6,757 matches
-
s-a oprit. I s-a părut mai elegant să dărâme, cu pâslarii, colțurile zidăriei ce-i stătea înainte. Au balansat totuși o ușă. Înăuntru nu se aventurau decât ziua, vitele scăpate de la pășune, în căutare de senzații tari. Noaptea, strălucirea de felinar a lemnului putrezit, aparținând tocăriei sau mobilelor știrbe, atrăgea, ca un magnet, tot ce era insectărime, pe-o rază de jumătate de kilometru. L-a invitat Regele pe prietenul său, de două ori mai tânăr, să-i treacă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
căruia se găsea un bazin dreptunghiular din beton, având plasată în mijloc o fântâna țâșnitoare și susurătoare care stropea nemiloasă un grup statuar din bronz. De obicei oglinda liniștită a apei din bazin nu era tulburată de nicio tresărire, aruncând străluciri adânci învăluite în misterele rezolvate din viața elevilor. Cunoștea fântâna atât de bine! Pan imperturbabil cânta melodii neauzite, în vreme ce silfidele extaziate îi mângâiau copitele, cu toți nepăsători la agitația din jur. Semizeul din bronz și acum face în ciudă trecătorilor
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
ușa în urma ei, ca și când ar fi fost de-al casei. Lina privi odaia. In mijloc, femeile așternuseră masa lor rotundă cu un singur picior. Patul alb, lat și înalt aștepta desfăcut. Lumina lămpii, cu abajur de porțelan albastru, avea o strălucire rece. Șifonierul și dulapurile negre, care acopereau pereții văruiți, i se părură străine. De afară se auzeau cântecele mesenilor. Se priviră în ochi pentru prima oară. Acum Stere nu i se păru atât de bătrân. - Ți-i frică? o întrebă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Un miros greu de aer stătut plutea în odaie. Jupânul fuma. O dâră albastră, subțire, străvezie se ridica spre tavanul nevăzut. Peste hârtiile risipite pe masă, atârna o mână albă, mică, plină de inele, ca de femeie. Pe ea aluneca strălucirea lămpii. Domnul Vasiliu socotea cu un creion și, când 1-a simțit înăuntru, a ridicat ochii. Stere i-a deslușit prin pânza cenușie de dincolo de masa încărcată chipul lunguieț și slab, părul argintiu pe la tâmple și hainele necălcate, vechi și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
transmite altor oameni senzațiile unei victime cosmice a fericirii și nefericirii? Un naufragiat bătut de toate valurile, izbit de toate stâncile, chemat de toate întunecimile - și care-ar ține soarele în brațe! Epavă rătăcind cu izvorul vieții la piept, strîngîndu-i strălucirea lui mortală, înecîndu-se cu el în valuri, căci fundurile mării așteaptă din veșnicie lumina și groparul ei. Contactul între oameni - societatea în genere - n-ar fi posibil fără întrebuințarea repetată a acelorași adjective. Interziceți-le prin lege și veți vedea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
că, adresîndu-te numai ție, ceea ce ai mai bun devine independent de identitatea ta firească. Și astfel te adresezi cuiva, altuia. De aici, sentimentul că nu ești singur de câte ori ești mai singur. Dacă soarele ar refuza lumii lumina, ultima zi de strălucire ar asemui-o rânjetului unui idiot. Când ai murit lumii, ți-e dor de tine însuți și-ți consumi ce-ți mai rămâne de trăit într-o nostalgie neîmplinită. Dumnezeu este un vecin față de exilul eului nostru, care ne face
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
singur cu suspinele lor... Asculți amurgul unui crin? Sau melodia sfâșietoare a unui parfum necunoscut? De-am mirosi un trandafir până la sunet, ce marș funebru ne-ar deschide mai delicat o lespede-n azur? Și azurul însuși nu-și pierde strălucirea, suptă-n o muzică scoborând spre noi? Cine să te vindece de tine? O tânără fată? Dar cine-i darnic până la jertfă, ca să-ți preia melancolia? Ce suflet pur, dornic de vis și nefericire, să se-ncumete la o povară
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ca misticii, regiunile cele mai adânci ale firii le descoperi în recăderile grave ale oboselii... Ideile se reîntorc spre izvorul lor, se scufundă în confuzia originară și spiritul plutește pe fundurile vieții. Sfredelirea lumii în oboselile halucinante despoaie lucrurile de strălucire și înșelăciune și nimic nu ne împiedică de la accesul la zona de baștină a începutului, pură ca o auroră finală. Așa dispare tot ce timpul a adăugat virtualității inițiale. Existența ni se dezvăluie ca atare: la remorca neantului - și nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu chiar mai repede ca ei. Plictiseala bântuie un suflet erotic ce nu găsește absolutul în dragoste. Pentru a acoperi cu fast drama viețuirii, aruncă prin spirit un foc de artificii; întreține-l din zori în noapte; creează în preajma ta strălucirea efemeră și eternă a inteligenței înnebunite în propriul ei joc; fă din viață o scânteiere pe un cimitir. Căci nu-i sufletul omului un mormânt în flăcări? Dă un curs genial senzațiilor; impune trupului vecinătatea aștrilor; carnea, ridic-o prin
