4,793 matches
-
sunt trântor! Imaginația mea nu se odihnește. Trântori sunt cei care zic că muncesc și nu fac decât să bramburească totul și să-și înăbușe gândirea. Fiindcă, ia să vedem, măscăriciul ăla de negustor de ciocolată care se înfige în spatele vitrinei, și-nvârte sucitorul ca un apucat, doar, doar l-om vedea, exhibiționistul ăla al muncii, ce-i oare altceva decât un trântor? Dar nouă ce ne pasă dacă muncește au ba? Munca! Munca! Ipocrizie! Muncă e aia a bietului paralitic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
invitat pe câțiva sărăntoci de grade diferite la un restaurant pe malul lacului. O portugheză, un ceh, eu și un albanez - ca să respect ordinea dată de gradele de pauperitate. Au început să vină chelnerii, întâi cu șervete calde, apoi cu vitrine pe rotile: 20 de feluri de pește, 14 feluri de pâine, 20 de feluri de brânză, fructe din care puține văzusem (eu în ’90 îi cumpăram băiatului meu banane, din ’92 îi cumpăram ananas și cam trei ani mă căram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
s-a strangulat. Am băut o seară întreagă apă minerală. Nu am putut să înghit nimic. Mi-era frică să casc gura ca să nu iasă afară plânsul pe care-l oprisem undeva, la mijlocul gâtului. Cristophe era dezolat. Chelnerii perindau alte vitrine prin fața mea, presupunând că nu-mi place oferta. Singurul lucru pe care i l-am comunicat generosului coleg elvețian a fost: - Mă simt ca la carnaval și știu că mâine se termină. Mă întorc în lumea mea. Și mă doare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
simțit bine. Poate doar acolo, pe podul pictat din Lucerna. O țară perfectă, dacă treci peste faptul că au adunat și banii multor escroci și criminali în depozitele băncilor de acolo, i-au curățat frumușel și i-au așezat în vitrina cu civilizație. Și vacile s-au stresat de apariția mea în peisaj. Veneam de la Geneva în micul sătuc în care aveam noi seminarul despre Pedagogie des philosophes. Ca să o iau pe scurtătură, am intrat pe sub o sârmă să trec pajiștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
până la cer. Tot ce vedeam era imaginea fiecărei clădiri reflectată în geamurile clădirii din fața ei. Nimic, nimic nu arăta ca acel oraș să fie locuit. Mergeam pe străzi îngrozită, ca în filmul The Day After. La un moment dat, în vitrina unei clădiri turn, am văzut ceva care nu era gri-metalic sau fumuriu: o carpetă colorată în roșu, mov, galben și verde. O carpetă orientală, kitsch, după gusturile noastre. M-am lipit de acea vitrină, ca de un țărm, așteptând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
After. La un moment dat, în vitrina unei clădiri turn, am văzut ceva care nu era gri-metalic sau fumuriu: o carpetă colorată în roșu, mov, galben și verde. O carpetă orientală, kitsch, după gusturile noastre. M-am lipit de acea vitrină, ca de un țărm, așteptând să aud un semn de viață. Ei bine, Mircea, la sfârșitul acelei prime săptămâni americane, după ce am înjurat zilnic sub cedru America lor cu codri, căprioare și maici, întrebându-ne de ce Dumnezeu nu suntem la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
stradă lăturalnică și pustie. Când am coborât din mașină, în jur am văzut clădiri argintii până la cer în care se scăldau fețele altor clădiri argintii până la cer. Totul era pustiu. Am luat-o aproape instinctiv în dreapta. M-am lipit de vitrina unde spărgea monocromia o carpetă colorată în roșu, galben, mov și verde, o carpetă kitsch. În spatele meu, vocea Doinei a fost singurul semn al realității: - Mihaela, asta e carpeta? Eu nu comentez povestea asta. O tac. Mă rog, e mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
încercați voi vreo zece ani de comunism ca să vă potoliți? Interesant e că sentimentul de fetiță cu chibrituri mi-a dispărut. În primii ani mă strivea tot ce era sfârșit de iarnă în Occident: străzile pline cu ghirlande și beculețe, vitrinele ucigător de bogate, rafturile tixite cu podoabe, muzica revărsată din toate ușile magazinelor. Comerț, ispită, capitalism. În mine trăia încă foarte acut memoria activă a Crăciunului anilor ’80. La apogeu, reclama strigată prin megafon în parcul central al Hunedoarei: „Ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
