19,182 matches
-
Manuscris > Lucrari > AVIATORUL Autor: Cornelia Vîju Publicat în: Ediția nr. 436 din 11 martie 2012 Toate Articolele Autorului Aviatorul De mic copil l-au fascinat avioanele. Acele mașinării cu care omul poate zbura, se poate ridica deasupra tuturor, devenind astfel stăpânul aerului. Dacă îi dăruiai o mașinuță de jucărie, nu îi smulgeai prea multe zâmbete, în schimb, dacă îi ofereai un avion, îi cucereai deja inima. De câte ori auzea cum un aparat de zbor, avion sau elicopter, survola orizontul, își ciulea urechile
AVIATORUL de CORNELIA VÎJU în ediţia nr. 436 din 11 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/366331_a_367660]
-
fi avut tendința să întreacă măsura. Fiecare în parte fusese creditat, individual, cu încrederea ofițerului de contrainformații astfel încât pentru fiecare, ceilalți reprezentau doar o gloată ce trebuia ținută sub control. În realitate, colonelul Grădișteanu, uns cu toate alifiile, fusese cel stăpân pe situație. * Frigul și vântul pătrunzător l-au determinat să se adăpostească în cocina porcilor. Căldura emanată de trupurile ghiftuite ale animalelor l-a dezmorțit. Încetul cu încetul corpul lui, nemaifiind supus la schimbul intens de căldură ca și afară
XVIII. ECOU RĂTĂCIT (INCURSIUNE ÎN ABSURD) de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2127 din 27 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366380_a_367709]
-
tot acest timp de către Ursei, un câine roșu ca focul și rău nevoie mare, pe care inițial l-am luat cu împrumut de la Mitu lu’ Niculcea, dar care, obișnuindu-se repede, stătea mai mult la noi decât pe Mal la stăpânul lui de drept. Locul numit La Cimitir fusese demult împărțit de moșu’ Chircuț între Mama Moașa (Găzăroaia), nea Ilă, nea Titu și tatăl meu. Astfel, Găzăroii i-a revenit partea arabilă ră- masă după donația pentru cimitir a bunicii ei
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (VIII) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2116 din 16 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366415_a_367744]
-
o talangă, bătea într-o tinichea și hăulea cât îl țineau bojogii -, treceau la respingerea atacu- lui sălbăticiunilor. Când nu era sezon de păzit porumbii în Gruiu’ Pleșciorii, Ursei făcea naveta între casa noastră și casa lui Mitu lu’ Niculcea, stăpânul lui de drept, uneori o aducea și pe maică-sa la noi, înțelesese și el că mielu’ blând suge de la două oi, nu era deloc prost. Bineînțeles că avea grijă de casa noastră la fel cum avea și de casa
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (VIII) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2116 din 16 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366415_a_367744]
-
lui de drept, uneori o aducea și pe maică-sa la noi, înțelesese și el că mielu’ blând suge de la două oi, nu era deloc prost. Bineînțeles că avea grijă de casa noastră la fel cum avea și de casa stăpânului său, era rău tare, ferit-a sfântul ca cineva să facă un pas spre intrare, că-i și sărea la picior, în rest n-avea el treabă cu trecătorii. Fiind tot timpul sătul, nu era deloc obraznic atunci când i se
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (VIII) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2116 din 16 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366415_a_367744]
-
rază de câteva case în jur, toți câinii dispăreau subit, nu scă¬pase unul care să nu fi mâncat bătaie de la el cel puțin o dată. Tot așa, nu scăpase niciun câine din sat care trecea prin fața casei noastre, însoțindu-și stăpânii, încât, după o vreme, înce¬pu¬sem să avem scandal cu lumea din cauza lui. Noroc însă că nu sărea și la oamenii care treceau pe drum, sau cel puțin n-o făcea prea des, căci la câteva excepții chiar eu
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (VI) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2100 din 30 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366414_a_367743]
-
-l învinui pe moșu’ Hobza că nu are grijă de el, deși nici vorbă de așa ceva. Cât a zăcut moșu’, venea o dată pe zi la ușă și o zgâria cu labele să i se dea drumul, voia să-și vadă stăpânul, nu înțelegea de ce nu mai iese deloc afară din casă. Atunci, eu fugeam repede la ușă și-i dădeam drumul în hodaie. Vlăduț stătea câteva clipe în prag, apoi se apropia încet, adulmecând patul în care zăcea moșu’. Se sălta
VLĂDUŢ de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 1586 din 05 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/366407_a_367736]
-
eu fugeam repede la ușă și-i dădeam drumul în hodaie. Vlăduț stătea câteva clipe în prag, apoi se apropia încet, adulmecând patul în care zăcea moșu’. Se sălta apoi pe pat cu labele din față, își privea câteva clipe stăpânul, rotindu-și capul întrebător, după care începea să scheune și să-l lingă pe față. Moșu’ îl mângâia pe cap și, de fiecare dată, lacrimile începeau să-i curgă șiroaie pe obraji... În primăvara lui 1958, Vlăduț devenise mai nerăbdător
VLĂDUŢ de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 1586 din 05 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/366407_a_367736]
-
