41,195 matches
-
pentru că scenele au legătură între ele, iar venirea fiecărui personaj este motivată cu grijă. Însă de ce anume se plâng ei [detractorii săi], dacă toate scenele mele sunt complete, dacă ele sunt în mod obligatoriu legate unele de altele, dacă toți actorii mei nu vin pe scenă fără să se știe motivul care îi aduce acolo și dacă, cu puține incidente și puțină materie, am fost destul de bucuros să pot face o piesă care poate că i-a atras fără voia lor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acțiune reală. Astfel, d'Aubignac precizează că poetul dramatic trebuie să facă "ca și cum nu ar exista niciun spectator, adică toate personajele trebuie să acționeze și să vorbească ca și cum ar fi cu adevărat Rege, și nu ca fiind Bellerose și Mondory [actori celebri], ca și cum ar fi în palatul lui Horațiu la Roma, și nu în Hôtel de Bourgogne la Paris; ca și cum nimeni nu i-ar vedea sau auzi, decât cei care sunt pe scenă în acțiune și în locul reprezentat. Și trebuie foarte
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o acțiune ilustră, extraordinară, serioasă. Aceea se oprește asupra unei acțiuni de rând și cu haz, aceasta cere pericole mari pentru eroii săi; aceea se mulțumește cu neliniștea și neplăcerile celor cărora le este acordat locul de prim rang printre actorii ei." Numai în aparență totuși el adoptă distincția tradițională dintre cele două genuri, moștenită de la Aristotel. Ea nu mai poate, după părerea lui, să opereze pertinent în secolul al XVII-lea prin rangul personajelor, cum se întâmpla în Antichitate. Numai
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
1650, cu Don Sanche d'Aragon, un gen nou, "comedia eroică"49. "Iată, explică el în Scrisoarea de dedicație a acestei piese, un poem de un fel nou și care nu are niciun exemplu la Antici (...) Este o comedie, deși actorii sunt, aici, fie regi, fie granzi de Spania, pentru că nu se vede născându-se niciun pericol prin care să putem fi îndemnați la milă sau teamă." Chiar el mărturisește că a ezitat mult pentru a alege un nume acestui gen
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de emoționat, spune D-l. de Valincour, încât toți ascultătorii au încercat sentimentele de teroare și de milă de care este plină această piesă. "Am văzut, mai adaugă el, cele mai bune piese ale noastre reprezentate de cei mai buni actori ai noștri: nimic nu s-a apropiat vreodată de tulburarea în care m-a scufundat această povestire; iar în momentul în care scriu, îmi mai imaginez că-l văd pe Racine cu cartea în mână, iar noi toți consternați în jurul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru ediția din 1676, la doisprezece ani după crearea piesei, că a arătat, la deznodământ, scene a căror viziune riscă să fie penibilă. Catastrofa din ea este "poate puțin prea sângeroasă, scrie el. Într-adevăr aproape că nu apare niciun actor aici care să nu moară la sfârșit." Pentru a explica această nerespectare a normelor bunei cuviințe, el aduce două motive, de natură foarte diferită, violența subiectului, pe care îl ia de la Fenicienele lui Euripide, și lipsa lui de experiență ca
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fără ca vreun act de violență să se întâmple pe platou. "Nu este deloc o necesitate să fie sânge și morți într-o tragedie, scrie el în Prefața la Bérénice, în 1670; este suficient ca acțiunea ei să fie importantă, ca actorii să fie eroici, ca pasiunile să fie stârnite, și ca totul să se resimtă din această tristețe maiestuoasă care formează întreaga plăcere a tragediei." Clasicismul preferă să recurgă la un patetic epurat prin discurs. Decât să fie arătat actul de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să treacă de la nenorocire la fericire, fiindcă nu numai că dintr-o asemenea realizare nu se poate naște nici mila, nici teama, dar nici măcar nu ne poate impresiona prin acest sentiment natural de bucurie de care ne umple prosperitatea unui actor de mâna întâi, de care ne leagă simpatia. Nenorocirea unuia rău ne poate plăcea prin aversiunea pe care o resimțim pentru el, însă cum aceasta nu este decât o pedeapsă justă, ea nu ne face nicidecum milă și nu ne
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
prin asta la acea teamă înțeleaptă, și dacă ea a corectat în ei pasiunea ce a provocat nefericirea pe care au deplâns-o." (Discurs despre Tragedie) 7.8. Părinții Bisericii și teatrul Cum teatrul pune în mișcare emoții puternice, la actor ca și la spectator, mulți părinți ai Bisericii, în secolul al XVII-lea, îl privesc cu suspiciune. Reluând argumentele lui Tertulian și ale Sfântului Augustin, unii construiesc împotriva lui un veritabil rechizitoriu. Nicole, în Tratat despre comedie (Traité de la comédie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
