43,292 matches
-
în 1959 Whittier High School. A început mai multe facultăți (Antioch, în Ohio, Cerritor, în Norwalk, California, Montană State University și Sân Francisco State College) fiind atras mai mult de antropologie, teatru și arta, dar nereușind niciodată să obțină vreo diplomă. După ce a plecat de la colegiu, a decis că cea mai bună modalitate de a absolvi un colegiu ar fi prin publicarea unui român, fapt care l-a determinat că următorii 15 ani să lucreze în diverse domenii, în paralel scriind
John Saul () [Corola-website/Science/300080_a_301409]
-
(25 septembrie 1866 Lexington, Kentucky — 4 decembrie, 1945), biolog și genetician american. A studiat embriologia la Universitatea Johns Hopkins, unde a obținut Diploma de absolvire în 1891. Între 1904 și 1928 a fost profesor de zoologie experimentală la Universitatea Columbia, unde l-a preocupat teoria lui Gregor Mendel privind legile eredității. În acest scop a studiat, în special, variațiile fenotipice la musculița de
Thomas Hunt Morgan () [Corola-website/Science/300089_a_301418]
-
plasticitate a limbajului, precum și de exprimarea de judecăți tăioase, inechivoce și pesimiste. Cristian Tudor Popescu s-a născut la data de 1 octombrie 1956 în orașul București. A absolvit în anul 1981 Facultatea de Automatizări și Calculatoare din București, obținând diploma de inginer. Numele său real este Cristian Popescu, însă și-a adăugat prenumele tatălui, Tudor, datorită unei înțelegeri cu poetul Cristian Popescu care presupunea ca primul dintre cei doi care va publica un text să își păstreze numele, iar celălalt
Cristian Tudor Popescu () [Corola-website/Science/300100_a_301429]
-
înfățișat atât conflictele umane cât și anumite aspecte fundamentale ale vietii contemporane, în ciclul românesc" "Leș Thibault". " s-a născut la Neuilly-sur-Seine, la 23 martie 1881. După solide studii umaniste, reușește prin concurs de admitere la "École des Chartes", obținând diplomă de arhivist paleograf în 1905. După patru luni petrecute în Algeria, se instalează la Paris(1906). Publică primul său roman, "Devenir!" (Să te realizezi!) în anul 1908, urmat curând de un al doilea, care îl consacră în lumea literară: "Jean
Roger Martin du Gard () [Corola-website/Science/300109_a_301438]
-
în eliminarea tuturor discriminărilor între cetățenii unui stat membru și cetățenii celorlalte state membre, ce stau sau muncesc pe teritoriul statului respectiv. Aceste discriminări se referă la condițiile de intrare, deplasare, recunoașterea pe bază de reciprocitate a calificărilor și a diplomelor dobândite pe teritoriul statului ai cărui cetățeni sunt, precum și condițiile de muncă, angajare sau remunerație. Conform Directivei 2004/38/EC, ca afirmație generală, șederea liberă a unui cetățean european și a membrilor săi de familie într-un alt stat al
Cele patru libertăți de circulație () [Corola-website/Science/300154_a_301483]
-
și franceză. Este decorat cu “Ordinul Republicii” (2000), Ordinul “Insigna de Onoare”, Ordinul “Pentru dezvoltarea științei și învățământului”, Ordinele “Sfântul Dumitru” de gr. II, “Serghii Radonejski” și “Sf. Stanislav”, acordate de Biserica Ortodoxă Rusă în persoana Patriarhului Rusiei, Alexii II, “Diploma Internațională de Onoare” și “Diploma de Recunoștință”, acordate de Asociația Internațională a Educatorilor pentru Pacea Mondială, diploma “Ad Honores” a Academiei Europene de Arte. În aprilie 2015 i s-a conferit tilul onorific de „Om Emerit”.
Serafim Urechean () [Corola-website/Science/300175_a_301504]
-
Ordinul Republicii” (2000), Ordinul “Insigna de Onoare”, Ordinul “Pentru dezvoltarea științei și învățământului”, Ordinele “Sfântul Dumitru” de gr. II, “Serghii Radonejski” și “Sf. Stanislav”, acordate de Biserica Ortodoxă Rusă în persoana Patriarhului Rusiei, Alexii II, “Diploma Internațională de Onoare” și “Diploma de Recunoștință”, acordate de Asociația Internațională a Educatorilor pentru Pacea Mondială, diploma “Ad Honores” a Academiei Europene de Arte. În aprilie 2015 i s-a conferit tilul onorific de „Om Emerit”.
