8,304 matches
-
sabia pe care Balamber i-o aruncase în spate și care îi trecu pe deasupra cu un șuier; nu reuși, totuși, să se salveze, fiindcă hunul îl ajunse în câteva clipe, îl prinse de păr și, trăgându-l către sine, îl smulse din șaua calului. Totul se petrecuse atât de iute, încât Audbert nu reușise să înțeleagă nici cine trăsese săgeata, nici cum de putuse Balamber să-și ia prin surprindere adversarii cu atâta ușurință. îl auzi din spate pe Odolgan scoțând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
loc printre războinicii masivi, veni înaintea lui Audbert. Grimhilde, cu o expresie de spaimă în frumoșii ei ochi albaștri, o ținea de mijloc, mai mult ca să o rețină, de fapt, decât ca să o protejeze ori să o consoleze. Tânăra se smulse din brațele ei și, făcând un pas înainte, îl întrebă neliniștită pe marcoman: — Cum s-a întâmplat atacul? Știi să spui cum de am reușit să fug? Ce culoare avea calul tatălui meu? — Erau cam douăzeci, între care mulți arcași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
păreri în dialectul lor. Unele dintre prizoniere se retrăgeau, târându-se spre pereți, altele nu aveau nici măcar puterea să o facă și rămâneau inerte, lăsând ca lumina violentă a torței să le lumineze chipul și ca bărbații aceia să le smulgă cu brutalitate păturile, ca să le poată cerceta mai bine. Una, totuși, strigă și începu să se lupte cu furie, iar Sebastianus înțelese că nu o făcea pentru ea, ci pentru a-și apăra fata. Copila se agăța de ea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Sebastianus înțelese că nu o făcea pentru ea, ci pentru a-și apăra fata. Copila se agăța de ea și striga: — Nu! Ajunge! Nu mai vreau! Nu mai vreau! Și își striga cu disperare mama, care, până la urmă, îi fu smulsă totuși din brațe. în vreme ce hunul care o înhățase pe fată se îndrepta repede spre ușă, târând-o de un braț și de păr, mama, rămasă în genunchi în întuneric, izbucni într-un plâns isteric, sfâșietor. Sebastianus dădu să se ridice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Dacă vrei un ostatic, ia-mă pe mine și pe urmă trimiteți câțiva războinici înăuntru să controleze; confrații mei, Gomerius și Simplicius, o să le deschidă drumul. Dacă o să vezi că ai fost înșelat, poți să-mi iei viața. Inisius se smulse din încleștarea lui Khaba și se aruncă la picioarele lui Balamber. Nu face asta. Trebuie să faci dreptate, trebuie să-i stârpești cu sabia pe păcătoșii ăia. Pradă bogată! Da, pradă bogată: aur și bijuterii. Ce nu o să găsești aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sfârșit, vederea. Puțin după aceea, stors de vlagă, călugărul adormi în brațele confratelui său. Ținându-i capul în poală, Gomerius părea acum să-l alinte ca pe un copil, iar vederea unor asemenea schimbări teribile în comportamentul și starea suferindului smulse războinicilor ce îi înconjurau exclamații și comentarii de uimire. Odolgan, care-și făcuse loc prin grămadă, se apropie șchiopătând de Inisius și se aplecă să-l cerceteze de aproape. îi privi apoi pe Balamber și pe Khaba și, ridicându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să nu dea curs invitației. Hunul care ședea la dreapta sa îi întinse atunci un burduf cu bere. Sebastianus bău și dădu să i-l înapoieze, însă acela îi făcu semn să i-l dea lui Odolgan, care i-l smulse din mână cu brutalitate. — Te-am văzut în luptă, îi zise Balamber, ești un războinic valoros. Răspunsul lui Sebastianus fu direct și spontan, ca de la soldat la soldat: — Și tu. Un războinic corpolent, pe la treizeci de ani, ce ședea în stânga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
curând întâlni câteva ce alergau prin fum. O apucă pe una de braț și reuși să o rețină pentru o clipă. — Ce se întâmplă? o întrebă precipitat. Cu chipul răvășit de o euforie nestăpânită, femeia, o tânără galo-romană, îi răspunse, smulgându-se din strânsoare: — Burgunzii! Sunt în tabără! Ne-au eliberat! Sebastianus se gândi de îndată la Chilperic: așadar, nu numai că trăia, dar chiar contraataca. în vreme ce femeia dispărea în fum și în noapte, căută în jur după o armă, orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
