5,450 matches
-
REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI și în pupilele alcooliștilor care, adunîndu-se în părculeț, ar fi putut confunda pâlpâirile cubului cu niscaiva irizări de lichid clătinat. - Pst, bă jimblă! Mă, Bruță! Cataroiule!... Băi, piele! Ia, belește-ți cepele, mă!... chema prin părculeț, tainic, c-o insistență sâcâitoare, un neica deșirat, pus pe harță, drapat în mijlocul verii într-un raglan putrezit. Deșiratul tremura din toate încheieturile, din cauza lipsei îndelungate a drogului. Ținând atașată la persoana sa, c-o sfoară petrecută peste mijlocul raglanului, o
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
covoare, două maluri perfect transparente. Prin care, uneori, copiii, nebunii, poeții, fulgerații, și călătorii aleși zăreau, la o adâncime de zece poște, în străfunduri, până și vîrtejele de păr din coafurile națiilor și grupurilor de oameni ce-și duceau existența tainică și necomunicativă, adânc, sub oraș. Legendele zugrăveau cum cei de sus se uitau către necunoscuții de jos, ca prin niște acvarii. Cu vremea însă, veselii bucureșteni nu ezitară să facă chiar și din neprihănita gârliță Bucureștioara, canalul colector al murdalîcului
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și ultimele mahalale rămase neexploatate: Mircea Vodă, Bradului, Cernișoara, Traian, Theodor Speranția, ceea ce nu fusese încă doborât din Calea Dudești, deja trecută în neființă mahala a Sfintei Vineri... Au socotit, au râcâit, au cercetat, luând pe rizurile anvelopelor cele mai tainice fire de praf ale Bucureștilor: talazurile nesfârșite de clădiri electrice, însiropate sub glazura unor decorațiuni infinit de variate. Cu ornamentele și vitraliile stângace. Cu anii fondării (și monogramele curbilinii) încrustați cu ipsos pe pridvoarele înalte. Clădite din cărămizi, urcate în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ajuta, Robin, mulțumindu-i măcar așa pentru noianul de stiluri și modalități artistice cu care îi înzestrase. Și cu care îi îndopase, cu forța, ca pe niște curcani, pe de-a moaca. Cel puțin lui Dali, cine, cu adevărat, deși tainic, i-a prezentat- o pe Gala? 221 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Oricare. Vreau să zic în orice fel de facultate ar dori ea. Cu ce bani? Aici Pinky nu mai nimerea răspunsul și aștepta valul, valul de sânge
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nu există gazete de seară. - Ceea ce era de demonstrat... În 1903, a fost desemnat un nou Papă. Cel Secund. 232 DANIEL BĂNULESCU Cel Adevărat. Adevăratul deținător al prerogativelor pontificale. Aceasta este o taină. Spre deosebire de cel mediatizat, care nu depășește, în tainica ierarhie, rolul unei subrete papale. Mulți ani, Adevăratul Papă, cel Secund, a preferat să se reculeagă într-o binecuvântată defensivă, precum și în grădinărit. De abia după anii Marelui Război, mâhnit de fervoarea cu care se măcelăriseră catolicii între ei, Adevărata
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
an școlar, Doru nu putea fi lipit decât la un seral. La seral, polițaii învățămîntului bântuiau, cel mai puțin, prin registre, cu verificările și poterile. Îi va elibera tot el adeverință de încadrare în câmpul muncii. Cunoștea și o pensiune tainică, particulară, cu circuit închis, ținută de o rubedenie mai de pe departe de-a sa, mare profesoară de romînă-engleză, care accepta în internat și băieți. Era un loc excelent, în care putei să-ți ronțăi în liniște pastilele, între sendvișurile cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
printre atâția învîrtitori ai descântecului, este foarte clar că s-ar observa cel mai limpede: ...Că doar Dorului Sinistratul i s-ar cuveni privilegiul de a fi numit CĂPETENIA STRĂZII!..." - Cui?!... Dorulețului? Împuțitului ăsta mic? - "E un bărbat ales. Un tainic izvor al spiritului. Și tocmai pe el te-ai încumetat tu să-l înveți poezie... Ai idee cine a scris textul imnului care se intonează pe-aici?" - Adriane, derbedeii ăia și-au bătut joc de tine. Un neîntrecut izvor al
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
în palmă, își dichisea freza, își pieptăna firele de păr de pe brațe și abia apoi, îndurîndu- se de ei, le răspundea flegmatic: - Natura! Picii nu concepeau. - Și când te plouă și te fulgeră, tot natura? Doru trăgea, c-o expresie tainică, aer în piept și-și încrucișa ciolanele sub plapumă. - Vedeți bine! Natura... - Și când o să te prindă Miliția. Și-o să te pună să-ți mănânci singur un ochi. C-ai făcut caca și pipi în mijlocul străzii... Și-or 373 CEI
