amice? întrebă Harry într-o după-amiază, când l-am sunat. —Sunt bine, i-am răspus. Dar, dacă vrei să o vezi și tu, ești invitatul meu. Dacă nu ai încredere în judecata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
tale? Nu te-ai mai uitat la altcineva? Aproape mă căsătorisem cu sora ei. Nu știam de ce îi spuneam toate astea. Nu mă mai gândisem de mult la ele. Crezi că este o coincidență? Toate fetele care ți-o ridică - scuză-mi limbajul în shul - se întâmplă să fie evreice? Și ce s-a întâmplat cu sora ei? — A spus că nu se poate căsători cu cineva care nu este evreu. Dacă nu auzeam asta cu propriile mele urechi, n-aș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
greșit pe cât de adevărate erau amintirile mele din toți acei ani, chiar și atunci când nu îmi aminteam prea bine. În locul tăcerii pe care o respectam era o foială de pantofi făcuți în peste o duzină de țări și murmurul de „scuzați-mă“ și de „mulțumesc“ în diferite limbi, și șoaptele respectuoase de evlavie și groază. Dar acești oameni nu știau ce este o șoaptă, pentru că nu puteau concepe răul pe care îl putea face un sunet nepotrivit. În schimbul duhorii de putregai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309

trebuia să telefoneze urgent cuiva, Într-o problemă ce nu suferea amânare, dar nu-i venea În cap sub nici o formă cui și În ce problemă. Formă deci numărul lui Țvika Kropotkin, Îl trezi din somn, se bâlbâi și se scuză Îndelung, Însă Îl ținu totuși mai bine de douăzeci de minute pe fir perorând despre tacticile stângii, despre modificările ce se Întrevedeau În poziția Statelor Unite și bomba cu explozie Întârziată a fundamentalismului islamic ce ticăia peste tot În jurul lor, până când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
totuși mai bine de douăzeci de minute pe fir perorând despre tacticile stângii, despre modificările ce se Întrevedeau În poziția Statelor Unite și bomba cu explozie Întârziată a fundamentalismului islamic ce ticăia peste tot În jurul lor, până când Țvi Îl Întrerupse: Fima, scuză-mă, nu te supăra, dar trebuie să mă Îmbrac și să fug, Întârzii, am un curs de ținut. Fima Încheie convorbirea așa cum o Începuse, cu niște scuze interminabile, și din nou nu-și aminti dacă el trebuia să telefoneze cuiva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
cu afecțiune și de o dorință aprigă de a-l dojeni. Era un om blând, puțin timid, din cauza sensibilității excesive ochii i se umpleau deseori de lacrimi pe care reușea cu greu să le ascundă, mai ales când cineva se scuza față de el și Își cerea iertare. Poate de asta se străduia mereu să pară sever, ba chiar Încerca să-i terorizeze pe cei din jur țipând la ei și certându-i. Dar venind de la el, mustrările se dovedeau a fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
De la deschiderea clinicii. —Ai văzut cu siguranță tot felul de scene. —Sunt uneori și momente grele. Și chiar nu ești medic? — Nu, doamnă. —Câte Întreruperi de sarcină faceți aici zilnic? — Mă tem că nu vă pot răspunde la această Întrebare. —Scuză-mă că am Întrebat. Viața m-a lovit deodată foarte greu. —Înțeleg. Îmi pare rău. —Nu, nu Înțelegi. Nu am făcut un avort. Doar un tratament minor, dar umilitor. — Îmi pare rău. Sper că vă veți simți mai bine. Precis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
trecuse prin minte să-i acapareze toată seara. Dar În loc să-și ia cafeaua și să se Îndrepte spre living, uită ceașca pe blatul din bucătărie și se Încăpățână să-l urmeze pe Ted de-a lungul coridorului, până când acesta se scuză, intră la toaletă și Încuie ușa. Fima termină prin ușa Închisă propoziția pe care o Începuse: — Voi aveți cetățenie americană, puteți oricând pleca de-aici cu vehiculele voastre cu propulsie cu jet. Dar ce-o să se-ntâmple cu noi, restul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