capul întrebător, după care începea să scheune și să-l lingă pe față. Moșu’ îl mângâia pe cap și, de fiecare dată, lacrimile începeau să-i curgă șiroaie pe obraji... În primăvara lui 1958, Vlăduț devenise mai nerăbdător - voia ca stăpânul lui să se ridice odată din pat și să plece cu oile în Râncurele și de acolo, la începutul verii, în Vemeșoaia, ca în fiecare an. Moșu’ Hobza s-a stins într-o dimineață de iulie pe la ora 4, Vlăduț
VLĂDUŢ de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 1586 din 05 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/366407_a_367736]
-
și să plece cu oile în Râncurele și de acolo, la începutul verii, în Vemeșoaia, ca în fiecare an. Moșu’ Hobza s-a stins într-o dimineață de iulie pe la ora 4, Vlăduț urlase toată noaptea. Câinele și-a condus stăpânul pe ultimul drum, urlând prelung, încetișor, din loc în loc, iar când groparii au început să pună pământ peste sicriu, cu greu l-au putut desprinde de marginea gropii, acum urletul îi era puternic, sfâșietor... Vlăduț a rămas lângă mormânt după ce
VLĂDUŢ de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 1586 din 05 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/366407_a_367736]
-
câinii se ascund atunci când le vine sorocul morții. Într-o bună zi însă, ea s-a pomenit cu el în curte. Bietul Vlăduț era slab și jigărit. Desigur, se dusese să moară undeva, simțea că nu mai poate trăi fără stăpânul lui, dar nereușind - vedeți, spre deosebire de oameni, animalele nu se sinucid niciodată -, s-a întors amărât și lihnit de foame acasă, în Câmpuri. Hobzoaicăi i s-a făcut milă de el, l-a luat în brațe și l-a urcat în
VLĂDUŢ de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 1586 din 05 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/366407_a_367736]
-
a luat în casă și l-a culcat pe o țoală împăturită, ținându-i o vreme capul în poală, mângâindu-i-l și începând să plângă cu amar după Hobza al ei... Vlăduț a mai trăit șase ani după moartea stăpânului său, era tare bătrân - avea 18 ani, ceea ce era de mirare pentru un câine; se-nțelege, era mai mare decât mine. Cum eu plecasem la școală și stăteam aproape mereu la noi acasă, nu trecea o zi să nu vină
VLĂDUŢ de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 1586 din 05 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/366407_a_367736]
-
în filmul „Love story Hachi”, cu Richard Gere în rolul unui profesor care găsește în gară un cățeluș abandonat și îl ia acasă. Botezat Hachi, câinele acesta devine cel mai bun prieten al profesorului. Hachi își conducea în fiecare dimineață stăpânul la gară iar seara îl aștepta să se întoarcă acasă. Într-o zi însă, pe când preda, profesorul are un atac de cord și moare. Din ziua aceea Hachi nu s-a mai clintit din gară, așteptând întoarcerea stăpânului său... Soția
VLĂDUŢ de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 1586 din 05 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/366407_a_367736]
-
fiecare dimineață stăpânul la gară iar seara îl aștepta să se întoarcă acasă. Într-o zi însă, pe când preda, profesorul are un atac de cord și moare. Din ziua aceea Hachi nu s-a mai clintit din gară, așteptând întoarcerea stăpânului său... Soția profesorului a încercat de nenumărate ori să-l ia acasă, dar n-a reușit. În cele din urmă, Hachi și-a făcut un culcuș din paie sub un vagon dezafectat. Acolo se retrăgea târziu în noapte, pentru a
VLĂDUŢ de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 1586 din 05 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/366407_a_367736]
-
să-l ia acasă, dar n-a reușit. În cele din urmă, Hachi și-a făcut un culcuș din paie sub un vagon dezafectat. Acolo se retrăgea târziu în noapte, pentru a se odihni puțin, iar ziua își căuta neobosit stăpânul. Tot acolo a și murit credinciosul animal după 9 ani de așteptare și îndelungi căutări... Impresionați de caracterul acelui câine, locuitorii i-au ridicat o statuie... Referință Bibliografică: VLĂDUȚ / Marian Pătrașcu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1586, Anul V
VLĂDUŢ de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 1586 din 05 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/366407_a_367736]
-
rând, nu sărea așa din senin la trecători, ci doar dacă dădeau să intre ne-pof¬tiți în casă la noi. De altfel, ce ar fi însemnat ca, într-un sat ca Greblești, cu câinii lăsați li- beri, dar nu fără stăpân, și casele înghesuite una într-alta - ei, da, asta era o altă ase¬mă¬nare cu satele ardelene -, fiecare câine care păzea casa stăpânilor lui să sară așa, una-două, la oa- menii care treceau pe drum? E drept însă că
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (XI)* de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2127 din 27 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366385_a_367714]
-
fi însemnat ca, într-un sat ca Greblești, cu câinii lăsați li- beri, dar nu fără stăpân, și casele înghesuite una într-alta - ei, da, asta era o altă ase¬mă¬nare cu satele ardelene -, fiecare câine care păzea casa stăpânilor lui să sară așa, una-două, la oa- menii care treceau pe drum? E drept însă că nimeni, în afară de cei ai casei respective, nu intra așa, tam-nesam, în curtea omului, avea el grijă paznicul lătrător să-l întrebe de sănătate! Apoi