rânjet feroce; apoi, cu toată puterea, bărbatul repezi asupra sa un buzdugan țintuit cu cuie. Sebastianus pară, ridicând cu două mâini sulița, însă lovitura fu atât de teribilă încât aceasta se sfărâmă, iar el fu nevoit să îngenuncheze. Hunul îi smulse cu repeziciune o bucată din suliță cu mâna liberă și, smucindu-i astfel brațul, ridică dreapta pentru a-i aplica o nouă și cumplită lovitură de sus. Deodată, însă, încremeni, lăsă buzduganul să cadă și, clătinându-se, își duse o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Balamber continua să fixeze trupul neînsuflețit a prietenului său. Cât despre Odolgan, își mută privirea în altă parte, simțindu-se poate vinovat pentru că ratase ocazia să-l ucidă pe burgund. Chemând un războinic ce bea dintr-un burduf, i-l smulse din mână și bău îndelung, lăsând să-i curgă cumis pe la colțurile gurii și pe piept. I-l aruncă înapoi și, ștergându-se cu dosul mâinii, se apropie din nou, clătinându-se din cauza piciorului rănit. — Ar trebui să-i dăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și țintuit la pământ de patru războinici solizi. în acel moment, cu un cuțit, Hariman îi făcu o crestătură de jur împrejur în pielea capului și, sprijinindu-se de spinarea lui cu un genunchi, îl scalpă cu o mișcare bruscă, smulgându-i un urlet cumplit. Apoi, metodic și în mod evident cu experiență, fără să se îngrijească de sângele care-l inunda tot mai mult, îi făcu alte incizii la rădăcina grumazului și pe umeri, până la subsuori și la șolduri, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
O vreme, adunați în cerc în jurul focului înalt, burgunzii rămaseră să-l privească pe hunul care ardea. El începu curând să se zvârcolească, zgâlțâit de spasme violente, și imediat porni să scoată strigăte răgușite și disperate, care călăilor săi le smulseră comentarii de satisfacție și câteva râsete. Din când în când, câte unul dintre ei alimenta focul, aruncând crengi, în vreme ce în aer se răspândea mirosul de carne friptă. în zadar căută Sebastianus pe chipul Fredianei un semn cât de mic de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de ceea ce reușise să facă el cu mingan-ul său. Balamber, în schimb, fierbea de mânie și de dezamăgire. Scârțâitul carelor pe vechiul drum, strigătele războinicilor, galopul înainte și înapoi al curierilor de-a lungul coloanei nu aveau darul să-l smulgă din gândurile sale sumbre. Nu doar era constrâns să renunțe la a duce până la capăt cucerirea Sapaudiei, ci o părăsea chiar și fără să fi putut să-i pedepsească pe burgunzi pentru devastarea taberei sale; îi rămăseseră ceva mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
căzură împreună, aproape unul peste celălalt, fiindcă acela fusese la rândul său doborât de un hun cu o lovitură de buzdugan. Balamber sări prompt în picioare și, fără menajamente, îl înșfăcă de centură pe cel care îl salvase și îl smulse din șa, luându-i în stăpânire calul. în nu mai mult de o clipă, fu urcat pe spinarea animalului; împungându-l sălbatic și urlându-i cu furie în urechi, țâșni în urmărirea Fredianei. O văzu galopând în fața sa, prin câmpie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
transmiteau o senzație plăcută de normalitate, senzația unei vieți senine și laborioase, într-un imens contrast cu veștile despre orori și jafuri ce îi parveneau zilnic din miazănoapte. Dintr-odată, păru să-și amintească de ofițerul ce stătea așteptând. Se smulse brusc de lângă balustradă și dădu să se întoarcă în birou, făcându-l astfel pe transpiratul Fereolus să înțeleagă că discuția lor se încheiase. Apucându-l prietenește de braț, îl însoți până la ușă, trecând prin fața lui Sebastianus, pe care îl ignoră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nervos o mână prin cârlionții negri. Alți oameni i se adresau, cu glasul frânt de teamă, punându-i întrebări presante, la care, în acel moment, încetă să mai răspundă. Coborî treptele în fugă și ieși, la rândul său, în parc. Smulse din mâna unui serv tânăr felinarul și, poruncindu-i să o urmeze, se îndepărtă pe una dintre aleile pavate ce traversau parcul. — Flavia! Flavia! strigă îngrijorată, ciulind urechile, în speranța că va auzi o voce răspunzând, o chemare, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lui Sebastianus fu atrasă de strigătele de alarmă ale unor soldați aflați alături de el și de un ropot amenințător de copite pe caldarâm. întoarse din nou privirea spre stradă și văzu înaintând un grup compact de cavaleri, a cărui apariție smulse mulțimii strigăte de spaimă și provocă un du-te-vino tumultuos, fără