6,881 matches
-
scenariu învățat pe dinafară. Pur și simplu, n-o crezusem. Era mult prea frumoasă și prea îngrijită ca să mă convingă că făcuse vreodată ceva mișto. Dar de data asta a fost altfel. Cuvintele ei au răsunat acompaniate de o convingere tăcută. Am fost fascinată de povestea vieții ei. Cum crezuse că nu e bună de nimic, cum iubise heroina și cum o făcea heroina să se simtă, cum heroina era cea mai bună prietenă a ei, cum prefera heroina prezenței oricărei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
părut deloc straniu dacă m-aș fi aplecat și l-aș fi luat de mână sau dacă el m-ar fi sărutat. Cel puțin, așa simțeam eu. Nu eram prea sigură că și el simțea același lucru. Luke a rămas tăcut, privindu-mă cu ostilitate. A trebuit să mă țin tare. Avea să fie mai greu decât crezusem. Când a venit chelnerița, Luke a comandat o bere, iar eu am spus că eram mulțumită cu apa mea, deși nu ăsta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
este că amândoi pluteam către ușă, iar brațul puternic al lui Randall era așezat pe mijlocul meu. I-am făcut cu mâna lui Bea peste umăr, iar ea mi-a răspuns cu un semn discret cu degetul mare ridicat. Ești tăcută, Claire. Vorbesc prea mult despre serviciu, și-a cerut scuze Randall, umplându-mi, din nou, paharul de vin. Era o experiență care aducea lejer cu decorporalizarea: să am o întâlnire cu cea mai mare pasiune a mea din ultima decadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
În orice caz, trebuie să închid. Eu am de lucru, Claire. Nu pot să-mi irosesc toată noaptea stând la telefon cu tine. Click. Capul mi-a căzut în palme. Nu puteam să respir. Preț de câteva minute, biroul, altfel tăcut, a fost invadat de sunetul încercărilor mele de a trage aer în piept. Partea logică a creierului meu se așteptase ca, într-o zi, asemenea tuturor celorlalte persoane cu care Vivian lucrase, să mă trezesc ținta furiei ei. Dar o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
mai bine că nu mai rețineam toate detaliile. — și, cum merge coabitarea? a continuat Luke. Te-ai mutat cu prietenul tău, nu? — Da. Week-end-ul trecut. și e, ăăă, super. Extaz domestic cu băgăreața de maică-sa și cu Svetlana cea tăcută. și-atunci, dintr-o dată, m-am decis să las naibii toate precauțiile. Luke era prietenul meu. și de ce să nu-l invit pe prietenul meu Luke să meargă cu mine într-un week-end în care eram sigură c-avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
ochiul atent al... Am început să zâmbesc - dar privirea îmi era atrasă de Vivian, care a pufnit foarte sonor. — Stai dracului jos, a șuierat ea către mine. Microfonul i-a captat însă cuvintele și le-a amplificat în încăperea încă tăcută în care se desfășura petrecerea. Obrajii mi-au luat foc. Luke a tăcut. Eu am rămas paralizată pe loc. — Ți-am spus să stai jos! a repetat Vivian pe un ton mai ridicat. Te faci de râs, Claire. Ai jucat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
și iar și iar aceleași lucruri?! — Taci din gură! — Corect, zise Wilt. Așa o să fac. După ce te-ai bărbierit, ce-ai făcut? Wilt îl pironi cu privirea pe inspector, dar nu spuse nimic. — După ce te-ai bărbierit? Dar Wilt rămase tăcut. în cele din urmă inspectorul Flint părăsi încăperea și trimise după sergentul Yates. — A amuțit, zise el sfârșit. Acum ce să facem cu el? — Ați încercat un pic de persuasiune fizică? Flint clătină din cap. — Gosdyke l-a văzut. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
bine. O lume de înlocuitori, circul ăsta al nostru... O știe deja orice chiriaș al turtitei planete. O știe oricine, stimabile. Până și dumneata o știi, sunt sigur. Domnul profesor rămase în raza candelei sfioase, herr Matei, în obscuritate, încasa tăcut logoreea chiriașului Anton Vancea Voinov, zis Tolea. După o pauză de respirație, porni, în sfârșit, replica. — Venisem, de fapt, să-ți propun... Ce să ne ascundem? Dacă ai nevoie de niște, dacă ai avea nevoie, mă rog, de niște bani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