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și-i scuipă între picioare. Cel tânăr nu-l privi. Gheorghe îl trase deoparte. - Nu-i băga-n seamă, bijboc, fac pe șmecherii, au uitat când au venit în gașcă. Nu știau nici să umble. Paraschiv auzi groapa. Locul era tainic. Cerul de deasupra se încenușa. Îi fu frică de haidamacii ce-l prețuiau din priviri, hoți bătrâni toți, duși pe la pușcării. Tăiaseră sare la viața lor și luaseră oameni în cuțit. Lumina apusului se stingea în apa bălții. Flăcările ușoare
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
clănțănind în praf. Hoții priveau cu ochii aprinși norocul. - Șanu-Brăila! spuse unul. - Perechi! mârâi alături Piele. Bozoncea strânse oasele, râse cu toată gura lui frumoasă de i se văzură dinții albi și puternici; ascultă la ureche sunetul lor djilce și tainic și le zvârli. - Doi-una! zise după aceea supărat. ... Aruncă și Piele. - Tăiete! îl opri Sandu și se răsti la el: Bă, nu jucăm arșice, nu le da-n paguba noastră... . Golanul le mai răsuci odată. - Para-n coadă! - Trei-trei... 53
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Spre margini, undele ei se încrețeau și aduceau la mal cutii ruginite de tablă. Acestea sclipeau în soare ca oglinzile. În apa murdară se gloteau norii bolovănoși. Dacă ridicai privirile, îi vedeai îndesîndu-se peste malurile sălbatice. Căldarea de pământ răsufla tainic. Zgomotul cel mai mic creștea aici, se lovea de șeile albicioase și venea înapoi. Mirosea a bălegar încins și a iarbă crudă. Lui Ene îi venea s-o rupă la fugă, dar se ținea bine. Smulgea limbile proaspete ale măselariței
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
fata-l asculta? De unde să știe el ce plăcute erau foile acelea care povesteau aventuri de dragoste cu contese și bandiți? Uneori, ca să mai scape de gura lui și de-a mă-si, pleca în groapă, unde avea un loc tainic, sub malul galben al rampei. Era o scobitură rotundă, dincolo de baltă, neștiută de nimeni. Vara așternea pe jos 251 buruieni uscate și asculta cum se rostogoleau de sus bulgării mari de pământ. Îi țiuiau urechile de atâta liniște. Parcă stătea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și altundeva decât în pat. Dar la drept vorbind, nu-i și aceasta o înșelăciune? Sîntem oare mai departe unul de altul decât în cvasiidentitatea orizontală? De unde altcum pornirea obscură și nestăpânită, a ceasurilor tulburi, de a-ți vărsa plânsuri tainice pe sânii femeilor pierdute, în hoteluri vechi? Nu atât din instinct, cât din groaza de plictiseală atârnăm de femeie. Și se prea poate ca ea să nu fie decât o născocire a acelei groaze. Din frica de singurătate a lui
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în sclavia regretului? Aș vrea uneori să fiu atât de singur, că morții, enervați de mahalaua și de zarva cimitirului, l-ar părăsi - și invidiindu-mi liniștea, mi-ar cere rugător ospitalitatea inimii. Și cum ar coborî ei pe scări tainice spre funduri de nemărmurire, deșerturile tăcerii le-ar scoate un oftat ce-ar trezi faraonii din perfecțiunea adăpostului lor. Astfel ar veni mumiile, dezertând din întunecimile piramidelor, să-și continue somnul în morminte mai sigure și mai imobile. Viața: pretext
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ai pe nimeni, ești mai aproape de piscurile bucuriei. Nu există boală de care nu ne-ar vindeca o lacrimă ce-ar începe să cânte... Vârtejul mortal ce unește viața și moartea dincolo de timp și de eternitate... Nu poți descoperi acest tainic unde, așezat în afară de vreme și de veșnicie, dar sufletul se ridică prin flăcări finale spre o pajiște incendiară. Mori și trăiești într-o logodnă mistică cu singurătatea... Ce demon de ființă și de neființă te scoate din toate spre un
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pentru adormirea unei inimi, smulsă pămîntului! Există dezlipiri de lume care te năpădesc subit, ca adieri mortale, și-n care înțelepții îți par biete veverițe, iar sfinții profesori ratați. Cheia pentru inexplicabilul soartei noastre este setea de nefericire, adâncă și tainică și mai durabilă ca dorința zvăpăiată de fericire. De-ar predomina aceasta, cum am lămuri îndepărtarea vertiginoasă de rai și tragedia ca o condiție firească? Istoria întreagă e proba limpede că omul nu numai că n-a fugit de chin
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
amuțit nici un amant. Nici chiar nemângâiat în dragoste, nu-l înțelegi; doar în vacanța erotică. Și poate și mai mult. În vacanța lumii. Oare, în afară de iubire, ce ne mai împiedică să ne sfârșim cu toții-n Dumnezeu? Putea-vom auzi melodia tainică a fiecărui lucru? Putea-vom asculta un zîmbet? Și ochii văd ei, într-adevăr, dacă nu emană o muzică îndepărtată și dulce? Ce sunete pleacă din priviri și mor în umbra melodioasă a inimii? Totul prinde glas timid și lucrurile
