41,195 matches
-
Horațiu, deși ea nu mai are nicio rațiune de a exista, și nici ei înșiși nu-i mai înțeleg necesitatea. Astfel, Chapelain, în Discursul despre poezia reprezentativă (Discours de la poésie représentative), va scrie: "Câțiva au dorit ca într-o scenă actorii să nu apară mai mult de trei pentru a evita confuzia, ceea ce eu aprob peste tot, în afara ultimelor scene din ultimul act, în care totul trebuie să tindă spre final și unde confuzia face ca deznodământul să fie mai nobil
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în ochii magistraților, teatrul face rău păcii cetății, certuri violente survenind frecvent la ieșirea de la spectacole. Trei alte vini, pentru a căror grabnică remediere pledează d'Aubignac, sunt enumerate pentru a explica dezinteresul publicului. Ele se referă la calitatea spectacolelor: actori, "poeme dramatice", decoruri sunt prea adesea proaste. Richelieu suscită o adevărată campanie de presă în favoarea teatrului, orchestrată de scriitori precum Balzac, Boisrobert sau Scudéry. Două piese se fac ecoul schimbărilor care se operează atunci, Comedia comedianților (La Comédie des comédiens
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
un manifest al regulilor dramaturgiei clasice. François Hédelin d'Aubignac (1604-1676), la cererea lui Richelieu, scrie, în 1640, Practica teatrului (Pratique du théâtre) la care lucrează până în 1657, data publicării ei. Este o operă destinată atât autorilor dramatici, cât și actorilor și spectatorilor, după cum indică el însuși în subtitlu, unde o prezintă ca pe "o lucrare foarte necesară celor care vor să se ocupe de compunerea Poemelor Dramatice, care le recită în public, sau care urmăresc cu plăcere reprezentarea lor". Sub
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tot, dar trebuie folosite cu sobrietate", scrie el în Primul Discurs. 2.3. Spectacol și indicații scenice Cât despre cântec și spectacol, Corneille consideră și aici, precum Aristotel, că nu este domeniul autorului dramatic. El încredințează executarea lor altor artiști, actori, muzicieni, regizori, pentru care el are cea mai înaltă stimă. Nu încetează să-l elogieze pe Torelli, cel mai mare mașinist al epocii, care are "invenții admirabile pentru (...) a face să acționeze (mașinăriile) cum trebuie". Matematician, arhitect, mecanic, pictor și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ne lasă multe lucruri obscure în poemele lor, pe care numai cei foarte stăpâni pe artă le-ar putea dezvolta; și nu știu dacă le pot da de capăt chiar ori de câte ori își imaginează." După el, este necesară notarea regiei pentru ca actorii să nu se înșele asupra intențiilor autorului. "Mai avem un motiv special de a nu neglija acest mic ajutor așa cum au făcut-o ei (Anticii), adaugă el puțin mai apoi în Discursul despre cele Trei Unități: este faptul că tipărirea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dialogat trebuie să aducă toate informațiile necesare pentru ca cititorul să imagineze cu o precizie perfectă cele mai mici detalii ale reprezentației. Niciun element nu va trebui adăugat pe margine. "În Poemul Dramatic, trebuie ca Poetul să se explice prin gura Actorilor: el nu poate folosi acolo alte mijloace, și nu ar îndrăzni el însuși să se amestece cu ei pentru a termina explicarea lucrurilor pe care nu li le-ar fi indicat să le facă", scrie el în Capitolul 8 al
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Personajelor sale, îmbrăcăminte și gesturi necesare înțelegerii subiectului, trebuie exprimate prin versurile pe care le compune pentru a fi recitate", adaugă el. Și mai departe: "Dacă un Templu sau un Palat trebuie să reprezinte decorarea Teatrului, trebuie ca cineva dintre Actori să ne-o spună. Dacă se reprezintă un naufragiu pe Scenă, trebuie câțiva Actori pentru a-l explica, pentru a vorbi de nenorocirea celor care pier și de eforturile celor care se salvează. Dacă apare vreun Personaj într-o îmbrăcăminte
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
le compune pentru a fi recitate", adaugă el. Și mai departe: "Dacă un Templu sau un Palat trebuie să reprezinte decorarea Teatrului, trebuie ca cineva dintre Actori să ne-o spună. Dacă se reprezintă un naufragiu pe Scenă, trebuie câțiva Actori pentru a-l explica, pentru a vorbi de nenorocirea celor care pier și de eforturile celor care se salvează. Dacă apare vreun Personaj într-o îmbrăcăminte și o stare extraordinare, trebuie introduse altele care să-l descrie, dacă acesta nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în text. D'Aubignac merge până la a afirma că textul trebuie să fie atât de clar la lectură, încât numele protagoniștilor din fața replicilor nu ar trebui să fie indispensabile înțelegerii și decupajului dialogului. "Trebuie ca Poetul să-i facă pe Actori să vorbească cu atâta artă, încât să nu fie nici măcar necesară marcarea distincției Actelor și a Scenelor, nici măcar să fie marcate numele interlocutorilor. (...) Și îndrăznesc să spun că Anticii au procedat foarte înțelept în această privință, încât dacă mi s-