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (XI)* de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2127 din 27 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366385_a_367714]
-
după mâncare, oricât de foame i-ar fi fost, așa cum făcea Floricel, și cum, de obicei, făceau cei mai mulți câini; de altfel, până astăzi, deși timpurile s-au mai schimbat, la noi în sat ușile caselor nu se încuie decât dacă stăpânii lipsesc mai mult timp de acasă, ba, de multe ori nici atunci, căci un vecin de încredere este rugat să îngrijească animalele rămase în gospodărie cât oamenii sunt plecați, iar pentru asta el trebuie să aibă acces neîngrădit prin toate
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (XI)* de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2127 din 27 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366385_a_367714]
-
Mă gândeam eu atunci că el, un câine, avea mai multă minte decât mulți oameni care o caută cu lumâ¬narea... La vreo trei ani, de când taică-meu l-a cumpărat de la Stan Trocaru, Bălan a început să-și conducă stăpânul la autobuz când pleca la serviciu, era șef de manevră la CFR în Sibiu și făcea naveta, lucra ,,12 cu 24”; apoi, când se-ntorcea, îl aștepta cuminte în fața casei lui Mitică Fetelea, acolo unde era stația. Interesant era că
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (XI)* de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2127 din 27 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366385_a_367714]
-
era stația. Interesant era că, deși pentru tura de zi taică-meu trebuia să plece de acasă la 4 dimineața, iar când se-ntorcea din aceeași tură era deja 10 seara, Bălan nu renunța la a-și escorta cu loialitate stăpânul. Și eu și alții ne tot întrebam de unde naiba știa el când să-l aștepte la întoar¬cere, hai, că atunci când pleca era simplu să știe, dar când se-ntorcea - de unde știa? În orice caz, cu 5-10 minute înainte, Bălan
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (XI)* de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2127 din 27 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366385_a_367714]
-
a câștigat încrederea. Noi, orășenii, ne plângem că hoarde de câini ne-au invadat orașele și ne atacă uneori, dar ne-am întrebat cine se face vinovat pentru această situație? Câinii? Nicidecum! Noi, oamenii! I-am lăsat de izbeliște, fără stăpân, ei s-au înmulțit fără măsură, iar înfometarea la care-i supunem i-a făcut să-și modifice com- portamentul față de noi în lupta lor pentru su- praviețuire. „Este trist pentru ființa umană că cel mai bun prieten al omului
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (XI)* de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2127 din 27 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366385_a_367714]
-
rămână pasivă la așa ceva? Cunosc oameni care n-ar da unui cerșe¬tor un leu sau o bucată de pâine, în schimb, cresc în apartamente, nu unul, ci mai mulți câini, unii dintre ei în stare să-și ia târâș stăpânii când sunt scoși la plimbare, comporta¬ment perfect explicabil din moment ce bietul animal este scos afară o jumătate de oră pe zi, uneori și mai rar de atât. Habitatul unui câine nu este și nu poate fi un apartament de bloc
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (XI)* de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2127 din 27 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366385_a_367714]
-
și mai rar de atât. Habitatul unui câine nu este și nu poate fi un apartament de bloc! Știți doar că ,,nu există sat fără câini”; trebuie să mai știți însă și că într-un sat nu există câine fără stăpân. Ei da, stăpânii lor ar putea fi acu¬zați de cruzime față de câini de unele cucoane simandicoase, membre ale unor ONG-uri de apărare a drepturilor animalelor, fiindcă nu-i culcă cu ei în pat și nu le dau cu
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (XI)* de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2127 din 27 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366385_a_367714]
-
de atât. Habitatul unui câine nu este și nu poate fi un apartament de bloc! Știți doar că ,,nu există sat fără câini”; trebuie să mai știți însă și că într-un sat nu există câine fără stăpân. Ei da, stăpânii lor ar putea fi acu¬zați de cruzime față de câini de unele cucoane simandicoase, membre ale unor ONG-uri de apărare a drepturilor animalelor, fiindcă nu-i culcă cu ei în pat și nu le dau cu lingurița lăptic (de
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (XI)* de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2127 din 27 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366385_a_367714]
-
de la stat pentru ceea ce spun doar că fac). De ce ? Pentru că, în general, câinii de la țară dorm noaptea pe unde apucă, iar dacă dorm - o fac cu întreruperi dese, deoarece ei trebuie să-și facă periodic rondurile de pază în jurul gospodăriilor stăpânilor, altfel de ce i-ar mai ține aceștia pe lângă casele lor? Până la Bălan, spre exemplu, și asta în ultimii ani de viață ai săi, niciun câine pe care l-a avut familia mea nu a avut o cușcă a lui, în
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (XI)* de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2127 din 27 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366385_a_367714]