KorAP: Find »[drukola/base=trăda & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...161 162 163 ...311 >

7,762 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

ajungă împărat? N-ați auzit cu câtă nerăbdare îi punea întrebări lui Ausper? — Am auzit - Valerius arătă spre o crăpătură dintre bârnele podelei. Pe aici am și văzut - bău câteva înghițituri de vin. Sunt uimit că Vitellius vrea să-l trădeze pe Galba ca să ajungă împărat. Nu e curajos, nu e un strateg. Va avea destui adversari, pentru că mulți îl disprețuiesc, mai ales comandanții din Africa, bărbați ca Vespasianus, Tiberius, Mucianus, inteligenți, nu avizi, mai hotărâți să păstreze vechile tradiții ale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
amuleta la piept și, cu un gest hotărât, o acoperi cu haina. — Avem un drum lung de făcut, și trebuie să ne grăbim. Unde mă duci? — Acolo unde Vitellius n-o să te poată găsi. Acolo unde nimeni nu te va trăda, chiar dacă va ști că ești un gladiator fugar. Acolo unde vei putea trăi printre bărbați la fel de curajoși ca și tine. — Unde anume? — La Antonius Primus, fratele meu. — Glumești? Mă duci direct la soldați? De parcă soldații n-ar ști ce pedepse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
să vezi. Urcă pe cal. Castrul era acum departe, în urmă. Se uită la oamenii săi, care continuau să înainteze. Scrută din nou pădurea și dealul. Simțea că acolo, printre copaci, la poalele dealului, barbarii îl urmăreau, deși nimic nu trăda prezența lor. Se apropie de manipul și ordonă o schimbare de direcție, îndeptându-se spre pădure. 11 — Vin chiar încoace, șopti Valerius. — Nu-ți dai seama că vântul bate spre noi? Vântul duce cuvintele noastre... Quazii nu au cum să ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
zeu al războiului, cu coiful său de bronz ale cărui apărători erau ridicate asemenea unor mici aripi. Panoplia albastră din piele era strânsă pe trup, punându-i în evidență mușchii. I se păru mai frumos ca niciodată, impunător. Gesturile lui trădau siguranță și forță interioară. Ușor și agil, Antonius se mișca de parcă ar fi fost una cu calul. Un asemenea om nu putea fi prins într-o ambuscadă. Vântul aduse până la ei glasul lui hotărât: „Errius... acum!“ De sus, cei doi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
jos, din încăperea subterană; păreau bătăile inimii unei zeități infernale ascunse acolo, în întuneric, sub picioarele adeptului. Se auzea și o răsuflare profundă, grea, neomenească. Răsuflarea unui zeu. Antonius stătea nemișcat. Ceva în atitudinea lui, de obicei atât de mândră, trăda teama. — Ești pregătit? se auzi, pe neașteptate, un glas în întuneric. Antonius tresări. — Vei fi inițiat în misterele lui Sol Invictus! Un alt glas răsună: — Răspunde cu da sau nu. Ești conștient că ai acceptat de bunăvoie ritualul și că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Și ce-a hotărât regele tău? întrebă Vitellius mânios. — Regele meu îi lasă pe batavii din legiunile tale să-i urmeze pe Valens și pe Caecina. Acum e prea târziu să-i cheme înapoi. Sau, poate, crede că te vor trăda într-un moment dificil... Nu uita că ținea la Galba. La Roma, doar batavii erau dispuși să-l apere. — Dar el, Julius Civilis? — Regele meu comandă o armată puternică, formată din bărbați curajoși, și a hotărât să se alieze cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
lor cu orice mijloace. Luă săculețul de piele pe care-l lăsase jos când intrase și i-l întinse hangiului, care-l îndepărtă imediat. — Ți-am cerut vreodată bani? Nu de asta am venit să te previn că Hector te trăda. Și eu îi urăsc pe romani. Ei îl caută acum pe cel care mi-a spus că Hector era un trădător. Te vor găsi. Pleacă imediat, cât mai departe. Îl obligă pe Maktor să ia traista. — Du-te în Pannonia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
să conducă Imperiul multă vreme. El însuși avea să atace Roma, împreună cu Mucianus și Vespasianus, doi comandanți pe care soldații îi iubeau. Îl sfătui pe Vitellius să nu se încreadă în Valens și Caecina, deoarece ultimul era întotdeauna gata să trădeze pentru bani, iar primul era prea ambițios ca să riște o înfrângere sigură. Vitellius continua să clatine din cap și să se îmbuibe. În cele din urmă, dădu deoparte vasul cu mâncare. Argumentele tale mă lasă rece. Spune-i lui Otho