La apogeu, reclama strigată prin megafon în parcul central al Hunedoarei: „Ia caloria! Cumpără vată pe băț!”. Era aproape singurul produs care se mai oferea în Orășelul Copiilor. Andrei, pe la vreo doi ani, se prindea de urechi în fața câte unei vitrine: „Mo Căciune, adu tu dalului, că Nicu nu dă nimic”. Tipul politiza intens: personal is political devenise o realitate și pentru prunci. Tovarășul emana de toate. Le prohibea pe toate. Era un Deus ex machina. Nodul cauzal al tuturor cauzelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
luminată strălucitor, plină de „expoziții” ispititoare care îți arată ce ai putea avea dacă nu ai câștiga la limita subzistenței. În fond, Mall-ul nostru e o expresivă metaforă de tipul: România, starea de fapt. Chiar la intrare este o vitrină superbă, plină de oglinzi în care se reflectă cățelușii vii: cockeri, caniche, alsacieni, pechinezi. Câini de rasă. În fața vitrinei e o mare îmbulzeală: copii doritori de puppets, părinți care nu au o sută de dolari să așeze sub pomul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
subzistenței. În fond, Mall-ul nostru e o expresivă metaforă de tipul: România, starea de fapt. Chiar la intrare este o vitrină superbă, plină de oglinzi în care se reflectă cățelușii vii: cockeri, caniche, alsacieni, pechinezi. Câini de rasă. În fața vitrinei e o mare îmbulzeală: copii doritori de puppets, părinți care nu au o sută de dolari să așeze sub pomul de Crăciun o jucărie vie, cumpărată pe bani mulți, cât un salariu mediu. La picioarele lor, atingându-le călcâiul, puppets
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
cărți de identitate! Voi ține minte cât am să trăiesc ce înseamnă o zonă devastată după un război, plină însă de restaurante multiculinare, cu mii de tineri care mișună fără rost pe străzi, flancați de miliții ONU, privind seara prin vitrinele restaurantelor ca fetița cu chibrituri cum mănâncă internaționalii aduși să facă un stat dintr-o comunitate suprarealistă. Pentru prima oară în viața mea am simțit cum țupăie testosteronul în atmosferă, în cel mai amenințător sens. Mai mult de jumătate din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
nări un miros de drojdie. Deschid ochii și văd în brațele mele o franzelă de pâine. Mă uit la ea de-a dreptul uluită. Arată ca o pâine adevărată. Ca o pâine adevărată, precum cea pe care o vezi în vitrina unei brutării. Mare, dolofană și rumen-aurie, cu striații fine și coajă crocantă, gata să ți se rupă în mâini. Miroase atât de bine că îmi lasă gura apă. — Spune-mi că asta nu înseamnă nimic, zice Iris, strângându-mă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ca unul care merge la lucru, uneori urcând până la ultimul etaj, alteori coborând la parter, utilizând ascensoarele, în funcție de necesitățile de observație, când viteza maximă, când viteza minimă, avansând pe coridoare și pasaje, traversând saloane, ocolind enorme și complexe ansambluri de vitrine, tejghele, ghișee cu tot ce există de mâncat și de băut, de îmbrăcat și de încălțat, pentru păr și pentru piele, pentru unghii și depilat, sus și jos, pentru a atârna la gât, pentru a atârna de urechi, pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
coboară etaj cu etaj, până la magazinele de la parter. Și mă trezesc holbându‑mă la două cuvinte. „Prada“ și „Pantofi“. Ooo. Pantofi Prada. Chiar în fața mea. O să arunc doar o privire rapidă. Ceilalți mărșăluiesc mai departe, în timp ce eu mă grăbesc spre vitrină și mă uit la o pereche de pantofi clasici maro închis. Doamne, sunt divini. Oare cât or fi? Poate că Prada e ieftin aici. Poate ar trebui să intru o secundă și... — Rebecca? Tresar și mă uit în jur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Poate ar trebui să intru o secundă și... — Rebecca? Tresar și mă uit în jur și‑mi văd grupul de tur la douăzeci de metri mai încolo, holbându‑se toți la mine. Scuze, spun și mă dezlipesc cu greu de vitrină. Vin acum. — O să fie timp pentru cumpărături mai târziu, spune Cristoph vesel. Știu, spun și râd lejer. Îmi cer scuze. — Nici o problemă! Are dreptate, firește. O să fie destul timp pentru cumpărături. Berechet. Așa. O să mă concentrez la tur. — Deci, Rebecca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