Serafim Urechean () [Corola-website/Science/300175_a_301504]
-
învățământului”, Ordinele “Sfântul Dumitru” de gr. II, “Serghii Radonejski” și “Sf. Stanislav”, acordate de Biserica Ortodoxă Rusă în persoana Patriarhului Rusiei, Alexii II, “Diploma Internațională de Onoare” și “Diploma de Recunoștință”, acordate de Asociația Internațională a Educatorilor pentru Pacea Mondială, diploma “Ad Honores” a Academiei Europene de Arte. În aprilie 2015 i s-a conferit tilul onorific de „Om Emerit”.
Serafim Urechean () [Corola-website/Science/300175_a_301504]
-
Asociației Scriitorilor Mureș pentru volumul “Curs și recurs”, 1999, Premiul Asociației Scriitorilor Mureș pentru volumul “Babel după Babel”, 2000, Premiul “Maria Ivănescu” pentru traducerea în colaborare cu Alină Cadariu a piesei de teatru “Prieteni absenți”, de Alan Ayckbourn. A primit “Diplome de excelență” din partea consiliilor locale Reghin, Blaj, Râciu, Premiul “Mihai Eminescu” al Casei de Cultură “M. Eminescu” pentru sprijinul acordat mișcării culturale, Diplomă de Merit, acordată de Casă de Cultură „Mihai Eminescu” din Târnăveni, pentru „sprijinul permanent dat scriitorilor Cenaclului
Nicolae Băciuț () [Corola-website/Science/300228_a_301557]
-
traducerea în colaborare cu Alină Cadariu a piesei de teatru “Prieteni absenți”, de Alan Ayckbourn. A primit “Diplome de excelență” din partea consiliilor locale Reghin, Blaj, Râciu, Premiul “Mihai Eminescu” al Casei de Cultură “M. Eminescu” pentru sprijinul acordat mișcării culturale, Diplomă de Merit, acordată de Casă de Cultură „Mihai Eminescu” din Târnăveni, pentru „sprijinul permanent dat scriitorilor Cenaclului literar „Elenă din Ardeal”, mai 2005, si a fost distins cu titlul de “Cetățean de onoare” al localității Deleni, Mureș, pentru sprijinul acordat
Nicolae Băciuț () [Corola-website/Science/300228_a_301557]
-
locuitor întâlnit în zona de către autoritățile vremii ce voiau să dea nume satului, locuitor ce s-ar fi numit NEAGU și care tocmai își ara țarina: de aici ar veni ARA NEAGU = ARANEAGU. Prima atestare oficială a satului o constituie Diplomă regelui Sigismund al Ungariei din 14 august 1390 în care, alături de alte 5 districte românești (districtus olahales) din Comitatul Zarandului este pomenit și Araneagul în grafia ARANAGH. În 1441 este pomenit „voevodat” în componență cetății Siria, iar în 1444, cănd
Arăneag, Arad () [Corola-website/Science/300283_a_301612]
-
la muzeul din Budapesta numeroase statui de factură romană, iar în anul 1856 este semnalat la Comitatul Arad un document unde este menționată denumirea localității sub numele "Media rata legiones", facându-se trimitere la o inscripție romană. Prima atestare documentară este Diploma din anul 1214 dată de regele maghiar Andrei al II-lea, unde satul Mager, alături de alte localități, era obligat a da decimă din vin capitulului din Vacz. Conform istoricului maghiar Alexandru Márki ("Arad megye ės város törtenete", vol II, p.