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Parcă-și agită valurile din scârbă de ea însăși. Le trimite să nu se mai întoarcă. Dar ele revin, revin neîncetat. Așa pățim și noi. Cine ne întoarce spre noi înșine, când ne sforțăm mai mult a ne îndepărta? Nevoia tainică de a te abandona mării, de a te risipi în frământarea zadarnică a tuturor mărilor, să nu fie un gust de plictiseală infinită și o senzație de evanescență mai vastă ca depărtările? Nici vinul, nici muzica și nici îmbrățișările nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pustiu? Un gânditor trebuie să fie tot ce spune. Aceasta se învață de la poeți și de la voluptățile și durerile ce le încerci trăind. Vidul lăuntric e ca o muzică fără sunete, un cântec fără glas. Nesonora lui tălăzuire se interpune tainic între noi și lume și ne separă de viață în mijlocul viețuirii și de moarte în mijlocul muririi. Spre ce suferindă înălțare se îndreaptă duhul ființării? De ce ne doare orice apropiere și de ce se-nsuflețește respirația pentru tot ce-i depărtat? Unde
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
urmează insomniei spiritului. Și atunci începi să te trezești din cunoaștere și să oftezi după farmecele orbirii. Cum gândul răsare în paguba cărnii, cum orice gând este un viciu pozitiv, prisosul spiritului ne îndeamnă spre antipodul lui. Așa apare dorința tainică a uitării și vrăjmășia cugetului împotriva cunoașterii. Omul este atât de alipit de vidul existenței, că pentru el și-ar da oricând viața, și atât de îmbibat de infinitul plictiselii, încît martirajul viețuirii îl suferă ca pe un deliciu. Cu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Nord mi se lasă-n sînge! A fi? O lipsă de pudoare. Aerul îmi pare o mânăstire în care Nebunia e stareț. Tot ce nu-i fericire este un minus de iubire. Omul nu poate crea nimic fără o pornire tainică de a se distruge. A trăi, a te afla înlăuntrul existenței înseamnă a nu putea adăuga nimic vieții. Când însă ești în afară de ea, apucat pe o cale primejdiaosă, urmărit de scandalul neîntrerupt al fatalității, ros de mândria disperată a implacabilei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și o aureolă. Nu e ca și cum o negură din altă lume ne-ar visa viața? Depănarea lăuntrică a morții este ceață ridicată la principiu metafizic. O catedrală e maximum de sensibil al ceții. Negură solidificată. Există în om o dorință tainică de remușcare, ce precede Răul, ce-l creează. Fărădelegea, viciul sau crima izvorăsc din frământarea ei ascunsă. Odată actul consumat, ea apare în conștiință clar și definit, pierzîndu-și din dulceața virtualității. Aroma remușcării ne mână spre rău, ca un dor
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Aceasta se înnobilează treptat înspre irealitate, devenind mai mult prin apropierea de o stare de vis. Irealitatea e un excedent ontologic al realității. Nu recunosc existență decât ființelor ce nu mai aparțin lumii. Acele femei ce n-au scăpat prilejul tainic de a muri zilnic de melancolie... Este ca și cum n-ai fi iubit niciodată decât pe Lucile de Chateaubriand... Mi se pare uneori c-aș descoperi ușor toate secretele lumii, afară de cel al dezrădăcinării din ea. Noblețile sufletului decurg din dezadaptarea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
se înfiripă sugestia dezmărginirii melodice din orice melancolie. Inima nu e turnată pe micimea lumii. Putea-o-voi urma spre cer? Sau o voi folosi de lunecuș spre moarte? Odată primenit de timp, mai ești deschis doar adierilor divine. Acel tainic și imens delir prin care susții în viață universul înclinat destrămării, impulsul dureros și irezistibil insuflând mișcare și nădejde pământului și vietăților, întărind slăbiciunile cărnii și abătând duhul de la patimile nimicului, - ce prospețimi secrete îl împing, în mijlocul lumii și al
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
individuației. A fi e o întreprindere atât de grea, fiindcă urcăm spre a nu fi; un vid avântat spre o supremă degradare de existență. Timpul e un suiș spre neființă. Prin toate simțurile râvnesc după desfătările sfârșirii... Ce dor de tainice împliniri mă înclină spre ele? Imposibil să nu descoperi măreția morții, după ce-ai fost trădat de viață!... Cine-a văzut prin oameni și prin sine însuși, de scârbă ar trebui să-și zidească o întăritură pe fundul mărilor. Nefericirea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]