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a lui Sofocle sau Euripide, sau o Comedie de Terențiu și Plaut, (...) dacă aș avea în mână un Poem de-al unora din aceștia patru pe care i-am numit, fără titlu, fără vreun semn distinctiv, fără vreun nume de Actor, și fără vreun caracter pe care să-l fi putut cunoaște, nici separarea pe Acte, și nici varietatea Scenelor; aș descoperi interesele tuturor acelora care vorbesc, ceea ce fiecare trebuie să spună, locul Scenei și decorurile sale, întinderea Poemului și tot
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care se servesc reprezentanții barocului, Shakespeare sau Calderón, în străinătate, Rotrou, în Franța, trecerile neașteptate de la o acțiune la alta, sunt inadmisibile pentru teoreticienii clasicismului. "De la deschiderea Teatrului până la închiderea Catastrofei, scrie abatele d'Aubignac în Practica teatrului, de la primul Actor apărut pe scenă până ce iese ultimul, trebuie ca personajele principale să fie mereu în acțiune și ca Teatrul să aducă continuu și fără întrerupere imaginea câtorva scopuri, așteptări, tulburări, neliniști și alte asemenea agitații, care nu le permit Spectatorilor să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tuturor acțiunilor particulare ce sunt folosite acolo drept incidente sau episoade." Unitatea de acțiune privește atât tragedia, cât și comedia. Corneille, în Discursul despre cele trei unități, o definește în comedie ca "unitatea de intrigă, sau obstacol în scopurile principalilor actori", în tragedie ca "unitatea de pericol (...), fie că eroul său este doborât de el, fie că scapă cu bine". Nu că aș pretinde că nu pot fi admise mai multe pericole într-una (tragedia), și mai multe intrigi sau obstacole
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cealaltă (comedia), numai să dăm în mod obligatoriu din unul în celălalt; căci atunci ieșirea din primul pericol nu face câtuși de puțin completă acțiunea, pentru că ea atrage un al doilea; și lămurirea unei intrigi nu-i lasă deloc pe actori să se odihnească, pentru că îi însărcinează cu rezolvarea uneia noi." În Examen la Horace, chiar Corneille subliniază defectele tragediei sale, care păcătuiește în privința unității de acțiune. Uciderea lui Camille creează un al doilea pericol pentru Horace, care riscă să fie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe care nu l-am utilizat niciodată decât pentru a satisface urechile spectatorilor, în timp ce ochii lor se opresc asupra coborârii sau urcării unei mașinării, sau se fixează pe ceva care îi împiedică să fie atenți la ceea ce ar putea spune actorii, cum o face lupta lui Perseu cu monstrul: dar m-am ferit să pun să fie cântat ceva necesar înțelegerii piesei, pentru că în mod obișnuit cuvintele ce se cântă fiind prost înțelese de auditori, din cauza confuziei aduse de diversitatea vocilor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Necesitatea" corneliană este ansamblul de modificări pe care autorul dramatic este obligat să le aducă istoriei și verosimilului. "Spun, deci că necesitatea în privința poeziei nu este altceva decât nevoia poetului de a-și atinge scopul sau de a-și face actorii să-l atingă", scrie Corneille 21. Dificultatea întâlnită, când vrem să definim termenul de "necesitate" la Corneille, ține de faptul că el îl folosește, după moment, cu două sensuri diferite. Necesitatea", pentru el, sunt constrângerile impuse de scenă, unitățile de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cei pe care îi va face iubiți de spectatori, și să-i îndepărteze de ei pe aceia care vor trebui să-i urască, căci este o maximă de netăgăduit faptul că, pentru a reuși, trebuie să trezești interesul auditoriului față de actorii principali." Cât despre La Mesnardière, el își consacră integral cel de-al optulea capitol al Poeticii sale comportamentului, dezvoltând, mai pe larg decât Corneille, preceptele lui Horațiu. Celor patru criterii ale lui Horațiu, vârsta, sexul, condiția, apartenența geografică, ce asigură
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Avis au Lecteur), din 1632, care precede Văduva (La Veuve): "Comedia nu este decât un portret al acțiunilor noastre, și ale spuselor noastre, iar perfecțiunea portretelor constă în asemănare. Bazându-mă pe această maximă încerc să nu pun în gura actorilor mei, decât ceea ce ar spune în mod verosimil, în locul lor, cei pe care îi reprezintă, și să-i fac să vorbească en honnêtes gens29, și nu ca Autori." Un număr oarecare de forme care subliniază convențiile de teatru, folosirea versului