Măderat, Arad () [Corola-website/Science/300297_a_301626]
-
de istorie momentul declanșării unor săpături arheologice de specialitate, ce au continuat de-a lungul deceniilor următoare. În anul 1896 Muzeul Banatului a participat la expoziția universală de la Budapesta cu mai multe obiecte, câștigând o medalie de bronz și o diplomă de mulțumire. O activitate importantă în vederea organizării muzeului au avut-o Szentkláray Jenő, Berkeszi István Pontelly István, Patzner István, Deschán Achill sau Kabdebó Gergely. Odată cu integrarea Banatului în cadrul statului național român (1 decembrie 1918) Muzeul Banatului a intrat într-o
Muzeul Banatului () [Corola-website/Science/301546_a_302875]
-
actual de Breb. La 20 martie 1360 este menționat sub numele de "Vallis Olahalis" sau "Hódpatak", care s-ar traduce respectiv prin "valea românească" sau "pârâul brebilor". În anul 1359 mai mult de jumătate din teritoriul Maramureșului era încredințat prin diplome, cu drept cnezial sau nobiliar, unor familii de boieri locali. Aceste diplome (acte regale prin care se recunoștea stăpânirea pământului, cu titlu nobiliar) erau acordate cnejilor care se deosebiseră în luptele cu voievodul Bogdan al Moldovei. Referitor la satul Breb
Breb, Maramureș () [Corola-website/Science/301570_a_302899]
-
Vallis Olahalis" sau "Hódpatak", care s-ar traduce respectiv prin "valea românească" sau "pârâul brebilor". În anul 1359 mai mult de jumătate din teritoriul Maramureșului era încredințat prin diplome, cu drept cnezial sau nobiliar, unor familii de boieri locali. Aceste diplome (acte regale prin care se recunoștea stăpânirea pământului, cu titlu nobiliar) erau acordate cnejilor care se deosebiseră în luptele cu voievodul Bogdan al Moldovei. Referitor la satul Breb, pe tot parcursul secolului al XV-lea diplomele regilor printre care cele
Breb, Maramureș () [Corola-website/Science/301570_a_302899]
-
de boieri locali. Aceste diplome (acte regale prin care se recunoștea stăpânirea pământului, cu titlu nobiliar) erau acordate cnejilor care se deosebiseră în luptele cu voievodul Bogdan al Moldovei. Referitor la satul Breb, pe tot parcursul secolului al XV-lea diplomele regilor printre care cele a lui Ladislau sau Vladislav consemnează domnia satelor Brebul și Copaciu, lui Petru Ghergheș din Sarasău, care intrase în conflict (chiar armat) cu Nan Pop din Giulești. Acesta ocupase o parte din moșiile celor două sate
Breb, Maramureș () [Corola-website/Science/301570_a_302899]
-
ulițe mai însemnate este ulița Morii. Începuturile istoriei în această localitate nu sunt conoscute, dar există câteva atestări documentare care arătau existența ei la data respectivă. Mulți ani s-a știut că prima atestare documentară a localității se află în Diplomele Maramureșene din anul 1402, dar recentele descoperiri arată o atestare în secolul al XIV-lea. Prima atestare documentară: 1387 (Barbfalwa). În scurgerea anilor s-au înregistrat mai multe evenimente importante care s-au petrecut în acest sat s-au legate
Berbești, Maramureș () [Corola-website/Science/301566_a_302895]
-
Bogdăneștilor, fiind întărită și hotărnicită în 1353 fiilor lui Iuga. După alte surse, din 1411 (Polyna). . Faptul că Poienile de sub Munte a făcut parte în 1353 din moșia Cuhea, reiese clar din explicația pe care o face Ioan Mihali în diploma din 21 aprilie 1411. Astfel, el arată că moșiile prezentate din diploma din 1411, printre care și Poienile de sub Munte, erau ale lui Ion Vodă, fiul lui Ruszka-Polyana. Iuga Vodă era „frate dulce” cu Bogdan Vodă. Cnezatul de Vale al
Poienile de sub Munte, Maramureș () [Corola-website/Science/301585_a_302914]
-
