4,254 matches
-
să se mute spre răsărit în Europa Centrală și Răsăriteană într-un proces de migrațiune cunoscut ca "Ostsiedlung". În regiunile Pomeraniei, Brandenburgului, Prusiei Răsăritene și Sileziei, slavii au devenit minoritari în cursul secolelor următoare, deși un număr important de locuitori slavi au rămas în regiuni precum Silezia Superioară. În Polonia Mare și Pomerania răsăriteană, coloniștii germani au rămas o minoritate de-a lungul timpului. În ciuda pierderilor de facto a mai multor provincii, juriștii medievali din Regatul Poloniei au pus bazele juridice
Teritoriile recuperate () [Corola-website/Science/328890_a_330219]
-
Saxoniei de la 876 până la moarte. Ludovic a fost cel de al doilea dintre cei trei fii ai regelui Ludovic Germanul al Franciei răsăritene cu soția sa Emma de Altdorf. În tinerețe, Ludovic a fost implicat în operațiunile militare desfășurate împotriva slavilor obodriți din răsărit în 858 și 862. În 854, la invitația nobililor din Aquitania, s-a opus regelui Franciei occidentale Carol cel Pleșuv și lui Pepin al II-lea de Aquitania și a fost convins de tatăl său și de
Ludovic cel Tânăr () [Corola-website/Science/325341_a_326670]
-
reprezentat o [[Marcă (teritoriu)|marcă] la frontiera estică a [[Francia răsăriteană|Franciei răsăritene]] care a existat între [[Secolul al IX-lea|secolele al IX-lea]] și [[Secolul al XI-lea|al XI-lea]]. Ea includea câteva ținuturi mărginite de tribul [[slavi|slave]] ale [[sorbi]]lor. pare să fi inclus și partea estică a [[Thuringia|Thuringiei]]. Marca sorabă a fost consemnată uneori sub numele de "Marca thuringiană". Termenul de "Marca sorabă" apare în doar patru rânduri în "[[Annales Fuldenses]]" și sunt menționați
Marca sorabă () [Corola-website/Science/325358_a_326687]
-
și ținuturile de la răsărit de Saale, ajungând până la [[Weiße Elster|Elster]] și [[Pleisse]], care să fi fost controlate prin mai multe castele construite în regiune. Marca sorabă era în mod frecvent destabilizată în [[secolul al IX-lea]] de către răscoalele din partea [[slavi]]lor, care erau tributari ai germanilor. În orice caz, în [[secolul al X-lea]], marca reprezenta o parte din vasta "[[marca lui Gero]]", între [[937]] și [[965]]. Pe parcursul acestei perioade, sorbii au fost reduși la condiția de servitudine, iar marca
Marca sorabă () [Corola-website/Science/325358_a_326687]
-
a constituit o marcă de frontieră în Germania medievală la granița cu Regatul Poloniei, existența ei fiind cuprinsă între secolele al X-lea și al XIV-lea. Teritoriul situat la răsărit de fosta "limes Sorabicus" a Franciei răsăritene, populat de către slavii veleți (luzacieni) și milcieni, a fost treptat cucerit până în 963 de către ducele de Saxonia Gero de Merseburg. Acesta a adăugat teritoriul cuprins între râurile Saale și Bóbr pentru a constitui astfel vasta "Marcă a lui Gero", pe care regele german
Marca de Luzacia () [Corola-website/Science/325363_a_326692]
-
râurile Saale și Bóbr pentru a constitui astfel vasta "Marcă a lui Gero", pe care regele german Otto I "cel Mare" a recunoscut-o în 937. După moartea lui Gero din 965 și pierderea Mărcii de Nord în cursul răscoalei slavilor din 983, Luzacia a devenit centrul a ceea ce a mai rămas din Marca Saxonă de Răsărit ("Ostmark") sub markgraful Odo I. În vreme ce termenul de "Ostmark" s-a menținut în uz vreme de secole, Marca Luzaciană a apărut ca unitate administrativă
Marca de Luzacia () [Corola-website/Science/325363_a_326692]
-