atinge aceleași scopuri. În fine, chiar scopul urmărit de Comedie angajează Poeții să nu reprezinte decât pasiunile vicioase. Căci scopul pe care și-l propun este să placă spectatorilor, iar ei nu le-ar putea plăcea decât punând în gura Actorilor lor cuvinte și sentimente conforme cu acelea ale unor persoane pe care le fac să vorbească, sau cărora le vorbesc. Or, nu sunt reprezentați decât oameni răi, și nu se vorbește decât în fața unor persoane de lume care au inima
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
teamă că o va pierde, și ca împreună cu el să ne considerăm fericiți când speră să o posede? Cel dintâi principiu asupra căruia acționează poeții tragici și comici este cel conform căruia spectacolul trebuie să intereseze; iar dacă autorul sau actorul unei tragedii nu știe să emoționeze și să captiveze prin pasiunea pe care vrea s-o exprime, în ce dă, dacă nu în ceva rece, plictisitor, în ceva ridicol, după regulile maeștrilor artei? Aut dormitabo, aut ridebo 61, și tot
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
convinși că el acționează mult mai pernicios asupra spectatorului decât celelalte arte, căci aici spectacolul este dat ca și adevărat. Comparând efectul produs de pictură și cel produs de spectacolul de teatru, Bossuet insistă asupra faptului că prezența reală a actorului face reprezentația mult mai răscolitoare decât contemplarea unui tablou. "Dacă nudurile, dacă picturile indecente povestesc în mod firesc ceea ce exprimă și din acest motiv li se condamnă folosința, pentru că nu sunt niciodată gustate cât ar fi vrut de mult o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai mult vom fi impresionați de exprimările teatrului, unde totul pare adevărat, unde nu acționează trăsături [de penel] fără viață și culori seci; ci personaje vii, cu ochi adevărați, fie pătimași, fie tandri, și scufundați în pasiune; lacrimi adevărate la actori, care atrag altele la cei care privesc; în sfârșit, mișcări adevărate care incendiază întreg parterul și lojile toate: și lucrurile astea, spui dumneata, nu emoționează decât indirect, și nu stârnesc pasiunile decât accidental?" (Scrisoare către Părintele Caffaro cu privire la Comedie) Efectele
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Platon, dar, mai rău, îl exclud din comunitatea creștină. Îl excomunică și îi refuză îngropăciunea în pământul bisericii. Molière, care beneficiază totuși de protecție regală, este înmormântat în timpul nopții, pe furiș. Ca și Platon, Nicole lansează o diatribă injurioasă împotriva actorului care, petrecându-și viața în imitarea viciilor, le preia. El nu se poate debarasa de rolurile succesive ce i se lipesc de piele. "Este o meserie în care bărbați și femei reprezintă patimile urii, furiei, ambiției, răzbunării, și mai ales
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
atunci când subiectul unei piese ar cere-o, o piață mare cu edificiile alăturate, cum ar fi peristilul unui palat, intrarea unui templu, diferite locuri distribuite astfel încât spectatorul să vadă întreaga acțiune, iar o parte din ea să fie ascunsă pentru actori. Așa a fost, sau ar fi putut fi odinioară, scena la Eumenidele lui Eschil. De o parte, era un spațiu în care Furiile dezlănțuite îl căutau pe Oreste, care fugise din calea lor, pe când ele ațipiseră; de cealaltă, era văzut
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
veselie, în aer liber, după modelul jocurilor antice, așa cum le practicau grecii, sau după modelul defilărilor, parăzilor militare. El propune instaurarea unor jocuri moderne, unor concursuri sportive. În adunări mari de acest tip, în care toți ar fi egali, opoziția actori/spectatori ar tinde spre abolire. Emițând o astfel de dorință, teatrul este cel pe care Rousseau îl condamnă, în însăși esența lui. Numai în întâlnirea specială dintre actori și spectatori care se recunosc ca atare există el. Atunci când bariera care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
adunări mari de acest tip, în care toți ar fi egali, opoziția actori/spectatori ar tinde spre abolire. Emițând o astfel de dorință, teatrul este cel pe care Rousseau îl condamnă, în însăși esența lui. Numai în întâlnirea specială dintre actori și spectatori care se recunosc ca atare există el. Atunci când bariera care îi separă este nimicită, fenomenul teatral dispare. "Cum, exclamă el, să nu fie de trebuință niciun spectacol în Republică? Dimpotrivă, este nevoie de multe. Ele s-au născut