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
e vrăjitoare. Se pricepea de minune să vindece. Bea acum. O să-ți alunge definitiv febra. Se așeză lângă Antonius la o măsuță, sub copaci. Peste două zile vei putea pleca. Îl privea pe legat cu ochii ei limpezi, care nu trădau prin nimic viața tumultuoasă pe care o dusese. Calvia avusese mulți amanți și făcuse multe comploturi; pe cei dintâi îi părăsea după ce se plictisea de ei, iar cele din urmă îi aduseseră multe câștiguri. Antonius sorbi infuzia și, după câteva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
să-i strângă mâna printre gratii. Pentru Valerius, noaptea însemna întâlnirea cu Velunda - glasul ei liniștit, mâinile răcoroase, trupul său alături de el, îmbrățișându-l. Noaptea însemna pasiune. Avea parte de un somn neliniștit, în parfumul de levănțică și verbină ce trăda prezența Velundei în celulă, alături de el. Noaptea avea din nou visul acela. „Nu-l omorî!“ Valerius ridica spre cer sabia scurtă, cu lama însângerată, apoi o îndrepta încet spre bărbatul aflat la picioarele sale. „Nu-l omorî!“ Se trezi brusc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
durere, dar când va trebui să faci o mișcare bruscă, locul rănit îți va tăia elanul, și așa îi vei oferi adversarului o șansă neașteptată. Valerius își aminti cum se prăbușise Salix când se afla la un pas de victorie, trădat de mușchii sfâșiați de tridentul lui Skorpius. — Înfășoară strâns fâșiile în jurul genunchilor. Așa vei evita alte răni și, în plus, fașele îți vor apăra genunchii. Valerius se așeză în iarbă și începu să-și bandajeze genunchii. Văzu că unii gladiatori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
mare îndreptat în față. Moartea. Vitellius cerea moartea lui Flamma. Voia să vadă sângele udând nisipul arenei, sacrificiu indispensabil pentru a obține bunăvoința și protecția zeului Marte. — Ucide-l! Glasul împăratului răsună puternic, plin de furie. Mulțimea amuți. Un murmur trădă indignarea provocată de trufia împăratului care nu ținea seama de voința poporului la munera. Nici măcar Julius Caesar nu mersese atât de departe. Imediat, legații Caecina Alienus și Flavius Valens, care stătuseră alături de Vitellius pe toată durata spectacolului, ieșiră din pulvinar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
cu trei sute de ani, nu aveau loc căsătorii sau sacrificii, nu se începeau acțiuni militare sau politice, Vitellius își luă titlul de pontifex maximus, organiză alegeri pentru zece ani și se numi pe sine consul pe viață. Gestul lui, ce trăda disprețul față de vechile tradiții romane, fu interpretat ca un semn funest. În acele zile, mesagerii îl înștiințară pe Vitellius că legiunile din provinciile africane - Aegyptus, Syria, Judaea - îl aleseseră împărat pe Vespasianus la calendele lui iulie. Provinciile din Illiria - Pannonia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
să i se alăture, promițându-i onorurile și bogățiile de care îl privase Vitellius. Îl sfătui să își îndemne autoritar soldații să depună armele. Aflară că, la Hostilia, Caecina fusese atacat de propriii soldați, furioși că îi instigase să-l trădeze pe Vitellius, și fusese arestat de centurioni. Cele opt legiuni vitelliene își aleseseră alți comandanți, părăsiseră Hostilia și se îndreptau spre Cremona, să se alăture legiunilor întâi Italica și a douăzeci și una Rapax. Îl duceau pe Caecina în lanțuri. Din nou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ridice moralul. El, noul împărat, rămâne în Aegyptus cu trupele sale, în schimb Mucianus se îndreaptă spre Illiria cu treisprezece mii de soldați. Iar Antonius Primus, adăugă coborând glasul, Antonius Primus luptă cu vitellienii lângă Cremona. Caecina Alienus l-a trădat pe Vitellius, după cât se spune, iar Flavius Valens nu se grăbește... În loc să alerge să dea piept cu flavienii, se oprește în fiecare oraș, furând tot ce se poate fura și violând femeile celor care îl găzduiesc... — Dar Vitellius știe toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Noi și cu tine. Se uită la Listarius, care turna amestecul de bobi și măruntaie de oaie într-un vas de ceramică cu flori roșii. — Și apoi, chiar dacă ne certăm des, noi suntem prieteni. Prieteni adevărați. Iar prietenii nu te trădează. Însă dacă tu spui cuiva ce vorbim noi în bucătărie - bucătarul-șef luă cuțitul și-l îndreptă spre gâtul lui Listarius -, te ucid. Puteți avea încredere în mine, zise băiatul. Paharnicul îl privi țintă. — Tu ești ciudat. Mi se pare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
genunchii lui. M-ai auzit, împărate? Nu mai vreau să aud vești rele... De când ucigașii plătiți de mine au dat greș în Pannonia, când n-au reușit să-l omoare pe Antonius Primus, toate merg din ce în ce mai prost. Caecina m-a trădat... Noroc că soldații, care-mi sunt credincioși, l-au pus în lanțuri. Apoi vii să-mi spui că răzvrătiții au invadat Italia și ne-au învins... Chiar crezi că am chef să te ascult? Vitellius duse cupa la gură și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
brațe copilul ca și cum ar fi un cerșetor, așa cum ai făcut ieri în... — Zeii mă părăsesc, îl întrerupse Vitellius. Marte îmi întoarce spatele, iar prezicătorii își bat joc de mine... Vitellius vorbea, plângea și mesteca în același timp. — Caecina m-a trădat, lui Valens i-au tăiat capul... Armata mea continuă să piardă. Foarte mulți au dezertat, iar Antonius Primus învinge. A ajuns acum la porțile Romei... Skorpius s-a sinucis, iar Orpheus trăiește. Oare toate astea nu-s de-ajuns? Luă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Poporul mă iubește și nu vrea să abdic. Eu aș pleca imediat din Roma, fiindcă nu mai pot - lacrimile prinseră să i se prelingă din nou pe obraji, în timp ce Listarius îi întindea o cupă cu vin. Și tu m-ai trădat. Știu că, împreună cu cele trei cohorte ale tale și cu milițiile, încerci să anihilezi trupele care au rămas alături de mine și să-i predai orașul lui Antonius Primus. — Știi că am oroare de sânge. Doar n-o să încep un război

