4,773 matches
-
Victor Iova în Capul de zimbru, Cartea Românească, 1982, face pertinente trimiteri în acest sens. Este notat și cazul când Ion Voiculescu, încercând să-și apere tatăl, colaborator la Gândirea, de o anumită etichetă pe care i-o puneau unii „teoreticieni” literari care voiau să l plaseze în galeria „eroilor” negativi ai literaturii timpului „a încurcat” într-un fel manuscrisele valorificate. A fost necesară o nouă și repetată muncă de sondare pentru stabilirea corectă a adevărului folositor și exprimat de noi
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
se extindă dacă ar dori să își apere libertatea. Argumentul lui Machiavelli este afirmat atât de deschis încât ar putea fi ușor trecută cu vederea măsură în care solidarizarea să cu imperialismului republicii "necesității" a marcat o semnificativă ruptură de teoreticienii republicani timpurii. Pentru Platon, Aristotel și Cicero scopul guvernării a fost insuflarea virtuții cetățenilor unui regim. În scrierile lui Machiavelli imperiul ia locul virtuții ca scop al republicii. Astfel, Platon și Aristotel au condamnat expansiunea teritorială întrucât au crezut că
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
cele formulate de Platon și Aristotel, oratorul român a susținut la fel ca Platon și Aristotel asupra punctului crucial că "scopul" unei republici era virtutea: imperiul era o manifestare a virtuții, nu un scop în sine31. Dezacordul lui Machiavelli cu teoreticienii republicani ai antichității asupra problemei imperialismului este notabil, întrucat îl arată în divergență cu altul dintre "contextele" în care este discutat adesea, anume republicanismul clasic. Desigur, Platon nu a fost întotdeauna luat în serios, dar Aristotel și Cicero au fost
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
niște simple preocupări. La sfârșitul secolului al XX-lea (în special în timpul și după anii 1980), cănd regimurile comuniste din Europa de Est au intrat în faza finală a crizei, una dintre temele apărute a fost rolul diminuat sub comunism a ceea ce teoreticienii politici numesc "societate civilă". Societatea civilă cuprinde grupuri intermediare și organizații, afaceri, uniuni, asociații religioase și grupuri civice care în cele mai multe democrații occidentale servesc că tampon între cetățean și stat. Sănătatea societății civile continuă să fie de mare interes pentru
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
amplă tema a republicanismului nu s-au schimbat prea multe. Într-adevăr, cele mai importante provocări pentru teza republicanismului au provenit din alte domenii, cu precădere din istoria americană,studiul antichității clasice, din studiile asupra lui Machiavelli sau a altor teoreticieni politici sau cărturari. În domeniul istoriei americane specialiști că Joyce Appley, John Diggins și Paul Rahe au reconstruit atmosferă intelectuală și culturală a Părinților Fondatori, iar John Locke a revenit, pe bună dreptate, pe scena principala 48. Ceea ce rezultă clar
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
de mai multe ori, că își doreau să înlocuiască clasicele facțiuni cu interesele moderne, virtuțile clasice cu sensul industriei moderne, democrația directă clasică cu sistemul reprezentativ modern. Ca urmare a acestor studii, putem observa măsură în care cei mai importanți teoreticieni americani și englezi din perioada timpurie a modernității au considerat că o mare linie de demarcație istorică i-a separat de republicile antichității clasice. Și, într-adevăr, se poate ca în realitate să fi existat această frontieră. Așa cum ne amintesc
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
și Victoria Kahn54. O carte scrisă în aceeași perioadă cu The Machiavellian moment al lui Pocock, The passions and the interests a lui Albert O. Hirschmann, dezvăluie un Machiavelli de un tip întrucâtva diferit, care mai curând anticipează ideile primilor teoreticieni capitaliști, decat recuperează doctrina clasică a reprimării avidității 55. În aceste studii identificăm un efort serios de a-l reciti pe Machiavelli prin intermediul criticii deosebit de profunde a gândirii politice clasice, ca și mărturia adeziunii acestui autor la ideile foarte diferite
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
episcopului și i-a fost redata poziția sa de la universitate, iar cariera sa pare să nu fi avut de suferit (Maiocchi, 1905-1915, 1:334). Întâlnind în acest context florentin un personaj de genul lui Biagio Pelacani un eternalist averroist și teoretician al opticii istoricul trebuie să se fi simțit obligat, probabil, din nou, să încline spre direcția impusă de sugestia lui Panofsky privind o legătură între perspectiva liniară și gândirea critică istorică. Deja Lew Andrews (1995) a adăugat ceva pentru înțelegerea
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