în 1423. a fost uneori numită ca Marca Thuringiei. Totuși, acest din urmă termen era folosit pentru a desemna partea răsăriteană a Mărcii de Meissen, anume teritoriul de la răsărit de râul Elba până la râul Saale, un teritoriu locuit de triburile slavilor. Ulterior, "Marca Thuringiei" a fost numită ca "Marca sorabă". În 928 sau 929, în timpul campaniei împotriva slavilor Glomacze, regele german Henric I "Păsărarul" a construit un castel pe o colină ce străjuia Elba. Viitorul Albrechtsburg a fost atunci numit Meissen
Marca de Meissen () [Corola-website/Science/325377_a_326706]
-
a desemna partea răsăriteană a Mărcii de Meissen, anume teritoriul de la răsărit de râul Elba până la râul Saale, un teritoriu locuit de triburile slavilor. Ulterior, "Marca Thuringiei" a fost numită ca "Marca sorabă". În 928 sau 929, în timpul campaniei împotriva slavilor Glomacze, regele german Henric I "Păsărarul" a construit un castel pe o colină ce străjuia Elba. Viitorul Albrechtsburg a fost atunci numit Meissen, după râul Meisa. Curând s-a dezvoltat acolo un oraș, la poalele fortăreței. Cu toate acestea, Henric
Marca de Meissen () [Corola-website/Science/325377_a_326706]
-
un castel pe o colină ce străjuia Elba. Viitorul Albrechtsburg a fost atunci numit Meissen, după râul Meisa. Curând s-a dezvoltat acolo un oraș, la poalele fortăreței. Cu toate acestea, Henric nu a întreprins nicio acțiune de germanizare a slavilor sau de creare a unui ansamblu de fortificații, Meissen rămânând, ca și Brandenburg o insulă într-o mare slavă. Această situație nu a durat însă. Orașul a prosperat, ajungând în cele din urmă unul dintre cele mai importante târguri din cadrul
Marca de Meissen () [Corola-website/Science/325377_a_326706]
-
a lui Gero", care acoperea ținuturile de la răsărit de Ducatul de Saxonia. Atunci când Marca lui Gero a fost divizată în 965 ca urmare a morții markgrafului Gero "cel Mare", Meissen a constituit centrul unei noi mărci, îndreptate cu prioritate împotriva slavilor sorbi. Prima mențiune a unui markgraf de Meissen apare în 968. În același an, castelul a devenit de asemenea sediul nou createi episcopii de Meissen. În 979, un anume conte Rikdag a devenit markgraf de Meissen, el achiziționând și teritorii
Marca de Meissen () [Corola-website/Science/325377_a_326706]
-
Merseburg și Mărcii de Zeitz. Din 982, teritoriul Mărcii de Meissen s-a extins, ajungând în est până la râul Neisse, iar în sud în direcția Erzgebirge. În 983, prinzând vestea înfrângerii împăratului Otto al II-lea în bătălia de la Stilo, slavii din tribul veleților aflați la frontiera Saxoniei s-au răsculat. Episcopiile de Havelberg și Brandenburg au fost distruse, iar Marca de Zeitz devastată. Markgraful Rikdag și-a unit forțele cu cele ale markgrafilor de Luzacia și Marca Nordului, ca și
Marca de Meissen () [Corola-website/Science/325377_a_326706]
-
au fost distruse, iar Marca de Zeitz devastată. Markgraful Rikdag și-a unit forțele cu cele ale markgrafilor de Luzacia și Marca Nordului, ca și cu ale episcopului de Halberstadt și arhiepiscopului de Magdeburg și i-au înfrânt pe răsculații slavi la Belkesheim, în apropiere de Stendal. Cu toate acestea, teritorii întinse erau pierdute, iar germanii se vedeau din nou reduși la vest de Elba. Odată cu numirea ca markgraf a lui Eckard I din 985, titlul a fost deținut de către familia
Marca de Meissen () [Corola-website/Science/325377_a_326706]
-