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
obstacol, care trăiesc într-un ritm lipsit de dramatism, ating o stare de mulțumire și încîntare, unde aspectele lumii sânt pline de farmec și de lumină. Și nu este entuziasmul o astfel de stare ce îmbracă aspectele lumii într-o strălucire plină de seducții și de bucurii? A descrie entuziasmul înseamnă a remarca o formă cu totul particulară de iubire, înseamnă a individualiza un mod de abandonare a omului în lume. Iubirea are atâtea fețe, atâtea devieri și atâtea forme, încît
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
semnul frumuseții este a afirma că lumea aceasta trebuia să fie așa cum e. Într-o astfel de viziune, totul se topește în armonii și strălucește în splendori, iar aspectele negative ale existenței nu fac decât să intensifice farmecul armoniilor și strălucirea splendorilor. Frumusețea nu va salva lumea, dar va apropia mai repede de fericire pe acei care umblă pe această cale. Se poate ca frumosul, în această lume de antinomii și de paradoxuri, să fie în afară de aceste anomalii? Întreg farmecul și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ta ar fi suprema părăsire, toate razele iubirii tale ce n-au putut pătrunde în alții ca să-i lumineze sau să le facă întunericul mai misterios se vor răsfrânge și se vor reîntoarce în tine, pentru ca în clipa ultimei părăsiri strălucirile lor să te facă numai lumină și văpăile lor numai căldură. Și atunci întunericul nu va mai fi o atracție irezistibilă și nu te vei mai ameți la viziunea prăpăstiilor și adâncimilor. Dar ca să ajungi la accesul luminii totale, la
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
că tu ești o răspântie unică în istorie, dacă nu simți că te cere devenirea și că momentul existenței tale este un absolut, un ce nesubstituibil și unic, atunci nu vei reuși decât să fii un licurici în soare, o strălucire invizibilă, o fadoare de lumină. Numai întru cât axa lumii îți străpunge inima, poți deveni o lume. Aș vrea să dispară, din sângele acestui neam, ultimele rezerve de umilință. Dacă nu vom avea atâta tărie și atât orgoliu pentru a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fanteziile anarhiei. Dacă am scoate armata din istorie, devenirea universală ar semăna unei lecții de pedagogie. Se vede treaba că toate întîmplările au fost sângeroase, că tot ce am pățit până acum s-a născut din fioruri. Petele roșii creează strălucirea istoriei. Durerea este substanța devenirii. Armata reprezintă teroarea organizată. Sânt însă excepții,care alcătuiesc, la drept vorbind, singura ei scuză. Să ne gândim ce a însemnat pasiunea gloriei la ultimul soldat din expedițiile lui Napoleon și la toți soldații acestui
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
văd răsturnările create de ofensiva forței (chiar a acelei forțe ce servește o mare idee), se mângâie cu speranța că la un tribunal al istoriei toate triumfurile înălțate din expansiunile puterii vor fi pecetluite ca infamii și își vor pierde strălucirea. Acestor idealiști trebuie să le răspundem că la acel tribunal i se deschid lui Napoleon toate porțile, iar popoarele vor fi judecate după cât au riscat. Ele vor avea înscrise pe frunte războaiele și revoluțiile. Un tribunal al istoriei cântărește fapte
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
vremuri se abandonau muritorii cu pasiune și durere. Nu pot iubi decât o cultură care ascunde, sub forma și stilul ei, iubire, disperare, moarte și iluminare. Adevărul, binele și frumosul? Dacă viața ar avea ochi să privească, aș descoperi în strălucirea lor o chemare stranie și echivocă de crimă și sfințenie. Rău ne-ar mai sta nouă, românilor, să pășim în lume adăugând și cârpind la haina zdrențuită a unei culturi, umplând goluri cu teorii de etică sau încercînd să salvăm
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
c-o aparență de profundă înțelepciune mizeria esistenței, pentru a înșela în școală și în {EminescuOpVII 123} biserică pe tucanii cei mici, cari intră abia în scenă, asupra valorii vieței reale. Pentru lucrătorii statului onoarea, pentru soldații gloria, pentru principii strălucirea, pentru învățați renumele, pentru proști cerul, și astfel o generațiune înșală pe cealaltă prin acest advocatus diaboli moștenit, prin acest sclav silit la șireție și sofisme, care aicea se vaieră ca popă, colo face mutre serioase ca profesor, colo parlamentează