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în schimb, ele sunt potrivite în exprimarea emoțiilor nuanțate. "Mânia, scrie el în Examen la Andromeda, furia, amenințarea, și alte exprimări violente nu le sunt proprii, dar neplăcerile, nehotărârile, neliniștile, dulcile reverii și în general tot ceea ce poate face un actor pentru a-și trage sufletul și a se gândi la ce trebuie să spună sau să hotărască, se potrivește de minune cu cadențele lor inegale, și cu pauzele pe care trebuie să le faci la finele fiecărui cuplet. Surpriza agreabilă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Trebuie evitată o prea mare afectare. Prin asta stanțele Cidului sunt inexcuzabile, iar cuvintele durerea și Ximena 36, care formează ultima rimă a fiecărei strofe, semnalează un joc din partea poetului, ce nu are nimic natural în ceea ce-l privește pe actor. Pentru a ne îndepărta mai puțin de acest lucru ar fi bine să nu regularizăm deloc toate strofele după aceeași măsură, nici după același mod de a încrucișa rimele, nici după același număr de versuri. Inegalitatea lor în aceste trei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
special, au încercat să justifice verosimilul perfecțiunii formale a stanțelor prefăcându-se a crede că personajul le-a compus în culise, înainte de a intra în scenă. Corneille subliniază absurditatea unei astfel de explicații. "Însă nu aș putea aproba ca un actor, scrie el în Examen la Andromeda, foarte impresionat de ceea ce i se întâmplă în tragedie, să aibă răbdarea de a forma stanțe, sau să aibă grijă să-i fie făcute de altul, și să le învețe pe de rost, pentru
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lui apasă o adevărată discreditare, din cauza pompei și emfazei care îl caracterizează, în secolul al XVIII-lea, când este considerat ca impropriu pentru a imita limbajul vieții. 4.3.2. Artificiul monologului și al aparteului În teatru, se presupune că actorii dialoghează în fața spectatorilor, ca și cum între ei s-ar stabili o adevărată conversație. Monologul, aparteul, care, ca și versul, contribuie la sublinierea artificialului, distrug acest efect căutat. De aceea teoreticienii dramaturgiei clasice se străduiesc să șteargă aspectul convențional al acestor două
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
aceea Chapelain, în Scrisoarea despre regula celor douăzeci și patru de ore, indică înlăturarea lui dacă singurul său scop este de a informa spectatorul. "Din partea mea, ceea ce remarcați 37 în afara aspectului absurd al faptului că unii au obiceiul să-i pună pe actori să recite în solilocvii lucruri pe care trebuia ca spectatorii să le știe pentru înțelegerea fabulei, eu îl blamez și mai mult ca dumneavoastră, iar dacă ar trebui să distribui scenele unei piese de teatru, aș introduce totdeauna pe cineva
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
parțial păstrat, trebuie ca spectatorul să aibă sentimentul că personajul se află atunci într-o stare de descumpănire atât de mare, încât nu-și dă seama că-și exprimă gândurile cu voce tare. "Nu vreau să spun că atunci când un actor vorbește singur, scrie Corneille în Discurs despre Poemul dramatic, el nu-și poate informa auditoriul asupra multor lucruri, dar asta trebuie făcut prin sentimentele unei patimi care îl agită, și nu printr-o simplă narațiune. Monologul Emiliei, care deschide teatrul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ea își determină iubitul să conspire împotriva lui, însă noi luăm cunoștință de aceste lucruri prin tulburarea și teama de pericolul la care ea îl expune pe Cinna. În special poetul trebuie să-și amintească de faptul că atunci când un actor este singur pe scenă, se presupune că se întreține numai cu el însuși, și că nu vorbește decât pentru ca spectatorul să știe despre ce vorbește și la ce se gândește. De aceea ar fi o greșeală insuportabilă dacă un alt
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
este singur pe scenă, se presupune că se întreține numai cu el însuși, și că nu vorbește decât pentru ca spectatorul să știe despre ce vorbește și la ce se gândește. De aceea ar fi o greșeală insuportabilă dacă un alt actor i-ar afla astfel secretele. Se poate scuza acest lucru într-o trăire atât de violentă, încât te obligă să izbucnești, deși nu ai pe nimeni care să te asculte, și nu aș vrea să fie condamnată la altcineva, dar
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]