viitoarea familie Sonia Matus Calinovschi, pe peronul umed al stației de tramvai. Întârziații cheflii ai barului Levcenco salutau, ceremonios, prințesa dispărută de la petrecerile lor cu foxtrot și șampanie. Semn sigur că veniseră, într-adevăr, zorile, dimineața altei zile. În sufragerie, tăcuți, mama și mezinul priveau somnolenți tacâmurile nestrânse, masa părăsită. Oră tulbure, zorile vineții învăluind barul Levcenco, de la parterul blocului... A murit și veselul balamuc Levcenco... a murit de multe decenii. Fereastra umezită de rouă. În stradă, porniseră tramvaiele. Scrâșnetul surd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de măscărici blazat și șic, în stridențele sale poliglote. Până și rusa, pe care o preda la liceu, limba opresivă și antipatizată, devenise, în rictusul măștii sale cabotine, o provocare, o bizarerie nostimă. Nu fusese timp decât pentru câteva întâlniri tăcute, presimțiri și eschive, în jumătatea de an până când străina părăsise brusc orășelul. Păstraseră însă legătura, își scriau, plecase cândva la București, s-o vadă. Mijloc de decembrie, Ira purta un mantou nou, din stofă groasă, bleu, păr de cămilă. Orașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
grăsuța doamnă zâmbitoare, dintotdeauna căruntă, șchiopătând tandru pe partea stângă, se obișnuise, în cele din urmă, să uite vremurile de demult, cu lecții de franceză engleză germană pian broderie, resemnată la modestul post de laborantă, pe care îl folosise, cu tăcută tenacitate, să învețe tot ce putea invata, până lumea a început să-i spună doamna doctor. Și nu în batjocură, cu toată considerația. Iar domnul și doamna Gafton ce-ar mai fi avut de aflat în plus față de ceea ce știau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
la pensie, virtuoasa Veturia găsise un mod profitabil de hibernare. Obținuse, prin foștii ei colegi, legăturile necesare pentru a preda studenților străini sumare noțiuni de gramatică, scheme uzuale de conversație, limbajul medical. Un fel de recompensă pentru anii când slugărise, tăcută și resemnată, pe cei obsedați de carieră și bani și ierarhie. La despărțire, oferise colectivului șansa de a lichida convenabil conturile. Fuseseră plăcut surprinși de inițiativă. O credeau împăcată cusine, picotind între dulapul de lenjerie și borcanele de murături. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
temeinică operație de clasare și aliniere: raftul cu Kent, raftul cu ulei de măsline, cosmeticele, ciocolata și cafeaua și guma de mestecat, sticlele, borcanele, cutiile. Nu era nevoie să audă pași în spate ca să simtă că Mateiaș Gafton o urmărea, tăcut și transpirat. Veturia își continua treaba, selectând, aranjând. Când își îndrepta, în sfârșit, șalele, întorcându-se spre consortul înlemnit în aceeași poziție, Veturia oferea o față senină: fruntea netedă, zâmbetul așezat cu grijă pe obrazul rotund și pașnic. „Avem mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
O seară senină și rece, ca acum. Prospețime și pace. Tolea se apropiase de fereastră și privea strada. O stradă pustie, curată, pe care avansa, lent, un tânăr șchiop, în urma unui pletos câine afgan. Un câine solemn, aristocratic, auriu. Strada tăcută, perfect repaus, câinele perfect absent, tânărul șchiop, într-o pelerină groasă de lână neagră, atârnându-i până aproape de pantofi. Se rotise spre interiorul camerei, să revadă biblioteca. Perete înalt, plin de rafturi înțesate de cărți. Bătrânul avocat, fost prieten al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
clovnesc, rana care râde. Așa apare, la un pas, fantoma flușturaticului, întors, după mulți ani, în orășelul adolescenței. Trenul avusese întârziere, vechea gară de graniță se contura, greoaie, roșiatică, în oboseala amurgului. Se însera repede, ca și altădată, peste dealurile tăcute. A pus valiza pe zgura umedă dintre șine, a ridicat privirea, da: se afla la destinație. Fațada de cărămidă, stâlpii metalici, acoperișul de sticlă murdară. I-a urmat, grăbit, pe puținii călători spre stația deautobuz. Căciuli, sacoșe, basmale, boccele. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
strada murdară, fețele obosite, agitația amețită, umilă. S-a oprit la chioșc. A avansat, ca furnica, la coada cozii pentru băutura sălcie și tartina obosită. Felii care înlocuiau pâinea, cu o peliculă roșie lamijloc, înlocuind salamul. Pietonii se mișcau greoi, tăcuți, salivând, în așteptarea trofeului. Când să întindă mâna, cotul s-a retras. Cineva i l-a retras. — Ce faci, domnule? Mănânci porcăria asta? S-a întors, intimidat. Vocea severă aparținea unui domn sever. Să-l recunoști, să nu-l recunoști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
se pare. O însoțea până la taxi, se despărțeau greu. Venera venea și pleca și iar venea la domiciliul familiei Cușa, de trei ori pe săptămână. Cu Tavi ar fi fost greu prin tramvaie și troleibuze. Câinele Tavi rămânea fioros și tăcut. Nu arăta nici aversiune, nici cordialitate față de noul vizitator. Despre celălalt Tavi se discuta îndelung. Știți, scumpă doamnă, e o poveste veche. Eram licean, atunci. Domnul Cușa, amic cu fratele meu. De fapt, și cu sora mea... Din câte mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