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Odată cu libertatea, pretutindeni unde domnește afluența, domnește și bunăstarea. Înfigeți în mijlocul unei piețe un țăruș încununat cu flori, adunați poporul acolo, și veți avea o sărbătoare. Mai mult încă: dați-i pe spectatori în spectacol; făceți-i pe ei înșiși actori; fiecare să se vadă și să se iubească în ceilalți, pentru ca toți să fie mai uniți prin asta." 2.3. Realismul iluzionist al dramei burgheze Când tragedia și comedia își pierd orice credibilitate, pentru că păcătuiesc, în ochii publicului, atât prin
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să uite de prezența spectatorului, pentru a crea o iluzie maximă. "Într-o reprezentație dramatică, nici nu este vorba de spectator, este ca și cum nu ar exista. Există acolo ceva care să i se adreseze? Autorul a ieșit din subiectul său, actorul este târât în afara rolului. Amândoi coboară de pe scenă. Îi văd la parter; și atâta vreme cât durează tirada, acțiunea este suspendată pentru mine, iar scena rămâne goală." Și mai categoric în Discursul asupra Poeziei dramatice, el este pentru o închidere totală a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
asupra Poeziei dramatice, el este pentru o închidere totală a scenei. "Dacă, în loc să se închidă între personaje și să-l lase pe spectator în plata Domnului, poetul iese din acțiune și coboară la parter, va deranja ceea ce a plănuit. Iar actorul, ce se va întâmpla cu el, dacă te ocupi de spectator? Crezi dumneata că nu-și va da seama că ceea ce ai plasat în locul acesta sau acela nu a fost imaginat pentru el? Dumneata te-ai gândit la spectator, el
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fost imaginat pentru el? Dumneata te-ai gândit la spectator, el i se va adresa tot lui. Ai dorit să fii aplaudat, va dori și el să fie aplaudat; și nu știu ce se va mai întâmpla cu iluzia. Am observat că actorul juca prost tot ceea ce compusese poetul pentru spectator; și că, dacă parterul și-ar fi jucat rolul, ar fi spus la pasajul respectiv: "Pe cine vă este ciudă? Nu e vina mea. Mă amestec eu în treburile dumitale? Du-te
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
reforma în trupele noastre, simt că aș mai putea fi încă de folos..." (Correspondance choisie [Corespondență selectată]) Scena se închide de acum înainte cu acest amplasament al celui de-al Patrulea perete, presupus ca fiind transparent pentru spectatori, opac pentru actori. Interpretarea pentru cele două lumi, simbolizată de banchete, este abolită. Iluzionismul se întărește, frontiera sală/scenă devenind de netrecut. 2.4. Actorul în centrul atenției În secolul al XVIII-lea, în același timp cu modificarea codurilor sociale, cu demodarea comportamentelor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
înainte cu acest amplasament al celui de-al Patrulea perete, presupus ca fiind transparent pentru spectatori, opac pentru actori. Interpretarea pentru cele două lumi, simbolizată de banchete, este abolită. Iluzionismul se întărește, frontiera sală/scenă devenind de netrecut. 2.4. Actorul în centrul atenției În secolul al XVIII-lea, în același timp cu modificarea codurilor sociale, cu demodarea comportamentelor prețioase sau afectate și cu profilarea visului unor noi raporturi umane, simple și spontane, jocul dramatic se transformă, tinzând către naturalețe și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
căreia încep să se aplece teoreticieni ca Diderot. Atunci se naște în Franța reflecția despre arta comediantului. Gustul pentru individualism, care însoțește lenta ascensiune socială a burgheziei, focalizează, asupra singularității omului, atenția centrată până atunci asupra universalității lui. De aceea actorul, perceput ca o ființă excepțional de singulară, este deodată obiectul unei vii curiozități. Anterior, în tratatele de elocință care se prezintă ca niște culegeri în care sunt repertoriate un număr oarecare de tehnici oratorice eficace asupra publicului, arta sa nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de tehnici oratorice eficace asupra publicului, arta sa nu poate fi deosebită de cea a oratorului. Iată că de acum înainte ea începe să exercite o adevărată fascinație. 2.4.1. Un joc plin de naturalețe Cu drama burgheză, jocul actorului se modifică pentru a satisface exigența realismului iluzionist. Până la începutul secolului al XVIII-lea, actorul de tragedie, în Franța, adoptă un joc static, stând nemișcat în avanscenă, declamându-și cu emfază textul cu fața la public, fără să-și privească vreodată partenerul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]