tresaltă de încântare. Tiffany’s. Este chiar Tiffany’s, exact în fața mea! Trebuie neapărat să arunc o privire. Nu e asta chiar esența New Yorkului? Mici cutii albastre, cu panglici albe, și monedele alea minunate de argint... Mă strecor spre vitrină și mă uit cu jind la senzaționalele articole expuse. Uau. Colierul ăla e pur și simplu fabulos. O, Doamne, ia uite la ceasul ăla. Mă întreb cât o fi costând așa un... — Hei, toată lumea, stați pe loc! aud glasul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Nu pot să ascult. Să fim serioși, zău. Suntem pe Fifth Avenue! Oriunde mă uit, sunt magazine de vis. Acolo e Gucci... și cel mai mare Gap pe care l‑am văzut în viața mea... și, Dumnezeule, ia uite la vitrina aia! Tocmai trecem pe lângă Armani Exchange și nimeni nici măcar nu se oprește... Ce e cu oamenii ăștia? Sunt chiar atât de încuiați? Mergem mai departe și eu încerc din răsputeri să zăresc ceva printr‑o vitrină plină de pălării senzaționale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Dumnezeule, ia uite la vitrina aia! Tocmai trecem pe lângă Armani Exchange și nimeni nici măcar nu se oprește... Ce e cu oamenii ăștia? Sunt chiar atât de încuiați? Mergem mai departe și eu încerc din răsputeri să zăresc ceva printr‑o vitrină plină de pălării senzaționale când... O, Doamne. Uite... uite acolo. E Saks Fifth Avenue. Chiar acolo, la câțiva metri de mine. Unul dintre cele mai faimoase magazine universale din lume. Etaje întregi de haine și pantofi și genți... Și, slavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
fapt, abia aștept. Stau pe marginea trotuarului, cu mâna ridicată pentru a face semn unui taxi, când văd un magazin demențial de frumos, numit Kate’s Paperie. Fără să vreau, las mâna jos și încep să mă apropii ușor de vitrină. Ia uită‑te la asta. Câte feluri de hârtie de împachetat marmorată. Și uite la cutia aia decupată. Și la panglica aia uimitoare, cu mărgele. OK, am să intru doar puțin, să arunc iute o privire. Cinci minute, atât. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
artă - vor să vadă și cât costă. O să le scriu celor de la Victoria and Albert Musem despre asta. Acum, că mă uit cum trebuie în jur, văd că toate exponatele par să aibă prețuri pe ele. Cuburile alea roșii din vitrină au și ele etichetă cu prețul, ca și scaunul ăla, ca și... cutia asta de creioane. Ce ciudat, să existe o cutie de creioane într‑un muzeu. Poate că e vreo instalație, ca patul ăla, cum îi zice, de fată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
complicații. O cunoscuse pe Ira în urmă cu ani. Micul său oraș de provincie... Urbea plină de tineri ingineri arhitecți medici din București, trimiși să participe la modernizarea vechiului orășel istoric. Irina lucrase ca desenatoare o vreme, ca aranjoare de vitrine, ca educatoare, așteptând aprobarea de a-și da examenul de absolvire la arhitectură, de unde fusese pe neașteptate exmatriculată chiar în pragul absolvirii. Făcea și ea parte din cercul tânărului profesor Vancea. Viitorul personaj Tolea era deja un personaj. Păi, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
noapte de noapte, să-l revezi, să-l renaști. Pieptul înainte! Privirea sus-sus, ca și cum n-ar vedea capetele din jur. Vedeta străzii, pe care o domină neglijent, ignorând publicul. Fular roșu, sub gulerul descheiat al cămășii albe. Printre firme și vitrine, cometa color a zilei: pietonul maestru, trișorul disponibil. Rolurile toate la purtător, pregătite. Gata pregătite cancanul, bârfa, bancurile, citatele pedante, zeflemeaua. Calcă moale, tandru, cu mare grijă. Nu poartă decât pantofi microporos, în care te adâncești plăcut și ai chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
grijă, sub pedeapsa soarelui nemilos, soarele turbat al plictiselii noastre, zâna obeză și vicioasă a melancolicilor, dăruiește-ne curajul de a avansa plictisiți până la marginea neantului, de a deveni neant. Aici, florăria. Aici, magazinul SCAMPOLO, în inventar. O bătrână, în fața vitrinei, se încordează să citească reclama. Atârnă, obosită, ca o găină, într-un sac cenușiu, cu pliuri. E veștedă, curbă, curioasă, moartă, învelită, caritabil, în punga standard. Strângem pungile, balansăm ușor cadavrul, în aerul dospit, roz al zilei otrăvite. Primejdia pândește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
-l descopăr din nou în spatele meu. Un ogar elansat, lucios, rasă specială, scobindu-se tacticos în nas, dar urmărindu-mă. În fața magazinului SCAMPOLO, cunoașteți desigur prăvălia asta mereu în inventar, deci aici, în vecinătate, m-am oprit. Mă uitam în vitrină, când... Aproape de ținta călătoriei, dom’ Dominic se opri, într-adevăr, în dreptul magazinului SCAMPOLO. Surpriză, magazinul era deschis. O vânzătoare bondoacă și îmbujorată trona, aproape de ușă, cu o lungă țigară în gură. Dom’ Dominic rămase multă vreme în dreptul vitrinei, consultându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]