4,976 matches
-
săi pe care îi luaseră în prinsoare. Venind o parte din flota maritimă a Turcului ca să facă un pod mai jos de Cetatea Albă au fost respinși de cei din acel loc și de cei din Chilia. Au fost capturați vreo cinci sute de ieniceri care alergaseră spre aceasta din urmă [Chilia] și nu s-a făcut nici un fel de împresurare [asediu] contra vreunuia din acela [locuri] și, după câte se zvonea, nu se crede că turcul ar fi trimis să
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
Cetatea Ciceului avea, în momentul în care este dăruită lui Ștefan, 55 de sate. În 1500, Ștefan mai cumpăra, cu fiul său Bogdan, alte șase sate de la familia Banffi. În 1502 era cumpărat încă un sat, iar Bogdan va cumpăra vreo 9 așezări, ceea ce înseamnă că Cetatea controla un domeniu de peste 70 de sate. Cetatea de Baltă, cu centru la Târnăveni, avea 40 de sate, în cea mai mare parte locuite de români. Stăpânirea unor domenii întinse în Transilvania, de către un
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
așa încât spuneau unii ostași, care văzuseră armatele regilor din diferite țări, că așa armată n-am mai văzut)”. În Kronika polska se scrie că „Fără a-i aștepta pe lituanieni, mazuri și pruși, regele a pornit spre Moldova având cam vreo 80 mii de poloni buni de luptă, afară de adunătură”. Din datele furnizate de izvoarele poloneze reiese că armata lui Ioan Albert era una uriașă pentru vremea respectivă. Nu se putea compara ca efective decât cu oastea otomană. Din relatarea lui
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
să nu dea “nici iliș, nici podvoadă, nici desetină, nici osluh, nici posadă, nici la moară să nu robească, nici la cetate, nici la vin să nu care, nici la oaste niciodată să nu meargă, nici cu jold și nici vreo altă oarecare slujbă a noastră și danie să nu aibă niciodată în veci. Pentru aceasta nici boer, nici vornic, nici osluhar, nici joldunar, nici posadnic, nici globnic, nici ilișar și nici altcineva din dregătorii noștri să nu aibă a se
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
crește odată cu strălucirea castelelor în care trăiesc: „Mergi, măi nainte cale de trei zile - zâce - cî îi da de un palat coperit numai cu tăblii de aur. Acela are mare putere - zâce -. Ș-a mers înainte. Nu merge multă vreme, vo trei zâle, ș-ajunge acolo la un palat mândru și frumos nu te puteai uita, la soare te puteai uita, da’ la împalatu zmeului ba” (Boișoara - Vâlcea). La fel și puterea biciului care adună dracii să îndeplinească încercările crește treptat
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Hunedoara, în care feciorul este momit de diavol (ipostază recentă a inițiatorului monstruos) la o școală ivită în pădure: „Omu șt’iș că-n pădurea asta nu iera școli, mai trecuse iel p-acolo d’e mult’e uori. Mersă vo cîțva pași, să făcu o poiană frumoasă, o școlă acolo ca on palat, plin d’e băieț acol îmbrăcaț frumos, băiețî frumoș”. Tatăl neofitului va încerca să regăsească spațiul decupat din geografia profană, dar îi va fi impo¬sibil, până la
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
malefică în plan contingent), care devine un monstru inițiator prin provocarea suferinței inițiatice. Un alt termen ritual caracteristic desăvârșirii este prezent în basmul Cu Florea, 3 ani fiind aici necesari transmutației fetei în ipostaza specifică a florii: „Apoi după ce petrșce vo tri ai d’e zîle, fata i-m pămînt. Crșșt’e-o flore d’in mormîntu fșt’ii, mîndră flore, da n-o șt’iut-o n’ime că ce fel d’e flore-i” (Mara - Maramureș). Floarea de aur din
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Gruicea este un pom atemporal, moștenit: „Taica-al meu, când a murit,/ Piste Marea Neagră-a avut/ Un pui de măr de argint./ Pe-o parte pârguit,/ Da pe-unambobocit,/ Pe-alălaltă a roșit./ Asta pui de merișor/ De păzât mi-l păzăște/ Vo trii zâne, fete mari”. Prima sugestie a acestei recuperări este cea a actului eroic ce trebuie repetat de fiecare generație, ca o actualizare a gestului mitic, fiindcă „«Lumea» (adică «lumea noastră») este un univers în care sacrul s-a manifestat
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
-ar vedea și orice-ar întâlni, că fără dendrăzneală nu este vitejie”, „- Calule, căluțul meu/ spune: ce să mă fac eu?”. Uneori însă, sfaturile calului nu sunt urmate: „- Stăpâne, să nu cumva să te-agăț’ dă pădurea asta să rupi vo frunză, că e primejdie dă moarte. El nu s-anțăles. A rupt o cracă ș-a pus-o la urechea calului” (Voia - Dâmbovița). Pădurea de aur pe care o traversează perechea cal-călăreț constituie un spațiu sacru, dominat de simbolul solar. Nerespectarea