timpul... Am pregătit prânzul. Să merg să-l încălzesc. Ia te uită, domestica reînviase. Peste o clipă, ne vom freca la ochi, parcă nici n-am fi auzit vreodată subtila disertație. N-a fost decât o vedenie, stăm în fața aceleiași tăcute gospodine dintotdeauna, n-avem decât să contemplăm la nesfârșit leguma spălăcită și bleagă, somnolând în fața noastră. Pauză lungă lungă. Profesorul repetase de câteva ori gestul de refuz: n-avea nici un chef de mâncare. Femeia nu-l vedea, însă, și nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de pe umeraș, o îmbrăcă. Reveni pe scaun, în fața profesorului. În poziție de ascultător grăbit. Tolea nu se grăbea. — Ți-aduci aminte de becher? — Iar începi. Da, bibicul, mutulache. Care deloc nu era mut și nici nu avea să fie. Dar tăcut era. Îi spuneam mutulache. Care le știe pe toate. Citea, scria, desena. N-ai să-mi spui că nu era înzestrat. Era, dă-l dracului. Zevzec n-a fost nici după aceea. În primii ani după război, a fost fotograf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Weinberg voia să spună că mama lui prefera femeile bărbaților și că, în anii de haos ai Republicii de la Weimar, trebuie să își fi manifestat această preferință destul de deschis. Prin contrast cu voluntara doamnă Weinberg, tânărul Jonas era un copil tăcut și studios, care excela la învățătură și visa să devină om de știință sau medic. Avea șaptesprezece ani când Hitler a preluat controlul asupra guvernului și, peste câteva luni, mama făcea pregătiri pentru a-l scoate din țară. Tatăl avusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Brooklyn, acea primă mărturisire fusese un strigăt venit din inimă? Poate. Orice om închide în el mai mulți oameni, iar cei mai mulți dintre noi sărim de la o personalitate la alta fără ca măcar să înțelegem cine suntem. Azi sus, mâine jos; posomorâți și tăcuți dimineața, râzând și puși pe glume seara. Harry fusese trist când vorbise cu Tom, dar acum, că afacerea se punea pe picioare, era exaltat în discuția cu mine. Ni s-au adus cotletele, am trecut la o sticlă de vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
spus, pentru el totul s-a schimbat și abia acum, după atâtea pregătiri laborioase, după atâta arat și săpat terenul, începe și cronica pe care vreau să o fac aventurilor lui Tom să își ia elan. Era Lucy. O Lucy tăcută, în vârstă de nouă ani și jumătate, cu părul scurt și ochii rotunzi, de un căprui deschis, ai mamei ei, o fetiță înaltă, preadolescentă, îmbrăcată într-o pereche de jeanși roșii zdrențuiți, pantofi sport albi, marca Keds, și un tricou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
puteam preface că suntem în vacanță până era gata mașina. Eu m-am săturat de condus pe ziua de azi, a spus Tom. Votez să rămânem pe loc. Măcar până mâine. Eram înclinat să fiu de acord. Cât despre Lucy - tăcuta, mereu atenta Lucy -, vă puteți închipui cât de puțin a protestat față de planurile noastre. Al senior ne-a recomandat vreo două locuri în Newfane, un sat prin care trecuserăm deja, cu vreo cincisprezece kilometri în urmă. Am intrat în birou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
cu bunica, în Kingston, a declarat el. Ea e prietena mea, singura prietenă pe care o am pe lume. Aceasta a fost surprinzătoarea lui reacție când a auzit de testamentul lui Harry. Cât despre Tom, el a rămas pe scaun, tăcut, neștiind ce să creadă. M-am întors în apartamentul de la etaj puțin după ora zece. Nancy plecase deja acasă, la copii; Lucy adormise la televizor, după care fusese transbordată în patul lui Harry, unde stătea întinsă pe deasupra așternuturilor, cu brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
lumina interioară a feminității și ținuta demnă, îndurerată a Tinei constituia o reprezentare desăvârșită a suferinței văduviei, un număr interpretat de o actriță cu un talent uriaș. Pe tot parcursul ceremoniei, nu a scos un cuvânt, stând în mijlocul nostru complet tăcută, în timp ce lumea rostea scurte discursuri vorbind despre Harry și, apoi, în timp ce Tom deschidea cutia și răspândea cenușa pe pământ. Părea că treaba noastră aici se încheiase, dar, până să ne întoarcem pe călcâie și să plecăm, un băiețel negru și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]