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
aud eu din toate părțile aceleași suspine ordinare, aceleași doruri... ordinare; căci care-i scopul lor? Plăcerea dobitocească, reproducerea în mușinoiul pământului de viermi noi cu aceleași murdare dorințe în piept, pe cari le îmbracă cu lumina lunei și cu strălucirea lacurilor, aceleași sărutări grețoase, pe cari le asamănă cu zuzurul zefirilor și cu aiurirea frunzelor de fag. Este așa, sau nu? Privește-ți-i, acei tineri cu zâmbiri banale, cu simțiri muieratice, cu șoapte echivoace, vezi acele femei cari li
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Fața ei nu mai era trasă, ci se rotunzea vădit, sânii ei erau mai plini, numai roșața din obraz dispăruse, făcând loc unei palori care-i da un aer de nespusă blîndeță. Ochii nu mai aveau acea sălbatică și noptoasă strălucire în adâncimea cărora fulgera întunecosul amor și întunecoasa dorință... ci, limpeziți, nespus de adânci, te-ai fi uitat zile întregi în ei. Liniște și o melancolică pace era în adâncimea lor... Și în acea față atât de palidă, plină dar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
flori înfoiete, numai din când în când o rază mai învia, asemenea unui fulger repede, casa-ntreagă cu rîzîndele ei chipuri și cu scenele-i de amor de asupra lor, cari, vinovați și ascunși sub o mantie neagră, pierduse memorie, strălucire, inocență, în acea elementară și întunecoasă plăcere care, asemenea nașterei și morții, sunt întunecoase și tâmpite momente de uitare, de neconștiință, de o viață vegetativă și fără înțeles. {EminescuOpVII 153} [X: MOARTEA CEZAREI] 2284 În sara aceasta se-nnourase și Cezara
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ș-o pălmui, o puiculi, ca și când ar fi copilul ei... Vremea se-ntunecase și ploaia începuse a plezni repede dar monoton în geamuri. Din când [în când ] câte un fulger strălumina pe un moment chilia, astfel încît, sub această repede strălucire, toată casa și obiectele păreau a tresări, a avea viață, ceea ce constituie fantasticitatea luminei de fulger. Ea s-apropie de fereastă. Era o vreme cumplită afară. Nouri se grămădeau negri pe cer, rupți de fulger, marea făcea o larmă adâncă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
flori și c-o aparență de profundă înțelepciune mizeria existenței pentru a înșela în școală și în biserică pe tucanii cei mici, cari intră abia în scenă, asupra valorii vieței reale. Pentru lucrătorii statului onoarea, pentru soldați gloria, pentru principi strălucirea, pentru învățați renumele, pentru proști cerul, și astfel o generațiune înșală pe cealaltă prin acest advocatus diaboli moștenit, prin acest sclav silit la șireție și sofisme, care aicea se vaieră ca popă, colo face mutre serioase ca profesor, colo parlamentează
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dacă doresc... n-aud eu din toate părțile aceleași suspine, aceleași doruri... ordinare; căci care-i scopul lor? Reproducerea în mușinoiul pământului de viermi noi cu aceleași murdare dorințe în piept, pe cari le îmbracă cu lumina lunei și cu strălucirea lacurilor, aceleași sărutări, pe cari le asamănă cu zuzurul zefirilor și cu aiurirea frunzelor. Privește-ți-i acei tineri cu zâmbiri banale, cu simțiri muieratice, cu șoapte echivoace - vezi acele femei voluptoase mișcîndu-și buzele, - vezi! împrejurul acestui instinct se-nvîrtește viața
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Fața ei nu mai era trasă, ci se rotunzea vădit, sânii ei erau mai plini, numai roșața din obraz dispăruse, făcând loc unei palori care-i da un aer de nespusă blîndeță. Ochii nu mai aveau acea sălbatică și noptoasă strălucire în adâncimea cărora fulgera întunecosul amor și întunecoasa dorință... ci, limpeziți, nespus de adânci, te-ai fi uitat zile întregi în ei. Liniște și o melancolică pace era în adâncimea lor... Și în acea față atât de palidă, plină dar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
flori și c-o aparență de profundă înțelepciune mizeria esistenței, pentru a înșela în școală și în biserică pe tucanii cei mici, cari intră abia în scenă, asupra valorii vieței reale. Pentru lucrătorii statului onoarea, pentru soldați gloria, pentru principi strălucirea, pentru învățați renumele, pentru proști cerul, și astfel o generațiune înșală pe cealaltă prin acest advocatus diaboli moștenit, prin acest sclav silit la șireție și sofisme, care aicea se vaieră ca popă, colo face mutre serioase ca profesor, colo parlamentează
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]