lui Eckard I din 985, titlul a fost deținut de către familia nobilă Ekkehardingilor. În 1002, regele Boleslau I al Poloniei a cucerit Marca Thuringiei și până la Pacea de la Bautzen din 1018 markgrafii de Meissen au fost nevoiți să cedeze teritoriul slavilor milcieni din Luzacia Superioară monarhului polon. În 1046, marca a revenit contelui Otto de Weimar-Orlamünde, iar din 1067 familiei nobililor saxoni Brunonen, al căror reprezentant, Egbert al II-lea, a fost depus în timpul Luptei pentru învestitură, în 1089. Împăratul Henric
Marca de Meissen () [Corola-website/Science/325377_a_326706]
-
a sprijinit sucesiunea imperiala de la Otto al III-lea către ducele Henric al II-lea "cel Certăreț" de Bavaria. În 986, el a fost numit mareșal, iar în 991 și 995 i s-a alăturat tânărului Otto în campaniile împotriva slavilor. El a extins în mod considerabil puterea moștenita de la tatăl său, inclusiv în raport cu coroană regală, față de care tatăl său fusese un simplu reprezentant al regelui față de trib, pe când Bernard a devenit reprezentant al tribului față de rege . Bernard a murit în
Bernard I de Saxonia () [Corola-website/Science/325382_a_326711]
-
de Wichmann cel Bătrân. Thankmar a murit după numai un an, iar complicii săi au început negocieri de pace cu Otto, drept pentru care Gero s-a menținut în funcție. Pe parcursul răscoalei adversarilor săi, Gero condusese un război nefericit împotriva slavilor în 937-938. Pierderile suferite de trupele sale nu puteau fi refăcute, în condițiile în care slavii continuau să refuze plata tributului. În 939, un atac al slavilor obodriți a produs distrugerea unei armate germane și moartea unui markgraf. Pentru a
Gero () [Corola-website/Science/325381_a_326710]
-
negocieri de pace cu Otto, drept pentru care Gero s-a menținut în funcție. Pe parcursul răscoalei adversarilor săi, Gero condusese un război nefericit împotriva slavilor în 937-938. Pierderile suferite de trupele sale nu puteau fi refăcute, în condițiile în care slavii continuau să refuze plata tributului. În 939, un atac al slavilor obodriți a produs distrugerea unei armate germane și moartea unui markgraf. Pentru a se răzbuna, Gero a invitat un număr de 30 de căpetenii slave la un banchet, unde
Gero () [Corola-website/Science/325381_a_326710]
-
menținut în funcție. Pe parcursul răscoalei adversarilor săi, Gero condusese un război nefericit împotriva slavilor în 937-938. Pierderile suferite de trupele sale nu puteau fi refăcute, în condițiile în care slavii continuau să refuze plata tributului. În 939, un atac al slavilor obodriți a produs distrugerea unei armate germane și moartea unui markgraf. Pentru a se răzbuna, Gero a invitat un număr de 30 de căpetenii slave la un banchet, unde a aranjat ca toți să fie uciși, unul singur dintre aceștia
Gero () [Corola-website/Science/325381_a_326710]
-
stodoranilor s-a revoltat din nou împotriva stăpânirii germane de dincolo de Elba, însă Gero a reușit să reprime rpscoala înainte de venirea regelui Otto I în Magdeburg la finele aceluiași an. Pe urmă, el l-a mituit pe Tugumir, un principe slav botezat, care și-a trădat compatrioții și și-a transformat poporul în supuși ai germanilor. Imediat după aceea, obodriții și vilzii s-au supus și ei. În 954, pe când Gero era plecat, ukranii (sau ucrii) s-au răsculat, însă Gero
Gero () [Corola-website/Science/325381_a_326710]
-
însă Gero a revenit alături de Conrad "cel Roșu" și i-a readus la pace. În 955, câțiva conți din Saxonia s-au revoltat și au fost alungați de către ducele Herman de Saxonia. Ei au găsit refugiu în Swetlastrana, un oraș slav a cărui localizare nu se cunoaște, în care căpeteniile obodriților Nakon și Stoinegin (sau Stojgnev) își aveau rezidența. În acel loc, Herman i-a asediat până când s-a ajuns la un acord, însă neînțelegerile ulterioare au blocat închierea păcii. Obodriții