lasă impresia unui lucru aflat "la îndemână"" și despre care oricine pare a putea spune totul "dintr-o răsuflare". Numai că, abordând chestiunea metodic, apare dintr-o dată revelația unui câmp de investigare extrem de amplu și de complicat. Simpla inventariere a teoreticienilor care s-au aplecat asupra ei, din Antichitate și până azi, obligă la o sistematizare a cercetării, ceea ce Sebastian Drăgulănescu și face. Mai întâi definește conceptul de comic, pornind de la referirile în domeniu ale lui Platon și Aristotel, pentru a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
activitate științifică, publicînd o serie de lucrări dintre care semnalăm: O istorie a pedagogiei universale și românești (1977), A Concise History of Pedagogy in Romania (1982), Școala și pedagogia în secolul XX (1988), precum și importante studii introductive la volumele unor teoreticieni ai educației (G. G. Antonescu, J. Fr. Herbart, O. Ghibu etc.). Ion Gh. Stanciu, Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX (c) 2006, Editura Institutul European, Iași INSTITUTUL EUROPEAN Iași, str. Cronicar Mustea nr. 17, cod 700198, C.P. 161 Email
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
teoriile respective prin prisma concepției sale cu privire la personalitate. În mod similar au procedat și autori străini francezul R. Hubert (1948) sau, mai de curînd, italianul A. S. Rugiu (1979). În ce mă privește, caut să redau cît mai obiectiv concepția fiecărui teoretician, să ofer, adesea, aprecierile altora referitoare la concepția analizată și apoi aprecierile mele. Acestea din urmă se întemeiază pe o serie de idei care se pot constitui într-un "crez" fundamentat pe teoriile clasice ale pedagogiei și pe rezultatele cercetărilor
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
prea mare tot așa educatorul nu are dreptul să hotărască integral drumul acestei experiențe. Cred că problema relației dintre libertate și conducere decurge din concepția cu privire la condiția naturii umane; este această natură bună sau rea? Răspunsul i-a împărțit pe teoreticienii educației în două tabere opuse: dacă natura e bună, să se acorde o integrală libertate copilului; dacă este rea, să se mențină deplina autoritate a educatorului. Cred, împreună cu cei mai mulți teoreticieni ai educației, că, la naștere, ființa umană nu este nici
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
această natură bună sau rea? Răspunsul i-a împărțit pe teoreticienii educației în două tabere opuse: dacă natura e bună, să se acorde o integrală libertate copilului; dacă este rea, să se mențină deplina autoritate a educatorului. Cred, împreună cu cei mai mulți teoreticieni ai educației, că, la naștere, ființa umană nu este nici bună, nici rea. Cred, de aceea, că devenirea ei depinde de orientarea și calitatea influențelor pe care le primește nu numai a influențelor intenționate, ci și a celor neintenționate influența
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
devine astfel un om al epocii sale, capabil nu numai de conservare a valorilor, ci și de creare a altora noi; un om capabil să provoace schimbarea în lume și să o domine. Mai cred, de asemenea, ca și cei mai mulți teoreticieni ai educației, că un sistem educațional este un produs al unor anumite condiții sociale, economice, politice și culturale, că el a fost creat pentru a corespunde acestor condiții. În consecință, cred că dacă unele concepte, teorii asupra unuia sau altuia
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
ar vrea să le vadă salvate de "potop" sînt cele care au în vedere o "educație naturală", în sensul că țin seama de cerințele firești ale copilului și asigură dobîndirea cunoștințelor prin experiența sa personală. Într-un moment în care teoreticienii educației își îndreptau cu prioritate atenția spre copil și legile sale de dezvoltare, pedagogul suedez lansează într-o formă literară care o amintește pe aceea a lui Rousseau o caldă chemare pentru respectarea copilăriei, a legităților de dezvoltare a ființei
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
Münster, Halle și Leipzig. Opera sa fundamentală o constituie Verlesungen zur einführung in die Experimentelle Pädagogik und ihre psychologischen Grundlagen (Prelegeri introductive în pedagogia experimentală și bazele ei psihologice) (3 volume), publicată între 1911 și 1915. Ca și A. Binet, teoreticianul german critică vechea pedagogie pentru caracterul ei dominant deductiv, pentru construcția ei abstractă, bazată pe fantezie și instinct și care, fiind lipsită de fundamentare științifică, a cunoscut un ritm de dezvoltare extrem de lent. În concepția lui E. Meumann, pedagogia este
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
și care, fiind lipsită de fundamentare științifică, a cunoscut un ritm de dezvoltare extrem de lent. În concepția lui E. Meumann, pedagogia este o știință empirică, în sensul că ea își întemeiază generalizările pe observație sistematică și pe experiment. Spre deosebire de alți teoreticieni care vedeau în pedagogie fie o "psihologie aplicată", fie etică sau logică aplicată, Meumann aprecia că aceasta este o știință de-sine-stătătoare care, chiar dacă folosește și rezultatele altor științe (psihologie, pedologie, patologie, logică, etică etc.), le prezintă într-o lumină nouă