surse, din 1411 (Polyna). . Faptul că Poienile de sub Munte a făcut parte în 1353 din moșia Cuhea, reiese clar din explicația pe care o face Ioan Mihali în diploma din 21 aprilie 1411. Astfel, el arată că moșiile prezentate din diploma din 1411, printre care și Poienile de sub Munte, erau ale lui Ion Vodă, fiul lui Ruszka-Polyana. Iuga Vodă era „frate dulce” cu Bogdan Vodă. Cnezatul de Vale al Bogdăneștilor era situat pe Valea Vișeului și pe cursul superior al Izei
Poienile de sub Munte, Maramureș () [Corola-website/Science/301585_a_302914]
-
mutat pe amplasamentul actual în jurul anului 1600. Toponimicul "Lăpuș" apare însă mult mai devreme, într-un document din anul 1231, fiind menționat sub acest nume râul care trece prin pădurile Kekyus și Fenteuș. La anul 1315 e menționată, într-o diplomă emisă la Timișoara (capitala din acea vreme a regatului), de cancelaria regelui Carol Robert de Anjou, restituirea Țării Lăpușului ("terra Lapus"), care fusese ocupată de voievodul Ladislau Kán, lui Toma și Ștefan, fiii lui Dionis (magh. "Dénes"), din familia nobiliara
Lăpuș, Maramureș () [Corola-website/Science/301580_a_302909]
-
ridicată de sași în 1360, lîngă Boita, județul Sibiu. A fost terminată în 1370 sub regele Ludovic I al Ungariei, în scopul supravegherii defileului râului Olt, fiind situată în apropierea vechii frontiere cu Țara Românească. Prima atestare documentara apare în diplomă latină a regelui maghiar Ladislau al V-lea din anul 1453, prin care comună a fost încorporată la cele Șapte Scaune ale provinciei Cibiniensis și data în administrarea celor Șapte Juzi, împreună cu alte șase comune învecinate: Boita (dialectul săsesc Issenderf
Turnu Roșu, Sibiu () [Corola-website/Science/301749_a_303078]
-
Șapte Juzi, împreună cu alte șase comune învecinate: Boita (dialectul săsesc Issenderf, , ), Tălmacel ( , ), Plopi, Sebeșul de Jos ( dialectul săsesc "Schäis", , ), Sebeșul de Sus ( , ) și Racoviță ( dialectul săsesc "Rakevets,", , ) . Dintre acestea comună Plopi nu mai există de peste 400 de ani. Extras din diplomă regelui maghiar Ladislau al V-lea : Dat în Pojon la anul 1453, în anul al XIII-le a al Domniei Noastre. ss. Ladislau al V-lea - Rege ) ”" În 1653, domnitorul român, Matei Basarab ridică o biserică pe aceste locuri. Zidurile
Turnu Roșu, Sibiu () [Corola-website/Science/301749_a_303078]
-
Deși până în anul [[1765]], satul avea două jurisdicții diferite, „partea scăunală” și cea „iobagită” , sub aspect confesional, chiar dacă existau și locuitori de alt rit, satul avea un singur lăcaș de închinare. Primul document cunoscut privind viața religioasă a racovicenilor este diploma dată de către principele [[Gheorghe Rákóczi I]] din 8 iulie [[1647]], prin care acesta numește pe popa [[Ion din Țichindeal]] ca [[protopop]] peste 17 sate din jurul [[Sibiu]]lui, printre care se numără și Racovița. Din conținutul acestei diplome se desprinde faptul
Comuna Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/301729_a_303058]
-
a racovicenilor este diploma dată de către principele [[Gheorghe Rákóczi I]] din 8 iulie [[1647]], prin care acesta numește pe popa [[Ion din Țichindeal]] ca [[protopop]] peste 17 sate din jurul [[Sibiu]]lui, printre care se numără și Racovița. Din conținutul acestei diplome se desprinde faptul că la acea dată, biserica din Racovița era deja supusă superintendentului calvin, cu toată împotrivirea mitropolitului [[Simion Ștefan]], care-l împiedicase pe acesta să uzeze de drepturile care i-au fost acordate. De altfel, în această perioadă
Comuna Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/301729_a_303058]
-
deputat la Budapesta în parlamentul Ungariei, de mai multe ori prim-ministru al României, președinte al Partidului Național-Țărănesc, deținut politic după 1947, decedat în închisoarea din Sighetul Marmației. Blazonul moșiei Bădăcin, dat de către împăratul Leopold la 7 decembrie 1699, odată cu Diploma de înnobilare a lui Laurențiu Man. Economia este susținută în pricipal de agricultură, îndeosebi de cultivarea pomilor fructiferi.
Bădăcin, Sălaj () [Corola-website/Science/301773_a_303102]