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ne vom pregăti să plecăm din Roma. Domnia ta s-a terminat, Vitellius. Te așteaptă o viață tihnită. În cele din urmă, puse vasul cu mâncare în fața împăratului. — Eu îți voi rămâne credincios. Voi fi comandantul gărzii tale... Nu te voi trăda. Vitellius își vârî mâinile în vas și începu să mănânce privind în gol, indiferent la cuvintele lui Cerpicus. Își șterse gura cu dosul mâinii. — Ai spus că Flavius Sabinus și Domitianus sunt la Capitolium? — Da. — Iar Antonius Primus s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Urcă treptele ce duceau la palat și intră în sala principală. Îi dictă libertului Asiaticus un mesaj pentru Antonius Primus, în care îi oferea funcția de consul, bani și pe fiica sa de soție. În schimb, îi cerea să-l trădeze pe Vespasianus și să i se alăture lui. Citi zâmbind scrisoarea, pe care o încredință repede unui mesager. 42 Mesagerul strâmbă din buze când îl văzu pe Antonius Primus rupând hotărât scrisoarea lui Vitellius. — Acesta e răspunsul tău? îl întrebă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Nu înțelege că toți susținătorii săi l-au abandonat și au trecut de partea lui Vespasianus. — Martialis! Tocmai tu mă sfătuiești să accept propunerea lui Vitellius? - Antonius se întoarse indignat spre Calvia. Și tu? — Nu înțelegi... Nu te sfătuim să trădezi, ci să-ți păzești spatele după ce-i vei alunga pe vitellieni din Roma, răspunse calm Martialis. Calvia are dreptate: tu nu poți face față intrigilor politice. Intrigile politice, complicitățile ambigue, favorurile reciproce și conspirațiile nu sunt pentru tine. De aceea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621

pe care îl zări. Autobuzul huruia pe drumul ce ieșea din Shahkot, iar zumzetul motorului său murdar umplea aerul. Sampath se gândi la șerpii care abandonează fâșiile uscate ale vechilor piei și dispar în iarbă, iar prezența nu le e trădată nici de cea mai ușoră mișcare a frunzișului, la insectele care sparg cruste și carapace de lut, care se zbat în orbirea caldă a mătăsii și a membranelor, pentru a se pierde apoi în ceruri enorme. Se gândi la felul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
în salturi către ele! Hai Rama, cum de li se-ntâmplase să uite? Cum de putuseră să meargă la film fără niște însoțitoare puternice și capabile! Asta li s-ar fi întâmplat lor. Maimuța se apropie. Era așa curajoasă, nu trăda nici cea mai mică teamă. Orice om s-ar fi simțit puțin ciudat să jefuiască astfel în plină zi. Ochii căprui ai maimuței erau însă reci și nemiloși, cu marginile înroșite și ațintiți cu hotărâre asupra lor. Într-un acces

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201

încet spre mine. Figura îi era mult mai scârboasă, mai savuroasă, cu mult mai isteață decât am fost eu înclinat să cred la început că poate fi - cu trăsături hotărâte și un aer de fetișcană, cu ochii strălucitori și buzele trădând afectarea, de parcă era vorba de o altă față, fața cea adevărată ascunsă în spatele măștii de piele. — OK. Coboară din mașină. Am spus afară din blestemata asta de mașină! — Da, da, am spus eu, trăgându-mi geanta spre mine. — Douăzeci și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]