Gero () [Corola-website/Science/325381_a_326710]
-
închierea păcii. Obodriții, wilzii, Chrepienyanii, redarii și dolenzii s-au organizat apoi pentru a se opune sosirii armatei lui Gero, a regelui și a ducelui Liudolf de Suabia. După ce negocierile au eșuat ca urmare a termenilor duri pretinși de către germani, slavii au fost înfrânți într-o bătălie de pe râul Drosa. Gero a participat la campaniile saxone împotriva slavilor din anii 957, 959 și 960, ca și la campania împotriva venzilor și l-a forțat pe regele Mieszko I al Poloniei să
Gero () [Corola-website/Science/325381_a_326710]
-
armatei lui Gero, a regelui și a ducelui Liudolf de Suabia. După ce negocierile au eșuat ca urmare a termenilor duri pretinși de către germani, slavii au fost înfrânți într-o bătălie de pe râul Drosa. Gero a participat la campaniile saxone împotriva slavilor din anii 957, 959 și 960, ca și la campania împotriva venzilor și l-a forțat pe regele Mieszko I al Poloniei să plătească tribut și să recunoască suveranitatea germană în timpul plecării regelui Otto I în Italia (962-963). Potrivit cronicarului
Gero () [Corola-website/Science/325381_a_326710]
-
a reprezentat o marcă de frontieră a Imperiului Carolingian, constituită în anul 889. Înainte de a deveni o marcă, a fost un principat sau ducat guvernat de principi slavi inițial independenți, iar apoi a trecut sub Bavaria și ulterior sub suzeranitea francilor. Regiunea a fost divizată în comitate care, după succesiunea ducelui de Carintia pe tronul Franciei de răsărit, au fost unificate sub o singură autoritate, ca marcă de
Marca de Carintia () [Corola-website/Science/325426_a_326755]
-
iar apoi a trecut sub Bavaria și ulterior sub suzeranitea francilor. Regiunea a fost divizată în comitate care, după succesiunea ducelui de Carintia pe tronul Franciei de răsărit, au fost unificate sub o singură autoritate, ca marcă de apărare împotriva slavilor din Croația panonică. Atunci când a fost promovată ca ducat în 976, o nouă marcă de Carintia a fost creată, devenind ulterior Marca de Stiria. În 745, Carantania, un principat slav independent, pe măsura creșterii amenințarii avarilor, s-a supus ducelui
Marca de Carintia () [Corola-website/Science/325426_a_326755]
-
unificate sub o singură autoritate, ca marcă de apărare împotriva slavilor din Croația panonică. Atunci când a fost promovată ca ducat în 976, o nouă marcă de Carintia a fost creată, devenind ulterior Marca de Stiria. În 745, Carantania, un principat slav independent, pe măsura creșterii amenințarii avarilor, s-a supus ducelui Odilo de Bavaria, el însuși vasal al francilor. Prin aceasta, frontiera Bavariei s-a extins, iar fiul lui Odilo, Tassilo al III-lea de Bavaria, a început creștinarea triburilor slave
Marca de Carintia () [Corola-website/Science/325426_a_326755]
-
lui Thankmar, frate vitreg al regelui Germaniei Otto I "cel Mare". Revolta a fost repede reprimată: Thankmar a murit în cursul aceluiași an, iar Eberhard a fos tnevoit să înceapă negocierile. Wichmann s-a aliat atunci cu un grup de slavi și a început războiul împotriva foștilor săi compatrioți. În cele din urmă, el s-a reconciliat cu Otto I în 941. Wichmann a fost căsătorit cu Frederuna (sau Fridaruna), soră a reginei Matilda de Ringelheim. După moartea soțului, Frederuna a
Wichmann cel Bătrân () [Corola-website/Science/325413_a_326742]