ca sigur nu Înțelesese ultimul cuvânt. Răspunse grijuliu, În engleză: N-ar fi mai bine să-ți comand un taxi? Fima fu cuprins imediat de o adâncă părere de rău și de rușine, și spuse: —Mulțumesc, Teddy. Nu e nevoie. Scuză-mi ieșirea. Am visat urât noaptea trecută, probabil că azi nu e una din cele mai bune zile ale mele. Te-am deranjat de pomană de la lucru. Spune-i Yaelei că pot veni să stau cu copilul În orice seară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
Îl căra pe Dimi adormit În brațe, Înfășurat În haina ei de pilot. Ea scoase un țipăt speriat, fiind cât pe-aci să scape copilul. Apoi, recunoscându-l pe Fima, spuse cu o voce obosită: —Mare dobitoc ești. În loc să se scuze, Fima Îi Îmbrățișă pe amândoi cu putere, cu o singură mână liberă și cu mâneca celei de-a doua, și Începu să acopere capul micului Challenger adormit cu sărutări frenetice, ca ciugulelile unei găini Înfometate. Apoi o sărută și pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
bâlbâite. Când ea se Înduplecă În cele din urmă și spuse: Bine, hai, organul său se ofili brusc. Se retrase În ascunzătoare ca o țestoasă În carapace. Însă nu Încetă s-o sărute și s-o mângâie și să se scuze invocând oboseala; noaptea trecută visase urât, În seara asta Ted Îl dăduse afară după ce Îl făcuse să bea brandy, iar acum whisky-ul. În ochii miopi ai Ninei se iviră două lacrimi. Fără ochelari părea delicată și visătoare, ca și cum fața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
tutun și arak, Întoarse palmele, care erau bătătorite ca ale unui zugrav, și le așeză pe genunchi, simple și goale. Doar inelul de pe deget licări o clipă, apoi strălucirea lui se stinse. Mesteca ceva? Zâmbea? Ațipise? Fima renunță la Întrebare. Scuzându-se, se Întoarse la ale lui. Nu În grabă, nu cu pași mari și totuși ca un om care fuge de ceva și știe că fuga e inutilă. Urmări prin geam soarele ce Încerca să iasă dintre nori. Pe stradă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
puțin și pentru o clipă fu tentat să răspundă afirmativ, Întrucât avea o slăbiciune pentru Prag, dar zise: Nu cred. Tânărul spuse: —Avem o Întâlnire cu cineva pe care nu l-am văzut niciodată. Am crezut că sunteți dumneavoastră. Mă scuzați. —Eu, declară Fima curajos, ca un soldat care trage primul foc de armă Într-un război civil, eu nu sunt de-al vostru. Pentru mine voi sunteți o pacoste. Iar băiatul, cu un zâmbet dulce și inocent și o privire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
În clipa aceea o zări pe Annette stând În ușa cofetăriei și privind dezorientată În jur și aproape Îi păru rău că venise. Dar fu silit să-i facă semn cu mâna și să-l lase baltă pe colonist. Se scuză că Întârziase, iar când se așeză În fața lui Îi răspunse că sosise exact la timpul potrivit ca să-l scape din mâinile organizației Hezbollah. Sau, mai degrabă, să salveze Hezbollahul din mâinile lui. Și nu se putu abține să nu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
exact la timpul potrivit ca să-l scape din mâinile organizației Hezbollah. Sau, mai degrabă, să salveze Hezbollahul din mâinile lui. Și nu se putu abține să nu-i explice esența ideilor sale politice. Abia mai târziu Își aminti să se scuze că deja comandase cafea și prăjitură, fără să o aștepte. După care o Întrebă ce dorea să bea. Spre surprinderea sa, ea ceru votcă și Începu să-i povestească despre divorțul ei după o căsnicie de douăzeci și șase de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]