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
1899). Tot aici este exprimată și ideea de bază a pedagogiei sociale: comunitatea educă, ea este scopul și mijlocul educației (8). Această idee a găsit numeroși aderenți, așa încît, la începutul secolului XX, mișcarea pedagogiei sociale putea să numere printre teoreticienii ei o serie de reprezentanți de frunte: ÉM. DURKHEIM, PAUL BARTH, GEORG KERSCHENSTEINER, FR. W. FOERSTER. Cei care s-au impus cel mai mult atenției lumii pedagogice în primele decenii ale secolului XX au fost Émile Durkheim și Georg Kerschensteiner
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
PAUL BARTH, GEORG KERSCHENSTEINER, FR. W. FOERSTER. Cei care s-au impus cel mai mult atenției lumii pedagogice în primele decenii ale secolului XX au fost Émile Durkheim și Georg Kerschensteiner. ÉMILE DURKHEIM (1858-1917) a început să se manifeste ca teoretician în problemele pedagogice încă din 1887, cînd a fost numit profesor de pedagogie și științe sociale la Universitatea din Bordeaux. Mutat la Sorbona, în 1902, continuă să țină un curs de știința educației. Chiar atunci cînd cercetările sale în domeniul
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
care s-au schimbat. Omul realizat prin educație este (mai mult sau mai puțin) omul pe care îl vrea societatea. În consecință, educația este un fapt social care poate fi studiat ca orice alt fapt aparținînd societății. Ca și alți teoreticieni ai educației din vremea sa, Durkheim este nemulțumit de realizările pedagogiei. Această disciplină cuprinde, după opinia sa, diverse reflecții asupra educației, teorii care nu-și propun să descrie și să explice ceea ce este sau ceea ce a fost, ci să formuleze
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
din experiența cîștigată în practica educativă. Între știința educației și arta educației, Ém. Durkheim plasează pedagogia ca teorie practică -, asemănătoare cu medicina, politica, strategia, fiind constituită din combinații de idei care îndrumă activitatea educatorului. Cu Ém. Durkheim se deschide seria teoreticienilor educației care, manifestînd insatisfacție fie față de caracterul filosofic al pedagogiei tradiționale, fie față de însuși termenul de pedagogie, au propus înlocuirea lui. Soluția oferită este însă artificială. Preocupările teoretice autentice asupra fenomenului educației nu pot să nu-și întemeieze ideile ce
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
lor. Formarea omului cerut de societate se realizează printr-un efort mai mult sau mai puțin dureros. Teoria după care procesul de educație ar trebui să se desfășoare sub formă de joc, să fie atractiv și plăcut este în concepția teoreticianului francez falsă și amăgitoare. Educația ca pregătire pentru viață trebuie să fie pătrunsă de seriozitatea vieții. Copilul trebuie să se obișnuiască să-și stăpînească "egoismul natural" (!), să se subordoneze scopurilor înalte, să-și domine dorințele, să manifeste putere de stăpînire
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
autoritate. O astfel de autoritate rezultată din îndeplinirea datoriei, care nu are nimic apăsător sau violent, se impune copilului. Acesta își călăuzește activitatea nu după impulsuri interne, ci după ceea ce i se cere să facă. Opoziția, deseori semnalată de diverși teoreticieni ai educației, dintre libertate și autoritate i se pare lui Durkheim ca fiind artificială. Cei doi termeni se suprapun: "Libertatea" spunea el "este fiica autorității bine înțelese" (10, p. 49). Liber nu este cel care face ce-i place, ci
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
prin care se imprima o direcție precisă însușirilor cultivate prin muncă: devotamentul față de statul căruia îi aparțineau. Prin tot ceea ce propunea, pedagogul german urmărea să asigure, dacă nu evitarea influențelor exercitate de mișcarea socialistă, cel puțin atenuarea lor. Spre deosebire de alți teoreticieni ai educației din secolul XX care vor să lase impresia că se păstrează la o anumită distanță de frămîntările politice ale epocii lor, G. Kerschensteiner se manifestă deschis ca un pedagog antisocialist. Teoria educației cetățenești vizează direct integrarea tineretului muncitoresc
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
20, p. 212), pe un fond de pedagogie socială, în care educația avea un caracter preponderent eteronom. Din cele relatate cu privire la Natorp, Durkheim și Kerschensteiner rezultă că, deși toți acordau factorului social prioritate în domeniul educației, numai unul dintre ei teoreticianul francez și-a întemeiat ideile pedagogice pe o minuțioasă analiză sociologică. Astfel încît dacă toți sînt prin interpretarea pe care o dau fenomenului educației exponenți ai pedagogiei sociale, Durkheim elaborează premisele unei pedagogii sociologice. 3 O SINTEZĂ A AUTORITARISMULUI ȘI
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]