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
două, pentru băieți și, respectiv, fete. În mijlocul acestei curți se ridica un imobil, pentru corpul didactic, compus din 6 apartamente cu trei etaje, cum spuneam noi pe acolo (în realitate, un parter cu două etaje). La un moment dat eram vreo 12 tineri, de toate vârstele, de la elevi de școală primară până la studenți. În timpul vacanțelor, noi eram stăpânii acestor spații, unde veneau prieteni, de pe străzile vecine pentru a forma echipe cu tot felul de jocuri. Un zid masiv din piatră împrejmuia
DE TREI ORI ÎN REFUGIU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Eugen Şt. Holban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1710]
-
de dușman, gemeau și sufereau o impilare și o teroare de proporții, greu de imaginat și în acest timp mulți români din exil își disputau partidele, grupele, grupulețele, asociațiile, președințiile, șefiile etc. Unul din marile partide din România interbelică, avea vreo trei secretari generali, fiecare pretinzând că el este cel îndreptățit să dețină această funcție. Într-o singură țară din occident erau mai multe asociații ale foștilor deținuți politici. Și mai pot fi date multe alte exemple. Dizidențele au lovit și
DE TREI ORI ÎN REFUGIU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Eugen Şt. Holban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1710]
-
acum când scriu. Și tata lui Grigore Chetreanu și a lui Gheorghe Chetreanu era rus, mi-a spus moșu V. Sofroni Iftime. Când era el copil mic, l-a trimis tata cu Sofroni Iftime la Vasile Chetreanu, ca să-i dea vreo două poame. Și el s-a dus. Și i-a spus lui Vasile Chetreanu: "m-a trimis tata să-mi dați vreo două poame". Și Vasile Chetreanu a strigat către nevasta lui: "Catrină adă aclijda". Și când a auzit așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
Lupu"din Iași, el fiind din com.Drăgănești, jud.Suceava. Eu am intrat în Școala Normală "Vasile Lupu"din Iași în septembrie 1900. În 1903 eram în clasa a III-a. Dintr-o clasă inferioară au venit în meditația noastră vreo 6 elevi. Între ei era un elev cu numele de Alexandru A.Ștefănescu din comuna Drăgănești, județul Suceava. Cum era acest elev? Era înalt, senin, blond cu ochii albaștrii, frumos nevoie mare, cuminte, harnic la carte, fără pereche și cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
întâlni în catedrala din Santiago. Azi a fost mai ușor pornind de dimineață când căldura este mai blândă. Am trecut prin mai multe sate, Mañeru, Ciraqui, Lorca, Villatuerta, iar la ora 14 am ajuns în frumoasa localitate Estella. Are, cred, vreo 10 hoteluri, hanuri și trei albergue pentru pelerini. în seara aceasta m-am plimbat prin localitate, admirând costumația populară a tuturor vânzătorilor din magazine, baruri și restaurante. Sunt zilele portului popular. Dintr- un magazin de încălțăminte mi-am cumpărat o
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
o muzică foarte plăcută ce începe lent și solemn pentru ca apoi să-și accelereze ritmul. Pare cumva muzică celtică, irlandeză. începe o nouă zi cu rucsacul pe umeri și bocancii noi în picioare. Drumul este presărat cu pelerini și după vreo 4 km ies din Burgos îndreptându-mă spre Villalbilla și apoi Tardajos. Relieful este altul, mai multă câmpie, mai multă ariditate, iar satele sunt mai sărăcăcioase. La Tardajos las undeva pe iarbă, la marginea străzii, bocancii cu care am venit
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
copilă, dar la o privire mai atentă observ că are verighetă în deget. Este o româncă din Brașov și de patru ani este aici. îmi spune că în această localitate (nu mă dumiresc bine dacă este sat sau orașî sunt vreo 30 de români ce lucrează. De fapt, românii sunt peste tot în Spania. Prin localitate, după ora 17, când se redeschid magazinele mișună pelerinii cu sacoșe cu mâncare sau alte lucruri de care au nevoie pe camino. îi recunoști imediat
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
soarelui, nu văd nici o altă cultură agricolă și nici urmă de industrie, sau alte activități ce ar aduce un venit. Nu văd pe nimeni să muncească altceva în afară de mașinăriile care treieră grâul și cele care adună paiele în baloți. După vreo 5 km, la un bar din San Nicolás del Real Camino îl întâlnesc pe Fabio din Vicența. L-am întâlnit acum câteva zile. Este un tânăr frumos, simpatic, volubil, are vreo 25 de ani, cred. Are un servici acasă, o