nici o direcție precisă, căci, pentru cetățenii Aurelianei nu se mai găsea un alt loc unde să se refugieze. — S-a sfârșit. Sunt huni! constată Maliban, scoțând cu iuțeală o săgeată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și foarte slabă și se vedea limpede că fusese greu încercată de lipsuri în ultima vreme; cu toate acestea, îi înfrunta pe cei doi câini cu un curaj și o energie nebănuite, lovindu-i cu o crenguță pe care o smulsese pesemne dintr-un arbust din apropiere. Curios, Balamber se opri să o observe. îl izbi sclipirea de hotărâre înflăcărată ce se citea în ochii ei întunecați, în vreme ce, ținând strâns în mâna stângă bucata de carne și mușcându-și buza de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
iute printre războinici, cu aceeași intenție. Odolgan, care descălecase și el, o urmări și o prinse din spate de tunică, pe care ar fi putut-o apuca de oriunde cu ușurință, dat fiind că flutura larg în jurul trupușorului ei slab. Smulgându-i apoi creanga cu care încerca să-l lovească, o ridică pe fată într-o mână și o aduse, râzând, la căpetenia sa. — Lasă-mă! Da’ lasă-mă, brută ce ești! striga în galo-romană, dând zadarnic din mâini și din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se bucure de mica reprezentație pusă la cale de prietenul său. Fata sări atunci un pas înainte, mușcând imediat din carne, de teamă că voiau să i-o ia cu forța. Fără să-și ia ochii de la Balamber, mesteca lacomă, smulgând bucăți prea mari, care îi deformau obrajii scobiți. Hunului nu-i păru deloc intimidată de războinicii ce o înconjurau înarmați până în dinți și ale căror fețe, desigur, nu-i păreau nicidecum liniștitoare. Poate că pur și simplu foamea îi învinsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
putut spune ce anume îl trezise: avusese doar la un moment dat senzația că pe față i se plimba ceva, dar acum, când puse mâna, nu găsi altceva decât propriile cicatrici. îl încerca o nemulțumire vie pentru faptul că fusese smuls din viziunea în care plutise mintea sa până atunci: un vis care revenea și în care o revedea pe mama sa șezând în yurta cu picioarele încrucișate și pregătindu-se să coasă cu un ac gros o piele de bivol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
însemnul. Turignianul care îl ucisese puse mâna pe el și, triumfător, îl flutură ca pe un trofeu. Metronius veni asupra lui, îl doborî cu o lovitură scurtă de sabie și, eliberându-se de scutul spart în mai multe locuri, îi smulse însemnul din mâini.. Alți barbari îl atacară, dar tovarășii săi îi veniră în ajutor și în jurul acelui ciudat, absurd stindard se încinse o luptă feroce. Aplicând teribile lovituri de sus, Metronius îl apăra cu îndârjire și îl ținea între timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de groază: războinicii hiung-nu riscau să fie încercuiți, regele însuși ar fi putut fi capturat sau ucis! Instinctiv, Balamber se întoarse spre Odolgan, la timp pentru a-l vedea cum privește sub bărbie o lovitură de suliță care efectiv îl smulse din șa; împroșcă un șuvoi de sânge și căzu de pe cal pe spate, cu brațele deschise, pentru a dispărea imediat în mulțimea unduitoare a combatanților. Balamber îl căută atunci pe Mandzuk și îl găsi acolo unde era mulțimea cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
încercuit. Spune-i că trupele noastre o să-l acopere. Prompt, tânărul războinic dădu pinteni calului și porni în goană, pe când Balamber întindea mâna către lemnul stindardului. — Dă-l încoace! îi ordonă lui Mandzuk și, văzându-l că șovăie, i-l smulse din mână. — Cu mine! Cu mine! Regele e în pericol! împungându-și calul în coaste, părăsi linia de luptă și, împreună cu Mandzuk, porni în fruntea războinicilor hiung-nu pe care îi avea împrejurul său, retrăgându-se puțin și îndreptându-se spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ținutul lui Israel. Mîna Domnului a fost împotriva Filistenilor în tot timpul vieții lui Samuel. 14. Cetățile pe care le luaseră Filistenii de la Israel, s-au întors la Israel, de la Ecron pînă la Gat, cu ținutul lor; Israel le-a smuls din mîna Filistenilor. Și a fost pace între Israel și Amoriți. 15. Samuel a fost judecător în Israel în tot timpul vieții lui. 16. El se ducea în fiecare an de făcea înconjurul Betelului, Ghilgalului și Mițpei, și judeca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]