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
ireal. O lume ce iese din întuneric, pășind cu calm, mereu constant spre lumina care cuprinde totul. Totul mi se pare ca un rit simbolic, un fel de eliberare zilnică din întunericul nopții pentru a păși în lumina zilei. După vreo șase km ajung într-un sat El Burgo Ranero, pustiu încă. Doar barul este deschis și câțiva pelerini servesc o cafea sau altceva mai consistent. De data aceasta, nu mă opresc, continuându-mi drumul cu un pas decis, sigur. Până la
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
au parcurs peste 25 km. La ora 19 particip la Sf. Liturghie celebrată într-o capelă care este împărțită în două: jumătate este lăcaș de cult, iar cealaltă jumătate, separată printr-un paravan din lemn, este dormitor pentru pelerini. Suntem vreo 15 persoane la Liturghie, iar în sat cred că sunt aprox. 200 de pelerini. La ora celebrării, mulți și-au programat cina. Este o liniște desăvârșită aici, s-a lăsat seara, deci și răcoarea, și se mai aud doar câteva
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
întâlnești și două indicatoare, de intrare și de ieșire din localitate, la câțiva metri distanță unul de altul, localitatea fiind formată doar din această baracă; se numește Manjarin. Lămurindu-mă că aici nu-i de oprit, îmi continui drumul încă vreo 7 km până la frumosul și cochetul sat El Acebo. Casele frumoase din piatră, cu balcoane din lemn și pline cu flori, îți transmit bucurie și seninătate și dorință de frumos și gingășie. Mă opresc pentru o cafea cu lapte și
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
O tendinită la piciorul stâng mă face să simt din plin greutatea drumului la fiecare pas iar voltarenul își face prea puțin efectul. încerc să ignor durerea, admirând natura, privind pelerinii și bucurându-mă că totuși pot să merg. După vreo 5 km ajung în Columbrianos și de la o patiserie ce abia deschisese îmi cumpăr o empanada pe care o manânc cu poftă pe o bancă din piața micuță dar foarte curată. Mă descalț, ca să-mi mai răcoresc piciorul și în timp ce
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
și aproape toți s-au și împărtășit. Și iarăși s-a făcut seară și urmează o nouă noapte, într-un dormitor cu 70 de paturi. Sper să fie o noapte liniștită, căci mâine vreau să merg mult. Astăzi am mers vreo 35 km. Am avut timp să reflectez la multe, să aprofundez, să meditez, să încerc să înțeleg mai bine, de exemplu, de ce oamenii au o relație protocolară, dictată de interese sau de o anumită modă, cu ceilalți. Dar, pe termen
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
un hol, unde se aflau două uși, rusul încercă ușa din stânga fără niciun rezultat, apoi pe ușa din dreapta ni se deschise un alt culoar cu alte uși. După aproape zece minute, am prins grupul într-un hol, după ce mai întâlnisem vreo alte patru uși neascultătoare. Gazda noastră tocmai răspundea la unele întrebări, în limba rusă, după care ne invită la restaurantul cu autoservire al fabricii. La masa alesă de mine, a venit la început Sașa, după care au mai venit încă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
alb de dantelă... De ce, oare, numai după o lună, la început de martie, pe când ne pregăteam, întârziați fiind, să urcăm grăbiți scara spre ușă, ne simțim obligați să ne dăm înapoi în fața canaturilor ușii, cu zgomot trântite de pereți; ieșeau vreo trei-patru soldați cu cizme mari care cărau un cufăr și niște geamantane, urmați de un tânăr ofițer, soțul sau poate o rudă a doamnei... Intrăm, totuși, înăuntru în timp ce uluiala făcea loc panicii... în camera mare totul era pe dos; nimic
PLECĂRI FĂRĂ ÎNTOARCERE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1705]
-
biserica din centrul satului, așteptând, conform datinii, în mâini cu coșurile de pască, cozonaci și ouă roșii, să vină preotul. Acesta veni târziu pe la 4 dimineața (mai slujise începând cu orele 12 noaptea încă la trei patru biserici din cele vreo șase-șapte pe care le avea în păstorire; atitudinea oficială rărise radical numărul preoților...). Slujba și sfințirea „blidurilor” se terminaseră în vreo jumătate de oră, nu înainte ca oamenii să trăiască, ca în fiecare an, miracolul resurecției lui Hristos dar și
PLECĂRI FĂRĂ ÎNTOARCERE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1705]